Pe 18 decembrie 2006 s-a refondat, din punct de vedere simbolic, statul român. S-a produs atunci, odată cu condamnarea dictaturii comuniste prin vocea şefului statului, drept ilegitimă si criminală pe intreg parcursul existentei sale, mult-amânata ruptură cu trecutul totalitar. Sunt unii care spun că n-ar fi fost decât simbolism. Părerea mea este ca se inşeală minimalizand semnificatia si impactul simbolurilor. Politicul operează prin configurații simbolice. Instituțiile democratice sunt simboluri. Parlamentul este un simbol al suveranitații poporului. Presedintele este un simbol al corpului politic. Este ceea ce demonstreaza politologul Marius Stan in articolul sau aparut in cadul unui grupaj pe platforma “LaPunkt” si reluat aici, pe “Contributors”. Asemeni lui, socot că obligatia unui stat este să-si protejeze cetătenii impotriva fărădelegii,a prigoanelor de orice natură, a crimei individuale ori in masă. Un stat veritabil este dator sa previna exterminările, nu să le planifice si să le organizeze. Statul comunist nu şi-a indeplinit această datorie. Dimpotrivă, a fost un stat terorist, uneori deschis, alteori camuflat, insidios. Nu a avut niciodată, pe parcursul existentei sale de 45 de ani, legitimitate democratică.
http://www.lapunkt.ro/2014/12/18/18-decembrie-2006-condamnarea-comunismului-in-parlamentul-romaniei/
Tot acolo, un pătrunzator eseu al istoricului Cristian Vasile, cel care a fost secretarul ştiințific al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, editor, impreună cu Dorin Dobrincu si cu mine, al editiei Humanitas, din 2007, a Raportului Final. Istoricul Adrian Cioflâncă, fost membru al Comisiei Wiesel pentru analiza Holocaustului din România și expert al CPADCR, scrie un necesar si bine documentat text despre rolul comisiilor pentru adevăr, un concept-cheie in literatura de specialitate legată de asumarea trecutului traumatic. Altfel spus, un concept-cheie despre experiențe cruciale in reconstrucția democratică. Să adaug că pentru mine, ca fost preşedinte al CPADCR, este extrem de onorant acest grupaj. Faptul că scriu cercetători din generația tanără, oameni extrem de competenți pe aceste teme, posesori ai unei adevărate expertize, este incurajator. A sosit din plin momentul să renunțăm la pernciosul lăutarism care a facut destule ravagii in viața intelectuală românească.
Ii multumesc profesorului Ioan Stanomir pentru cuvintele scris despre valoarea stiintifica si morala a Raportului Final: “La aproape un deceniu de la elaborarea şi prezentarea sa publică, “Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România” rămâne unul dintre documentele ce onorează o datorie de solidaritate şi de memorie a statului român. Dincolo de calitatea remarcabilă a travaliului academic, dincolo de curajul celor care şi- au asumat misiunea de a înfrunta un mediu public ostil şi fanatizat, “ Raportul “ întocmit de Comisia prezidată de Vladimir Tismăneanu înseamnă un moment de ruptură la nivelul memoriei colective şi la nivelul practicii statului însuşi. Este punctul din care relativizarea răului comunist, trivializarea suferinţei şi negarea ororilor devin imposibile. Îi revine “ Raportului” această calitate de a fi un document ce afirmă, atributele esenţiale ale ordinii comuniste- de a fi o ordine ilegitimă şi criminală.”
Una din cartile care m-a si ne-a inspirat in acest demers intreprins ca unul colectiv, pentru ca, trebuie accentuat, Raportul a fost rezultatul unei munci in echipa, a fost cea a profesorului A. James McAdams, “Judging the Past in Unified Germany” (Cambridge University Press, 2001). Acesta a fost scopul principal al Comisiei, justiția morală. Cred că acest tel a fost atins. Statul de drept a condamnat statul de nedrept (Unrechtsstaat). Comunismul este incompatibil cu adevărul, represiunea sufletelor este direct legată de aceea socială. Comunismul este o pedagogie a urii. Sunt lucruri care au fost rostite clar de Traian Băsescu, de Joachim Gauck, de Vaclav Havel, de Vytautas Landsbergis, de Monica Macovei. Ele reprezintă nervul vital al Proclamaţiei de la Timisoara, adevarata Cartă a Revoluţiei Romane. Sunt convins că dl Klaus Iohannis le cunoaste.
Am citit cu mare interes declaratiile de pe 16 decembrie facute de presedintele-ales, dl Klaus Iohannis, la Timișoara. Ceea ce-a spus domnia sa acolo vine in prelungirea demersului Comisiei Prezidențiale, se situează, ca optiune anti-totalitară, in direcția anticomunismului civic-liberal. Reiau, in final, un scurt articol publicat pe blogul meu acum trei ani. Este direct legat de momentul actual. Sper ca dl Andrei Muraru să nu uite cand a fost emisă această lege si la propunerea cui. Nu e vorba de o persoană, ci de o institutie in care lucra si el la vremea respectivă, condusa de o echipă pe care, la ordinul lui Victor Ponta si al lui Crin Antonescu, a calomniat-o constant. Deci Raportul Final a avut, are si va avea consecinte legale.
“Ne-am cam obisnuit sa deplangem, si nu fara motiv, intarzierile legate de traducerea in realitati legislative cu consecinte palpabile a propunerilor din Raportul Final asumate de Presedintele tarii in discursul din 18 decembrie 2006. Multe lucruri merg greu, exasperant de greu, dar nu totul este blocat. In pofida variilor rezistente si obstacole, Parlamentul Romaniei a aprobat propunerea guvernului, initiata de IICCMER, a Legii privind zilele comemorative pentru victimele totalitarismelor fascist si comunist. Declaratia de la Praga, printre ai carei primi semnatari a fost Vaclav Havel, a cerut ca ziua de 23 august, cand, in 1939, la Moscova, Molotov si Ribbentrop, reprezentantii celor doi briganzi totalitari Stalin si Hitler, au semnat “Pactul de neagresiune”, adica de alianta, sa devina ziua comemorativa pe plan european pentru victimele nazismului si comunismului. Ziua de 21 decembrie reprezinta finalul dictaturii comuniste in chiar Capitala tarii, destramarea definitiva a unui sistem intemeiat pe minciuna, violenta si dispret pentru lege si pentru drepturile omului. Gratie acestei legi, calendarul cetatenilor Romaniei se imbogateste cu doua repere menite sa ne fortifice moral.
IICCMER a inițiat, încă din primavara anului 2010, proiectul de Lege privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului și a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, care își propune să omagieze victimele fascismului și comunismului, ca regimuri totalitare, în baza declarațiilor și recomandărilor unor foruri internaționale și, în particular, să omagieze victimele regimului comunist în România, prin asumarea de către statul român a obligației morale de a consacra două zile comemorative: 23 august și 21 decembrie. Proiectul legislativ a fost adoptat de Parlamentul României, devenind Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011. Această lege asigură coerența unei politici de memorie la nivelul statului român, oferindu-se posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate să educe tinerele generații în spiritul respectului profund față de toate victimele regimurilor totalitare.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
