Ați jucat vreodata alba-neagra? Este foarte simplu. Ai nevoie de trei recipiente identice și o minge mică, de un maestru în prestidigitație și de o căruță de încredere. Miza este să ghicești unde se află mingea după ce maestrul se ocupă cu poziționarea cît mai rapidă a recipientelor. Alba-neagra, din răstimpuri antice și pînă astăzi, își așează miza exact în locul unde hazardul cu încrederea coabitează. Maestrul licitează în forță iar publicul prezent la alba-neagra mizează. De regulă, maestrul este un trickster. Pariurile curg, observatorii veghează: unde-i alba, unde-i neagra? Vreți să facem împreună un exercițiu de imaginație? Să ne imaginăm ca alba-neagra coincide cu exercițiul alegerilor în diaspora pentru Președintele României din anul 2014. Nu știm cine-i ticksterul, dar tocmai am intrat în joc. De data aceasta cine joacă cîștigă. Dar dacă am fi pierdut?

Daniela DumbravaFoto: Arhiva personala

Să intrăm în chestiune, studiu de caz: votul în diaspora, cazul secțiilor de votare din Milano, turul 2, ziua 16 noiembrie 2014, între orele 7.00-21.00.

Mai întîi despre cele foarte bune.

Românii prezenți la Consulatul României de la Milano, situat în strada Via Gignese 2 au reușit, într-o proporție covîrșitoare, să voteze. Mai toți au trecut testul exprimării opțiunii pe buletinul de vot, respectiv cel al rezistenței la o coadă de circa 25 de metri, dispusă pe mai multe rînduri, oamenii votînd non stop de la ora 7.00 și pînă la ora 21.00. În răstimpul a 50400 de secunde (14 ore x 3600 de minute) au votat la două secții 2436 + 2898 (total: 5334 de votanți). Membrii celor două secții de votare au răspuns cerințelor în mod judicios, președinții de secție au fost cooperanți și vlăguiți de solicitări, cu degetele distruse de completarea tabelelor nominale ale alegătorilor care își exercită dreptul de vot la altă secție de votare, o alta decît cea de domiciliu sau care sunt omiși din lista electorală permanentă. Alegători, membri și președinți ai secțiilor de votare, deopotrivă au fost prompți și la datorie. În plus, aproape hieratic apare observatorul independent și voluntar al Centrului pentru Resurse Civice, cu o acreditare în buzunar primită înainte cu o zi de alegeri, blindat de Constituția României, de Legea 370/2004 și de manualul observatorului. Totul a început cu bine și s-a terminat cu bine. La Milano, fără ocolișuri și sincope, românii au votat aproape toți, fiind răsplătiți cumva pentru orele îndelungi de așteptare. Pur și simplu au avut noroc! Hazardul a coincis cu miza.

Unde începe jocul cu alba-neagra? Secțiile de votare, al căror număr a fost aproape egal cu cel al alegerilor din 2009, a generat vigilența asupra timpilor de votare: 14 ore sau 50400 de secunde, așa cum țin eu să vă relatez. Desigur, au fost neantizate din fașă criteriile și solicitările conform cărora realitatea electoratului din străinătate cerea lărgirea masivă a numărului de secții de votare, așa cum s-a întîmplat bunăoară la referendumul de demitere a Președintelui României în anul 2012, impunîndu-se la acea vreme chiar și o excepție, anume prelungirea orei de exprimare a votului de la ora 21.00 pînă la ora 23.00. Aparent, nimeni între decidenți nu conștientiza că fiecare vot exprimat în diaspora se consumă sub presiunea celui mai frustrant cronometru din istoria alegerilor libere a României. Atît în primul, cît și în cel de al doilea tur, numărul de voturi a fost fagocitat de un timing care dinamita orice variațiune a numărului total de buletine de vot repartizat pentru străinătate. Dacă iau în calcul numărul total al alegătorilor al uneia dintre cele două secții din Milano, la un simplu și elementar calcul matematic avem 2436 de votanți care au pus ștampila pe buletinul de vot în cele 50400 de secunde avute la dispoziție, adică în jur de 20, 6 sec./votant; la cea de a doua secție au fost 2898 număr total de votanți, iar votul unui singur candidat s-a masurat în medie cu 17,3 sec./votant. Sigur, aici sunt prezente fluctuații pe ritmii de votare calculați din 3 în 3 ore, dar făcînd o medie ajungem exact la același timing. Legea 370 din 2004 și nici alte reglementări ulterioare nu precizează acest tip de detaliu, nu-l iau deloc în considerație, dar s-a întîmplat să fie o variabilă crucială în ecuația noastră sau, dacă doriți, în alba-neagra cu votul pe Diaspora a Guvernului, a BEC și a Ministerului Afacerilor Externe. Știm că la secțiile de vot ale Consulatului României s-au trimis circa 8400 de buletine de vot. Un calcul la rece ne indică un timing de 6 sec./votant ceea ce este absolut imposibil să fie performat căci timpul de întroducere a datelor fiecărui votant înregistrat în tabelul cu alegătorii care își exercitau dreptul de vot în străinătate, plus timpul de completare a declarației pe propria răspundere, apăsau puternic pe speranța de fluidizare a fluxului de vot. Merită specificat, președinții de secții, au precizat că în primul tur, numărul de alegători au fost cu 50% mai puțini decît în cel de al doilea, fapt care ne indică: 1) predictibilitatea asupra timpilor de votare și posibilitatea de a controla numărul de alegători; 2) că diavolul stă ascuns în detalii și că Legea 370/2004 are deficiențe tot atît de mari pe cît Ministerul Afacerilor Externe. Totul ar fi mers perfect dacă în loc de alba-neagra se aplicau: art. 108 din Constituția României, al articolului 65 alin. (1) din Legea 370/2004, al HG 8 din 9 ian. 2013 (privind organizarea și funcționarea MAE) art. 1 alin. 6, precum și al Codului Etic pentru Corpul diplomatic și consular al României (Ordin 890 din 2 aprilie 2014), art. 1 lit. a și b, art. 3, alin. 1 lit. a și c., art. 4 alin. 1 și 2, art. 7 alin 1-3, art. 9 alin. 1-3. De la un cap la altul, multe din aceste prevederi legale au fost puse în ecuație între 1 septembrie 2014, data emiterii Hotărîrii privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din anul 2014 și 16 noiembrie, data încheierii acestor alegeri. Cred că un jurist de profesie ar trebui să recapituleze cu mare atenție fiecare moment al organizării alegerilor în acest context. Am să rezum pentru aducerea aminte momentul derapajului major:

Ziua de 3 noiembrie sau despre cum buturuga mică răstoarnă buturuga mare.

Deocamdată, pentru șeful serviciului de diplomație externă, dl. Corlățean totul este în regulă și, mai ales, riguros conform legii, mai precis, habotniceala generală pe legea 370/2004 coroborată de fluctuațiile spectaculoase ale unor ordonanțe de urgență bune de consultat pe website-ul BEC. Guvernul, Biroul Electoral Central și Ministerul Afacerilor de Externe devin instantaneu maeștrii prestidigitației în jocul cu urnele, iar diaspora este nevoită să confere toată încrederea, ba mai mult să stea cuminți și obedienți în coada interminabilă a exprimării opțiunii lor civice. Turul întîi a răsturnat ca un tsunami paradigma încrederii și s-au tot simulat artificii de dregere a situației – vestitul cartof fierbinte aruncat între BEC și MAE, renumita demisie care nu a dus la înfiinițarea de noi secții de votare, a timpului legal de votare, ori la un ok al șefului diplomației pentru dispunerea de logistica pusă ambasadelor la dispoziție de către administrațiile publice locale ale orașelor unde există comunități lărgite de români în străinătate. Așadar, instituțiile sus amintite au forțat miza, continuînd să facă pe maestrul de aranjare a recipientelor și a bilei, au devenit de facto tricksteri. Alba-neagra continuă, cu o mică acoladă cînd se scoate pe tușă un ministru de externe și se aduce un altul, totul ca și cum demiterea este o tușă, iar nu un exercițiu de funcție complet eșuat. În plus, șefii de misiuni diplomatice bîlbîie între atitudinea capului plecat în fața lui Corlățean și cea a prezentării de rapoarte prin care se solicita mărirea numărului de secții de votare, fiind și ei cuprinși de zelul aplicării legii, uitînd că unul din puntele de bază ale Declarației Drepturilor Omului (http://www.mae.ro/node/3133) i-ar fi protejat în cazul unei demisii de onoare:(2) Dacă există neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

Acum este prea tîrziu domnilor, too late! Nu ne rămîne decît să studiem peste ani corespondența diplomatică între 1 septembrie si 16 noiembrie 2014 și să vedem ce conține aceasta pe tema alegerilor din această perioadă.

Revenind la Milano, m-am gîndit să exemplific cîteva observații în legătură cu votarea din ziua de 16 noiembrie 2014, sperând ca metodologia alegerilor viitoare să fie ajustată pe cît este posibil sau să fie eliminate ambiguitățile de orice fel:

• nenumărate au fost persoanele care au refăcut în fața membrilor secției de votare declarația pe propria răspundere care să ateste că cetățeanul care își exercită dreptul la vot la altă secție de votare decît cea la care este arondat conform domiciliului, iar asta pentru că mulți confundau domiciliul cu rezidența; asadar, de cele mai multe ori, chiar a fost inutilă împărțirea declarațiilor din partea personalului consular, deși intențiile dînșilor a fost una bună;
• nenumărate persoane au prezentat confuzii în ce privește poziționarea ștampilei pe buletinul de vot;
• nenumărate persoane, după aplicarea ștampilei pe buletinul de vot, au venit să se asigure în fața membrilor secțiilor de votare dacă au „făcut bine” (sic!);
• au existat cazuri cînd au intrat cîte două persoane în cabină, însă sporadic;
• fluxul la vot a fost îngreunat de vociferări și de discuții în contradictoriu căci prea puțini realizau, atît între membrii comisiilor cît și în rîndul alegătorilor, că timpii de vot sunt măsurați cîinește și că ceilalți așteaptă să voteze; unde mai pui că lumea cerea sfaturi consulare deși rostul lor acolo era cu totul altul;
• deseori s-a produs confuzia că membrii secției de votare sunt în totalitate angajați ai Consulatului, ceea ce nu a fost nici în avantajul cetățenilor, nici a membrilor de secții;
• uneori s-au simțit tensiuni între personalul auxiliar al Consulatului și votanți, însă la Milano nu au existat conflicte sau incidente; prezența observatorului independent al Centrului pentru Resurse Civice a contat așa cum a contat și în alte sute de secții de votare unde au existat observatori;
• la un moment dat, în prima parte a zilei, apăruse un anunț important prin care se sugera din partea personalului consular redirecționarea persoanelor aflate la coada pentru a-și exercita votul; din fericire, nimeni nu a părăsit coada însă merită toată atenția și analiza corespondența diplomatică a acestei zile; s-au sugerat secțiile din Varese (Scuola Dom Rimoldi/via Pergine nr. 6), Como (Centro Civico Como Borghi/via Grandi nr. 21), Lecco (Sala Civica/via Seminario nr. 39);
• conform Legii 370/2004 Art. 13. alin. (3) lit. b; art. 43 alin. (6) (9) și (12) comercializarea băuturilor alcoolice este interzisă; bun, dar în străinătate nu se poate aplica legea, căci deși avertizați comercianții italieni și români deopotriva aflați în zona Consulatului, nimeni nu putea să aducă obiecții cîtă vreme sistemul de referință al normelor juridice este cu totul altul, iar trotuarul din fața Consulatului este proprietatea Statului Italian;
• cu siguranță, la Milano, nu se poate vorbi de suplimentarea personalului pentru a sprijini fluidizarea alegerilor din partea MAE, iar asta a fost vizibil în primul rînd pentru că cei aflați acolo, cu greu au putut face față tenisiunii apăsătoare a acestei zile și pentru că membrii secțiilor de votare au inclus, în mare parte, conform legii membrii delegați ai partidelor, iar nu personal suplimentar al MAE; pe scurt, a fost tot o manevră de trickster delegarea de personal de la MAE în secțiile de votare din străinătate;
• prezența poliției locale italiene a fost în general de bun augur, însă datorită coincidenței cu fluxul de suporteri italieni și croați veniți la stadion pentru a urmări partida Italia-Croația, oricînd ar fi putut să apară conflicte între românii de la coadă și suporterii italieni sau croați; a fost un motiv în plus pentru care în zona Consulatului nu s-a putut cu niciun chip să se interzică vinderea băuturilor alcoolice.
• nicio persoană aflată la coadă nu știa cum anume poate contesta situația neplăcută a așteptării îndelungate unde plana evident posibilitatea de a nu putea vota; în alte cuvinte, ong-urile au venit tîrziu cu popularizarea modelului de plângere penală pentru încălcarea dreptului la vot, iar acest model a fost popularizat exclusiv pe rețelele de popularizare și pe website-uri, în timp ce oamenii de la coadă, din spațiul real, nu aveau cunoștință despre o astfel de formă de protest.

Toate aceste observații nu au constituit temeiul pentru a reclama vreun flagrant, însă trebuie să admitem că la Milano un uriaș noroc a făcut ca totul să se desfășoare fără probleme majore și fără conflicte. Cu toate acestea, nu de puține ori am avut senzația că tensiunile dinlăuntrul secțiilor de votare și chiar de la coadă, ar fi putut împiedica procesul de votare. Desigur, toți am jubilat că s-a încheiat cu bine totul, însă analizat la rece, nu cred că diaspora mai trebuie pusă în această situație niciodată, nici la Milano, nici aiurea. Cu atît mai mult, personalul consular nu ar mai trebui să fie pus în situații atît de tensionate, în primul rînd pentru că reprezintă o instituție a cărei funcționalitate depinde aproape integral de credibilitatea românilor din străinătate. Este rîndul acestor funcționari să alcătuiască rapoarte către MAE și să-și regleze raporturile cu superiorii conform Codului Etic al Corpului diplomatic și consular al României.

Cultura votului în străinătate, scurte considerații de final.

Oricine poate să privească procentele alegerilor pentru Președintele României succesiv anului 2004, momentul în care cel puțin românii din Italia reprezentau o comunitate extrem de numeroasă. În acest răstimp s-a votat de trei ori pentru Președinte, iar românii din Peninsulă și din toată diaspora au votat un Președinte de dreapta, trimițînd în vacanță pînă și umbra PSD-ului (întotdeauna huiduiți de către aceste comunități cînd au pus piciorul în diaspora), darămite să le voteze candidatul. De două ori prin numărul de voturi (2004 și 2009), iar odată tsunami-ul social pentru exercitarea dreptului la vot, cu sprijinul societății civile din România, cazul alegerilor din noiembrie 2014, indică faptul că în tectonica socială a acestor comunități nimic bun nu se prefigura pentru un candidat al stângii. Sigur, mecanismul de influențare a românilor din străinătate nu a funcționat niciodată, poate cu excepția plasării de ceasuri pentru votanții din secțiile de votare din Republica Moldova, însă Justiția își va face treaba și vom afla mai multe. Așadar, totul era previzibil și anunța eșecul cu voturile din străinătate pentru candidatul favorit. În mod analog, o atmosferă încorsetantă a dus ca proiectul de lege inițiat de către fostul Ministru al Afacerilor Externe, dl. Teodor Baconschi să fie blocat de vocile vehemente și influente ale vîrfului de lance a defunctului USL: Crin Antonescu, Titus Corlățean și Olguța Vasilescu. Ar trebui oferită presei pledoaria pentru votul prin corespondență din luna mai 2011, susținută de fostul șef al MAE. Există argumente care coincid perfect cu relatarea mea de astăzi, evident, independent una de celalaltă și decalate mult temporal. Ceea ce atunci a fost respins cu violență a devenit butoiul de pulbere între 2 noiembrie și 16 noiembrie, respectiv între turul 1 și turul 2 al alegerilor prezidențiale. Trebuie spus, în Italia nu a fost cu mai puțin comodă impunerea legii votului prin corespondență, căci „Legea Tremaglia”, după numele inițiatorului ei, Mirko Tremaglia, fost Ministru al Italienilor din diaspora, un politician de orientare dreapta (Aleanza Nazionale), a reușit să impună această lege abia în anul 2006. Pe lîngă modificarile art. 48 (instituirea unei circumscripții în străinătate), 56 si 57 (număr de deputați și senatori ai cetățenilor italieni în străinătate) ale Constituției Republicii Italiene, Mirko Tremglia a avut geniul de a înțelege că în pofida modificărilor consituționale, votanții care aveau reședința în străinătate erau într-un număr net inferior numărului de votanți din Italia, iar acest aspect inducea inegalităti astfel încît procedura în diaspora a fost modificată. Cetățenii italieni rezidenți în străinătate au putut astfel să-și exercite votul în colegiile electorale ale primăriilor unde apăreau înscriși în Registrul de Evidența Cetățenilor Italieni cu reședință în stăinătate. Pentru a nu mai fi obligați însă, să se deplaseze în ziua votului la primăriile de care aparțineau, s-a instituit procedura de vot prin corespondență prin intermediul serviciilor consulare italiene ale țărilor de rezidență a acestora. Referendumurile includ acest sistem de vot, pe cînd alegerile administrative și cele locale nu. Cu siguranță, procesul impunerii unei legi specifice votului prin corespondență nu este unul simplu, iar Statul Român va trebui să elaboreze modalități de vot cat mai facile pentru cetățenii români din străinătate, dar și să le creeze circumscripții separate în străinătate.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro