Impenitentul octogenar bolșevic, Ion Iliescu, a stârnit din nou valuri în politica românească. A tăcut în momentul când plagiatorul din fruntea partidului pe care el l-a zămislit se scălda într-o baie de mulțime care i-ar fi făcut invidioși pe Ceaușescu, Mobutu Sese Seko, Mengistu Haile Mariam și pe cei trei Kim (Il-sung, Jong-il, Jong-un). A scos din debara iataganul după ce plagiatorul a pierdut jalnic alegerile pentru funcția supremă în stat. Ponta avusese o misiune, a ratat-o. Asemeni mult-iubitului Kremlin, partidul nu iartă.
Este ceasul răfuielilor istorice și isterice în PSD. Panicat, anxios, terifiat, Victor Ponta aplică măsuri drastice de epurare a “deviatorilor”. Cad capete unul după altul. Sunt excluși din partid Mircea Geoană, Marean Vanghelie, ba chiar și Dan Șova, principalul complice al plagiatorului. Părăsește corabia pontocratică și “amigo Sebi” Ghiță, devenit subit “anticomunist” și doritor de schimbări la vârf, inclusiv de despărțire de lampa lui Ilici.
În realitate, PSD nu se poate reforma dacă nu se deziliescieanizează, mai precis, dacă nu se denomenclaturizează. Este partidul succesor al comuniștilor, moștenitorul formei mentale de tip leninist. Ponta, Iliescu, Dragnea sunt, cum se spunea pe vremea realismului socialist, personaje tipice în împrejurări tipice. Sunt experții dublei contabilități morale, ai gândirii dedublate, ai fariseismului devenit a doua natură (ba chiar prima).
Parafrazând un poem celebru al lui Maiakovski despre Lenin: “PSD de spunem, Iliescu gândim/Iliescu de spunem, PSD numim”. Dacă PSD vrea să abolească păcatul său originar, ereditatea comunistoidă, trebuie să se debaraseze nu doar de Ponta, ci și de Iliescu. Cu cât mai curând, cu atât mai sănătos pentru corpul său politic altminteri amenințat de o ireversibilă și, probabil, incurabilă cangrenă. Întrebarea care plutește, până una alta, în aer este cum poate trece acest partid compulsiv de la zoolatrie la democrație? Cum poate această armată de tovarăși să se debaraseze, pentru început, de vaca sacră a imaginarului lor politic comun, Ilici, cel de la București, discipolul celui din Mausoleu? Cu alte cuvinte, cum se trece de la sacru la profan în PSD? Desigur, este strict treaba lor să o facă sau să poată să o facă. Dar câtă vreme figura lui Ion Iliescu va atârna de pereții mentali ai acestor asociați, viesparul pesedist rămâne perfect nefrecventabil. Social-democrația română de după 1989 este o carte de ficțiune cu multe personaje inadvertente și un singur autor: Ion Iliescu!
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
