Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Scrisoarea unui tanar manager: "Dati-ne banii inapoi! Si platiti-ne din anii dumneavoastra minutele pierdute de noi toti in trafic"

de     HotNews.ro
Luni, 8 septembrie 2014, 19:09 Actualitate | Opinii

Bogdan Falcescu
Foto: Arhiva personala

"Stimate domnule Victor Ponta, premier al României,

Stimate domnule Ioan Rus, ministru al Transporturilor,

Stimate domnule Narcis Neaga, director general al CNADNR,

Vă scrie un tânăr de 23 de ani care s-a săturat să îi irosiți viața pe drumurile din România. Viața mea și a altor câteva milioane de șoferi români. Sunt mâhnit. Sunt ultragiat. Sunt frustrat. Sunt revoltat. Din cauza voastră, am ajuns azi-noapte acasă la ora 01.30 și scriu aceste rânduri după ce am dormit numai șase ore. Din cauza voastră, sănătatea mea e pusă în pericol și, odată cu ea, a tuturor celorlalți participanți la traficul de pe drumurile mizerabile din România secolului 21. Din cauza voastră, de patru ani, mi-am pierdut ore bune din viață enervându-mă în trafic.

În seara zilei de 4 septembrie, mă întorceam din București după o zi foarte solicitantă, spre casă – la Sinaia. Era ora 23.30 când, deodată, imediat după ieșirea din Comarnic, văd toate tirurile din fața mea staționând. Am crezut că e o problemă de moment și că circulația se va relua curând. Am parcurs cei 15 km până în Sinaia în 87 de minute! 87 de minute, domnilor, în care am constatat că, cu aceeași iresponsabilitate care vă caracterizează, ați decis să „plombați” încă vreo 3-4 porțiuni de poduri de pe DN1, zona Posada. Probabil pentru a zecea oară numai în acest an. Pentru a 200.000-a oară în ultimii 10 ani. Vă bateți joc de noi, șoferii din această țară, de timpul nostru, de sănătatea și nervii noștri, de banii cu care contribuim la Bugetul de Stat și pe care îi utilizați după bunul plac cu companii care-și primesc banii pentru că repară niște gropi care, în două-trei luni, vor fi la loc. Și tot așa.

Domnilor, să știți foarte clar că dumneavoastră sunteți vinovații morali pentru prea multele mii de oameni care mor pe șoselele din România. Voi suntețin vinovați pentru prea multele altercații din trafic. Oamenii au ajuns la săturație pierzându-și timpul și viețile pe șosele pentru că voi sunteți incapabili să construiți în 25 de ani o autostradă pe cea mai circulată rută turistică din România, de exemplu – Comarnic-Brașov. Este absolut firesc ca, din cauza lipsei infrastructurii, oamenii să se enerveze, să devină agresivi, să accelereze mai mult decât este cazul după ce au stat mii de minute ale vieții lor blocați în trafic. Și atunci se întâmplă nefericitele accidente care lasă copii pe drumuri, soții văduve, mame fără copii – drame de o suferință atroce. În micimea voastră comportamentală și de acțiune, aveți impresia că rezolvați ceva mărind până la Dumnezeu cunatumul amenzilor ca să le „adaptăm la cele din Uniunea Europeană”. Halal manieră de a gândi! Ați putea cuteza să faceți asta când vom avea cei peste 13.000 de km de autostrăzi ai Spaniei sau măcar cei peste 1.300 de km ai Ungariei, vecina noastră. În țările astea, trăiesc oameni mult mai relaxați, mai fericiți, mai puțin încrâncenați. Pentru că clasele lor politice au înțeles întocmai și la timp nevoia imediată de a avea infrastructură funcțională.

Sunt, de patru ani, General Manager al unei companii publice de transport și fiu al unui tată care, cu eforturi fantastice, ține în viață o firmă de construcții și plătește taxe și impozite pentru 40 și mai bine de oameni. Un tată care pleacă la 07.30 acasă și se întoarce la ora 20.00! Domnule premier Ponta, așa cum i-ați amnistiat fiscal pe pensionari, mămici, bugetari și alte categorii sociale, eu și tatăl meu, plus alte milioane de șoferi români, vrem să ne amnistiați de la plata rovinietei pe care o plătim absolut degeaba. De fapt, o plătim pentru vreo 600 și ceva de km de autostradă și pentru firmele unor băieți deștepți care schimbă borduri ca la balamuc și plombează gropi aproape săptămânal. Dați-ne banii înapoi! Și plătiți-ne din anii dumneavoastră minutele pierdute de noi toți în trafic! Nu v-ar ajunge 100 de vieți, domnule prim-ministu. Știu, e extrem de simplu să circuli cu girofar, cu antemergător și să umilești o dată în plus cetățeanul și contribuabilul care se stresează că, blocat fiind în trafic, nu va ajunge la timp la spital, unde mama îi e pe moarte, nu va reuși să ajungă la stomatolog, nu va reuși să-și vadă copilul în prima zi de școală. Veți plăti, domnilor, pentru această stare de labilitate psihică în care ne-ați adus. Curând veți plăti. Până atunci, vă provoc să mergeți o săptămână la volanul unei mașini, fără girofar, prin întreaga România. Vă vom găsi, dacă aveți bărbația și asumarea de a face asta, la Spitalul 9, etajul 1, prima sală, al doilea pat din stânga.

Domnule Ponta, domnilor miniștri Șova (fost) și Rus (actual), ne promiteți cu titlu electoral, de ani de zile, că veți construi autostrada Comarnic-Brașov. Nu ați mișcat un deget. Doar pe hârtie Șova (cercetat acum penal) ne arăta cât de minunată va fi această autostradă care nu există. Din cauza voastră, stațiunile de pe Valea Prahovei mor câte puțin dar sigur, pentru că turiștii refuză să stea în coloane kilometrice între Comarnic și Bușteni, câte 4-5 ore. Și sute de mii se șoferi devin mai stresați, mai nervoși, mai agresivi. Începeți ACUM construcția acestei autostrăzi! De scuzele voastre penibile ne-am săturat! Ne-am săturat și de roviniete, acciza pe carburant, amenzi uriașe, în condițiile în care suntem o țară de mâna a treia la nivelul infrastructurii rutiere! Încetați să vă mai bateți joc! Oamenii sunt furioși. Și sunt foarte mulți, credeți-mă, care curând vă vor zbura din funcțiile pe care le ocupați vremelnic și iresponsabil. Veți fi la fel de huliți ca Băsescu, Udrea și Boc! Veți dispărea din viața publică. Și veți purta stigmatul toată viața de a fi distrus mii de vieți și o țară întreagă. Va fi greu să dormiți cu conștiința atât de încărcată.

Domnilor, aveți exagerat de mult tupeu și ne luați de proști permanent! Nu vă e rușine să spuneți că avem o autostradă București-Ploiești și să vă mândriți cu ea în condițiile în care au trecut mai bine de doi ani de la inaugurare și autostrada se termină niciunde, în câmp, ieșirile spre Snagov și toate celelalte nu sunt gata, nu există o benzinărie sau toalete, ieșirea de pe autostradă e blocată temporar pe unele direcții de mers?! Nu vă e măcar puțin jenă?! În ultimii 4 ani, am circulat peste 150.000 de km în special pe ruta Sinaia-București și știu exact în ce stadiu se află această autostradă. I-am parcurs pentru că mi-am dorit să termin o facultare de stat la zi, în timp ce lucram ore în șir într-o companie publică pentru a o aduce pe linia de plutire. Nu am nevoie de explicațiile voastre, vreau și vrem să vedem fapte! Terminați odată această autostradă, nu mai faceți atâta fanfaronadă televizată din nimic!

Domnule Neaga, pentru ce luați, conform declarației de avere, cei 3.500 de euro salariu lunar? Ce realizări notabile aveți? Pentru deszăpezirile impecabile de iarna trecută? Pentru că țineți în brate nu mai puțin de 27 (douăzeci și șapte!!!) de directori la CNADNR? Pentru ce vă plătim noi, cei cărora le consumați zilnic timpul și nervii? Evident că sunt retorice întrebările. Dumneavoastră de ACUM nu mai trebuie să conduceți CNADNR, e cert.

În aceste condiții, stimați domni, vă cer în mod public DEMISIA din funcțiile pe care le ocupați și, mai presus de toate astea, la fel de cinic ca voi, vă cer să ne înviați morții de pe șosele, să ne dați din viețile voastre înapoi timpul pierdut pe șosele, să ne dați din buzunarul propriu banii pe care îi plătim zilnic pe roviniete, să supliniți lipsa taților, mamelor, copiilor de lângă cei care, cu concursul iresponsabilității voastre, trăiesc niște vieți distruse, parțiale, uluitor de triste! Dați-ne toate lucrurile astea înapoi și dispăreți din viața publică. E minimul gest de decență pe care l-ați putea manifesta în raport cu noi, milioanele de șoferi din România care vă disprețuim profund și nu mai acceptăm să vă plătim salariile!"


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro




























Material sustinut de Superbrands

Help Net, 19 ani de excelenta pe piata farma

Help Net Farma opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania si face parte alaturi de Green Net - importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dezvoltatorul lantului exclusivist Beautik Haute Perfumerie, din grupul Farmexim, primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania.

6059 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă