Există azi în România ceea ce istoric s-a numit Partida Rusă. Va mai amintit declaratiile lamentabilului ministru de externe penelist Andrei Marga? Nimeni din USL nu s-a dezis de ele, iar USL-ul nu este chiar defunct. Partidul Comunist din Romania a fost o miscare creata, dirijata si manipulata de Moscova. Rusofilia s-a combinat adeseori cu sovietofilia, de pilda in cazul, deloc inactual, numit Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD. Membrii şi simpatizanţii Partidei Ruse pot fi lesne identificaţi prin luări de poziţie publice. Fac parte din această formaţiune relativ fluidă şi cu un contur încă incert demagogi xenofobi, antisemiţi epidermici, stalinişti nostalgici, ceauşişti impenitenţi, ortodoxişti fanatici, toţi uniţi de ura pentru Vestul liberal şi democratic. Experţii în “demascări” de la Antena 3 ignoră fenomenul şi nu fără motiv. “Basismul” este infierat zi si noapte, despre dughinism si putinism nu se sufla o vorba.

Vladimir TismaneanuFoto: Arhiva personala

Sigur, există şi unii mai puţin vizibili, trăgătorii de sfori din umbră. Partida Rusă acţionează prin metode soft, spre a cîtă o formulare a analistului Robert Kaplan. Penetreazăpresă, induce mesaje subliminale menite să lase impresia că nu există nicio diferenţa între forţele politice ale ţării, că totul, dar absolut totul este o apă şi-un pământ. Există, desigur, şi naivii incorigibili, temerarii în spielhosen, cei care, cu un eroism ce-ţi taie răsuflarea, “se pișă pe vot”.

Partida Rusă ştie să se camufleze îndărătul unor firme cu nume pompoase. „Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor” este o Fundaţie care l-a felicitat pe Putin după anexarea Crimeii şi a acordat diplome de merit diplomaţiilor ruşi acreditaţi la Bucureşti. Printre ei, colonelul Dogaru şi fostul ofiter de Securitate, azi ”avocat”, Pavel Abraham, vajnicul apărător al clanului Bercea…

Declaraţiile lui Anders Fogh Rasmussen, cu ocazia vizitei recente în România, vorbeau clar despre ameninţarea permanentă pe care o reprezintă Rusia lui Vladimir Putin şi căile de infiltrareşi acţiune în România: “Fără îndoială că există o activitate crescută a spionajului rusesc peste limitele tradiţionale. Vedem clar cum Rusia este, de asemenea, angajată masiv înrăspîndirea de dezinformări, campanii de manipulare, care includ influenţarea mass-media şi a ONG-urilor. Este o operaţiune foarte sofisticată cu scopul de a influenţă opinia publică, că şi procesul de decizie politică în statele membre NATO”.

Parlamentul român nu s-a întrunit şi nu a produs nicio luare de poziţie. Este vorba de lucruri de o gravitate maximă, faţă de care clasa politică, în cvasi-totalitatea ei, pare să fie opacă. Dacă este o inapetenţă ce ţine de precaritatea resurselor intelectuale, de miopie sau de opţiuni mai mult sau mai puţin conştiente care nu pot servi interesele naţionale ale României este un subiect la care trebuie reflectat cu mare atenţie. Oricum, despre aceste lucruri ar trebui să se vorbească în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale. România are nevoie de un preşedinte credibil şi consecvent din perspectiva alianţelor sale, deci de un preşedinte care să garanteze opţiunea ei euro-atlantică, oricât de puternice ar fi presiunile din Est şi oricât de perfide ar fi acţiunile Partidei Ruse din interior.

Putinismul este, am mai spus-o, o combinatie de imperialism rus, mesianism ortodoxist, metapolitica stalinista, ambitii eurasiatice si ostilitate pentru individualismul civic propriu traditiei liberale. Regimul Putin este de fapt o autocratie cu o fatada democratica, dictatura unei oligarhii politico-economice direct legata de politia secreta (FSB). Iata de ce cred ca are dreptate Bernard-Henri Levy cand scrie: “Între personajul lui Putin și cel al lui Hitler, între strategia primului și aceea a predecesorului lui există puncte comune pe care ar fi absurd să le ascundem sub preș. M-am gândit că cel mai bun titlu pentru cele ce urmează ar fi ‘Ascensiunea lui Ar­tu­ro Putin poate fi oprită’. Este, desigur, o aluzie la capodopera lui Bertolt Brecht (‘As­censiunea lui Arturo Ui poate fi oprită’) scrisă în 1941. La Brecht, acest Ar­tu­ro era în același timp Adolf Hitler și un prăpădit de ban­dit din Chicago, șeful bandei conopidei, pe cât de ridicol, pe atât de îns­păi­mân­tător și pe cât de îns­păimântător, pe atât de ri­dicol. Altfel spus, am de gând să-i schițez un por­tret lui Vladimir Putin. În care scop am să asum, trecând pe la Brecht, această re­ductio ad hitlerum – pe care au invocat-o, pe bună dreptate cred eu, și persoane ca Hillary Clinton, fostul ministru de Ex­terne ceh Karel Schwartzenberg ori Garry Kas­parov.”

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro