Orice dezbatere despre religia in scoli imparte lumea in doua tabere aflate pe pozitii ireconciliabile. Adeptii religiei in scoli se bat sangeros pentru adevarul lor, adversarii la fel. Am ajuns sa dezbatem, din pacate, o falsa problema: daca suntem de acord cu predarea religiei in scoli. Azi se discuta despre religie in alb si negru: pro sau contra. Or, nu aceasta este marea dilema, altfel interesanta. Ne scapa, din pacate, detaliile esentiale. Noi avem de rezolvat cu totul alta problema: cum facem ca religia sa nu fie varata pe gat astfel incat parintii sa nu aiba de ales. Or, aceasta chestiune delicata n-a fost inca rezolvata.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Una din metodele "soft" prin care parintii erau constransi sa-si tina copilul la ora de religie era solicitarea in scris daca dorea sa-l retraga. Curtea Constitutionala a decis in noiembrie 2014 ca nu poti obliga un parinte sa exprime in scris refuzul de a-si inscrie copilul la ora de religie.

Asa am ajuns sa discutam iarasi despre religia in scoli desi, repet, nu aceasta este tema. Intre timp s-au mai intamplat cateva lucruri: Ministerul Educatiei a stabilit ca parintii care doresc sa-si inscrie copilul la ora de religie o pot face pana vineri, 6 martie, in Parlament au inceput dezbaterile pe modificarea legii invatamanului pentru a fi pusa in acord cu decizia curtii, iar BOR a declansat o campanie agresiva de sustinere a religiei in scoli.

Decizia Curtii nu a scos religia insa din trunchiul comun, adica ea ramane disciplina obligatorie pentru scoala, nu si pentru elevi. Astfel, ne intoarcem la adevarata deszbatere. Ce trebuie facut mai departe ca ora de religie sa nu devina obligatorie de facto si pentru elevi, chiar daca de iure este facultativa? Cu asta ar trebui sa ne batem noi capul.

O metoda de a tine copiii captivi la ora de religie a fost plasarea ei intre alte discipline, fara a oferi alternative reale. Ministerul Educatiei ar putea stabili intr-un ordin ca ora de religie se preda fie la inceputul, fie la sfarsitul programului. Nu-mi dau seama daca asta poate fi pus si in lege, dar orice reglementare care vine in beneficiul elevilor mi se pare binevenita.

Cat timp jumatate din elevi sunt deja inscrisi la ora de religie, asta inseamna ca exista un numar semnificativ de parinti care cred ca este un lucru bun pentru copiii lor. Optiunea lor trebuie respectata. La randul lor, si ei vor trebui sa respecte dorinta celorlalti de a nu fi constransi sub nici o forma sa-si trimita copilul sa invete ceva in care ei nu cred. Credinta in ceva, religia pe care o urmezi raman cele mai intime optiuni din viata unui om.

Ministrul educatiei, Sorin Cimpeanu, a explicat pana acum ca nu poate plasa orele de religie doar la inceputul sau la sfarsitul programului din cauza ca profesorii nu si-ar face norma (ar face maxim zece ore pe saptamana in loc de 18 cat zice legea). Nimic nu impiedica insa scolile sa umple restul de opt ore cu alte activitati, deoarece un absolvent de teologie si litere ar putea preda fara probleme si alte materii.

Subliniez: acest text nu este pro sau contra religiei in scoli, ci pledeaza impotriva indoctrinarii fortate. Sustin ca avem nevoie de o libertate de alegere reala, nu anihilata printr-o serie de constrangeri bine ticluite. Diavolul, cum stim, se ascunde in detalii.

Acum, ce cred despre religia in scoli, daca tot am luat-o de la capat. In opinia mea, nu are ce sa caute acolo. Mi se pare prematur sa plimbi un copil de 6 ani prin Rai si Iad, cand nici Pamantul nu-l cunoaste inca. Apoi, nu vad cum credinta s-ar putea preda. Istoria religiilor, da. Credinta sau necredinta, nu.

De ce v-ati indoctrina copilul cu precepte si dogme pe care oricum mintea lui cruda nu le intelege? Daca discutam despre credinta in ceva sau religia pe care care o urmeaza un om, nu ar trebui sa reprezinte, oare, o optiune personala, nu decizia altora? N-ar trebui sa facem astfel de optiuni in cunostinta de cauza, nu la varste cand nu mergi inca nici la toaleta singur? Discernamantul in a face alegeri esentiale se naste tarziu, dupa adolescenta. Copilul tau va ajunge cumva la El sau nu-L va descoperi niciodata.

Nu va cere nimeni sa va dezbracati sufletul in public, sa aratati cat este de gol sau plin de credinta in Dumnezeu. Va propun doar sa meditati putin. Cum credeti ca ar fi mai bine pentru un copil, in ce matrice culturala doriti sa-l cresteti?

Sa invete sa puna totul sub semnul intrebari, sa chestioneze autoritatea sau sa inghita pe nemestecate cuvintele profesorului, pildele predicatorului, sa invete adica supunerea? Pe ce cale il invatam sa mearga: cu capul plecat sau infruntad mereu viata? Cum il crestem: sa creada neconditionat sau sa se indoiasca, uneori inclusiv de el insusi?

Raspundeti-va sincer la cateva intrebari. Nu va sperie gandul ca ar putea ajunge un mic habotinc cu ochi inocenti, viitorul fanatic religios de maine cu ochii injectati de ura? Nu contest ca sunt destui preoti cu har, capabili sa le arate calea dreapta fara excese, dar trebuie sa admiteti ca sunt la fel de multi fanatici pe mana carora m-as speria sa ajunga mintea maleabila a unui copil.

De ce i-ati limita curiozitatea, placerea de a chestiona totul in jur, lumea, oamenii, viata? De ce i-ati rapi clipa miraculoasa cand intregul univers i se releva incet cu toate luminile si umbrele lui? De ce nu i-ati cultiva curiozitatea, spiritul critic, in limitele morale pe care le poate intelege, in categorii simple de bine si de rau?

De ce nu i-ati respecta si lui libertatea de a decide singur, cand va veni timpul, in ce sa creada si ce nu? Prin campania publicitara agresiva declansata in ultimele zile, nu vad prea multa intelepciune la BOR in a trata cu delicatete un subiect sensibil – problema predarii religiei in scoli - ci o corporatie pusa pe recrutat din fasa viitorii cotizanti.