Ne place, nu ne place, poza zilei de astăzi arată puțin înfricoșător. E greu să-ți păstrezi cumpătul atunci când citești știrile de dimineață și mai ales când reușești să citești și printre rânduri. Asistăm la un adevărat măcel al elitei politice și de afaceri din ultimele decenii. Sigur, asta se întâmplă deja de cel puțin doi ani. Ofensiva justiției n-a ocolit pe nimeni: foști premieri, miniștri și foști miniștri, magistrați, patroni de presă, oameni de afaceri influenți, parlamentari, primari, președinți de consilii județene. Unii sunt în arest, alții sunt cercetați în libertate, alții ispășesc deja pedepsele în penitenciar.
Cine are mai mult timp de lectură, poate desluși și mecanismele prin care toată această încrengătură politico-economică a reușit să folosească părghiile statului pentru a devaliza banii publici. Din rechizitorii, stenograme, referatele procurorilor, putem reconstitui cu ușurință acel modus operandi care a făcut ca instituțiile publice să lucreze mai mult în interesul unor grupuri decât în beneficiul tuturor.
Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că suntem contemporani cu ei. Pe unii i-am votat, pe alții i-am aplaudat, oricât am vrea să credem că nu avem nicio responsabilitate, ei sunt produsul unei societăți care nu a avut destulă forță să oprească timp de un sfert de secol acest flagel al corupției. Poate mulți suntem dezgustați că ei reprezintă ”elita”, dar ăsta e purul adevăr, cel puțin în sensul clasic al termenului ”elită”: ei au condus partidele politice, cluburile de afaceri, cluburile de fotbal, instituțiile statului, trusturile media. Mai pe scurt, ei au fost liderii noștri.
Efectele imediate ale acestei cruciade, chiar dacă ne facem uneori că nu le vedem, sunt cumva inevitabile: administrația publică e blocată, economia stagnează, politicienii sunt preocupați mai mult de supraviețuirea individuală și mai puțin de reforme. Guvernarea e pusă pe avarii (cu atât mai mult cu cât este amenințată din opoziție). Nimeni nu mai semnează nimic, oamenii de afaceri nu mai investesc, lobby-ul a intrat în adormire. Și asta se vede la nivelul simțului comun în expresia : ”nu mai sunt bani”. Da, nu mai sunt bani, pentru că un întreg sistem care făcea banii să circule a fost scurt-circuitat de justiție.
Nici contextul regional și internațional nu ne dă motive de prea mare optimism. Unele țări europene realizează că stau cu teroriștii în casă, populismul e în creștere, fie împotriva imigranților, fie împotriva austerității, iar Federația Rusă amenință să tulbure serios apele în la granițele de est ale Uniunii Europene. Chiar dacă am vrea ca toate lucrurile astea să nu ne afecteze, suntem prinși aproape fără scăpare în horă. Mișcările anti-imigrație ne vor împiedica încă o vreme să intrăm în clubul țărilor europene fără granițe, pericolul terorismului ne expune ca o frontieră nesigură cu Orientul Mijlociu, iar butoiul cu pulbere din Ucraina riscă să răspândească vâlvătaia până la gurile Dunării. Populismul Syriza, care se războiește cu băncile și finanțatorii internaționali, i-a molipsit ușor și pe politicienii noștri, deveniți extrem de ”efervescenți” în criza ”francului elvețian”.
Încolțită de sancțiunile economice ale Occidentului, Federația Rusă pare obligată să-și continue mișcările belicoase prin dezghețarea tuturor conflictelor menținute în conservare. Insula noastră de stabilitate este înconjurată de provocările lui Putin atât la vest, cât și la est. Pe de o parte, informațiile arată că Transnistria e pe cale să ia foc, nu fără efecte destabilizatoare în Republica Moldova. De cealaltă parte, Ungaria, cap de pod al Rusiei, continuă, prin oficialii săi, retorica inflamatoare cu referire directă la proiectele autonomiste ale maghiarilor din Ardeal.
Așadar, pericole în interior, pericole în afară. Șoc și groază în lumea politică și de afaceri, birocrația paralizată, economia inertă, provocări și la granița de est și la granița de vest, dar cu origine comună.
Ar trebui să se oprească procurorii și serviciile de informații (aflate și ele sub tirul politicienilor) din cruciada anti-corupție? Ar trebui salvată elita politică, atât cât a mai rămas din ea, în aceste momente tensionate din regiune? Avem nevoie de un respiro pentru a reporni economia și administrația? Avem nevoie de o strângere a rândurilor în fața amenințărilor externe?
Deși pare tentant să facem toate astea, cred că nu e bine să ne precipităm. Mai întâi ar trebui să ne amintim că Ucraina s-a prăbușit ca stat, înainte să se tragă orice foc de armă, sub povara unui mediu politic și economic profund corupt. Rusia a găsit un teren propice pentru a destabiliza o întreagă țară. Vulnerabilitățile țărilor în care Putin se poate ușor infiltra sunt corupția (Ucraina) și populismul (Ungaria și Grecia).
În ce privește comportamentul funcționarilor și oamenilor de afaceri în fața ofensivei DNA, trebuie să ne obișnuim cu gândul că lucrurile vor rămâne blocate câtă vreme clasa politică nu oferă mecanisme și circuite alternative. Dacă până acum corupția și clientelismul reprezentau un al doilea motor al economiei, poate chiar mai puternic decât dispozitivul oficial de creștere a PIB, e timpul să imaginăm dinamica economică bazându-ne pe transparență, inovație și competiție liberă. Dacă studiem acel modus operandi, care transpare din referatele procurorilor, vom vedea că, în mare măsură, tot răul se trage de la finanțarea partidelor politice, politizarea administrației publice și clientelismul politic din companiile de stat.
Așadar o nouă lege privind finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale poate scoate întreaga clasă politică din buclucul în care a intrat. Simt că partidele au înțeles că au devenit prizonierii unui mecanism pervers care le aruncă liderii după gratii. Limitarea materialelor electorale, reglementarea strictă a aparițiilor de campanie și chiar finanțarea (măcar parțială) a tot ce înseamnă campanie de la buget (doar în limitele stabilite) ar fi o soluție. Sigur, nu va fi deloc ușor. O întreagă industrie va avea de suferit din pricina acestei limitări și ne așteptăm la un lobby agresiv din partea celor care trăiesc din așa ceva pentru a împiedica modificarea cadrului legislativ, dar partidele vor trebui să pună asta în balanță cu propria libertate.
Depolitizarea reală a administrației publice (spun reală, pentru că și acum se presupune că, de exemplu, prefecții și șefii de agenții sunt selectați prin concurs) nu se poate realiza dacă Agenția Națională a Funcționarilor Publici rămâne ea însăși politizată, în subordinea executivului. Agenția ar trebuie să gestioneze într-un mod autonom un corp de funcționari de elită, care să fie pregătiți pentru o carieră stabilă în administrație și nu o armată de birocrați la discreția șefilor politici. Nu e nicio surpriză acum că multe din aceste posturi se obțin cu bani mulți, dați tot la șefii de partide, iar ei, la rândul lor, trebuie să fie recuperați în exercițiul funcțiunii. Un accent deosebit ar trebui pus pe profesionalismul funcționarilor care lucrează cu fonduri europene, nu de alta, dar în continuare România pare țara cea mai puțin interesată din Europa să ia bani gratis de la Bruxelles.
În fine, tot pe termen scurt, e nevoie de eficientizarea companiilor de stat. Această zona obscură de proprietate a fost înțesată de 25 de ani de interesele politicienilor și oamenilor de afaceri transformați în căpușe. Fie că vorbim de mari companii la nivel național sau regii aflate în subordinea autorităților locale, vedem în datele lor economice că produc mai degrabă pierderi și datorii, decât profit și nimeni nu poate fi atât de naiv să creadă că aceste ”pierderi” sau ”datorii” nu se duc în câteva buzunare private. Companiile de stat fie trebuie privatizate, fie puse sub management privat, dar un autentic management privat, nu așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, când bunele intenții s-au camuflat tot în politizarea deciziei economice.
