Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Labirintul spaniol: Pasiunile Razboiului Civil, ieri si azi

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Marţi, 30 septembrie 2014, 17:17 Actualitate | Opinii

Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

Am terminat de citit romanul “Sepharad” de Antonio Muñoz Molina, plin de referinte la spasmodicii ani 30, la Arthur Koestler, Margarete Buber-Neumann, Willy Munzenberg, cel numit marele impresar al Cominternului, si sotia sa Babette, sora Margaretei. In “Times Literary Supplement”, cu ceva timp in urma, o recenzie de Jeremy Treglown, autorul mult-discutatului volum despre politice culturale ale Spaniei franchiste (“Franco’s Crypt”), la cartea “Hotel Florida: Truth, Love, and Death in the Spanish Civil War” de Amanda Vaill. Intre personaje, Ernest Hemingway si Robert Capa. Nu cred ca exista eveniment din veacul al XX-lea care sa continue sa suscite atatea pasiuni precum Razboiul Civil din Spania. Pentru unii a fost un experiment excitant, pentru altii o tragedie fara final. Extraordinarul roman al lui Leonardo Padura, “Omul care iubea cainii” se petrece, direct sau indirect, in labirintul spaniol. Amintesc recentele carti ale Katerinei Clark si a lui Karl Schlogel unde Razboiul Civil figureaza proeminent. Spania ca simbol al sperantei a fost fundalul pe care se desfasurau procesele-spectacol. Avem acum rascolitoarea carte a lui Paul Preston despre Holocaustul spaniol (titlul este problematic, cum au scris atatia recenzenti). Brigazile Internationale au devenit subiect de teze doctorale. Am crescut într-o familie pentru care amintirea Războiul Civil spaniol era cât se poate de vie şi dureroasă. Tatăl meu şi-a pierdut braţul drept în bătălia de pe râul Ebro, în 1938. Avea 25 de ani, franchiştii au tras cu gloanţe dum dum (interzise prin convenţii internaţionale), a fost rănit şi exista riscul să sară în aer. Braţul i-a fost amputat pe front, la un punct sanitar, fără anestezie.

Mama, studentă la medicină în anul III, era infirmieră la Spitalul Internaţional unde a fost apoi tratat. Doctorul, de fapt directorul spitalului, un social-democrat german, se numea Glaser. Fiica sa, Erika (ai cărei parinti au murit în timpul bombardării Londrei de către nazişti), avea să fie ulterior adoptată de Noel Field, personaj enigmatic implicat în marile procese din anii ’50. Apare in toate cartile importante despre procesele-spectacol (show-trials) din Europa de Est. Sub numele Erika Wallach, avea să scrie ea însăşi o carte cutremurătoare despre propria experienţă carcerală în RDG. Mama mea a fost apropiată de Erika şi a sperat mereu să o revadă. Nu s-a întâmplat. Regretata jurnalistă Flora Lewis de la International Herald Tribune a cunoscut-o bine pe Erika, cu care a stat de vorbă pentru cartea ei despre Noel Field. Am discutat cu Flora Lewis despre Erika şi despre războiul din Spania la Budapesta, în martie 1999, cand a venit la conferinţa “Between Past and Future: The Revolutions of 1989 and Their Aftermath”. În acel ciudat veac douăzeci, totul se lega, urmând parcă o logică borgesian. Sasptamana trecuta le-am povestit studentilor mei despre Noel Field si roul sau in procesul Rajk. Azi vom vorbi despre fanatismul stalinist si despre revolta mintilor, despre Jakub Berman si Lezsek Kolakowski…

Ca mare mutilat de război, tatăl meu a făcut parte, împreună cu mama, din grupul care a ajuns în URSS în septembrie (sau poate octombrie) 1939, după înfrângerea taberei republicane şi perioada petrecută la Gurs, în lagărul de refugiaţi din Franta (despre acele lagare şi acei refugiaţi de nimeni doriţi, „scum of the Earth” , a scris Koestler; într-un asemenea lagăr marele scriitor a compus prima versiune din ceea ce avea să devină “Darkness at Noon”). Pe acelaşi vapor se aflau unii membri ai guvernului republican, între care Juan Comorera (alţii plecaseră spre Mexic.) La Leningrad, pe demnitarii Republicii învinse îi asteptau Dimitrov şi conducerea Internaţionalei a III-a (tezaurul fusese de-acum acaparat de Kremlin.) Din partea PCdR a venit secretarul general, Boris Ştefanov, care, deşi anti-fumator fanatic, i-a oferit tatălui meu un pachet de ţigări.

În anii războiului, ai mei s-au împrietenit cu comunistul spaniol Ramon Mendezona, ulterior membru al Biroului Politic. Erau la Moscova când a murit (s-a sinucis?) José Diaz, secretarul general al PC Spaniol în anii Războiului Civil. Mendezona a participat, din câte ţin minte, la înmormantarea tatălui meu. Am fost eu însumi coleg de clasă şi apropiat prieten, la începutul anilo ’60, cu Alejandro Pujolar, fiul lui Federico Melchior, alt personaj important în ierarhia comunismului spaniol, directorul lunarului teoretic Nuestra Bandera. Familia lui Alex (asa îi spuneam noi) venise din Franta, cred că în 1961, când generalul de Gaulle decisese expulzarea militanţilor comunişti spanioli. Mama sa era pictoriţă, un frate, Carlos, avea să studieze regia de film la Moscova. Locuiau într-un apartament din blocul în care se afla reprezentaţa firmei aeriene Sabena. Au revenit în Franta după 1966. L-am mai revăzut o singură dată pe Alex, cred că în 1970, era într-o scurtă vizită la Bucureşti.
În anii ’70 am citit, graţie prietenului meu Radu Stern, cartea lui Semprun “Autobiografia lui Federico Sanchez”. Era tradusă în romaneste „numai pentru uz intern”, cum se spunea în acea vreme. Circula clandestin, o citeau cei câţiva aficionados ai literaturii deziluziei şi deşteptării. Cartea pe care o citea mama mea în momentul când s-a stins din viaţă era “L’écriture et la vie” de Semprun. Vorbeşte acolo despre Buchenwald şi despre felul cum rememora, ca exerciţiu de supravieţuire, pasaje din “Geschichte und Klassenbewusstsein”, cartea mesianic-marxistă a tânărului Lukács. O carte fără de care nu poţi înţelege nimic din aventura intelectuală a veacului al XX-lea (Slavoj Zizek o considera una din cărţile sale de căpătâi, iată poate un motiv pentru admiratorii să o citească.) Am scris la moartea lui Semprun, textul poate fi citit in „Studii si materiale de istorie contemporana”, Vol. XI, 2012. Am scris si la moartea lui Santiago Crrillo, cel care i-a exclus din partid pe Semprun si pe prietenul sau de idei, Fernando Claudin.

Fac aceste digresiuni biografice pentru a arăta complexitatea lumilor care gravitează în jurul Războiului Civil din Spania. Cine vrea să ştie mai multe pe acest subiect (despre interbrigadişti, de pildă), el ar s-ar putea întâlni cu amintirile doctorului David Iancu (apărute la Editura Vitruviu.) Dr. Iancu a fost voluntar în Brigăzile Internationale, apoi medic în China, în armata lui Mao. De-a lungul anilor am vorbit adeseori despre aceste sângerande teme cu Agnes Heller şi Ferenc Feher, cu G. M. Tamás, cu Adam Michnik, cu Lászlo Rájk Jr. Ar merita citit şi volumul de documente despre rolul sovieticilor în Războiul Civil spaniol editat de Ronald Radosh şi publicat la Yale University Press. Nu invoc aceste nume degeaba. Povestea Războiului Civil este în inima demersului žižekian de recuperare a „cauzelor pierdute.” Nu întâmplator se fac referinţe la cântecele lui Ernst Busch (Genossen in Graben. Singt alle mit/Lasst schweigen die anderen Lieder/Mit Panz und mit Fliegen so griffen sie an/Wir hatten nur Mut und Gewehre….)

Copil fiind, plângeam ascultând un cântec faimos despre bătălia din Valea Jarama. Ori ascultându-i pe Ernst Busch, Paul Robeson şi pe Pete Seeger cântând despre los quatro generales. Trecură anii, am trecut şi eu dincolo de imaginile îngheţat-maniheiste care demonizau dreapta şi inocentau stânga (ori viceversa.) Ştiu că aceste rânduri îi pot irita pe mulţi. Mitul Războiului Civil spaniol este de o tenacitate unică. Eram la Potsdam în 2005, la o conferinţă despre fascism şi comunism. Între participanţi, istoricul marxist Eric Hobsbawm pentru care, orice s-ar fi întâmplat în ceea ce el a numit, corect, cred eu, the age of extremes, Războiul Civil din Spania rămane ca un punct imaculat, un tărâm neprihănit, cauza republicană fiind şi astăzi cea absolut dreaptă. Nici o îndoială, nici o rezervă. L-a susţinut cu entuziasm fostul megaspion Markus (Mischa) Wolf. A intervenit atunci Tony Judt, care a încercat să nuanţeze lucrurile…

A fost vorba de folclorul romantic al unei stângi în care iluziile naive s-au întâlnit cu calculele cinice ale comisarilor stalinişti şi cu cruzimea maniacală a franchiştilor. O confruntare pe viaţă şi pe moarte în care ambele tabere au recurs la violenţă extremă. În care niciuna nu putea invoca dreptatea absolută. În care una din tabere îl invoca pe Dumnezeu de partea sa, iar cealalta îşi proclama logodna cu Istoria. De-o parte, intoxicată cu mitul fraternităţii internaţionaliste, avea loc masacrul de la Paracuellos, cu gropile comune în care au fost aruncate cadavrele a mii de bărbaţi, femei şi copii ucişi de forţele republicane (viitorul secretar general al PCS, Santiago Carrillo, mort in urma cu cativa ani, nonangenar, era responsabil cu „ordinea” la Madrid în acel cumplit noiembrie 1936), erau profanate biserici şi ucişi preoţi şi călugăriţe, de cealaltă parte, ataşată simbolurilor autorităţii şi ale unei ordini cazone, era bombardată Guernica şi era asasinat Federico Garcia Lorca.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro



























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

490 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă