Motto: “La pitié c’est la trahison.”–Maximilien Robespierre
Ultimii doi ani de viata ai lui Vladimir Ilici Lenin (1922 si 1923) se deruleaza intr-o tot mai apasatoare izolare. La inceputul anului 1922, mai apuca sa scrie cateva texte esentiale. Apoi urmeaza prabusirea. Congestia cerebrala il face definitiv infirm. Nu este batran (s-a nascut in aprilie 1870), dar arata de acum ca un om sfarsit fizic, emaciat, fara expresie, privind in vid. Este inconjurat de echipa de medici adusi din Germania, locuieste intr-o vila-palat din imprejurimile Moscovei, garzile personale ii raporteaza direct lui Stalin fiecare miscare a liderului partidului bolsevic, fondatorul regimului sovietic. A incetat sa mai fie omul care controleaza Kremlinul. Traieste inca, dar tot mai mult vegetativ, inert, fara urma de energie vitala. Este un cadavru viu, spre a relua in titlu din opera scriitorului sau favorit, Lev Tolstoi. Secretarele personale, Lidia Fotieva si Maria Volodiceva, noteaza ceea ce, tot mai greu, dicteaza idolul lor. O atmosfera crepusculara, fara urma de speranta.
Sunt acolo, sa-l vegheze, sotia sa, Nadejda Konstantinovna Krupskaia, si Maria Ilinicina Ulianova, sora sa. Implacabila decizie a Politburo-ului este ca legatura cu Lenin sa fie asigurata de Stalin, proaspat instalat, in locul lui Nikolai Krestinski, in postul de secretar general. Acuzat de complot, tradare si spionaj, Krestinski va fi executat in 1938, dupa al treilea proces-spectacol. Despre Krupskaia a scris fascinant William Vollmann in romanul sau “Europe Central”, dupa mine, o capodopera literara. Exista acolo o scena tulburatoare in care Krupskaia se intalneste cu Fanny Kaplan, combatanta socialist-revolutionara (esera) care a tras in Lenin in 1918. Atentat esuat, pretextul declansarii “Terorii Rosii”. Fanny Kaplan era aproape oarba. Eserii erau un partid specializat in atentate politice. De ce tocmai ea a fost desemnata sa-l lichideze pe Lenin? O intrebare pe care si-o pune Richard Pipes in a sa magistrala “Istorie a Revolutiei Ruse”.
Tanara Nadejda (Nadia) Alliluieva, sotia lui Koba Djugasvili, devenit Stalin, lucreaza si ea in secretariatul lui Lenin, este la curent cu tot ce se petrece. Interesant este ca, din cat se pare, Nadia nu i-a povestit lui Koba despre ultimele texte dictate de Lenin. Nadia avea sa se sinucida in noiembrie 1932. Lenin apeleaza la Stalin sa-i dea un flacon cu otrava, Stalin refuza, dupa ce se consulta cu partenerii sai de triumvirat, Grigori Zinoviev si Lev Kamenev. Grigori Evseievici Zinoviev era camaradul sau cel mai apropiat, fusesera impreuna in exil in Elvetia, impreuna revenisera in Rusia in aprilie 1917.Era liderul organizitei comuniste din Petrograd, “comuna Nordului” cum i se spunea, si, in plus, era presdintele Cominternului (Internationala a III-a, Comunista, fondata in martie 1919). Lev Borisovici Kamenev era cumnatul lui Trotki, seful organizatiei comuniste din Moscova si mana dreapta a lui Lenin in fruntea Consiliului Comisarilor Poporului. Amandoi aveau sa piara executati dupa primul proces-spectacol de la Moscova, in august 1937. Se spune ca la o furtunoasa plenara a CC al PC (b) al URSS, prin 1927, Krupskaia a r fi strigat: “Daca Vladimir Ilici ar fi in viata, azi ar fi dupa gratii!” Poate a gandit-o, dar ma indoiesc ca a rostit-o. Koba n-ar fi lasat-o sa moara in patul ei.
Lenin afla despre criza din Georgia, despre comportamentul grobian al lui Stalin si al compatriotului acestuia, vechiul bolsevic Sergo Ordjonikidze, in raport cu comunisti georgieni (nemesis-ul lui Koba, Budu Mdivani, si veteranul revolutionar Filip Makharadze, mai mare ca Stalin cu 11 ani, membru al CC inca din 1903). Urmeaza o explozie de furie, incepe dictarea contra cronometrului a ceea ce istoria secolului al XX-lea va retine drept “Testamentul lui Lenin”.
In autobiografia sa, Lev Trotki sustine ca Lenin l-a rugat sa preia el cazul, sa-i apere pe georgieni de persecutiile urzite de Stalin, Ordjonikidze si Felix Dzerjinski. Ii acuza pe acesti ca se comporta ca niste odiosi satrapi velicorusi. Cat priveste afirmatia lui Trotki, nu sunt probe, dar exista aluzii in acest sens. Stalin este tot mai iritat de reactiile sotiei lui Lenin, o admonesteaza. Se ajunge la un schimb violent de cuvinte, Koba injura mitocaneste. Conflictul se stinge gratie interventiei lui Kamenev, dar, atunci cand afla despre el, Lenin reactioneaza cat se poate de burghez, de old-fashioned: il anunta pe Stalin ca jignirea sotiei sale inseamna o ruptura a relatiilor personale cu el, cu profetul si vulturul revolutiei. In utlima faza, cu putin inainte de deplina innnoptare, Lenin trimite un mesaj catre conducrea partidului cerand inlocuirea lui Stalin, acuzat de comportament de o inadmisibila brutalitate. Nu propune de fapt pe nimeni in fruntea partidului, lasa deschisa o prapastie a incertitudinilor. A mai apucat sa publice, in ianuarie 1923, un text intitulat “Cum sa reorganizam Rabcrinul?” Rabcrinul era abrevierea Inspectiei Muncitoresti-Taranesti, o agentie guvernamentala cu rang de comisariat al poporului (minister), condusa pana recent de Stalin. Articolul lui Lenin era un protest impotriva birocratizarii, un indemn la regasirea spiritului originar al revolutiei. La fel, chemarea sa de ultim ceas: “Mai bine mai putin, dar mai bine”. O chemare careia, peste decenii, avea sa-i faca ecou comunistul roman Ion Gheorghe Maurer cand, in 1974, s-a pronuntat impotriva isteriei voluntariste a lui Nicolae Ceausescu…
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
