Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

De la catuse inapoi la scoala

de Sebastian Lazaroiu     Contributors.ro
Luni, 23 februarie 2015, 10:28 Actualitate | Opinii

Sebastian Lazaroiu
Foto: Contributors.ro

Parcă n-am băgat de seamă că în ultimii ani au fost decimate de justiție două generații de politicieni, nu una singură. Schimbările de ștafetă, atât de mult cerute de societate, n-au schimbat esențial datele problemei. Nu doar Năstase, Mitrea, Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, Șerban Mihăilescu au dat socoteală în fața autorităților, ci și Șova, Udrea, Trășculescu, Șereș, Chiuariu, ca să dăm doar câteva nume mai celebre dintre „tinerele speranțe” ale politicii autohtone. Am cerut figuri noi și ele au început să populeze ecranele televizoarelor, prezidiile congreselor de partid și scaunele din executiv. Fără prea mare tragere de inimă, seniorii s-au dat la o parte și au împins în față cohortele de „sânge proaspăt”. Astăzi suntem la ceasul evaluărilor și putem trage câteva concluzii:

1. Partidele politice nu s-au deschis foarte mult către societate, selecția resurselor umane s-a făcut după criterii irelevante pentru îmbunătățirea actului de guvernare.

În general, liderii mai vechi și-au adus lângă ei oameni mai tineri pe care i-au făcut complici vechilor deprinderi. Socializați în aceeași cultură organizațională, așchiile n-aveau cum să sară departe de trunchi. N-au căutat persoane care să pună la îndoială regulile scrise și nescrise, ci oameni obedienți, ambițioși, care să perpetueze rețetele verificate ale succesului în politică. Întrucât mediul comunicațional s-a diversficat foarte mult în ultimii 25 de ani și mulți dintre fondatori n-au mai făcut față noilor rigori ale producției de ”staruri”, au avut grijă să recruteze personaje adaptabile audio-vizualului ”devorator de vedete”. Partidele s-au transformat în școli de actorie. Aveau nevoie de oameni dezinvolți, agresivi, cu un scăzut simț al ridicolului, care să capteze rapid atenția publicului, să se unduiască lin între pupitrul oficial și revistele de cancan. Dar asta n-a îmbunătățit cu nimic comunicarea politică. Românii i-au privit de la început cu reținere, pentru că discursul lor, rareori articulat, n-a convins pe nimeni de necesitatea vreunei politici publice. Pompos numită ”analiză”, căci gândirea analitică i-ar fi exclus din partide, retorica lor seamăna mai curând a bârfe de târgoveți despre adversari reali sau imaginari. Resursa cea mai rară în politica din România, viziunea, a fost și cea mai puțin căutată de partide în momentele excepționale când și-au împrospătat rezerva de cadre.

2. Efectul de descurajare al luptei împotriva corupției la nivel înalt a fost mult mai mic decât ne-am imaginat

Primele semne ale revigorării sistemului judiciar au venit odată cu punerea sub urmărire penală a unor foști demnitari, miniștri sau chiar prim-miniștri. Au urmat apoi primari, președinți de consilii județene, oameni de afaceri influenți. E adevărat că procesele au trenat în instanță, apoi a urmat o accelerare a procedurilor și au venit și primele condamnări definitive. Toată această evoluție spectaculoasă într-un interval de timp relativ scurt ar fi trebuit să aibă consecințe inhibatoare majore măcar asupra mai nou-veniților în politică. Pare însă că n-a fost deloc așa, ceea ce ridică o serie de întrebări. Nou-veniții au fost pur și simplu prizonieri ai unui sistem în care, odată intrat, accepți să joci după regulile casei? Acțiunile organelor judiciare erau văzute ca vendetă politică, așa încât unii se simțeau protejați? Era mai ușor să investești în obținerea de imunitate, decât să te delimitezi de practicile seniorilor? Sau, pur și simplu, acțiunea generală de curățare a clasei politice a fost privită ca o loterie în care ai șanse mai mari să scapi decât să fii prins? Greu de răspuns. Cert este că, în vreme ce imaginea de ansamblu era una de asalt necruțător al procurorilor, alți politicieni continuau nestingheriți traficul de influență și luarea de mită.

3. Cadrul legislativ general favorizează corupția la nivelul partidelor și al actului de guvernare la nivel central sau local.

Atâta vreme cât campaniile și viața curentă a partidelor au nevoie de finanțare, de unde se pot obține acești bani? Din cotizațiile membrilor? Puțin probabil, ținând cont de faptul că numărul membrilor activi este foarte mic. Atunci partidele se transformă, aproape pe nseimțite, în „SRL”-uri care vând contracte și funcții. Când sunt în opoziție vând promisiuni, când ajung la guvernare vând, în mod efectiv, poziții în administrația publică și rente către companii. Cei care ajung în poziții publice cumpărate și cei care obțin contractele, au datoria, la rândul lor, să-și recupereze investiția, să scoată un profit personal și să alimenteze cu bani filiera partidului care i-a promovat acolo. Am descris foarte sumar caracatița finanțării partidelor pentru a înțelege mai ușor de ce promovarea unor figuri noi nu poate disloca nici măcar cu un milimetru miile de rotițe ale unui mecanism infernal de drenarea a banilor publici către elita politică și clientela ei extrem de numeroasă. Sigur, dacă nou-veniții ar fi fost selectați după criterii diferite, precum integritate, profesionalism, viziune, ar fi fost o șansă ca ei să creeze acea masă critică necesară pentru a gripa mașinăria de făcut bani. Ceea ce nici n-ar fi fost prea greu, dacă s-ar fi schimbat legea finanțării partidelor și s-ar fi asigurat depolitizarea numirilor în administrație.

4. Politica a fost o trambulină de îmbogățire în perioada de tranziție

Cum democrația românească este încă tânără, iar politica în perioada comunistă era apanajul unui singur aparat propagandistic centralizat, comasat cu birocrația de stat, nu ne puteam aștepta ca în doar 25 ani să apară politicienii de carieră. Profesionalizarea politicii durează câteva generații și, dacă e să ne uităm cu atenție, la noi încă nici nu a început. Politica oferă prea puțin prestigiu și destul de mulți bani. De ce ar fi intrat cineva în politică după 1989? Ca să schimbe ceva în țară, în comunitatea în care trăiește? Presupun că sunt și asemenea oameni animați de bune intenții și orientați spre interesul colectiv. Cu timpul însă, politica a devenit ceva murdar, asociată în percepția publică cu corupție, minciună, cinism. Nu e nicidecum o sursă de imagine pozitivă. Și atunci ce i-a motivat pe tinerii care își doreau funcții de conducere să intre în partide? Poate că o parte a încercat să intre ca să schimbe ceva din interior. Ei însă au fost destul de repede evacuați de angrenajul orientat spre conservare. Mă tem însă că cea mai mare parte a știut de la bun început că politica este o sursă de înavuțire rapidă, iar sistemul i-a primit cu brațele deschise, pentru că orice sistem își întărește genele perpetuării și supraviețuirii.

Acestea fiind zise, cum mergem înainte? Nu mai insist pe modificarea legii finanțării partidelor, depolitizarea administrației și schimbarea reglementărilor în interiorul partidelor. Mi se pare că liderii au prins mesajul: schimbă regulile sau merg după gratii. Aș vorbi mai mult aici despre profesionalizarea politicii sau vocația de lider politic, pentru că mi se pare că e o altă soluție durabilă pentru primenirea reală a elitei.

Dar ce clasă politică avem noi acum? Ce înseamnă politica pentru politicienii noștri? Dacă ar fi să răspund la această întrebare cu un singur cuvânt, aș spune: PROPAGANDĂ, o elită a propagandei și o guvernare a propagandei. Fără să neg importanța campaniilor de promovare a unor politici publice, îndrăznesc să spun că politica nu poate fi 100% propagandă, așa cum este acum în România. Asta este politica primitivă moștenită din vremea comunismului. Nu poți să guvernezi o țară doar cu amăgiri, cu promisiuni și cu amânări. Nu poți să minți la infinit publicul că lucrurile merg bine, când realitatea te contrazice. Nu poți substitui permanent lipsa viziunii cu repetiția obsesivă a unui punctaj inept construit de echipa de PR. Nu poți suplini la nesfârșit lipsa unor cunoștințe minimale despre economie sau legislație cu poliloghie de talk-show televizat.

Dacă ne uităm la elitele occidentale, constatăm că ele provin în bună parte din absolvenți ai unor școli de prestigiu, care aproape s-au specializat în pregătirea liderilor de carieră. Vorbim de Harvard, Cambridge, LSE, vorbim de oameni pregătiți în științe sociale, științe politice, științe economice, drept. Toți au un background al funcționării instituțiilor, al mecanismelor economice și sociale care fundamentează funcționarea statului. Fac o paranteză: mulți dintre politicienii care au participat activ la evenimentele nefericite din vara lui 2012, care au precedat suspendarea președintelui, pur și simplu nu înțeleg nici acum de ce așa ceva nu se face într-un stat de drept. Sunt destui politicieni care nu înțeleg de ce nu poți convoca la mitinguri de partid funcționari din instituții ale statului („convoca” sună eufemistic în context, e vorba de ”luat cu japca”). Cum există încă destui oameni în politică uimiți că, atunci când ești la putere, trebuie să dai socoteală în fața organelor judiciare.

Nu e nicio glumă: în multe cazuri nu e vorba de rea voință, ci de ignoranță. Problema e că ignoranța se transmite de la o generație la alta. Relele practici sunt moștenite de tinerii din politică ca rutine cotidiene. Și atunci cum ne putem aștepta să avem o schimbare a clasei politice? Școlile de tineret pe care partidele le organizează în fiecare an sunt doar prilejuri de socializare și emitere de mesaje propagandistice de către seniori. Nu e nimic acolo care să aibă legătură cu ”școlirea” elitelor.

De aceea cred că e nevoie de o nouă perspectivă care să schimbe însăși esența culturii politice din România. E nevoie de cursuri de formare, de procese de selecție în interiorul și în afara partidelor care să garanteze transmiterea unui „bagaj genetic” fundamental al democrației și statului de drept. E nevoie de o definire corectă a spectrului politic pe bază de teme și nu de lozinci. Ce înseamnă stânga și dreapta? Ce poziții are stânga politică pe un subiect și cum se definește în contrast cu dreapta politică. De aici decurge și o etică a politicii, acum total absentă. Politica trebuie să devină o vocație, o profesie, nu o poartă de acces spre îmbogățire accelerată. Politicianul trebuie să își câștige prestigiu în comunitate, nu să fie privit ca un paria, numai bun de dus în cătușe la pușcărie.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contirbutors.ro




























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

1523 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version