Este noua diaspora românească cea care a spulberat visurile lui Victor Ponta și a adus surpriza Klaus Johannis? Dacă ar fi așa, cum a fost posibil? Telefonul care a sunat acasă, în țară, de la cei care nu au mai ajuns la urnă, la Paris , Torino sau în locuri similare , a fost cel care a făcut ”miracolul”? Și, acceptând ipoteza, asta este tot? Telefonul , facebook-ul și proasta consiliere sau decizie a candidatului perdant au schimbat soarta prezidențialelor? Dacă vrem să super-simplificăm lucrurile și să nu învățăm nimic, da. Altfel , nu. Desigur sfidarea diasporei, începută cu dezorganizarea organizată a primului tur și continuată consistent până la cel de-al doilea tur pot explica parte din proces. Reacțiile diasporei nu pot fi înțelese însă, decât dacă sunt contextualizate. Răspunsurile la întrebările anterior formulate cred ca trebuie căutate schimbând o lentilă veche, a diasporei culturale, ”de-teritorializate” (Cohen, 2008), cu una nouă, a diasporei pentru muncă, pe cazul pe care îl discutăm. Și, în plus, comunitățile locale din țară, prinse în orbita de funcționare a diasporelor românești în străinătate, trebuie incluse în filmul noilor mișcări sociale. Ele sunt cele care dovedesc cât de înrădăcinate social , acasă, sunt noile diaspore. Asupra acestei înrădăcinări ne vom concentra în material.
Noua diasporă românească
Imaginea publică și practica guvernamentală au rămas mult în urma realităților efective de conectivitate transnațională. Și unele și altele vorbesc despre diaspora românească de azi ca și cum ar fi tot preponderent culturală , activă prin nostalgii despre origine , turism de sărbători sau conferințe ritualice. Nu mai este așa. De mult timp. A tot fost răspândit mitul că alegerile din 2009 au avut un câștigător dat de votul de la Paris. Nu știu, în detaliu, ce a fost la Paris ,la ambasadă, nici în 2009 , nici în 2014. Știu însă, din sondaje, că cei care au membrii de familie în străinătate la lucru, gândesc altfel, sunt mai critici și votează în consecință (D . Sandu, 2004; D. Sandu, 2010). După mai mult de 20 de ani, migranții la lucru în străinătate nu mai vor să fie doar căpșunari, constructori sau menajere . Au decis, majoritar, că, dat fiind salariile mici , corupția transpartinică și proasta funcționare a instituțiilor publice de acasă, este mai bine să amâne revenirea. O amână , dar nu sunt indiferenți. Își fac case în țară și le lasă goale pentru ocupare când o fi vremea. La pensie pentru ei, sau pentru copiii lor când vor dori să revină. Dar tot fac case pentru că viața printre străini este foarte grea. Credibilitatea celui care va fi președintele țării îi interesează pentru că de aici pornesc multe – aplicarea normelor constituționale, relațiile externe, justiția, votul, aranjamentele societale pentru educație, sănătate etc. Ei nu vor , în primul rând, numai supraviețuire precum mulți dintre cei care sunt izolați și cu resurse minime de viață, ci instituții care să ducă la ”o țară ca afară”. Vor ca școala, primăria, spitalul, administrația financiară și justiția din România să lucreze la fel ca cele din străinătate, in variantele spaniolă, britanică, sudează sau cum se cheamă acestea după locul de imigrare. Deși se știa cu precizie, din sondaje, că încrederea este resursa fundamentală în funcție de care este acordat votul (Dumitru Sandu, 2006), încrederea diasporei în politicieni a fost constant ignorată în strategiile de campanie electorală. Pe principiul ”costă prea mult efort legislativ și de corectitudine” câștigarea încrederii lor, diaspora a fost ignorată în cerințele ei de agendă publică și de vot. Ignorarea nu este nouă, la actualii guvernați. Votul prin corespondență sau electronic a fost sistematic ignorat de cei care au avut majoritate în parlament, indiferent cum s-a numit puterea sau coaliția ei.
Noua diasporă nu este o lume socială (Glaser & Strauss, 1967) ruptă sau numai simbolic legată de cei din țară. Trăiește efectiv conectată cu cei de acasă prin familie, prieteni, cunoștințe sau simpatizanți. Mai exact, lumile ei de acasă sunt cele familiale și comunitare. Mișcările sociale de susținere a diasporei din marile centre urbane din Romania – Cluj, București, Timișoara, în special – reprezintă lumi sociale ale diasporei românești din străinătate constituite nu numai și nu în primul rând pe rețele familiale ci prin rețele de similitudine valorică, prin oameni care cred în aceleași valori ale democrației și reformelor instituționale necesare în Romania, indiferent că sunt în țară sau în străinătate.
Comunicare cu diaspora prin marile orașe și rețele de migrație
Argumente în favoarea celor afirmate mai sus pot fi formulate nu numai din observarea calitativă și din sondaje ci și din analiza datelor de vot din noiembrie 2014, la nivel de localitate, în conjugare cu informații care dau profilul localității. Este ceea ce voi schița pe scurt , în continuare.
Principalul ”releu” de comunicare socială și acțională, prin proteste sociale, pe care diaspora îl are cu țara sunt orașele mari, de peste 200 de mii de locuitori. Desigur, mai ales tinerii din aceste orașe, dar nu numai. În rețelele de solidaritate transnaționale intră și membrii de familie rămași acasă, prieteni, persoane care intenționează să plece la lucru sau la studii în străinătate sau pur și simplu oameni care cred la fel cu cei din afară, fără a avea vreuna din caracteristicile de status anterior menționate.
Exemplu de mod de lectură: populația din localitățile (comune sau orașe) care au Brașovul drept cel mai apropiat centru urban mare (de peste 200 mii de locuitori ) a votat, la cel de-al doilea tur de scrutin, pentru Klaus Johannis în procent de 67%. Localitățile care au orașul Brașov ca centru polarizator sunt în număr de 323. Distanțele de la fiecare localitate la cele 9 centre polarizatoare au fost măsurate in sistem euclidian. Șapte dintre cele nouă orașe-centru de convergență au statut de poli de creștere (HG 998/2008). Ponderile de votanți pro-Johannis la turul al doilea al prezidențialelor au fost diferite în centrele regiunilor urbane: Craiova 50%, Galați 51%, București 57%, Ploiești 58%, Constanța 60%, Iași 60%, Brașov 63% , Timișoara 70% și Cluj 78%. Sursa de date: Biroul Electoral Central. Delimitarea regiunilor urbane revine autorului, pornind de la date din (Ionescu-Heroiu, 2014).
Votul din noiembrie 2014 a fost adus , ca spirit contestatar, nu numai prin telefoane, facebook și mailuri. Mediile privilegiate de promovare au fost regiunile structurate în jurul celor nouă orașe mari ale țării: Brașov, Cluj, Timișoara din Transilvania, în primul rând, Constanța-Galați-București , în al doilea rând și, în mai mică măsură, Craiova-Iași-Ploiești. Cele nouă orașe cumulează aproximativ o cincime din populația țării. Desigur, gradul de activism social este diferit în cele opt regiuni urbane în legătură cu nivelurile diferite de dezvoltare, ponderea de tineri, nivelul mediu de educație, regiunea istorică și socializare în medii diasporice diferite.
Cel de-al doilea culoar major de promovare a unui model de vot de la diaspora spre țară este dat de rețelele sociale de migrație constituite între comunități locale din țară și destinații privilegiate pentru munca în străinătate. Pe acest culoar fluxurile de comunicare sunt de maximă intensitate între membri de familie , prieteni și cunoștințe de aici și de acolo. Propagarea atât de rapidă a sentimentului de injustiție socială prin blocarea votului în diaspora (mascată prin invocarea unor argumente lipsite de temei și plauzibilitate) de către guvernanți s-a realizat atât de rapid pentru că cele două culoare de comunicare diaspora-țară erau de mult timp cristalizat constituite. Simpla lor ignorare în secvențele oficiale anterioare nu avea cum să le facă inactive.
Ecuația votului pro-Johannis
Tabelul de mai jos (din păcate, cu caracter tehnic, simplificat pentru prezentare, destinat strict specialiștilor) argumenteză (în special prin modelul 2) clar, hotărâtor, că votul care l-a adus pe Klaus Johannis a avut patru determinanți majori. În primul rând, de departe cea mai importantă condiționare a ținut de dezvoltarea și modernizarea comunității locale. Aproximativ 27% din variația voturilor pro-Johannis la nivel de comună sau oraș a fost dată de caracteristicile de dezvoltare-modernizare ale comunității.
În ordinea descrescândă a importanței urmează votul etnic-regional (nu etnic sau regional ci așa cum este notat), de solidaritate minoritar-regională, reprezentat de comuntățile cu pondere dominantă de populație maghiară din Covasna și Harghita, județe apropiate de Brașov-Sibiu (21 puncte procentuale din variația voturilor). În al treilea rând a contat respingerea lui Victor Ponta (contribuție de aproximativ 15 puncte procentuale din variația totală a voturilor pentru Klaus Johannis).
Votul anti-Victor Ponta, cu o contribuție atât de mare, dar nu hotărâtoare, în ecuația opțiunii pro-Johannis, va trebui analizat mai atent, cu date la nivel individual. Deocamdată aș avansa ipoteza că această componentă este legată de un vot anti-corupție, pro-DNA , lipsă de credibilitate (”toată conducerea MAE pleacă dacă există un singur român care nu poate vota” sau similar cu multe alte formulări publice fără acoperire în fapte) și neacceptarea aroganței și sfidărilor implicate în jocul Guvern-MAE cu ocazia organizării alegerilor în diaspora .
În fine, în al patrulea rând, cu numai o contribuție de trei puncte procentuale la explicarea votului, este experiența de migrație a comunității. Comunele și orașele cu pondere mare de persoane plecate la lucru în Germania, Austria, Spania și Statele Unite ale Americii sunt cele care au contribuit semnificativ la votarea lui Johannis în cel de-al doilea tur de scrutin.
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
