Cum ne pregatim pentru un adversar "irational". Cat de (im)previzibil poate fi liderul rus in criza ucraineana?

de Serban F. Cioculescu     Contributors.ro
Luni, 1 septembrie 2014, 10:22 Actualitate | Opinii

Serban Filip Cioculescu
Foto: Arhiva personala

Zilele trecute, preşedintele României, aflat in faţa diplomaţilor români pentru discursul anual ce clarifică marile linii ale politcii externe, a făcut o declaraţie surprizătoare despre criza din Ucraina si efectele potenţiale asupra României: “nu avem un pericol pentru România în mod raţional, dar trebuie să ne pregătim şi pentru iraţional, pentru că acest iraţional se dovedeşte că poate exista.” Un asemenea discurs apare mai rar la un decident politic, fiind specific, in opinia mea, experţilor in ştiinte sociale (sau, in cazul nostru, in relaţii internaţionale si studii de securitate).

Aşadar să vedem in ce context au fost spuse aceste cuvinte şi cum de a ajuns Traian Băsescu (probabil sfătuit de consilieri) să se avânte, în mod inspirit, în plină teorie a actorului raţional şi a alegerii raţionale (rational choice). O criză internaţională este o situaţie in care tensiunea acumulată intre două sau mai multe state cu interese si viziuni divergente privind un aspect important al politicii lor interne sau externe ajunge la un nivel atat de inalt incît riscă să se transforme in conflict militar deschis. Ceea ce se intâmplă acum in Ucraina constituie desigur o situaţie de criză internaţională: decizia Rusiei de a modifica prin forţă graniţele Ucrainei şi de a isi retrasa sfera de influenţă în dauna unui stat suveran (chiar dacă acest stat a făcut parte din fostul imperiu incarnat de Moscova iar poporul ucrainean s-a desprins greu, prin cezariană, de naţiunea rusă imperială) a produs indignare, stupoare, teamă, multor state şi a generat tendinţa unora de a ajuta cumva naţiunea-victimă, cea ucraineană. Ajutorul, anunţat de mai multi lideri de state UE si NATO, constă in arme, echipamente, bani, nicidecum in oferirea de sprijin direct cum ar fi primirea in NATO. Dar evident că şi solidarizarea cu victima presupune riscuri: agresorul isi poate întoarce furia către aliaţii de circumstanţă ai acesteia si le poate face rău.

Ca analist al relaţiilor internaţionale ştiu că in tentativa de a intelege motivaţiile şi acţiunile actorilor implicaţi intr-o criză inter-statală, cei mai multi experţi le atribuie liderilor de stat si de guvern caracteristica de a fi „raţionali”. Adică de a calcula costurile si beneficiile acţiunilor lor, de a evita riscurile prea mari şi a căuta succese tangibile, cuantificabile. Dacă toti actorii unei crize sau stări conflictuale ar fi raţionali in acest sens, practic nu s-ar ajunge niciodată la război deoarece cel slab ar ceda in faţa celui puternic şi nu ar exista erori de calcul. Crizele ar fi provocate de actorul puternic spre a obtine ce işi doreşte, insă acesta ar urmpri atent riscurile şi avantajele şi nu ar merge dincolo de nivelul la care mai poate obţine câştig sau mai corect spus pragul la care câştigul e depăşit de costuri.

Sunt liderii raţionali?

Insă istoria ne-a demonstrat prin numeroase exemple că in unele situaţii liderii sunt departe de a fi raţionali, sau mai bine spus nu in sensul pe care il dăm noi, ca observatori externi, adesea provenind din alt sistem de valori, acestui cuvânt. Cât de raţional a fost Hitler spre a lupta cu si Anglia, Franţa şi a ataca apoi iute URSS, ajungand insa in război şi cu SUA? Dar Stalin să aibă incredere in Hitler până intr-atat incât nu a anticipat atacul german din 22 iunie 1941 asupra URSS? Ori, mai recent, ce a fost in mintea liderului Irakului, Saddam Hussein, cand a atacat si a incorporat Kuweitul, presupunând că SUA se vor resemna cu situaţia şi va evita astfel războiul din 1991? Oare asemenea lideri au fost irationali, nebuni, lunatici? Si dacă e aşa, cum de au acceptat popoarele respective să se lase conduse de asemenea indivizi, cum de le-au tolerat atâtea “capricii” teribile?

Gradul mai mic sau mai mare de “iraţionalitate” a liderilor a fost explicat de diversi experti psihologi, psihiatri, antropologi prin existenţa unor patologii individuale, a unor deformări cognitive grave. Nu e acum momentul să fac o trecere in revistă a vastei literature dedicate mecanismelor patologice ale deciziei de politică externă si a autorilor cei mai importanţi precum Robert Jervis, Margaret Hermann sau Philip Tetlock. O literatură infloritoare mai ales in mediul anglo-saxon, dar nu numai. Pascal de Sutter – profesor belgian specializat in psihologie politică – a scris relative recent chiar o carte devenită best-seller (tradusă şi la noi) – “Aceşti nebuni care ne guvernează”. A demonstrat cu argumente convingătoare că, de multe ori, lideri pretinşi raţionali au luat decizii eronate, chiar catastrofale, din cauza unor probleme grave de percepţie şi comportament precum paranoia, “personalitatea schizoidă” sau mitomania, dar a atras atenţia şi că adesea “nebunia” e un element conotat cultural, fiind aşadar nevoie de realizarea unor “profiluri psihologice” ale liderilor aliaţi dar şi, mai ales, ale celor inamici. Fiind specializat si in sexologie, Sutter propune ca explicaţie pentru comportamentul politicienilor şi ceea ce el numeşte “profilul sexologic” al acestora, care poate uşor conduce la comportamente deviante, plecând de la constatarea că setea de putere politică e poate generată de dorinţa subconştientă de a avea acces la cât mai multe partenere, atrase de statut si prestigiu. De asemenea, a constatat că la mulţi politicieni apar trăsături specific psihopaţilor, precum agresivitatea, iritabilitatea, lipsa remuşcărilor şi a empatiei pentru cei cărora le fac rău şi folosirea repetată a minciunilor.

Bine-inteles că nu doar patologia “privată” a decidentului explică luarea unei decizii eronate, cu consecinţe tragic pentru alte naţiuni, dar si pentru propriul popor si finalmente pentru propria persoană. Alţi experţi s-au axat pe nivelul următor, al statului, arătand că intervin grupuri de interese, mecanisme birocratice, conflicte de putere intra-guvernementale sau apar tendinţe nefaste in cadrul unor grupuri de consilieri (precum fenomenul “groupthink – gândirea captivă de grup”, descris de psihologul American Irving Janis de la Universitatea California) cu opinii prea uniformizate şi tiranice. In fine, si la nivelul trei, cel al relaţiilor inter-statale, s-a demonstrat că anumite configuraţii de putere sistemice (multipolare, biupolare, predominanţa armelor defensive sau a celor ofensive la un moment dat, cursa înarmărilor etc) pot influenţa deciziile în situaţii de criză.

Ce si cum gândeşte Vladimir Putin?

Toate aceste mecanisme trebuie “puse la lucru”, desigur in mod selectiv, ca să ne lămurim totuşi ce este în mintea lui Vladimir Putin, când a decis să invadeze Ucraina si cum de este dispus să işi asume, cel puţin in opinia multor europeni, un nivel de risc atât de ridicat. Să vedem aşadar ce credem noi că e raţional si respectiv non-raţional in gândirea putinistă, aşa cum se manifestă ea prin discursuri şi prin fapte.

  1. Rusia nu se teme de nimic si e o mare putere nucleară
  2. Ruşii si ucrainenii sunt un singur popor, încă din vechime
  3. Rusia analizează intotdeauna obiectiv ce se intâmplă in exterior
  4. Separatiştii din Donbass sunt “miliţiile din Novorossia”, adică nişte eroi populari ai neamului rus
  5. Rusia nu a trimis forţe armate in Ucraina dar există militari ruşi aflaţi in vacanţă şi ruşi mercenari care luptă in Ucraina
  6. La nevoie se poate crea un nou stat in Ucraina de Est.

Credinţa in atotputernicia propriului stat şi în atu-ul suprem in plan militar al capacităţilor nucleare constituie o viziune deformată dacă vom compara pe hârtie forţele militare ale statelor NATO şi ale Rusiei, deoarece dă impresia că Rusia e invulnerabilă şi poate face tot ce vrea.

Credinţa că nu există distincţie intre ruşi si ucraineni din punct de vedere etnic este un şablon cognitiv specific ideii imperiale ruseşti şi atestă un mod geopolitic pan-slavist de citire a istoriei. Opoziţia majorităţii ucrainenilor faţă de acţiunile Rusiei arată că e vorba de o percepţie cu grad scăzut de raţionalitate.

Novorossia este un vechi concept imperial, de secol XVIII, resuscitat de actualul preşedinte rus, aşadar a echivala rebelii rusofoni din Estul si Sud-Estul Ucrainei cu miliţii care luptă pentru independenţa dorită de majoritatea populatiei din regiune este tot un fel de wishfull thinking. Minciuna legată de militarii ruşi aflati pe cont propriu in Ucraina nu poate nici ea să fie utilă şi credibilă.

Dacă luăm vorbele si actiunile Rusiei şi le raportăm la sistemul de norme si valori occidentale, evident că preşedintele Putin ne apare ca un ins iraţional. Din momentul in care sanctiunile economice au inceput să şubrezească grav economia rusă – fuga a peste 150 miliarde USD din economia rusă, căderea rublei cu peste 35%, lipsa produselor agricole de import etc. – a devenit clar că avantajele controlării Crimeei si a unei părţi din Donbass sunt depăşite de costuri. Problema e că in sistemul de referinţă al lui V. Putin şi al apropiaţilor săi, asemenea acţiuni sunt acceptabile şi chiar benefice câtă vreme popularitatea liderului e foarte crescută şi câtă vreme peste 50% din ruşi acceptă sacrificiile in numele ideii de Rusie mare, puternică, de imperiu in reconstrucţie.

E sau nu previzibil liderul rus? E posibil să anticipăm continuarea campaniei de sabotare a acţiunilor statului ucrainean de a recăpăta controlul asupra teritoriilor separatist. Nu ştim sigur dacă Putin urmăreşte să desprindă Donbass-ul si să il transforme intr-un soi de Transnistrie sau Osetie de Sud, sau să il alipească şi pe el la Rusia, ori chiar să trimită armată să cucerească Kievul şi să elimine prin forţă autorităţile pro-occidentale şi naţionaliste. Pe care el le percepe drept “fasciste”, aşa cum s-a exprimat adesea. Caz in care va inventa un nou Ianucovici, il va reinstala pe “tronul” din Kiev (păzit de o gardă pretoriană) şi lucrurile vor reveni, in opinia sa, la situaţia de dinainte de noiembrie 2013.

Dacă o luăm inapoi pe firul naratiunii incepând cu finele anului 2013, devine clar că gradul de rationalitate e variabil. Dacă vezi răsturnarea regimului Ianucovici ca pe o conspiraţie a unor elemente radical nationaliste ucrainene, ajutate de UE, SUA si statele NATO ostile Moscovei, atunci pare rational să te opui acestui trend. Dacă esti sincer convins că “noua” Ucraină se va alătura rapid la NATO si că in Crimeea vor fi evacuate trupele ruse si inlocuite cu forţe americane, e logic si raţional să treci la actiune pre-emptivă şi să ocupi Crimeea primul. Ceea ce vreau să arăt e că in sistemul lui de referinţă bazat pe idea de imperiu, naţiune glorioasă, conflict “natural” aşadar inevitabil cu Occidentul si ameninţare din partea valorilor occidentale, dorinţa de a victimiza Ucraina şi de a îi răpi teritorii şi o parte populaţie apare ca raţională, calculată.

Un jurnalist mă intreba de curând cum de sunt atât de sigur că Putin ii controlează pe separatiştii din Donbass şi cum ştim dacă ei nu fac de capul lor anumite acţiuni militare. Nu stim cu maximă certitudine, dar felul in care Rusia ii ajută, mai ales când armata ucraineană incepuse să le restrângă teritoriul la cateva “pungi” incercuite si să le nimicească luptătorii, arată că de fapt rebelii au avut mereu in spate umbra protectoare a lui Vladimir Putin. Desigur că şi ei fac tot ce pot spre a îi forţa mâna şi a evita un abandon catastrofal.

Să revenim la opinia lui Traian Băsescu despre Vladimir Putin, ilustrată sugestiv: “Însă elemente de descurajare trebuie să existe, chiar dacă, chiar dacă Tratatul de la Montreux limitează prezenţa în timp a navelor militare ale altor state în Marea Neagră. Ştim foarte bine că o navă a altui stat decât al riveranilor poate rămâne în Marea Neagră 21 de zile. Dar această rotaţie, cu nave cu capabilităţi majore, care să poată descuraja idei, idei ale vreunui bolnav care crede că poate reface zonele de influenţă ale fostei URSS, trebuie să existe.”

Aşadar este Putin un mare “bolnav” sau totuşi e un actor raţional? Problema cea mai mare este că acum liderul rus nu mai poate da înapoi fără teama de a îşi pierde prestigiul şi aureola de om victorios şi inamic al Vestului. Dacă ar accepta să îi abandoneze pe rebelii pro-ruşi, legitimitatea lui internă ar avea imediat enorm de suferit şi, probabil că, in opinia sa, opoziţia internă ar fi incurajată să protesteze şi să acuze contra puterii sale absolute. Pe de altă parte, beneficiile de imagine in exterior şi eliminarea graduală a embargoului ar fi desigur avantaje clare pentru V.P., aşadar in opinia noastră un asemenea comportament ar fi raţional. Insă in sistemul său de referinţă, unde etalonul e propria putere, propria glorie şi percepţia de superioritate şi grandoare a poporului rus, o asemenea soluţie ar fi clar negativă. Ar accepta-o doar in ultimă instanţă, de nevoie şi poate l-ar afecta psihic.

O radiografie a psihologiei putiniste

Desigur există destui specialişti in psihologie şi antropologie care au cercetat si vor mai cerceta mentalul lui Putin, care ii investighează comportamentul si percepţiile. Plecând de la portretul psihologic pe care profesorul Sutter i-l face fostului dictator Saddam Husseim putem face o paralelă cu Putin, identificand aspectele asemănătoare. Liderul irakian se identifica simbolic cu Nabucodonosor, cel care a cucerit Ierusalimul in timp ce Putin e un admirator declarat al lui Petru cel Mare dar prin acţiunile sale incepe să amintească mai mult de Ivan cel Groaznic. Saddam se ceracteriza prin “idealizare de sine excesivă” (se identifica total cu Irakul si se condidera un indivi exceptional), lipsit de conştiinţă morală (deci fără nici un fel de simţ al culpabilităţii pentru răul făcut altora, total ne-empatic), gata să recurgă la violenţă pentru a işi atinge scopurile si suferea si de “orientare paranoidă” (credinţa ca e ţinta unor comploturi neîncetate si e inconjurat de oameni care ii vor răul). Putin desigur se consideră omul providenţial si se identifică total cu Rusia, nu are conştiinţă morală şi crede că are dreptul moral de a manevra aşa cum vrea el oamenii, deopotrivă prieteni si adversari, e gata oricând să ordone aplicarea violenţei si inlăturarea celor care il deranjează (cazul Kodorkovski, cel arestat abuziv si intemniţat ani lungi sau al jurnalistei Anna Politkovskaia, ucisă probabil la comanda Kremlinului). Nu e la fel de sângeros precum Saddam dar si contextual e diferit in Rusia faţă de Irak.




Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

1570 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version