Scriu doar cateva randuri ca reactie rapida la socanta stire privind asasinarea lui Boris Nemţov, unul dintre liderii opozitiei democratice din Rusia putinista. Cand spunem ca Europa a intrat intr-o faza weimariana, nu in sens cultural, ci politic, nu exageram catusi de putin. Mi-am adus aminte, instantaneu, de asasinarea lui Walter Rathenau in iunie 1922 de catre formatiunile extremiste care doreau inmormantarea Republicii de la Weimar. Nemţov a indraznit sa tina piept dictaturii FSB, a crezut in societatea deschisa, s-a opus agresiunii imperialiste impotriva Ucrainei, a platit cu viata. A fost un reformator, nu un profitor. A cutezat se numeasca regimul Putin drept ceeea ce este, o tiranie cleptocratica, un stat in care politia s-a infratit cu mafia. Uciderea lui Boris Nemţov este un act liberticid.

Vladimir TismaneanuFoto: Arhiva personala

Leviathanul regimului Putin l-a lichidat. Mi-au revenit in minte scene din filmul lui Andrei Zviaghinţev. Putin varsa acum lacrimi de crocodil. La ora actuala, regimul sau este extrem de vulnerabil, actioneaza panicat, haotic si imprevizibil, deci a devenit mai periculos decat oricand. Cine crede altfel, se imbata cu iluzii. Dictatura putinista este una a gangsterilor fara niciun fel de scrupule. Putka the bullly si oamenii sai vor actiona fara mila daca nu li se va opune rezistenţa. Brigandajul in exterior si criminalitatea in interior merg, precum in timpurile lui Lenin, Stalin, Hrusciov si Brejnev, mana-n mana. Mussolini l-a ucis pe Matteotti, asa actioneaza dictatorii totalitari. Contrarevolutia lui Putin, cum o numeam aici intr-un articol scris impreuna cu Marius Stan, trebuie stopata pana nu e prea tarziu. A sosit ceasul trezirii!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro