Începând din 2008, parlamentarii au fost aleşi „uninominal”. În aproape şase ani de când există acest sistem, ideea schimbării lui a apărut tot mai des. Insatisfacţia faţă de noul tip de scrutin vine atât de la creşterea numărului de parlamentari, cât şi de la scăderea calităţii educaţiei unora dintre aceştia. Creşterea numărului de parlamentari este pur mecanică şi nu necesită explicaţii. Scăderea calităţii educaţiei este însă un rezultat neaşteptat. Scopul acestui articol este să arate mecanismul prin care a scăzut calitatea educaţiei aleşilor după instituirea uninominalului, dar şi rezultatele acestui mecanism.
Uninominalul a însemnat în primul rând un nou proces de selecţie a candidaţilor. Toată lumea a anticipat că notorietatea urma să fie un criteriu în selecţie, dar nimeni nu s-a aşteptat că educaţia candidaţilor va conta atât de puţin în proces. Puterea financiară a candidaţilor a devenit un criteriu central în selecţie. Candidaţii nu mai sunt votaţi pe o listă în care pe primele poziţii sunt situaţi cei mai proeminenţi membri de partid (de multe ori cei mai educaţi), ci individual. Pentru partide, trecerea la votul uninominal echivalează cu creşterea cheltuielilor de campanie, deoarece fiecare candidat trebuie să-şi sporească notorietatea şi şansele de a fi ales. Pentru a evita cheltuiala suplimentară, partidele au dorit să transfere o parte din cheltuielile de campanie candidaţilor. Din acest motiv, selectoratele de partid au devenit interesate în primul rând de candidaţi capabili să-şi autofinanţeze campaniile.
Criteriul financiar fiind împlinit, calitatea slabă a educaţiei candidaţilor nu a mai fost o problemă. Totuşi, aparenţele contează, astfel a rămas important să existe o diplomă indiferent de calitatea universităţii emitente. Iar aspiranţii la funcţia de parlamentar au înţeles acest lucru: trebuie obţinute diplome, repede şi cât mai multe, pentru că în politică ieşi în evidenţă dacă nu le ai, indiferent de calitatea lor.
Cineva ar putea argumenta că asta este o tendinţă la nivelul întregii societăţi şi că o clasă politică nu poate să fie nici mai bună nici mai rea decât societatea care o generează. Totuşi, la calitatea diplomelor, parlamentarii stau mai prost decât media societăţii. Cel puţin acesta este rezultatul dat de comparaţia dintre distribuţia locurilor la licenţă realizată de Ministerul Educaţiei şi distribuţia calităţii diplomelor de licenţă în parlamentul României.
Ministerul Educaţiei a considerat pentru anul 2013-2014 că jumătate dintre locurile la licenţă trebuie să meargă spre universităţile de cercetare avansată şi educaţie[1], (denumite în continuare pentru simplificare „din prima categorie” – de ex. Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, ASE), 36 % către universităţile de educaţie şi cercetare ştiinţifică, sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică (denumite pentru simplificare universităţi „din categoria a doua” – de ex. SNSPA, Universitatea Ovidius, Universitatea de Vest) şi doar 12 % către universităţile centrate pe educaţie, cu un acces mai uşor la admitere şi la absolvire (denumite pentru simplificare universităţi „din categoria a treia” – de ex. Spiru Haret, Dimitrie Cantemir, Ecologică).
Pentru a vedea cum stau parlamentarii la calitatea studiilor am analizat nivelul certificărilor formale a aproximativ 1000 de deputaţi din 3 legislaturi: 2004-2008 – aleasă pe liste şi 2008-2012, respectiv 2012-prezent – alese uninominal. Ar fi fost de dorit un studiu similar şi pentru Senat, dar pe pagina de internet nu sunt afişate CV-urile senatorilor din legislaturi mai vechi, ci doar din cea curentă. De asemenea, ar fi fost necesară o clasificare a programelor de studiu urmate de parlamentari, dar acest lucru nu a fost posibil nici măcar în cazul deputaţilor, care sunt foarte expeditivi în CV-uri şi nu furnizează informaţii.
Distribuţia pe categorii a diplomelor în parlament este diferită de cea pe care a gândit-o ministerul pentru sistemul de educaţie[2] (Figura 1). În parlamentul României sunt subreprezentaţi deputaţii cu diplome de la universităţi de prestigiu şi sunt suprareprezentate în special universităţile din categoria a 3-a, unde sunt incluse toate universităţile particulare.
Figura 1. Comparaţie între distribuţia locurilor la licenţă realizată de Ministerul Educaţiei şi distribuţia calităţii diplomelor de licenţă în Parlament. Sursa: Calcule ale autorului pe baza CV-urilor postate pe site-ul Camerei Deputaţilor şi pe baza Ordinului 5641 din 12 dec 2013 al Ministrului Educaţiei, referitor cifra de şcolarizare alocată universităţilor pentru anul 2013-2014
În parlamentul actual, 40 % dintre deputaţi sunt absolvenţi de universităţi din prima categorie, faţă de 60% în legislatura 2004. Deputaţii cu diplome de la universităţi din categoria a 2-a îşi păstrează ponderea de 27 % din total în cele trei legislaturi investigate. Şocul apare la universităţile din categoria a 3-a, care par să aibă din ce în ce mai mulţi studenţi cu ambiţii politice. Faţă de legislatura aleasă pe liste, numărul deţinătorilor de diplome de la universităţi din categoria a 3-a a crescut în parlamentul actual de 2,4 ori, de la 13,85% la aproximativ 33%.
Tendinţa este şi mai accentuată la studiile masterale care răspund în mică măsură exigenţelor, la universităţi din categoria a treia. Scopul obţinerii diplomelor pare să fie furnizarea unei dovezi materiale a unor competenţe, în unele cazuri, contestabile.
La studiile de licenţă am cercetat şi calitatea diplomelor de jurist, întrucât activitatea principală a parlamentului presupune crearea şi votarea de legi. Aşteptările sunt mai mari de la un parlamentar jurist în ceea ce priveşte cunoaşterea cadrului legislativ şi elaborarea de legi comparativ cu un parlamentar care are o licenţă, de exemplu, în chimie. Rezultatele sunt, din nou, dezamăgitoare. Numărul celor care au licenţe în drept de la universităţi de prestigiu scade de la o legislatură la alta. Această tendinţă nu poate rămâne fără consecinţe pentru calitatea actului legislativ.
În Figura 2 se observă cum scade proporţia celor cu diplome de jurist de la universităţi din prima categorie, de la 20,5% în 2004 la 11,9% în legislatura curentă. În schimb se dublează ponderea deputaţilor cu diplome de la universităţi din categoria a 2-a de la 7,7% la 15,3% iar ponderea celor cu diplome din categoria a 3-a creşte de 2,4 ori, de la 15,4% la 37,3%. Totul se întâmplă pe fondul diminuării accentuate a numărului deputaţilor şcoliţi în perioada comunistă, când şcoala se făcea, cel puţin în anumite domenii, cu mai multă rigoare. După uninominal dispar în prima legislatură şi juriştii cu diplome obţinute în străinătate iar in legislatura curentă ponderea acestora este nesemnificativă.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
