Chiar dacă imediat după alegeri s-au mai arătat mulţi eroi, dacă procentul celor care au declarat că au votat cu Iohannis a crescut în prima săptămînă cu peste 10% faţă de cifrele finale raportate de BEC iar acum aproape trei sferturi dintre români se declară încîntaţi de rezultatele alegerilor, practic toată lumea a rămas cu o mirare: cum de s-a petrecut această uimitoare răsturnare de scor şi cine a cîştigat, de fapt, alegerile?

Vintila MihailescuFoto: Hotnews

S-a mai întîmplat ca învingătorul să pornească de pe locul doi în primul tur: Constantinescu în 1996, cu un handicap de 4% şi Băsescu în 2004, cu un handicap de 7%. Iohannis a răsturnat însă un handicap de 10% şi şi-a devansat contracandidatul cu aproape 9 procente.

Cine a cîştigat alegerile?

Nevoia de explicaţii a fost uriaşă încă din seara alegerilor. În contextual emoţional al surprizei, prima etichetă a fost că alegerile au fost…emoţionale. Întrebarea chinuitoare era însă cine a cîştigat alegerile, răsturnînd handicapul din primul tur? Au fost lansate cîteva formule mediatice care au prins:

1. Dreapta. Dar care “dreaptă”? În România nu mai există de mult o reală distincţie între stînga şi dreapta. Dreapta anti-comunistă – au clamat unii chiar în timpul alegerilor, reanimînd “fantoma anti-comunismului”, ceea ce probabil că a fost de natură să scoată la vot un procent mai mare al unei clase de mijloc tradiţionale care s-a simţit ameninţată de “fantoma comunismului” întrupată de Ponta[1]. Nu dreapta a cîştigat, de fapt, ci stînga a pierdut în mod lamentabil, au mai spus alţii, votul fiind în esenţă unul negativ, de respingere a PSD. Poate, dar dacă PSD-ul a fost responsabil de disperarea populaţiei, Iohannis, un neamţ tăcut şi neutru ca un perete alb pe care poţi să-ţi proiectezi toate visele, a oferit, involuntar, speranţa[2].
2. România „harnică”. Hărţile electorale difuzate de media erau bicolore: Transilvania era albastră (liberală), celelalte două regiuni istorice, Moldova şi Muntenia fiind roşii („comuniste”). Mitul celor două Românii părea confirmat încă o dată. (Slavă Domnului, raţiunea a trecut Carpaţii! – mi-a scris un coleg ardelean după alegeri.
3. Diaspora. Vizibilă masiv pentru prima dată pe scena politică a României, aceasta a impresionat pe toată lumea; dar ce s-a aflat dincolo de această „impresie”?
4. Generaţia internet. Utilizatorii de internet s-au văzut astfel agregaţi într-un subiect politic distinct şi unitar. Ştim însă din multe alte cazuri că ceea ce a ajuns să se cheme clicktivismul nu este totuna cu mobilizarea din lumea reală. Vorba colegului Bogdan Iancu: netul este precum seringa, nu ea te vindecă, ci ceea ce pui în ea…

Răspunsuri mai nuanţate nu au întîrziat însă să apară. Dintre acestea, ne vom opri la ceea ce pare să fie, deocamdată cel puţin, cea mai temeinică analiză a recentelor alegeri, aceea oferită de sociologul Dumitru Sandu.

Încă înaintea celui de al doilea tur, acesta a publicat o hartă electorală mult mai nuanţată, agregînd datele la un nivel mai detaliat. Au rezultat şase paternuri de vot în loc de două iar harta era pestriţă, nu bicoloră: centrele de dezvoltare şi nu regiunile istorice au făcut diferenţa. Hărţi similare au publicat şi alţi sociologi şi institute de sondare a opiniei publice. Mitul celor două România se dovedea inconsistent; dar ca orice mit, nici acesta nu s-a lăsat impresionat de realitate şi statistici…

După al doilea tur, Sandu revine cu o analiză statistică aprofundată pentru a răspunde la întrebarea cine şi în ce măsură a dus la diferenţa dintre rezultatele celor două tururi. Au rezultat următorii factori explicativi ai succesului lui Iohannis:

1. De departe cea mai importantă condiţionare a ţinut de dezvoltarea şi modernizarea comunităţii locale. Cîştigă proeminenţă, în turul al doilea, factorii educaţionali şi culturali în determinarea voturilor: comunităţile cu nivel ridicat de educaţie şi de modernitate culturală (estimată prin rata redusă a fertilităţii). Aproximativ 27% din variaţia voturilor pro-Iohannis la nivel de comună sau oraş a fost dată de caracteristicile de dezvoltare-modernizare ale comunităţii.
2. Votul etnic-regional (contribuţie de aproximativ 15 puncte procentuale). Maghiarii, deşi au ieşit la vot în turul II mai puţin decît în turul I, au boicotat recomandarea UDMR de a susţine PSD şi au votat masiv cu Iohannis. De asemenea, Dobrogea, fief PSD dar regiune multietnică, se mobilizează puternic şi neaşteptat pentru Iohannis în al doilea tur. Românii sînt mîndri de rezultatul alegerilor, dar votul zonelor cu minorităţi etnice a însemnat foarte mult.

Evoluţia procentelor; creşteri sau scăderi faţă de turul 1: Klaus Iohannis

historymaps.ro | History Maps

1. Respingerea lui Victor Ponta (contribuţie de aproximativ 15 puncte procentuale)
2. Experienţa de migraţie a comunităţii (3 puncte procentuale): rolul diasporei a fost “semnificativ, dar nu hotărîtor”, conchide sociologul. Şi precizează: “imaginea publică şi practica guvernamentală au rămas mult în urma realităţilor efective de conectivitate transnaţională. Şi unele şi altele vorbesc despre diaspora românească de azi ca şi cum ar fi tot preponderent culturală, activă prin nostalgii despre origine, turism de sărbători sau conferinţe ritualice. Nu mai este aşa. De mult timp.” Nu numai oraşul, dar şi ruralul, bazinul electoral tradiţional al PSD, s-a schimbat structural prin remitenţele sociale şi fenomenul bunica pe skype: PSD a rămas în urma propriului electorat.

Să nu fim însă naivi: deşi nu poate fi „măsurat”, nici aportul cancelariilor europene în noul context geopolitic al expansionismului rusesc nu a fost unul neglijabil!

Cum s-a întîmplat?

Rămîne însă o întrebare fundamentală din punctual meu de vedere: dacă acestea par a fi principalele structuri sociale unde a apărut mobilizarea, cum s-a realizat aceasta, de ce şi de ce la acest nivel? Analiza sociologică ne spune doar că mobilizarea a avut loc în bazinele electorale cu potenţial de schimbare şi precizează care sînt acestea şi, eventual, de unde le vine potenţialul de revoltă. Trecerea la act rămîne însă un mister. Prima mea impresie în această privinţă este astfel că am avut de-a face nu doar cu structuri, ci şi cu energii, că revolta, ca stare de spirit, a făcut să apară, prin contagiune, revoltaţii, cel puţin în aceeaşi măsură în care revoltaţii au iniţiat revolta. S-ar putea deci ca întrebarea „cine a cîştigat alegerile?” să ne inducă în eroare…

Pentru a urma această perspectivă a „energiilor sociale”, am putea reveni la mai vechile psihologii ale maselor, pentru a le revedea şi revizui sau am putea inventa un limbaj (relativ) nou – nu neapărat în opoziţie cu psihologia maselor. Voi încerca să o pornesc pe această cale din urmă şi să propun conceptul de revoltă morală, inspirat mai mult prin analogie decît prin filiaţie conceptuală din cel de economie morală şi aflat într-o relativă consonanţă cu încercările mai recente de antropologie morală.

Economia morală, aşa cum este ea prezentată în cărţile clasice ale lui E. P. Thompson sau James Scott, de pildă, oferă o descriere a psihologiei sociale şi a potenţialului ţărănesc de revoltă ca fiind ancorate într-o “etică a subzistenţei”: relaţiile sociale ale ţărănimii sînt mai degrabă cooperative decît competitive, şi aceasta pentru a împiedica actorii economici din societăţile tradiţionale să dezvolte comportamente de maximizare a profitului personal; sau, în termenii lui Scott, fiecare membru al comunităţii are dreptul la un nivel minim de subzistenţă, iar elitele au obligaţia de a susţine acest drept. În consecinţă, economia morală este (şi) o legitimare a unei credinţe morale profunde într-un sistem de echitate socială care nu poate – şi nu trebuie – să fie subminat de Stat sau Piaţă decît cu riscul revoltei. „Problema revoltei [ţărăneşti] nu este o simplă chestiune de calorii şi venit, ci o expresie a concepţiilor ţăranilor despre justiţie socială, drepturi şi obligaţii, despre reciprocitate” – conchide Scott. Mutatis mutandis, putem să spunem şi noi că orice membru al unei societăţi are dreptul la un nivel minim de demnitate sau capital moral şi că elitele au datoria de a susţine acest drept, adică să menţină un pact minim garantat de reciprocitate. În consecinţă, masele se pot mobiliza spontan atunci cînd resimt o ameninţare iminentă a capitalului lor moral şi pentru a reface pactul minim garantat de reciprocitate. Precizări: a) prin „capital moral” înţeleg aici recunoaşterea socială a valorii, percepută ca inalienabilă, a persoanei; b) „pactul minim garantat de reciprocitate” se referă la limita sub care percepţia apartenenţei devine sentiment de excludere. Puteţi să rezumaţi totul, dacă vreţi, la demnitate : îmi refuzi acel minim de respect fără de care încetez să mă mai simt eu însumi, mă simt exclus şi mă revolt pentru a-mi reface o apartenenţă cu rost – adică pentru a-mi proteja identitatea.

Ce s-a întîmplat, din această perspectivă, la recentele alegeri?

Scott are o imagine plastică pentru a ilustra condiţia economiei morale: un grup de oameni care stau în apă pînă la gît, orice tulburare a apelor riscînd să-i înece. Oricine face valuri – un parvenit intern, statul, piaţa etc. – va provoca deci revolta. Din această perspectivă, Puterea nu doar că a făcut „valuri”, dar a aruncat cu bolovani în baltă, privind de pe mal cum oamenilor le intră apa în gură. Lozinca de campanie a lui Ponta, „mîndru că sînt român”, a fost percepută ca „mîndru că sînt mîndru”. Iar modul în care PSD a tratat alegerile în străinătate a fost picătura care a umplu paharul. Răspunsul a fost Uniţi învingem, adică, dincolo de lozincă, o încurajare a cooperării şi o limitare, fie şi conjuncturală, a concurenţei. De aceea au fost cu toţii acolo, diasporă şi ţărani, hipsteri şi golani: mase, nu clase. Agregarea s-a făcut nu pe strucuturi colective, ci pe energii individuale. În mod paradoxal, dacă a fost un subiect agregat al revoltei, acesta a fost însăşi Puterea.

Chiar şi aşa însă, nu am putea înţelege ce s-a întîmplat în acele zile dinaintea celui de al doilea tur dacă ne limităm la hic et nunc: fenomenul are o istorie.

Să deschidem deci spaţiul de analiză şi să aruncăm o privire asupra contextului mai larg al acestei revolte morale.

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro