Hannah Arendt si Jeanne Hersch au fost ginditoarele care au marcat decisiv formula spirituală a Monicăi Lovinescu. Le-a citit intens si le-a citat frecvent. Ambele au fost studentele lui Karl Jaspers. In finalul cărții sale “Noblețea spiritului” (trad. rom. Curtea Veche, colectia “Constelații”, 2008), eseistul olandez Rob Riemen notează melancolic: “Intr-un vechi oras european, țintuit patului, dar cu mintea lucidă, la nouazeci de ani, poetul află că prietena lui cea mai dragă a murit.” Czeslaw Milosz a scris atunci un text sublim. Să-l citim cu atenție si să meditam asupra sensurilor sale adânci.
I-am văzut o singură dată impreună pe Milosz si pe Jeanne Hersch. Era la o conferință aici, la Washington, la Universitatea Georgetown. I-am zărit plimbându-se agale prin parcul din campus, printre clădirile neo-gotice, două siluete evanescente, mesagerii unui alt univers, oaspeți stingheri dintr-o cosmopolită Europă Centrală, supraviețuitori ai unei lumi pierdută, năruita, distrusă. Lumea lui Stefan Zweig si a lui Thomas Mann, a lui Franz Kafka si a lui Paul Celan, a lui N. Steinhardt si a lui Aleksander Wat, a Milenei Jesenska si a lui Benjamin Fondane, a lui Karl Kraus si a lui Elias Canetti, a lui Cioran si a lui François Fejtö, a lui Agnes Heller si a lui Karl Capek. Cosmosul burghez, deci urban, deci liberal, atât de disprețuit si de hulit de nihilistii revoluționar-totalitari, cu pasiuni mistice si/sau dialectice. Frumusețea indicibilă a unei lumi in care civilitatea conta. Lumea ucisă, asemeni lui Monsieur Gustave H., in “Grand Hotel Budapest”, capodopera lui Wes Anderson…
“Ce-am invățat de la Jeanne Hersch?
1. Că rațiunea este un mare dar al lui Dumnezeu si ca trebuie să credem in capacitatea rațiunii de a cunoaste lumea.
2. Că s-au inselat cei care au vrut să submineze increderea in rațiune, enumerând elementele care o determină: lupta de clasă, libidoul, setea de putere.
3. Că trebuie sa fim constienți de faptul că suntem prizonieri ai propriilor percepții, dar că, de aceea, nu trebuie să reducem realitatea la visele si fantasmele produse de spiritul nostru.
4. Că dragostea de adevăr este o dovadă de libertate si că minciuna este proprie sclaviei.
5. Că atitudinea corectă față de viață este respectul si că, de aceea, trebuie să evităm compania persoanelor care, cu sarcasmul lor, subestimează existența si elogiază neantul.
6. Că ─ si dacă vom fi acuzați de aroganță ─ viața intelectuală este guvernată de o ierarhie strictă.
7. Că dependența de care au suferit intelectualii secolului al XX-lea a fost le baratin, adica impostura.
8. Că in ierarhia activitaților omenesti arta este deasupra filosofiei, dar că un filosof prost poate dauna artei.
9. Că adevarul obiectiv există, ceea ce inseamnă că din doua afirmații contrarii una este adevarată, iar cealaltă falsă, exceptând anumite cazuri in care contradicția este legiferată.
10. Că, indiferent de destinul convingerilor religioase, trebuie să păstrăm „credinta filosofica”, adică credinta noastra in transcendență, ca pe o caracteristică esențială a condiției noastre umane.
11. Că timpul condamnă la uitare doar munca mainilor si mintii noastre care se dovedeste inutilă ridicării, secol de secol, a marelui edificiu al civilizației.
12. Că in propria noastra viață nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării din cauza propriilor noastre greseli si păcate, căci trecutul incă nu s-a incheiat, sensul lui fiind dat de faptele noastre ulterioare.”
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
