Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Un nou tip iconic al Sfintilor Martiri Brancoveni. Sau cum apare o icoana. Interviu cu Sorin Dumitrescu.

de Andrei Gaitanaru     Medievalia.ro
Vineri, 14 noiembrie 2014, 9:31 Actualitate | Cultură

Icoana Sfintilor Martiri Brancoveni
Foto: Medievalia.ro
Curtea Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Pretutindeni, forfota celor aduși de festivitățile organizate de Patriarhia Română în jurul împlinirii a 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni. Liturghie arhierească, sfințirea picturii restaurate a Bisericii Sfântul Gheorghe din incinta palatului, închinare la Sfintele Moaște ale martirilor. Scena impozantă, fast arhieresc, distincții oferite autorităților locale, hirotoniri, diplome, cadouri, invitații speciale.



Oameni așezați la coada ce ducea către Biserică, alți așezați la coada dinspre Sfintele Moaște, cei mai mulți în fața scenei liturgice. Nu puțini, la plimbare pe coclaurii palatului Mogoșoaia. Totul sub supravegherea Jandarmeriei și prin coordonarea echipei de organizare a evenimentului.

După o oră și jumătate de hălăduire ușor brambura, mi-am amintit că undeva în spatele scenei se afla cuhnia ansamblului brâncovenesc. M-am îndreptat spre ea către final, când curtea aproape se golise. Văzută din interior, cupola ei din cărămidă reprezintă suplu și solid steaua în opt coluțuri a Sfântului Duh. Privirea este centrată și absorbită spre centrul stelei. Dacă pentru greci zeii erau și în bucătărie, pentru creștini bucătăria este simbol al încălzirii sufletului pentru comuniunea cu harul Sfintei Treimi. În cuptoarele dogorinde se pregătește pâinea euharistică care pe lângă firea sa o va primi și pe cea a Trupului lui Hristos. Dau să intru, dar îmi atrage atenția o forfotă cuviincioasă dinaintea micii săli de lânga camera cea mare a incintei. Mă îndrept curios și îl găsesc înăuntru pe Sorin Dumitrescu vorbind în fața unei icoane a Sfinților Martiri Brâncoveni. O icoană nemaivăzută pentru că în mijlocul grupului de martiri tronează literalmente Maica Domnului. Întregul ansamblu de figuri îți lasă impresia precisă a unei prezențe monolitice. Una care se dă privirii cu acel „deodată” care însoțește orice pasaj Scripturistic sau Nou Testamentar în care Dumnezeu se revelează. Experienței care așteaptă întâlnirea i se dă deodată ceva nemaivăzut și neanticipat. Ceva ce întotdeauna o depășește. Mai ales prin intensitatea evidenței.

Îl ascult vorbind despre icoana pe care a adus-o. Care s-a adus înainte prin mîinile sale. Pentru că el îi stă în fața, încercând să nu o obtureze, chiar dacă este depășit de ea. Icoana atât de mare încât întrece multe alte reprezentări bizantine de felul celor ce se află în mănăstirile Muntelui Athos. Cu toate acestea, e tratată marginal. Undeva în stânga și în spatele unei scene aflate în centrul festivităților. Adică într-un fel de a fi deja în centru, dar încă pe margine. În mijloc, dar retrasă. Ca pentru a puncta faptul că drumul acestei icoane spre centrul atenției publice nu începuse de multă vreme.

După aproape o lună, mă aflam în atelierul lui Sorin Dumitrescu. Îmi vine să spun că l-am găsit în manieră athonită. Adică scos la liman exact în momentul în care eram în fața rătăcirii într-un imobil din centrul orașului. Așa a și început discuția noastră. Despre cum pe Sfântul Munte nu te poți rătăci. Despre cum ești tras de mânecă și îndrumat exact în momentul în care deviezi. Și, împărtășind reciproc experiențe de pe cotloane athonite, am ajuns să vorbim despre icoanele de acolo. Și despre cum iconarul conlucrează cu Dumnezeu, fără a putea stăvili decizia divină de a acționa haric prin anumite icoane mai mult decât prin altele. Indiferent de măiestria prin care acea icoană se arată privitorului. Despre cum noul tip iconic adus prin icoana Martirilor Brâncoveni expusă la Mogoșoaia s-a născut și despre cum își croiește el drum în conștiința Bisericii. De fapt, niciodată nu am încetat a vorbi despre cum Sorin Dumitrescu, artist, intelectual și trăitor al ortodoxiei cu o statură lăuntrică care îți poate ține calea fără nici un efort, reușește să se dea la o parte pentru a lasă loc de trecere icoanei care a fost făcută prin mâinile sale. Înaintea mea îl vedem pe cel care, știind că are istoria unui grabnic declanșator de polemici ce poate „înțepa nedrept”, încearcă să metabolizeze statutul de viețuitor al tradiției creștine. Să interiorizeze condiția de ființă discretă care, așezată în ierarhia Bisericii lui Hristos, trebuie să se poată da deoparte pentru a lăsa să treacă mai departe mesajul divin care i-a fost predat.

Andrei Găitănaru: Ce arată icoana pe care ați adus-o? Sau, mai degrabă, care s-a adus?

Sorin Dumitrescu: Definiția ei, așa cum am imaginat-o eu, este “monolitul creștin dinaintea mărturisirii prin credință și sânge”. O mărturisire care se face numai prin credință și fără sânge, nu este o mărturisire. Și aceea nu are nevoie de monolit. Monolitul este o stare, o consistență care există inexpugnabilă prin prezența Maicii Domnului. Prezența Maicii Domnului creează acest mod de reacție la provocari.

Credința, smerenia și ascultarea conferă constituția monolitică a fiecărei persoane. Însă, acest monolit creștin este deschis. Un monolit nu poate fi zdravăn dacă nu are vector în el, în profunzimile lui. Cineva care intră în călugărie are monolit în el. Acest monolit este Hristos, care, pe zi ce trece, își pune bagajele în el. Iar omul începe să devină imun, neatins, trece peste ceea ce pe alții îi dărâmă. Iar cel care practică deliberat aceste trei virtuți, credința, smerenia și ascultarea, este și cel care e deschis către jertfă. Deci, care este liber. Pentru că libertatea înseamnă ascultare. Devin liber atunci când sparg monolitul, când îl deschid, și intru în jertfă.

Aș vrea să facem o diferență: sfinții primelor secole creștine sunt mucenici toți. Uneori sunt numiți “martiri”. Mucenicii sunt cei care îl mărturisesc pe Hristos, opunându-l zeităților contextuale. Martiriul înseamnă a mărturisi Împărăția lui Dumnezeu – în consistența acestei lumi. Există martiriu alb și martiriu roșu. Cel alb înseamnă marginalizare, lumea de pedepsește prin marginalizare sau, în anumite împrejurări, prin sânge. Când se spune “prin credință și sânge” nu se înțelege doar securea. Se înțelege orișice sângerare a creștinului – a conștiinței, a sufletului sau a trupului său. Azi e vreme de martiri. E vreme de mucenici doar în mod excepțional. Mulți mucenici ai primelor secole au fost numiți martiri prin extensie. Mucenicia este o mărturisire a existenței Logosului creator al lumii, și, implicit, o negare a zeităților închipuite. Martiriul este legat de Împărăția lui Hristos. Așa cum spuneam, el presupune o mărturie. Una care vorbește despre “una, sfântă, sobornicească și apostolică Biserică”, despre “un botez spre iertarea păcatelor” – acesta este Tatăl. Lucru care nu se știe. Botezul are o orizontală și o verticală – cruce care se aruncă în apă. Sfântul Grigorie Palama propovăduiește această verticală.

Care este orizontala? Cerurile sunt deschise. Vechiul conflict pentru care Adam a fost izgonit din Rai a fost stins. Raiul este redeschis. De aici a luat pictura religioasă occidentală nebuloasele aurorale. Iar această închidere a conflictului se întâmplă în clipa în care Hristos intră în Iordan.

Care este verticala? “Îndoit este acest praznic”. Când Hristos iese din apa Iordanului, Duhul Sfânt aduce toate puterile ce purced din interiorul Sfintei Treimi. Ele irump din cerururi direct, fără medierea îngerilor. Ei nu le pot stoca și transmite mai departe întrucât, chiar și pentru ei, ele sunt prea curate. Îngerii nu se autoigenizează ca omul. Harul s-a așezat strălucitor pe creștetul Domnului. Iar fiecare creștin botezat primește tot harul. În clipa în care cineva se boteză, el capătă toate puterile harului Sfintei Treimi primite de Domnul. Asta înseamnă filiație. Tatăl mi-a iertat păcatele. Grigorie Palama spune că suntem frați ai lui Hristos și fii ai lui Dumnezeu. Nimeni nebotezat nu poate să îi spună în mod legitim “Tată” Tatăului. De aceea Palama spune că Sfântul Apostol Marcu nu vede ce a văzut Sfinții Apostoli Matei și Luca. Marcu vede cerurile sfâșiate, nu deschise. De ce să spui sfâșiate? Pentru că harul a țâșnit ca un dop de șampanie.

„Aștept învierea”. Cine învie? Domnul. Domnul este învietorul. „Și viața veacului ce va să fie”. Cine este aceasta? Duhul Sfânt. Această viață este în Duhul Sfânt. Deci, toată Treimea este așteptată acolo, dar vectorul este Împărăția. Supliciul martirilor a fost provocat nu de faptul că l-au mărturisit mucenicește pe Hristos, ci de faptul că au mărturisit Împărăția, au ales Împărăția în locul acestei lumi.



Citeste intreg articolul pe Medievalia.ro





















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

2539 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri