Ceaţa gazelor toxice plutea acum un secol peste orăşelul flamand Ypres, acolo unde a făcut ravagii un prim război mondial declanşat de minţile încinse ale conducătorilor europeni ai vremii. Astăzi, în acelaşi orăşel, liderii europeni contemporani nouă se întâlnesc pentru a încerca să împrăştie un alt soi de ceaţă, mai greu de sesizat dar la fel de periculoasă.
„Vreau să distrug Uniunea Europeană (...) cred într-o Europă a naţiunilor-state. Am o anumită admiraţie pentru Vladimir Putin pentru că nu permite altor ţări să-i impună decizii”. Aceste enunţuri nu sunt emise de unul dintre ideologii Kremlinului, ci de politicianul care a câştigat un sfert din voturile francezilor prezenţi la ultimele alegeri europarlamentare.
Dar şi Vladimir Putin are o anumită simpatie pentru Marine le Pen căci, similar colegei sale din Franţa, şi preşedintele Rusiei preferă o Europă fragmentată într-o mulţime de state cu orgolii şi interese divergente. Strategia lui Divide et impera nu ar fi atât de uşor de aplicat asupra unei Europe dirijată coerent şi care ar ajunge mai uşor la o voce comună.
Aceasta este miza reală a reuniunii de la Ypres. Nu doar dacă un politician sau altul va deveni şeful Comisiei Europene. Ci dacă va începe mutarea centrului puterii dinspre guvernele „naţiunilor-state” înspre instituţiile europene care funcţionează la Bruxelles. Dacă după o uniune vamală de succes, dacă după o mai puţin fericită uniune monetară, Europa va intra şi în procesul unificării politice.
Luxemburghezul Jean-Claude Juncker, un creştin-democrat îmbătrânit pe holurile instituţiilor europene, are cele mai mari şanse să devină următorul preşedinte al Comisiei, fabrica de legi a UE. Dansul politic din jurul acestei candidaturi a fost extrem de complicat pentru cancelarul german Angela Merkel care, cel puţin oficial, îl susţine, şi în aceeaşi măsură de riscant pentru premierul britanic David Cameron, care i-a făcut opoziţie foarte agresiv. Juncker este în acelaşi timp departe de opţiunea pro-austeritate economică a Angelei Merkel, dar şi de naţionalismul eurosceptic al unui premier britanic posedat de diavolii populismului.
Jean-Claude Juncker (sursa: Die Zeit)
Juncker a reuşit însă, prin jocul negocierilor politice, să obţină sprijinul europarlamentarilor de stânga şi de dreapta care au demonstrat o remarcabilă solidaritate. Ungerea luxemburghezului în fruntea Comisiei ar creşte virilitatea Parlamentului European şi, consecutiv, importanţa alegerilor europene. Dacă acest precedent va fi creat în aceste zile, este posibil ca, peste câţiva ani, să votăm nu doar pentru câţiva europarlamentari, ci şi pentru „prim-ministrul Uniunii Europene”.
Acel personaj va fi un politician european cu adevărat puternic.
Pentru a nu intra într-un declin accelerat, Uniunea Europeană are nevoie de un astfel de lider puternic şi legitimat prin vot direct. Scăderea galopantă în ultimii ani a popularităţii UE printre proprii cetăţeni are legătură cu criza economică, dar şi cu spectacolul adeseori turmentat al deciziilor luate la nivel înalt.
Atunci când Comisia decide să suspende construcţia în Bulgaria a conductei de gaze South Stream, care va creşte dependenţa energetică a Europei de Rusia, şeful austriac al OMV semnează un nou contract cu Gazpromulşi declară că „Europa are nevoie de gazul rusesc şi va avea nevoie şi mai mult în viitor”.
Atunci când Comisia Europeană face planuri pentru construirea unor conducte interconectoare prin care ţările din vestul UE să poată furniza, în caz de urgenţă, gaze ţărilor din estul UE dependente energetic exclusiv de Rusia, compania germană E.ON semnează contracte pe 20 de ani cu Rusia prin care, în schimbul unor preţuri mici, se angajează să nu re-vândă gazul altor ţări.
În fine, atunci când liderii UE discută despre o nouă rundă de sancţiuni la adresa Rusiei pentru întreţinerea continuă a crizei din Ucraina, unul dintre apropiaţii lui Vladimir Putin, Igor Sechin, este invitat la Berlin unde critică în faţa comunităţii de afaceri germane aceste sancţiuni.
Presedintele Rusiei in vizita la presedintele Austriei (sursa: Reuters)
Serviciile secrete ale lui Vladimir Putin au fost de altfel foarte preocupate să fisureze credibilitatea Uniunii Europene şi a alianţei ei cu Statele Unite. Sprijinul activ al Kremlinului, financiar şi logistic, pentru partidele extremiste eurosceptice a fost deja demonstrat. Celebra formulă „Fuck the EU”, emisă de un diplomat american, a ajuns pe piaţă în urma unei înregistrări efectuate de ruşi. O altă înregistrare ilegală a serviciilor ruse, de această dată în Polonia, a diminuat şansa reală a lui Radoslaw Sikorski, un anti-putinist vehement, de a deveni viitorul ministru de externe al UE.
Kremlinul ar face orice pentru a şterge cuvântul uniune din Uniunea Europeană.
Când preşedintele Rusiei a fost primit acum trei zile cu onoruri la Viena, scrie Reuters, atmosfera a devenit jovială atunci când şeful Camerei de Comerţ austriece i-a reamintit lui Vladimir Putin că, în 1914, Ucraina făcea parte din Austria. „Ce vreţi să spuneţi? Ne propuneţi ceva?” a glumit Putin, provocând râsete printre oamenii de afaceri prezenţi. Peste 400 de oameni au fost deja ucişi în conflictul din Ucraina.
Singura şansă pentru ca glumele lui Vladimir Putin să nu se transforme în realitate este ca Uniunea Europeană să redevină o comunitate bazată pe solidaritatea între membri, nu un club în care vii atunci când este soare şi din care pleci când e furtună.
2
6
