Cateva sfaturi bine-intentionate catre domnii Ghita si Voiculescu

de Vlad Mixich     HotNews.ro
Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:05 Actualitate | Opinii

Vlad Mixich
Foto: Cristian Stefanescu
Admit că deşi nu îmi sunteţi defel simpatici, credeam în iscusinţa dumneavoastră de a mirosi oportunităţile de viaţă, de a amuşina vizuina în care milioanele odată plasate vor face ouă. Bag seama însă că v-am supraevaluat. Cum să-mi explic că de ani de zile turnaţi bani cu găleata în nişte întreprinderi care nu vă întorc pe măsură investiţia înapoi?

Privindu-vă de la distanţă, mai ales în ultima săptămână, îmi vine să exclam: domn’ne, ce fraieri!


Spre deosebire de dumneavoastră, domnu’ Ghiţă, eu cred că alegerile prezidenţiale nu au fost câştigate de partidul Facebook. În primul rând pentru că Facebook-ul nu funcţionează deloc ca un partid. Dar dumneavoastră, nefiind implicat serios în fenomen, nu aveaţi cum să ştiţi asta. Ce mă miră este felul în care aţi abordat alegerile la postul de ştiri pe care îl posedaţi. Candidatul vânzător de copii! Ardealul vândut la unguri! Votul românilor din străinătate cumpărat pe 40 de euro!

Din promovarea insistentă a unor astfel de subiecte înţeleg că pentru dumneavoastră numitorul comun al votantului român se află undeva în nămolul prostiei. Aşa o fi... nu eu sunt alesul social-democrat al maselor prahovene. Înţeleg şi că e vorba de propagandă, nu de jurnalism. Dar are şi propaganda fineţurile ei, nu merge să o foloseşti ca pe o botă de cioban. Luaţi aminte de pildă la rafinamentul abisal al maestrului Cristoiu sau la spiralele adormitoare ale tovarăşului Chireac.

Există destui proşti care să creadă că primarul Sibiului e un Frankenstein mâncător de copii, dar niciodată ei nu vor fi îndeajuns de mulţi ca să vă câştige alegerile. Nu ştiu ce vă sfătuiesc angajaţii dumneavoastră, dar aserţiunea precedentă e o chestiune de bun-simţ. Să fiu şi mai clar: în ultimul an televiziunea pe care o posedaţi a turnat gogomănii atât de mari încât i-a enervat la culme pe deştepţi şi i-a deşteptat pe unii proşti. E un paradox simplu pe care îl puteaţi deprinde de la Păcală. Gratuit.

Domnu’ Voiculescu, de câteva zile nu aţi mai dorit să vă întâlniţi cu noi pe blogul dumneavoastră. Sunteţi prea trist? Aş fi fost curios să aflu care vă erau gândurile în timp ce duminică îi priveaţi, din celula dumneavoastră, pe Gâdea şi pe Badea dezorientaţi complet de milioanele de voturi ale românilor “spălaţi de Internet pe creier”. Îi plătiţi regeşte de ani de zile pe băieţii ăştia, dar pare că investiţia dumneavoastră nu a dat vreun rod.

Aţi vrut să deşteptaţi România, dar băieţii n-au reuşit s-o deştepte. Aţi vrut să-l daţi jos pe Băsescu, dar băieţii n-au reuşit să-l dea jos. Aţi vrut să-i vedeţi pe mulţi la puşcărie, dar aţi ajuns dumneavoastră acolo. Aţi vrut să deveniţi respectabil, dar băieţii v-au transformat într-un personaj foarte înjurabil.

Sigur, băieţii n-au făcut-o intenţionat. Ei vă iubesc. Dar în timp ce ei vă iubesc îmbrăcaţi la costumele de mii de euro, dumneavoastră putreziţi într-o celulă. Mă scuzaţi, nu vreau să fiu nerespectuos, dar dacă aş fi în locul dumneavoastră aş fi putrezit de ciudă auzind duminică zece mii de oameni strigând în Piaţa Universităţii: „DNA vine să te ia!”.

Aveţi o problemă de resurse umane domnu’ Voiculescu. Mihai Gâdea a început încă de luni să caute cale de împăcare cu Iohannis, cel care până duminică era „continuatorul regimului Băsescu”. Mircea Badea tot nu înţelege ce i s-a întâmplat. Deunăzi se lăuda că Antena 3 a fost pe primul loc în audienţe de alegeri, fără să priceapă că o bună parte din telespectatori îl priveau cum priveşti la zoo maimuţa urlătoare cu fundu’ roş atunci când i se iau bananele. După ce i-aţi plătit un deceniu, băieţii dumneavoastră au reuşit să devină nişte caricaturi desenate în tuşe atât de groase încât i-au enervat la culme pe deştepţi şi i-au deşteptat pe unii proşti.

În realitate, domnule Ghiţă şi domnule Voiculescu, nu partidul Facebook a câştigat alegerile. Ci televiziunile în care aţi băgat atâţia bani au înfrânt. Tărăboiul şi mocirla lor au reuşit să deranjeze uriaşul tăcut al bunului-simţ. Un uriaş care nu face puncte de rating. Dar poate mişca o ţară.


Citeste mai multe despre   









38703 vizualizari
  • +77 (87 voturi)    
    Frumos (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:13)

    demothon [utilizator]

    Foarte frumos articol si foarte bine punctat. Adevarul e ca banul nu cumpara orice si pe oricine.
    • +24 (30 voturi)    
      felicitari ! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:38)

      Craciunitza [anonim] i-a raspuns lui demothon

      sa-ti de Dumnezeu sanatate si sa mai scrii ..ca o faci bine..
      • +16 (22 voturi)    
        nimic deosebit (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 15:45)

        snowflake [utilizator] i-a raspuns lui Craciunitza

        intotdeuna m-am uitat la badea cum privesc la zoo maimuţa urlătoare cu fundu’ roş atunci când i se iau bananele
        • +3 (13 voturi)    
          Eu am alta opinie (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 22:53)

          Ciobanul Bucur [utilizator] i-a raspuns lui snowflake

          Eu privesc deseori Latrina 3 nu ca sa vad niste maimute cu fund rosu, pentru ca sunt niste tipi cultivati si talentati in materia manipularii, ci ca sa apreciez ce si cat de mare poate fi influenta lor nefasta asupra fanilor lor, care sunt multi, multi.
          • +3 (3 voturi)    
            Se pare ca nu suficient (Joi, 20 noiembrie 2014, 9:13)

            Audit [utilizator] i-a raspuns lui Ciobanul Bucur

            de multi!
            Intre tooooate rudele mele, colegii mei de serviciu, cunostinte de ale mele NU am intalnit persoana care sa se uite la A3 decat ca la o .... curiozitate sau la genul "aia ce or mai fi zicand?".

            Depinde si carui public te adresezi.
    • +10 (16 voturi)    
      pentru ca tot veni vorba de bani (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 15:57)

      ZeroAbsolut [utilizator] i-a raspuns lui demothon

      aceste trusturi media sunt finantate, printre altele, prin publicitate. Am vazut petitii prin care se urmarea convingerea companiilor care cumpara publicitate la aceste televiziuni sa nu isi mai asocieze in acest fel numele cu dejectiile emise de pseudojurnalisti. Nu am vazut nici un efect al acestor petitii.

      Poate respectivele companii ar deveni brusc mai sensibile daca cetatenii romani si-ar exprima in fiecare zi opinia privind finantarea televiziunilor-maciuca de catre ele. Acest lucru se poate face simplu: inscriptionarea mesajului pe imbracaminte. Ceva de genul:

      companyname sprijina financiar specialistii in pro-stiri ai Antenei 3

      manipularea e rupta din Rai - o campanie ReTeVei Tv sprijinita de companyname
      • +4 (4 voturi)    
        Sa-mi fie iertat, propunerea nu e buna! (Joi, 20 noiembrie 2014, 7:21)

        ofCAER [utilizator] i-a raspuns lui ZeroAbsolut

        "Respectivele companii" vor deveni SIGUR mai sensibile dupa ce cei 6 milioane de votanti Iohannis vor fi sters din grila de programe antena3 si romaniatv. Mai buna pedeapsa si mai dreapta ca asta nu exista alta!
        Eu am facut deja parastasul de 3 ani al antena3; al lu' romaniatv urmeaza...
        P.S. Si asijderea sa patsa si televiziunile care "importa" curnalisti de la antena3 si romaniatv.

        Epilog: Vlad Mixich, ai intrat in "perioada" articolelor de excelenta!
      • +3 (3 voturi)    
        Si eu am observat (Joi, 20 noiembrie 2014, 9:32)

        Audit [utilizator] i-a raspuns lui ZeroAbsolut

        ca OMV Petrom isi face reclama doar la A3!
        Surprinzator in conditiile in care nu i-am vazut, de exemplu, pe PROTV.
        Oare se urmarea ceva cu redeventele la Ponta?
    • +2 (2 voturi)    
      Intr-adevar, (Joi, 20 noiembrie 2014, 8:55)

      Thomas_chase_Jerald [utilizator] i-a raspuns lui demothon

      "profesorul" Voiculescu e trist pentru ca, dupa rezultatul alegerilor prezidentiale, si-a pierdut speranta ca va scapa de la "facultate" inainte de termen.

      Nu stiu despre Ghita TV decat ca e un fel de OTV 2.0.
      Cealalta oficina, a "profesorului" de la Rahova, se vrea insa mai subtila. Acolo tehnicile de manipulare sunt ceva mai profesioniste, se vede mana pastorului Gadea.
      Dupa vreo doua zile de deruta maxima, baietii si fetele de la Agentura 3 au inceput, usor-usor, sa-l muste de poponet pe presedintele ales. Tehnica a ramas, in linii mari, aceeasi: dezinformare, minciuna prin omisiune (prin trunchierea citatelor pana la pierderea sensului lor real) si repetarea obsesiva a informatiilor false pana cand bizonii-telespectatori si le vor fi insusit ca pe niste adevaruri de netagaduit.
  • +56 (66 voturi)    
    Ex-ce-lent!!!! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:16)

    Mihai Bucur [utilizator]

    Mi-a mers la inima!
    • +27 (33 voturi)    
      Te-as plagia! :) (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:27)

      CarmenO [utilizator] i-a raspuns lui Mihai Bucur

      Si eu am vrut sa spun excelent!
      De altfel, ca intotdeauna.
    • +15 (21 voturi)    
      Plagiat (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:49)

      istoriograf [utilizator] i-a raspuns lui Mihai Bucur

      Si mie mi-a mers si la inma si la ficat.
  • +36 (40 voturi)    
    NU s a facut un audit la Crescent (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:16)

    un domn [utilizator]

    SUNT convins ca Varanul se infrupta din banii Romaniei si azi...DNA..cand cercetati conturile Crescent..poftiti raspuns de Varan aka Felix ..de urmarit si ascultat pana la secunda0.20.....Felix SPUNE concret ca nu stie cati bani sunt la Crescent..pentru ca nu se pot Numara cat de multi sunt !!! https://www.youtube.com/watch?v=-SR0lXbiaWk
    • +3 (3 voturi)    
      Poate va fi informata opinia publica (Joi, 20 noiembrie 2014, 7:23)

      ofCAER [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      macar ce se intimpla cu confiscarile decise de justitie pe la antena3 & haita?!
      • +1 (1 vot)    
        confiscarile sunt mizilic (Joi, 20 noiembrie 2014, 10:44)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui ofCAER

        Crescent TREBUIE deschis un dosar..banii Securitatii..pardon..produsi de securitate..dar sunt banii Romaniei TREBUIE sa ajunga la Bugetul de Stat...ca felix daca s a infruptat din ei..e un alt dosar..NUMAI DACA SE VREA !
  • +30 (34 voturi)    
    Am observat si eu ca L3 (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:17)

    NameInFlame [utilizator]

    A schimbat luni tabara, nu imi venea sa cred, bai cat tupeu, astia ne iau de prosti. La naiba, cand renuntasem la Seinfeld pt ei...
    Offf, va trebui sa caut un alt show de comedie ca asta a fost foarte scurt :)
  • +34 (38 voturi)    
    Bine zis.. (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:19)

    Bwana [utilizator]

    si eu m-am uitat duminica seara numai la A3.
    Nu este frumos dar...mi-a placut la nebunie.
    Gadea saracu...era gatuit complet de emotie! Ala chelu...nu vreau sa-i stiu numele...deraia verbal in timp ce-si cauta in background amintiri legate de ora ultimului praf tras pe nas ..sa filtreze realitatea de apocalipsa in care cazuze!
    Acum gata! A3..A2..A1..piiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii...........................
    • +1 (1 vot)    
      Fiti linistite/i, Bwana si Cici_mare, (Joi, 20 noiembrie 2014, 7:35)

      ofCAER [utilizator] i-a raspuns lui Bwana

      ca nu-i nici o schimbare.
      E doar pohta latrinezilor de a pupa un cur nou. Alimentata de experienta lor de pin-acuma ca se va lasa. Curind insa se vor convinge ca Iohnnis stie face diferenta intre jurnalisti si curnalisti.
      P.S. Personal mi-as dori sa il vad pe presedintele Iohannis, pentru o buna perioada, doar in studiourile TVR. Dar nu TVR a lu' S. Tanase & al sau C.A. actual.
  • +23 (27 voturi)    
    multumiri _ (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:21)

    zadda [anonim]

    multumim, vlad!
  • +22 (28 voturi)    
    Voiculescu e daramat acum (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:21)

    je [anonim]

    Si ultima bruma de speranta s-a naruit.

    Si ce e si mai interesant, e ca si votantii lor, spalati din belsug pe creiere de Badea si Gadea, sufera aproape de depresie acum ca au piedut alegerile.

    Pacat ca nu ati scris astfel de articole inainte de alegeri. Acum ca se stie care e tabara perdanta e usor de aruncat cu pietre.
    • +14 (16 voturi)    
      Pai n-avea cum sa scrie asa inainte (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:49)

      Mihai Bucur [utilizator] i-a raspuns lui je

      Fiindca Vlad nu putea inca sa le DEMONSTREZE lui Voicughita ca au dat banii degeaba. Nu se intamplase inca "miracolul" si Voicughita erau convinsi ca au investit cu cel mai mare folos, Ar fi ras cu gura pana la urechi de Vlad, Si, sa fim sinceri, nici noi nu l-am fi crezut.
    • +9 (13 voturi)    
      ...pacat ca nu-l cititi pe Vlad Mixich (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:49)

      654321 [utilizator] i-a raspuns lui je

      ....ati fi vazut ca dumnealui scrie mereu despre astfel de lucruri..
  • +20 (24 voturi)    
    super(b) Vlad! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:21)

    baimarean [utilizator]

    Multumim pt inca o radiografie precisa si eleganta prezentarii rezultatelor.
    Nu m-a surprins sa vad ca o faci in termeni atat de eleganti, cat cei carora te-ai adresat.
    Totusi, "nu e orb mai mare ca orbul care nu vrea sa vada". ....Bine ca romanii inca vor.
  • -44 (50 voturi)    
    Oare... (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:23)

    republicanu [utilizator]

    Dle Mixich,oare pe cand...DNA vine sa va ia !
    • +25 (31 voturi)    
      Pentru ce ? (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:24)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui republicanu

      Ca se exprima liber ? Asta va invata la Scoala de Vara P$D ?
    • +14 (20 voturi)    
      Dovada ca exista oameni ce nu pot fi "desteptati" (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:51)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui republicanu

      Cretinismul postarii e deplin. DNA se ocupa de coruptie nu de opiniile politice ale unora. E adevarat ca anumiti infractori, mentionati in articol, proprietari de televiziuni, au vrut sa puna semnul egal intre opinie politica si infractiunea de coruptie. Rezultatul se vede in puscarii. Ei incercau sa-si salveze pielea prin minciuna. Faptul ca un mononeuronal crede ca DNA e politie politica e in sfera patologicului.
    • +4 (8 voturi)    
      poate sa-l ia ca angajat (Joi, 20 noiembrie 2014, 1:17)

      Anonim AntiBasescu [utilizator] i-a raspuns lui republicanu

      ...Domnu' ziarist ar fi excelent in rolul de purtator de cuvint al DNA... Tot inainte!
  • +29 (33 voturi)    
    La fix (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:23)

    sile [anonim]

    "Mircea Badea tot nu înţelege ce i s-a întâmplat. Deunăzi se lăuda că Antena 3 a fost pe primul loc în audienţe de alegeri, fără să priceapă că o bună parte din telespectatori îl priveau cum priveşti la zoo maimuţa urlătoare cu fundu’ roş atunci când i se iau bananele."

    Exact asa m-am uitat si eu (dupa multa vreme) la Antena3 duminica. Chiar si asa, n-am rezistat prea mult.
    • +15 (17 voturi)    
      si eu (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:24)

      damocles [utilizator] i-a raspuns lui sile

      Si eu am avut aceeasi placere nevinovata, sa le vad fetele schimonosite de oftica!!!
    • +1 (1 vot)    
      Exact ca la zoo (Joi, 20 noiembrie 2014, 11:41)

      Un basist [anonim] i-a raspuns lui sile

      A fost sublima pentru mine seara de duminica cand ma uitam la latrina3.
      A fost bomboana de pe tort! Asteptam cu sufletul la gura sa le vad fetele la ora 9. Desi de mai devreme incepusera se se vaicareasca...
      La referendum m-am mai distrat asa :))))
      P.S.: intra-adevar, chiar si asa, nu rezist sa ma uit prea mult
  • +21 (25 voturi)    
    Orice vrabie... (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:27)

    cimpanzoe [anonim]

    In toata harababura asta roshie, de departe cel mai stupid pare fraierul care a adunat langa el atatea tinichele ruginite de mizerie morala.
    Avea alegerile in buzunar, dar s-a incredintat (d)efectelor lui ghitza, gadea, mele, vaccin tudor, ''popa ilie'' si altii cu priza la un anume (presupus de ei) IQ...
    Orice vrabie pe limba ei piere, Domnul Ponta a pierit (si) pe limba de porc a tembelizorului. Totusi multumim ca ne-ati unit ! Ma intreb, oare Domnul Ponta e o mega-cartitza in psd ? Daca da, e absolut genial ! :)
    • +9 (13 voturi)    
      genial (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:30)

      rz_ [utilizator] i-a raspuns lui cimpanzoe

      Genială e gluma (sau sfertul de glumă) cu cârtiţa. Recunosc că sunt invidios că nu m-am gândit eu la asta primul. Într-adevăr, dacă a vrut să distrugă PSD-ul a avut un plan foarte bun. Totuşi, să nu subestimăm disperarea hoţilor, vor face orice să reintre în joc. Sper să nu reuşească mai mult de 15% dar pentru asta trebuie un înlocuitor în stânga, mai ales că PNL şi PDL s-au unit acum.
  • +15 (19 voturi)    
    sala s-a golit (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:34)

    romi [anonim]

    Orbiti de lumina reflectoarelor, cei de pe scena nu au observant ca sala lor se golea, incet, incet...
  • +13 (17 voturi)    
    Asta am pus azi pe blogul lui felix (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:35)

    akabond007 [utilizator]

    "Ce ai patit bai, felix, bai? Ti-au dat alegatorii peste bot de te-au julit! L-au luat la suturi pe pupilul tau, ponta! Si ce se mai schimonoseaua javrele tale jurnalizde de de la latrina3 nevenindu-le sa creada cum a fost posibil sa nu functioneze spalatul pe creier pe care il fac ei la haznaua aia care isi spune televiziune! Ce m-am mai ras si m-am gandit cu placere cum o sa infunzi tu puscarie si de acum inainte! O sa-ti putrezeasca oasele batrane dupa gratii! Saracul badea se ingalbenise cand a auzit ce mu..e si-a luat ponta - cu hidrantul. Aproape ca-i venea sa planga lichelei. A mancat 10 ani rahat cu nemiluita si asta e rasplata, zicea el scransnind din dintisorii lui maronii de la atata ca..t. O, cat imi pare rau ca n-ai fost acolo sa tragi o basina, bosorogule, dar cat ba ma bucura ca te odihnesti la rahova! Fa loc, ca or sa mai vina multi prieteni de-ai tai."
    Tocmai ce ma uit la emisiunea de pe latrina3 din seara de 16 nov, cu popcorn in fata, si ma pis pe mine de ras vazand animalele din curtea lui felix oracaind ranite de moarte. E comedie pura! Recomand.
    Latrina3 alegeri 16 nov (best comedy channe!) Nu uitam, nu iertam! #Ponta demisia! #yeslavot #nuponta #alegeri2014 http://t.co/TsdGyPlQB9
    • +7 (15 voturi)    
      Era un banc similar... (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:40)

      Bwana [utilizator] i-a raspuns lui akabond007

      cu un tip care intra in bar cu un kakat imens in mana si zice:
      - Baieti!! Ia fiti atenti in ce era sa calc!!!
    • +10 (14 voturi)    
      Ma uit la inregistrare ca la Stan si Bran ! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 15:09)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui akabond007

      Post factum e si mai distractiv sa vezi cum le cade usor, usor, fata celor din studiou. Au pornit de la incredere initiala si s-au dus treptat catre cea mai crunta disperare...
    • +4 (8 voturi)    
      nu se poate asa ceva (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 22:28)

      revo [utilizator] i-a raspuns lui akabond007

      Eu nu am mai urmarit Halena3 de ani de zile. Nu suportam sa-i vad nici macar cand treceam peste canale. Odata, cand scarba ajunsese la cote maxime, am solicitat la firma de cablu sa-i scot din grila cu totul, dar mi-au zis ca nu se poate.
      Acum am vazut cateva minute incepand de la 3:17:00, cum indica cineva la comentariile de pe Youtube. Asa ceva nu exista, cum zice ardeleanul. Este absolut uluitor, nici macar in ceasul al XXII-lea creaturile alea nu se dezmint. Convingerea mea este ca aceste creaturi ciudate au un ADN mutant sau extraterestru, astia nu sunt oameni, poate varcolaci, cum zicea nefericitul ala de Badea.
      Cand a inceput sa baguie ca el nu mai intelege nimic, ca a pierdut degeaba 10 ani din viata, pentru un moment am crezut ca regreta ca a mancat cacat zilnic pentru niste bani pe care poate i-ar fi facut onest in alta parte, dar nu, el regreta ca n-am devenit toti mutanti.
      Sincer, nici eu nu pot intelege; chiar se pot naste oameni fara constiinta? Banii pot sterge orice urma de umanitate si de normalitate?
      • 0 (0 voturi)    
        ??? (Joi, 20 noiembrie 2014, 12:00)

        Delia13 [utilizator] i-a raspuns lui revo

        pt a scoate niste canale tv nu apelati la firma de cablu, vi le scoateti singur!!! Cu telecomanda!!! Asta daca sigur le vreti scoase!
  • +29 (33 voturi)    
    Ce-si face omul cu mana lui... (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:37)

    Ferry [utilizator]

    Oamenii astia nu inteleg ce li s-a intamplat. Duminica seara s-au trezit cu cucuie in frunte si umbla si acum buimaci cautand cine sau ce i-a lovit.
    Foarte simplu au calcat pe grebla...
  • +13 (17 voturi)    
    Ca de obicei! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:41)

    gabrieel [utilizator]

    Felicitari Vlad!

    Sunt doar mahnit cum parintii mei, ambii cu scoala, fosti ingineri, au ajuns totusi sa-mi spuna ca pe vremea lui Ceausescu nu era asa rau si ieri, eu nedeschizand subiectul alegerilor cu ei, tatal meu a venit la mine sa-mi zica de cei 40 euro cu care a fost cumparat votul... Sunt foarte mahnit si ii dispretuiesc total pe cei doi carora le scrii cateva sfaturi Vlad.
    Cat despre baietii lor, sa vedem daca peste 5 ani mai stie cineva de ei. Disperarea e mare si va fi mai mare pe masura ce conturile lor vor incepe sa simta diferit.
    • +2 (6 voturi)    
      Nu te necaji Gabrieel... (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 22:36)

      Paul Atreides [anonim] i-a raspuns lui gabrieel

      ...m-am gandit si eu la parintii nostri si "gustand" din Romania comunista stiu de ce ei simt asa.
      Gandeste-te cum e sa fi crescut intr-un astfel de mediu in care nu trebuia sa te gandesti la o cariera si sa muncesti permanent la ea, fiind turat tot timpul, fara stresul major cu pierdutul locului de munca, etc. Ca si intelectuali aveau salarii decente, atat doar ca nu prea aveau ce cumpara cu ele. Dar era "caldut" si sigur.
      Dupa Revolutie oamenii astia s-au trezit brusc intr-un pseudo-capitalism de care sunt complet alienati. Coruptia si nedreptatea au amplificat acest sentiment.
      Ei cauta un reper de care sa-si lege sperantele in tot haosul asta si atunci cand cred ca l-au gasit, se agata cu disperare de el. Nefericirea e ca e doar o iluzie.
      Deci, nu fi mahnit si incearca sa-i intelegi, au ajuns la o varsta la care cauta doar siguranta. Au fost mintiti frumos si ei au crezut, ca foarte multi altii...
      • +3 (3 voturi)    
        Eu am vazut si mai rau... (Joi, 20 noiembrie 2014, 1:55)

        Alius [utilizator] i-a raspuns lui Paul Atreides

        ..cand au venit minerii pe 13 Iunie, o fata (studenta) le spunea ingrijorata parintilor din provincie ca o sa vina minerii si ca s-ar putea sa vina si prin caminele studentesti, sa-i bata pe studenti.

        Rapunsul mamei: "Bine va face!".

        Asta e viata. Eu cred ca unora chiar le place sa fie mintiti, chiar stiu ca e minciuna, dar le place.. E un caz de psihanaliza. Dincolo de "siguranta" etc.

        Nu poti sa ajungi sa nu ai incredere in propriul copil, ca nu te minte si, in acelasi timp, sa crezi in ce spune un idiot la TV. Asta nu ma tine de siguranta.
      • 0 (0 voturi)    
        Hmmm, Paul Atreides, (Joi, 20 noiembrie 2014, 7:42)

        ofCAER [utilizator] i-a raspuns lui Paul Atreides

        pai tu nu te-ai nascut inca....
  • +19 (23 voturi)    
    am dat Copy/paste pe ce mi-a placut (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:44)

    Craciunitza [anonim]

    cel mai mult : "Există destui proşti care să creadă că primarul Sibiului e un Frankenstein mâncător de copii, dar niciodată ei nu vor fi îndeajuns de mulţi ca să vă câştige alegerile. Nu ştiu ce vă sfătuiesc angajaţii dumneavoastră, dar aserţiunea precedentă e o chestiune de bun-simţ. Să fiu şi mai clar: în ultimul an televiziunea pe care o posedaţi a turnat gogomănii atât de mari încât i-a enervat la culme pe deştepţi şi i-a deşteptat pe unii proşti. E un paradox simplu pe care îl puteaţi deprinde de la Păcală. Gratuit. ".. EXCELENT ..
  • +15 (19 voturi)    
    comentariu (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:46)

    Florin_666 [anonim]

    Foarte bun articolul lui Vlad, voiculescu(felix) si ghita ar trebui sa-si restuctureze din temelii purtatorii de vorbe de la posturile lor ca nu mai au efectul scontat de spalare de creere,s-au convins marea majoritate a celor ca-si stricau ochii si caracterul uitandu-se la antene si rtv-ghita,
    • +6 (10 voturi)    
      re restructurare? (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:58)

      gigel [anonim] i-a raspuns lui Florin_666

      La lada de gunoi așa cum a pățit OTV, sau mai bine să devină televiziuni cu circuit închid la pușcării, să facă spălări pe creier la infractori.
  • +14 (18 voturi)    
    cool (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:54)

    tigertiki [anonim]

    COOL ! (misto)
  • +11 (15 voturi)    
    excelent (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 13:57)

    amanda13 [utilizator]

    Foarte bine spus! Mai cu seama cand vorbiti despre cei care s-au uitat la A3 ca la zoo. Ca niciodata i-am vizionat toata seara de duminica pe Internet numai pentru ca ma distra jalea lor.
  • +13 (17 voturi)    
    Supraevaluare (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:02)

    istoriograf [utilizator]

    Da d-le Mixich, acesti talhari si mafioti au fost supraevaluati de multi care admira pe smecherii ieftini, limbajul bascalios de mahala, agresivitatea, capacitatea de a trage sfori. Prea multi confunda intrigaria cu inteligenta, prea multi admira "descurcareala" baietilor "destepti" . De fapt avem de a face cu criminali de drept-comun, nu foarte inteligenti, care folosesc metode de coruptie totala dupa ce au castigat cantitati uriase de bani prn jaf.
  • +9 (13 voturi)    
    Felicitari! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:06)

    doi si-un sfert [utilizator]

    Foarte tare articolul!
  • +10 (14 voturi)    
    Mulțumesc, Vlad Mixich. (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:12)

    iradu [utilizator]

    Recunosc că am sperat și m-am bucurat când Gâdea, Badea &Co, ca niște copii obraznici și inconștienți, reușeau să trezească "uriaşul tăcut al bunului-simţ" din noi toți.
  • +4 (8 voturi)    
    eu cred ca tot ii supraevaluezi (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:28)

    clint [utilizator]

    niste borfasi care au un mare grad de inadaptabilitate.
    poate vor fi inlocuiti de alti borfasi mai smart, dar astia au burtile prea pline ca sa se mai adapteze.

    iar corifeii lor, crezi ca pot face si altceva ?
    de ex gadea poate face si alt format de emisiune decat secta/predica ? nu cred. poate se vor gasi altii care sa duca manipularea la alt nivel, nu zic nu.

    dar astia de acum sunt sortiti sa dispara in derizoriu. depinde de ei sa inteleaga asta.

    de ex. vadim, precursorul antenelor a cazut in derizoriu dupa momentul lui de glorie cand a ajuns in turul doi cu prostiile fara margini pe care le debita.

    asa e in media, oamenii de la antene au apasat prea mult pe acceleratie 10 ani fara sa stie ca se vor consuma mediatic . deja era clar au cazut in derizoriu inca de cand au strans la Cotroceni doar cateva sute de babe si mosi, foarte probabil fostele cadre ale partidului de prin fabrici si uzine. haha, mircea badea cu tricou mulat printre babaciuni, era un semn clar ca se indreapta spre abis.
  • +6 (10 voturi)    
    d-le (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:31)

    asaasa [anonim]

    Mixich, multumesc ! Articolul imi aminteste de o piesa a trupei The Smiths (Morrissey)
  • +7 (11 voturi)    
    huh (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:32)

    Tina.a [utilizator]

    Ce articol fain! M-am intrebat atata amar de timp ce-i poate determina pe acei "jurnalisti" sa isi vanda constiinta unui mafiot, ma scuzati doi mafioti.... Ma bucur nespus ca Romania s-a trezit, ca generatia tanara a inceput sa inteleaga ca are putere si ca trebuie sa ii pese, sa-si decida viitorul. Sper doar sa nu fie de scurta durata tot acest efect pozitiv iar dumneavoastra, jurnalistii, aveti misiunea grea de a mentine vie vigilenta populatiei! :)
  • +5 (9 voturi)    
    Like Vlad Mixich ! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:34)

    _CK_ [utilizator]

    :-)
  • +4 (8 voturi)    
    A3 (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:39)

    Violeta Parvanescu [anonim]

    pacat dejurnalistii de la A3 lipsiti de deontologie profesionala !
    Mi-e greata !
    • 0 (0 voturi)    
      sau lamiie (Luni, 24 noiembrie 2014, 16:58)

      Anonim AntiBasescu [utilizator] i-a raspuns lui Violeta Parvanescu

      Decit sa luati metoclopramid, emetiral sau alte droguri, mai bine faceti ce v-a spus presedintele dvs. ales: nu va uitati o saptamina la antena3!
  • +9 (13 voturi)    
    modelul Badea - Ponta (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:41)

    anaana [utilizator]

    Ponta a pierdut pentru ca votantii de peste 55- 60 ani l-au parasit. Multi dintre ei traiesc din banii trimisi de copiii din Europa , nu din pomenile guvernului. Multi dintre ei vad pe strada , in plina actiune modelul Badea - Ponta adica obraznicie, tupeu, insulte, ris sfidator, si sunt satuli de acest comportament. Cind Ponta s-a adresat unei femei mai in virsta cu "Fa Doino..." a pierdut cel putin 30% din voturile "babelor". Saraci sau bogati, comunisti nostalgici sau pro europeni - batrinii au nevoie de respect, macar de la presedintele tarii, ca golani vad toata ziua pe strada.
  • +9 (13 voturi)    
    audienta (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 14:44)

    nola [utilizator]

    Nu e chiar asa.
    Antena3, mai ales, a avut duminica seara un varf de audienta pe care nu-l va depasi niciodata. Pe langa publicul fidel au venit si cei ca Dvs, Domnule, ca sa-i vada pe Gadea si Badea cum le ramane in gat ciolanul vazand cum se schimba cifrele exit/pollului propriu in cele ale realitatii..
  • +6 (10 voturi)    
    Nu ma jigniti! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 15:24)

    FlorinOprea [anonim]

    Si eu sunt prahovean dar nu am nici un fel de legatura, dar nici o legatura, cu hotii!
  • +4 (8 voturi)    
    totuşi... (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 15:45)

    srpc [utilizator]

    cât de adâncă e prăbuşirea A3... de la postul la care, acum 8 ani, mă uitam cu atenţie, fiindcă veneau acolo oameni de excepţie, dintre care preferatul meu era Octavian Paler, la mizeria asta, e cale de un hău distanţă...
  • +3 (7 voturi)    
    exact (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 15:47)

    The Great Cornholio [utilizator]

    facebook nu e un partid.
    facebook este viata tinerilor. as putea spune ca acaolo s-au nascut si acolo vor muri, chiar daca s-au nascut inaintea fb si probabil fb va fi demult apus cand ei vor muri.
    din fericire dinozaurii si prostii nu au reusit sa se adapteze cu adevarat la nou ci doar au plagiat pe note false o partitura prafuita. acum, masa critica de rahat de pe posturile A3 si RTV a spart fina membrana care ne proteja de miros si astfel toti cei care dormeau dar care mai aveau un pic de miros s-au trezit deranjati de acest lucru si au rezolvat treaba foarte simplu. AU TRAS APA si rahatul s-a dus.
  • +3 (7 voturi)    
    Excelent!! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 16:26)

    lili [anonim]

    Poate va raspunde Voiculescu pe blog, dupa ce-i mai trece tristetea!
    El, saracu', fiind la puscarie nu poate pleca in concediu sa-i treaca tristetea, precum tristul Ponta cu familiia lui si mai trista!
    La puscarie cu hotii Romaniei, Antena 3 si Romania TV au mintit destul poporul cu televizorul iar acum Gadea vrea sa-l vada pe Johannis "construind" dupa ce au aruncat laturi de au scarbit o tara intreaga!!
    Sila!!
  • +3 (7 voturi)    
    Mi-a placut articolul! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 16:27)

    makaku [utilizator]

    Din pacate acesti jurnalisti abjecti inca mai continua si vor continua sa spele creiere, sa minta cu nerusinare, sa dezinformeze, sa trunchieze adevarul atat timp cat nu va exista un CNA independent politic care sa impuna reguli si sa aplice cu adevarat sanctiuni care sa -i afecteze cu adevarat pe aceste televiziuni!
  • -1 (5 voturi)    
    Intrebare (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 16:45)

    fluture alb [anonim]

    Bun articol! O singura intrebare, domnule Mixich: de ce, totusi, dumneavoastra apareti ca ati dat "like" la pagina de Facebook a domnului Ponta?...Credeam ca nu va place politica domniei sale.
    • 0 (4 voturi)    
      Iti raspund eu. (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 22:17)

      Mircea [anonim] i-a raspuns lui fluture alb

      Un jurnalist trebuie sa fie informat despre ce spune toata lumea, Ponta inclusiv. Daca nu dai "like" la pagina nu ai acces complet la informatia de pe pagina respectiva. Un "like" nu inseamna neaparat ca-mi place ceva/cineva, ci poate insemna ca vreau sa fiu informat despre acel ceva/cineva. Ca sa intelegi, si eu am dat "like" la pagian Elenei Udrea. Nu ca as avea vreo afinitate cu personajul...
  • -11 (15 voturi)    
    ? (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 16:56)

    Gigi Kent [utilizator]

    A3 are audienta, prin urmare publicitate si deci foarte, foarte multi bani. Daca are bani se autofinanteaza si Voiculescu nu numai ca nu baga bani dar scoate si profit? Ceva nu are nici o logica aici. A da. Dl. Mixich bate campii cu gratie ...
    • +2 (6 voturi)    
      Publicitarii si Producatorii POT (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 17:17)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      sa scoata publicitatea latrinelor si raitaru teve..apoi sa vedem CINE mai vrea sa preaia programele lor SLINOASE
    • +2 (6 voturi)    
      A3 are audienta.. (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 23:42)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      pe baza injuraturilor si minciunilor. Cand nu mai au ce injura (s-a dus asta cu "dictatorul Basescu, gata), o sa vedeti ca nici voi nu o sa va mai uitati, ca voua va plac injuraturile, minciunile, sangele pe pereti, cat de ticalos e Basescu, cum a bagat Basescu oameni nevinovati (ca Nascase si Felix) in parnaie, chestii de genul asta, material debilizant.

      S-a cam terminat cu toate astea si voi doar nu o sa stati la latrine sa va uitati la concerte simfonice, ca nu da bine la creier. In concluzie, profit nema. Sa vedem cine-si mai face reclama la idiotii aia.
    • +1 (1 vot)    
      are si cheltuieli scruple (Joi, 20 noiembrie 2014, 9:02)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      Fiindca toata armata de latrai nu vine acolo din dragoste ci fiindca este platita.
      Dar e bine ca ne-ai atras atentia, poate un mic boicot impotriva sponsorilor indirecti ai mizeriilor varanului ar mai micsora putin veniturile Latrinelor.
  • +2 (6 voturi)    
    Mare adevar! (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 17:30)

    ioana [anonim]

    il tot recitesc si nu ma mai satur.Felicitari Vlad!Cat adevar...
  • +2 (6 voturi)    
    Felicitari (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 17:38)

    cobra [anonim]

    Bravo! Un articol splendid.
  • -5 (9 voturi)    
    corectie (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 17:48)

    nu-conteaza [utilizator]

    "Ci televiziunile în care aţi băgat atâţia bani au înfrânt. "
    Vreti sa spuneti "au fost infrante", nicidecum "au infrant".
    • +2 (6 voturi)    
      Nu mosule.. (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 23:39)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui nu-conteaza

      A spus bine: s-au infrant singure. Asta nu intelegi matale.
      • 0 (0 voturi)    
        nu cred (Joi, 20 noiembrie 2014, 7:31)

        nu-conteaza [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        in citatul meu a spus "au infrant" care este exact opusului "a fi infrant", dar asta e, nu ma supar, stiam ca nici partea mea preferata nu e imaculata.
        • 0 (0 voturi)    
          E vorba. (Joi, 20 noiembrie 2014, 16:54)

          Alius [utilizator] i-a raspuns lui nu-conteaza

          De care vad ca tu nu esti al curent si a fost folosita de cateva ori pe-aici, asa ca a ajuns un fel de "clasic". Este opusul lui "Am invins". Adica faci o gluma pe seama celor care se credeau victoriosi si zici: "ati infrant", ati luat bataie, singuri v-ati batut.
      • 0 (0 voturi)    
        Da, asa este. Au infrint. Pe cine au infrint? (Joi, 20 noiembrie 2014, 7:50)

        ofCAER [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        Pe ele insele.
  • +3 (7 voturi)    
    boycott the solution for Antena 3 (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 19:02)

    Charles Boycott [anonim]

    Cea mai simpla solutie pentru a stopa aceste fiinte mustind de rautate si prostie e organizarea unui boicot
    total- sa nu mai prrimeasca un cent ptr reclame. Mijloace se gasesc! BOTNITA prin BOICOT!
  • +4 (8 voturi)    
    articol frumos (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 19:06)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    dar curiozitatea mea este legata de sefia CNA, cand va fi schimbata aceea catea credincioasa care a slujit fara ocolisuri, pe fata psd-ul ?
  • +2 (6 voturi)    
    felicitari (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 19:15)

    getti [anonim]

    Felicitari, d.le! Am vrut si eu sa ma uit la Antena 3, dar mi-era atat de sila, incat am renuntat. As fi vrut sa le vad mutrele, ranjetul, grimasele...dar, mi-am zis, de ce sa le cresc audienta?
  • -4 (10 voturi)    
    Cateva sfaturi catre dl. Mixich (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 19:40)

    adrianescu [utilizator]

    Stimate d-le Mixich,
    Aveti dreptatea celui care a castigat. Pozitia castigatoare si nu argumentatia sunt de retinut in articolul d-voastra.
    Argumentatia doar se coboara la nivelul celor pe care-i huliti, folosind insa scoala brevetata chiar de aceia.
    Sa fi uitat de proverbul cu razbunarea? :)))
    Prea multa galceava in presa de orice fel.
    Toata stima,
    Adrian Ion
    • +2 (6 voturi)    
      Sefu', (Miercuri, 19 noiembrie 2014, 23:47)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui adrianescu

      ...toata stima si mandria. Nu este "razbunare", este ADEVAR. In sfarsit lumea o sa-i vada mai bine, in toata splendoarea lor pe acei papagali. Unde este razbunarea? S-a dus autorul articolului sa-i bata, sa-i injure, sa-i denunte la CNA?

      Nu nenicule, le-a aratat ce au facut si cum au facut. Nu are legatura cu "invingatorul" decat prin prisma faptului ca au mizat totul pe o carte, una imorala si plina de mizerii. Au pierdut pe acea "carte" si acum au ramas, moral vorbind, in fundul gol. Sa le fie atat de bine cat au dat ei altora.
      • 0 (2 voturi)    
        Chez Alius (Joi, 20 noiembrie 2014, 9:24)

        adrianescu [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        Corect! Doar ca lumea, cea cu ochi :)), i-a vazut oricum. Ce am vrut sa spun sunt urmatoarele: cand au castigat ei, au umplut media de invective asupra invinsilor. Acum am castigat noi. Facem la fel?
        E o vorba care zice ca cel mai destept cedeaza primul. Nu in Romania. Oare de ce? :))
    • 0 (2 voturi)    
      "Razbunare"? (Joi, 20 noiembrie 2014, 7:54)

      ofCAER [utilizator] i-a raspuns lui adrianescu

      Asa numesti tu faptul ca V.M. i-a pus fiecaruia oglinda in fata?
      Faci confuzie, stimabile...
      • -1 (1 vot)    
        To ofCaer (Joi, 20 noiembrie 2014, 10:40)

        adrianescu [utilizator] i-a raspuns lui ofCAER

        O oglinda au si ei prietene. Cine intrerupe ciclul infinit al reflexiilor? Despre asta spuneam. Sa te razbuni pe prost expunandu-l public doar pentru ca si el arata catre tine?
        Cand o sa iesim din cercul acesta vicios?
        Jurnalistii sunt ganditori. Au puterea de a misca mintile maselor. Directia ar trebui sa fie catre adevarurile absolute si nu catre cele partizane.
        Altfel, sunt in totalitate de acord cu tine.
        • +1 (1 vot)    
          Te rog, fii bun si ajuta un prost sa se destepte: (Joi, 20 noiembrie 2014, 11:51)

          ofCAER [utilizator] i-a raspuns lui adrianescu

          enumera-mi doua (este minimul pt plural) din articolul lui V.M.
          P.S. Oglinzile in care se uita ei sunt "masluite" si ii arata ca fiind cei mai frumosi. Presa trebuie sa le puna dinainte oglinzi nefermecate.
          • +1 (1 vot)    
            Bis (Joi, 20 noiembrie 2014, 12:32)

            adrianescu [utilizator] i-a raspuns lui ofCAER

            Pare ca nici eu nu sunt foarte destept :)). N-am reusit sa ma fac inteles.
            Ideea era urmatoarea: noi le aratam o oglinda, ei ne arata alta. Imaginile se reflecta dintr-una in alta la infinit. Binenteles putem sa alegem poze frumoase sau sa scoatem limba. Imaginea se intoarce oricum :))
            Dar, cum spuneam mai sus, sunt de acord cu tine. Ii iubesc intr-atat de putin incat m-am hotarat sa-i pedepsesc, eliminandu-i in totalitate din constiinta. Este atentia noastra cea care le da putere.
  • +3 (3 voturi)    
    Bravo, ai scris si in numele meu! (Joi, 20 noiembrie 2014, 1:57)

    Bartolomeu [anonim]

    Felicitari, bine punctat! Si eu ma numar printre cei care s-au uitat cu sadism la A3 duminica seara...dar si ieri in reluare :)) Un asa mix de scarba si bucurie n-am mai trait niciodata.
  • +2 (2 voturi)    
    I Love Romania (Joi, 20 noiembrie 2014, 2:03)

    CostinPavel [anonim]

    ...Mai e nevoie sa spun ca nimeni nu-l cunoaste cu adevarat pe Iohannis,nici Basescu,nici Crin Antonescu,nici macar cei din propriul staf PNL)?!...Am trait si lucrat niste ani in Germania si stiu ce spun! Am convingerea ferma ca ne va uimi, si nu numai pe noi!...Va face multa lume sa ramana fara replica...Ii va bloca pe multi !
    ...Sintagma "Nu Negociez" se va transfera masiv,peste tot in societatea romaneasca...
    Cum s-ar putea traduce asta_pe romaneste si pe intelesul tuturor?!___ALEGERI GENERALE ANTICIPATE,cuplate cu un referendum pe probleme care produc STRESS in societatea romaneasca astazi(numarul de parlamentari,eliminarea imunitatilor de orice fel,un nou sistem electoral probabil,alte reforme specifice si verificate deja in tarile occid.avansate_in special Germania_ca fiind perfect functionabile...).
    "Nu negociez" mai inseamna ,foarte important,poate cel mai important,stabilirea de "majoritate parlamentara",NU la "masa verde"(termen expirat),model deja probat a nu functiona, ci prin VOT,votul popular ...(eu prevad deja rezultatul,cu conditia aducerii pe valul deja creat,a unor figuri cu totul si cu totul noi,ma refer aici la PNL...)
    ...Nu in ultimul rand,sintagma "Nu negociez",Klaus Iohannis o "traduce" in romaneste,cu totul altfel decat o percepem noi sau "politicienii" nostri...
    _REFORMA Institutionala Radicala de sus in jos,pe toate nivelele de decizie.
    _Schimbari fundamentale in modul de ocupare a posturilor in institutiile publice,in administratia de stat ,model bazat pe COMPETENTA si EXPERTIZA ...
    Si mai cred ca Klaus Iohannis va face exact ceeace as face si eu pentru Romania anilor 2014... As chema sa lucreze cu mine doar oameni din generatia Moise Guran!
    Oameni buni,romani adevarati,patrioti,razesi moldoveni,viteji urmasi ai lui Stefan...
    _DACA cineva doreste sa inteleaga modul in care Klaus Iohannis ,vede si simte "lucrurile", Romania,viitorul nostru,trebuie obligatoriu sa fi trait(integrat!) cativa ani, intr-o tara asa cum este ,de ex._Germania,print
    • +2 (2 voturi)    
      iohanis (Joi, 20 noiembrie 2014, 9:43)

      marmarin [utilizator] i-a raspuns lui CostinPavel

      Tare mult as dorii sa ai dreptate. Nu cred ca va putea sa ne surprinda. Chiar crezi ca psd-isti & restul partidelor (vreau sa zic sefii celorlalte partide)vor renunta la putere asa usor si numai ca le cere Iohanis? Daca nu se va iesii in strada masiv pentru a fi ajutat sa-si puna in aplicare ideile va avea soarta lui Traian Basescu. Astia nu au nici mama nici tata si daca Iohanis nu -i va asculta .......nici nu vreau sa ma gandesc. Nu negociaza........... se pare ca nu traiesti in lumea asta. Va fi eliminat . Nu trebuie decat sa dai un tur pe la emisiunile unde sunt invitati psd-isti.Nu le-a pierit aroganta . Din pacate au 40% sustinere din parte populatiei. In rest, euforia asta am mai vazut-o si cu alte ocazii. Mai vorbim. Mai bine ati face ceva ca oamenii sa iasa in strada masiv de cate ori va fi nevoie. Altfel.......
      • +1 (1 vot)    
        amice, nu fii agramat (Vineri, 21 noiembrie 2014, 15:59)

        Anonim AntiBasescu [utilizator] i-a raspuns lui marmarin

        Nu mai pune, nene, doi de "i" de-a-mboulea... cugeta inainte de a tasta, daca poti. Daca nu poti, rezuma-te la a scrie pe feisbuc si tuitar...
  • -5 (9 voturi)    
    Facebook-ul functioneaza de 1000 de ori mai tare A (Joi, 20 noiembrie 2014, 2:11)

    alex4321 [utilizator]

    Facebook-ul functioneaza de
    1000 de ori mai tare Antena 3

    Si nu e un PARTID, (cum nici antena 3 nu e un Partid)
    dar Facebook-ul e "un alt TIP de MEDIA"
    unde manipularea se simte în largul ei
    ---
    sursa:
    ---
    http://fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=98636&title=de-ce-a-pierdut-victor-ponta-episodul-5-facebook-ul-o-antena-3-a-tinerilor-de-o-mie-de-ori-mai-puternica-in-audienta-si-eficacitate

    A ascunde faptul că poți manipula pe Facebook
    este ca si cum a-i zice că peștii nu pot înota în apă
    • +4 (8 voturi)    
      Bai frate.. (Joi, 20 noiembrie 2014, 5:11)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui alex4321

      ...eu te inteleg ca esti un consumator latrine la greu si esti amarat ca se cam termina balamucul pe-acolo, balamuc ce este ca un drog pentru tine.

      Anyway, manipularea exista peste tot, in toate mediile, in toate reclamele, in toate clipurile (comerciale sau oricare ar fi ele, filme etc). Fiecare incearca sa castige "empatia privitorului". Ai descoperit si tu apa calda! Bravo, acum poti sa te speli si tu cum trebuie.

      Da' exista manipulare si exista latrina. Acolo nu mai e doar manipulare, acolo este minciuna 99%, jeg 300%, jigodism 500% si idiotenie 4000%.

      Succes la spalat!
      • 0 (2 voturi)    
        Eu n-am votat niciodata FSN-ul si nu ma uit lla A3 (Joi, 20 noiembrie 2014, 11:40)

        alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        Eu n-am votat niciodata FSN-ul si nu ma uit lla A3

        Citeste postarile mele inainte sa deschizi gura


        REACTIA TA este tipica istericilor de la Antena 3
        • -1 (1 vot)    
          Minti! (Joi, 20 noiembrie 2014, 17:04)

          Alius [utilizator] i-a raspuns lui alex4321

          Te-ai uitat cu voiosie si ai si preluat tot felul te minciuni spuse pe-aocolo si pe alte site-uri adulatoare de latrien. Iti dau doua exemple edificatoare.

          1 - "Monica Macovei i-a anchetat pe cei care au protestat in Piata Universitatii si au fost batuti de mineri". Asta este o minciuna pe care ai tot preluat-i si postat-o, o minciuna spusa de latrine si de alte site-uri "apropiate" latrinelor.

          2 - Ai mai spus o alta idiotienie, tot de pe latrine (nu mai stau sa caut mesajul tau) si ti s-a reprosat ca este o informatie luata de la latrine (o minciuna, fireste), iar tu ai raspuns ca, citez "nu conteaza de unde vine informatia, atat timp cat este adevarata".

          Iarasi spun: Minti!
    • 0 (0 voturi)    
      mare adevar (Joi, 20 noiembrie 2014, 10:25)

      ovidiu_g [utilizator] i-a raspuns lui alex4321

      ba, vezi ca astia de pe aici taxeaza prostia...comenteaza si tu pe pagina lui Voiculescu, dc tot vrei sa te bagi in seama
      • 0 (2 voturi)    
        REACTIA TA este tipica istericilor de la Antena 3 (Joi, 20 noiembrie 2014, 11:40)

        alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui ovidiu_g

        REACTIA TA este tipica istericilor de la Antena 3
  • +1 (1 vot)    
    Problema lu' Ghita si a lu' Varanu' (Joi, 20 noiembrie 2014, 8:04)

    ofCAER [utilizator]

    este una singura. Si de fapt nu este a lor ci a noasta. Ca noua ni se sparge-n cap rezolvarea. Si, de fapt, nu este doar problema lu' Ghita si a lu' Varanu' ci a majoritatii imbogatitilor din Romania post-decembrista. Anume ca daca esti priceput in "a face bani" e musai ca esti priceput la orice! Observati imbogatitii de dupa revolutie si cit de bine seamana (in apucaturi) acestia cu actrivistii PCR de dinainte. Ei nu pot accepta ca "au gresit", ca "nu au stiut"; mereu vina vine de undeva din afara, de la "agenturi" (in cazul de fata agenturili a fost facebook).
  • 0 (0 voturi)    
    sa nu (Joi, 20 noiembrie 2014, 10:42)

    gabriela [anonim]

    se prinda astia cum functioneaza masele in ziua de azi si dupa aceea sa gaseasca "antidotul".

    dar masele sunt asa de schimbatoare!
    sper ca ei sa nu poata tine pasul cu noi.
  • 0 (0 voturi)    
    nu le mai faceti publicitate (Vineri, 21 noiembrie 2014, 8:12)

    Alin [anonim]

    e gata!
    nu le mai faceti publicitate. nu le mai dati idei sau sfaturi. lasati-i sa moara necunoscuti.
  • -1 (1 vot)    
    Influente tv nefaste (Vineri, 21 noiembrie 2014, 11:06)

    Mutean [anonim]

    Imreuna cu sotul meu suntem telepectatori fidei B1 si Realitatea, daca dorim sa ne informam in privinta evolutiei politice din tara.De mult am observat viziunile opuse pe ecrane la Antena 3 si Romania TV si am evitat sa ne mai uitam la ele.Acum ca s-a terminat perioada campaiilor, a votarilor, oamenii au inceput sa-si intrebe prietenii de sanatate si nu mica mi-a fost mirarea cand in dimineata acesta, m-a sunat o colega de liceu. Nu suntem niciuna implicate politic, dar o stiam mai luminata. Am aflat cu stupoare ca a votat cu Ponta si ca e foarte dezamagita de cum au iesit votarile. Intreband-o ce are imopotriva lui Johannis mi-a adus ca argumene temele de barfa, aceleasi, care au fost demontate si explicate prin diferite media. Dar este o vorba CONTRA VANTULUI NU POTI SA FACI PIPI. E un exemplu mic ca o dovada a ce pot face anumite televiziuni cu oameni avizi de bani si care sau nu au sau isi leapada profesionalismul.Un adevar incontestbil este acela ca televiziunile au impartit populatia si au presarat ura intre prieteni, rude, colegi, vecini.Cine va rusi sa faca pace?


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică