Putin-stapanul si un armistitiu de Paste

de Vlad Mixich     HotNews.ro
Vineri, 18 aprilie 2014, 11:32 Actualitate | Opinii


Vlad Mixich
Foto: Cristian Stefanescu
Incredibilă succesiune de declaraţii! Ieri, Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, toate într-o singură emisiune:
  • "Nu ne e frică de NATO. Putem să-i sufocăm noi înşine".
  • "Ruşii au un cod genetic care e în acelaşi timp stabil şi flexibil. Probabil de aici provine măreţia noastră".
  • "Sub ţari, estul Ucrainei era numit Noua Rusie. De ce guvernul sovietic l-a dat Ucrainei, Dumnezeu să-i judece pentru asta". Putin a continuat de-a lungul emisiunii să se refere la estul ucrainean ca la Noua Rusie.
Este că acest tip de retorică seamănă tot mai mult cu cea practicată de Hitler? Iar când, răspunzându-i lui Snowden, Putin spune că "vorbim ca între doi agenţi secreţi", toată sala îi aplaudă (!) gluma, uitând că Putin a fost (şi încă este) ofiţer KGB, una dintre cele mai criminale organizaţii secrete din istorie. Halucinantă amnezie.



În plus, Kremlinul susţine partide de extremă dreapta din mai multe ţări UE. Sfetnicul lui Vladimir Putin, ideologul eurasiatic Alexandru Dughin, a fost gazda moscovită a lui Gabor Vona, liderul grupării extremiste maghiare Jobbik. Tot Dughin i-a trimis o scrisoare de susţinere lui Nikos Michaloliakos, conducătorul grupării neo-naziste „Zori de aur” din Grecia (mai multe puteti citi aici). Frontul Naţional al Marinei Le Pen este puternic susţinut de varianta franceză a televiziunii oficiale a Kremlinului, Russia Today. Aceste partide/mişcări nu s-au ferit să-şi exprime public susţinerea pentru anexarea Crimeei de către Rusia.
 
Afecţiunea lui Vladimir Putin pentru ele este motivată de puternica orientare anti-UE a tuturor acestor mişcări politice. Contextul este cu atât mai favorabil violentei propagande anti-occidentale emisă de Kremlin cu cât aceste grupări extremiste ar putea câştiga o cincime din voturi la alegerile europarlamentare din mai.

Deja la Bruxelles, geografia politică începe să se rearanjeze, demarcaţia principală nemaifiind de-a lungul liniei dreapta-stânga, ci a celei pro-UE versus anti-UE. Menţinerea diferenţelor şi intensificarea tensiunilor în interiorul UE este de altfel atmosfera cea mai convenabilă lui Vladimir Putin. Nu este nicio îndoială că o Rusie condusă de ofiţeri KGB va domina facil o Europă dezbinată şi cu probleme de identitate.

Pasivitatea Occidentului vizavi de acţiunea în forţă a Kremlinului are un alt efect mai puţin evident, dar foarte periculos. Moralul est-europenilor, şi aşa la cote destul de joase ca urmare a crizei economice, se va prăbuşi şi mai mult. Toată presa occidentală şi cei mai importanţi comentatori ai ei au acuzat în ultimele zile impotenţa Vestului în faţa Rusiei. Rar mi-a fost dat să văd un aşa cor care strigă, practic pe o singură voce, către liderii occidentali: "Neputincioşilor".
  • Edward Lucas (Daily Mail): "Evenimentele din ultima lună ne-au arătat un Occident divizat, umilit şi fără putere în faţă acaparării de teritorii de către Rusia".
  • Judy Dempsey (Carnegie Europe) : "Putin are acum mână liberă să schimbe graniţele Ucrainei, iar consecinţele vor bântui în curând Europa".
  • The Economist: "Costul stopării ursului rusesc este mare - dar va fi şi mai mare dacă Vestul nu face ceva".
  • Frankfurter Allgemeine Zeitung: "Şi UE şi NATO preferă de o mie de ori mai mult să vorbească decât să tragă. Singura problemă e că şi Putin ştie asta".
  • Anne Applebaum (Washington Post): "Occidentul trebuie urgent să-şi regândească strategia în privinţa Rusiei. Intrăm într-o nouă eră şi avem nevoie de unelte noi ca să ne descurcăm în ea".
  • Până şi pacifistul Fareed Zakaria (vedeta CNN) subliniază deloc subtil că "respectarea normelor împotriva anexărilor prin forţă pe criterii naţionaliste va face diferenţa dintre pace şi război".
Promisiunea prosperităţii capitaliste şi angajamentul protecţiei în faţa insaţiabilului apetit expansionist al Rusiei sunt ingredientele principale ale suportului popular considerabil de care Occidentul beneficiază în aria noastră geografică. Împlinirea primei promisiuni a fost şi este serios subminată de criza economică a vestului european şi de criza morală (a se citi corupţia) estului european. Iar dacă balticii, polonezii sau românii îşi vor pierde încrederea în angajamentul protector asumat de Occident, atunci pentru Putin se deschid mai multe opţiuni atractive.

Închideţi pentru o clipă ochii şi imaginaţi-vă o Românie (sau o Polonie) în care un partid puternic naţionalist şi anti-occidental ar câştiga 25% din votul popular.   

Acest pericol a fost corect sesizat cel puţin de către administraţia americană, de unde şi gesturile simbolice din ultimele zile, când preşedintele României s-a plimbat pe o navă de război americană, iar premierul României cu un F16 american. Însă ecuaţia nu este atât de simplă, căci dacă teritoriul României este protejat de NATO/şi UE, acelaşi lucru nu este valabil pentru Republica Moldova.

În cazul unui „război mascat” pe model ucrainean pornit de Vladimir Putin pe teritoriul moldovenesc, occidentalii nu vor avea mai multe instrumente de intervenţie la îndemână decât au în prezent în Ucraina. Dar afecţiunea românilor pentru cei de peste Prut va cere o astfel de intervenţie. În prăpastia dintre aceste aşteptări nerealiste şi calculul geopolitic, teza „ipocriziei occidentului” va prolifera.

Deocamdată Vladimir Putin este cel care conduce jocul. El, nu liderii occidentali, decide unde se trasează liniile roşii. Nu există simptom mai clar al acestei situaţii decât reacţiile cu care a fost întâmpinat acordul semnat ieri la Geneva, care prevede returnarea clădirilor administrative ocupate de pro-putinişti către autorităţile de la Kiev.

Russia Today, televiziunea oficială a Kremlinului, a interpretat acordul în următoarea cheie: „militanţii” pro-ruşi din estul Ucrainei nu pot fi controlaţi şi ar putea refuza să respecte acest acord. Administraţia americană pare să se fi trezit în sfârşit, Barack Obama admiţând la rându-i că „nu avem nicio certitudine” că acest acord va fi respectat. Suntem aşadar doar în faţa unui armistiţiu de Paşte. Iar cel care va decide dacă şi câte ouă vor fi sparte este doar Vladimir Putin.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19136 vizualizari

  • -45 (63 voturi)    
    la arme (Vineri, 18 aprilie 2014, 11:44)

    Mazeta [utilizator]

    Păi, Vlade, dacă tot ești așa războinic, de ce mai stai ca mămăliga pe HN? Du-te și luptă tu pentru Ucraina!
    • +41 (45 voturi)    
      Chintesenta prostiei umane (Vineri, 18 aprilie 2014, 12:37)

      t_roxx [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Esti tu. Scuzati ma cititori ai HN, dar nu mai pot privi si glumi spunandu-mi ca sunt mai multi cei care pot judeca corect o situatie si argumenta obiectiv. Comentariile tale care nu au nimic de a face cu subiectul articolului, sunt nocive si deraiaza conversatia sper un atac la persoana. De ce ar trebui Vlad, un jurnalist, care isi face treaba de JURNALIST, sa se duca sa lupte in Ucraina? De unde si pana unde ai ajuns tu la concluzia asta? Te rog, lumineaza-ma si o sa-mi cer scuze. Desi sincer, nu vad ce om cu un mai mult de o sinapsa ar putea sa ajunga la concluzia asta. Nu mai au voie jurnalistii sa scrie un articol?
      • -39 (55 voturi)    
        articolele ar trebui sa fie obiective (Vineri, 18 aprilie 2014, 12:43)

        Bogdan [anonim] i-a raspuns lui t_roxx

        Asta nu e articol, e propaganda anti-Putin. In momentul in care cineva incepe sa il compare pe Putin cu Hitler, isi pierde orice urma de credibilitate jurnalistica.
        • +28 (34 voturi)    
          de ce? (Vineri, 18 aprilie 2014, 12:52)

          ampersand [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan

          Atâta vreme cât comparaţia se bazează pe fapte şi date concrete, nu văd unde e "lipsa de credibilitate jurnalistică" de care vorbeşti.
          • -21 (33 voturi)    
            fapte și date concrete (Vineri, 18 aprilie 2014, 16:01)

            Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui ampersand

            Îți propun ceva: tu îmi dai 10 asemănări între Putin și Hitler, eu îți dau 30 de deosebiri între Putin și Hitler? te bagi?

            Sau, mai bine, tu îmi dai 10 asemănări între Putin și Hitler, eu îți dau 10 asemănări între Băsescu și Mitică Popescu.

            Cu puțină imaginație, poți compara orice cu orice.
            • +6 (10 voturi)    
              @Mazeta (Vineri, 18 aprilie 2014, 22:33)

              коллега [anonim] i-a raspuns lui Mazeta

              ai tot interviul mai jos.fa o pauza si mai invata si tu din ce spune "sefu'" ca daca mai bati campii mult, ramai fara leafa.


              http://www.youtube.com/watch?v=3PyEspLz8UQ&feature=share
            • -17 (23 voturi)    
              Calm baieti (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 0:02)

              Patton [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

              Calm baieti, n-aveti cu cine.

              Astia au o ura viscerala fata de orice este rus. Din pacate, ura lor pentru rusi este mai mare decat dragostea pentru propria tara. Interesul romanesc e absent cu desavarsire in elucubratiile lor!
              • +1 (3 voturi)    
                si Polonia/balticii? (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 11:04)

                cinic [utilizator] i-a raspuns lui Patton

                si ei tot asa? Ia repatriaza-te si vino sa vezi ce e pe aicea!
              • +1 (3 voturi)    
                da-ne un singur motiv (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 13:32)

                AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Patton

                sa-i iubesc pe rusi!
                Poate nu suntem asa de viscerali!
                • +2 (2 voturi)    
                  De la (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 16:41)

                  Patton [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

                  De la a uri pana la a iubi e cale lunga!

                  Dar asa e cu propaganda asta, daca nu e alba e neagra, zona gri nu exista.

                  Wake up!
                  • +1 (5 voturi)    
                    deci nu avem motiv (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 18:09)

                    AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Patton

                    atunci de ce crezi ca ii uram visceral si nu ii uram rational.
                    Eu cred ca ratiunea ne da suficiente motive sa ii credem pe rusi un pericol pentru noi si foarte putine motive sa ii credem prieteni.
            • +1 (3 voturi)    
              da stim (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 13:31)

              AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

              o sa ne spui ca Putin nu are mustata si il cheama Vladimir.
              Modul in care relativizati totul ne este cunoscut.
        • +20 (24 voturi)    
          FOARTE (Vineri, 18 aprilie 2014, 12:58)

          Point [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan

          bine tovarase!acesti capitalisti au murdarit imaginea scumpului nostru conducator!niste fascisti imperialisti care sug sangele poporului.clasa muncitoare,taranii,ba chiar si intelectualii sunt alaturi de tine.la lupta tavarisci!
          • +32 (38 voturi)    
            Nu inteleg de ce intrati in jocul agentilor rusi. (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:21)

            Mihai [anonim] i-a raspuns lui Point

            N-ati observat ca in ultimele luni au aparut brusc pe toate site-urile postaci, cu nume romanesti, care fac propaganda regimului corupt si agresiv al lui Putin ?
            N-ati observat declaratiile desantate si anti-occidentale ale acestor postaci ?
            N-ati observat ca la ei albul este negru, verdele este rosu si crima inseamna iubire de oameni ?
            Propaganda nu are nevoie de argumente, sunt pur si simplu agenti de influenta, si destul de multi.
            N-ai ce sa le raspunzi acestor androizi. Pur si simplu trebuie ignorati, sunt niste simple "masini"care reactioneaza la telecomanda Ministerului Adevarului de la Moscova.
            Deci, nu va mai chinuiti cu raspunsuri, pentru ca e ca si cum ai injura un automat de cafea.
            • +11 (19 voturi)    
              Eu nu inteleg de ce sunt acceptate (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:06)

              UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui Mihai

              Asa a facut "democratia" si in `934 si pana la urma ne-a iesit pe nas la toti!
            • +10 (14 voturi)    
              lasati micutele atacuri la adresa Rusiei (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:23)

              seb_h [utilizator] i-a raspuns lui Mihai

              pe forumul HN. Intrati pe Vocea rusiei, faceti-va cont si atacati-i acolo pe fesebisti si pe dictatorul Putin!
              • +7 (13 voturi)    
                corect, incorect (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:48)

                taranistu [utilizator] i-a raspuns lui seb_h

                ca sa ne spamuiasca cu dejectiile lor? Intru, citesc, ma ingrozesc, vomit, dar cont nu-mi fac.
            • +7 (11 voturi)    
              exact (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:46)

              taranistu [utilizator] i-a raspuns lui Mihai

              voiam sa scriu cam acelasi lucru cand am vazut comentariul tau.
        • +15 (19 voturi)    
          Da, pentru ca Putin (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:20)

          t_roxx [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan

          E un fel de-al doilea Iisus care nu a omorat o musca in viata lui....tu crezi ca spui? Si elementele care au lucruri in comun sunt comparabile. Il putem compara pe Putin nu doar cu Hitler ci si cu Stalin. Insa eu ma tem, ca daca-i lasat de capul lui, vazand cat e de ambitios si increzut, in cativa ani vom vorbi de Marele Nostru Tovaras, Tatuca Popoarelor Eurasiatice, Incomparabilul si Inimitabilul Putin I.
        • +5 (9 voturi)    
          cum (Vineri, 18 aprilie 2014, 17:53)

          baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan

          isi pierde ''orice urma de credibilitate jurnalistica'', ia zi tu ma hidrantistule, ce nu e adevarat in articol, asteapta mailul de la vocea rusiei si zi.
        • +3 (7 voturi)    
          esti pe dinafara amice (Vineri, 18 aprilie 2014, 21:46)

          Mircea [anonim] i-a raspuns lui Bogdan

          Uita-te la istorie, se repeta...
        • 0 (2 voturi)    
          Putin vs Hitler (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 10:09)

          bizonul_nou [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan

          Pacat ca foarte multi, inclusiv politicienii europeni nu au vazut inca in urma cu vreo 9 ani ca Putin are gena lui Hitler & Stalin; de fapt, Putin are in singe dorinta autoritara de a deveni dictator / de a face o Rusie care sa devina adversara SUA/UE si chiar a Chinei.
          Putin este un grav pericol la pacea instaurata dupa WW2 si putem sa ne trezim la un WW3.
        • 0 (2 voturi)    
          explica tu! (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 11:00)

          cinic [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan

          de ce logica lui Putin nu poate fi aplicata la Delta Dunarii [protectia lipovenilor rusofoni] sau la Toplita [protectia secuilor de catre Ungaria lui Vona Gabor prieten cu Dughin]??
        • 0 (2 voturi)    
          si de ce nu poate fi comparat (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 13:17)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan

          Cu Hitler?
          Are Rusia o economie de tip capitalist de stat bazata pe oligarhi controlati politic? are
          Are Rusia pretentia sa apere toti rusii aflati in afara teritoriului actual prin orice mijloace? are
          Are pretentia Rusia la teritorii care nu-i apartin? are
          Si-a eliminat Rusia oponentii politici? da
          E Putin un national-socialist? este

          Mai vrei motive? sau astepti sa ajunga iar rusii pe Elba ca sa facem comparatii?
      • +22 (28 voturi)    
        Este simplu de explicat (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:30)

        Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui t_roxx

        Mazeta, precum si alti comentatori de teapa acestuia, sunt postaci platiti care, probabil, nici nu salasluiesc in Romania. Sunt simpli diversionisti al caror scop trasat de mai sus este de a devia discutia si de a o duce catre atacarea autorului, ridiculizarea acestuia, minimalizarea adevarurilor neplacute spuse si maximizarea detaliilor ce convin. Mazeta face parte dintr-o armata ce are drept scop decredibilizarea adversarilor ideologici si a formatorilor de opinii care nu sunt pe placul stapanilor lor. Arma ce se afla la dispozitia moderatorilor este de a bloca astfel de utilizatori in momentul in care reaua lor credinta se dovedeste iar mazeta, evoque, patton, destanga si altii su dovedit cu varf si indesat. Libertatea de exprimare trebuie sa aiba, totusi, si niste limite, altfel cei care permit trecerea peste unele limite vor fi luati drept prosti.
        • +5 (9 voturi)    
          nici macar platiti, dar in rest sunt de acord (Vineri, 18 aprilie 2014, 21:53)

          mircea [anonim] i-a raspuns lui Soljenitin

          Rusia e o tara mare pentru care am tot respectul, dar Putin nu o reprezinta, asa cum Hitler (cu care se face compatratie aici si cu care sunt de perfect acord) nu reprezinta Germania.
          Personal cred ca fie dl Putin o ia razna si sper ca cineva de acolo sa il opreasca, fie ca Rusia e in r.h,.t si de aici se trage totul.
          Inconsecventa si defetismul tarilor europene, sustinute de SUA (deci nu ca in '39) ma intriga insa. Asa cum Dl Putin, belicos, ameninta, de ce sa nu se intample si reciproc?
        • -3 (9 voturi)    
          Adevarat (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 0:05)

          Patton [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

          Adevarat graiesti, sunt postac care salasluieste la Vladivostok!

          Citind mesajul dumitale, e dureros sa cconstat ce pot produce unele minti, din proprie initiativa, nici macar platite nu trebuie! Halal...
          • +2 (4 voturi)    
            :) (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 10:28)

            руководитель [anonim] i-a raspuns lui Patton

            Ma umfla rasul....n-ai văzut Vladivostokul in viata ta.
            Ia zi tu cum arata Tumangangul văzut după amiaza.Repede , ca din Google n-ai cum.
          • +2 (4 voturi)    
            cu atat mai rau (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 13:39)

            AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Patton

            daca esti un roman care salasluieste la Timisoara sau Barlad.
            Astept sa ne dai un motiv pentru care rusii merita respectul si dragostea noastra.
            Sa nu-mi zici de Puskin si Sostakovici..
            • -2 (6 voturi)    
              Nu zice (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 16:45)

              Patton [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

              Nu zice nimeni ca trebuie sa-i iubesti sau sa-i respecti, e alegerea ta.

              Dar cand vrei sa emiti opinii referitoare la geopolitica, iti pierzi orice fel de autoritate atunci cand ii pui pe americani la "buni" si pe rusi la "rai", le admiti americanilor dreptul la a-si apara interesele dar le negi exact acelasi lucru rusilor. Asta este definitia mult discutatului dublu standard.
              • -1 (5 voturi)    
                relativism se cheama (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 18:20)

                AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Patton

                Dupa logica ta, care corespunde cu logica stangii a ii pune pe rusii si pe americani in balanta este perfect corect. Aceeasi mizerie, ai vrea sa ne faci sa credem. Numai ca e suficient sa ne uitam la standardul de viata in Europa de vest- cei ramasi sub jugul capitalist si estul Europei-administrat 50 de ani de sovietici ca sa ne dam seama care sistem apreciaza mai mult omul.
                Ce vreau sa spun ca Rusia este ultimul mare imperiu din sec 18 ramas nedestramat iar comportamentul este fix cel din secolul mentionat.
        • -1 (3 voturi)    
          Libertatea de exprimare (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 9:07)

          ta31 [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

          Absolut corect.
          Nu mai este nici un dubiu ce hram poarta mazeta, evoque, patton, destanga. Ei ar trebui sa-si faca meseria pe forumul stapanuui lor.
      • -22 (30 voturi)    
        simplu (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:33)

        Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui t_roxx

        Dl Vlad Mixich nu transmite informații, ci emoții; nu este obiectiv și nici nu mimează obiectivitatea; nu caută și nu are acces la surse primare; proorocește. Or, nefiind cu adevărat un jurnalist, dacă tot e frustrat de „impotența Occidentului” și îndeamnă pe alții la acțiune, nu ar fi mai bine să meargă el însuși pe front?
        • +16 (20 voturi)    
          sursa primara (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:49)

          georgeb [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

          Interviul maraton de ieri al lui Putin nu este sursa primara, asa-i?
        • +5 (7 voturi)    
          Insisti sa-ti arati limitele (Vineri, 18 aprilie 2014, 20:25)

          fanegr1ja [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

          Tie nu-ti spun nimic zecile de minusuri pe care le incasezi la fiecare comment pus aici?

          Vlad e OK! La ora la care scriu are deja 11000 de cititori. ;) ... Cam cat tirajul unui ziar local maricel.

          In aceasta ordine de idei, motive de frustrare ai avea doar tu.

          El doar isi face treaba si o face bine.
          • -1 (5 voturi)    
            Pai (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 16:53)

            Patton [utilizator] i-a raspuns lui fanegr1ja

            Pai zecile de minusuri pe care si le ia la niste comentarii de bun simt, imi transmit urmatoarele:

            - romanul este spalat la creier, refuza sa gandeasca, papa de bun tot ce vine via anumite surse, nu are minima decenta si curiozitate de a face o investigatie proprie si de a veni cu propriile lui opinii argumentate referitoare la subiect
            - romanul mai degraba asteapta pomana de la american decat sa-si tina spatele drept si sa-si apere singur principiile si interesele
            - romanul nu e capabil sa judece si sa gaseasca solutii, el prefera sa-si trambiteze emotiile si grijile in van, fara niciun rezultat constructiv --- este din pacate tipic natiei noastre (vezi ciobanul din Miorita)
            - ratiunea romanului este blocata in paradigma "cine nu e cu noi, e impotriva noastra"; de aici si minumul respect pentru opiniile divergente, minimul respect pentru alte rase, religii sau culturi
    • +15 (19 voturi)    
      @Mazeta (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:03)

      Rembrandt [anonim] i-a raspuns lui Mazeta

      Postacule, vad ca tii cu ursul. Lucrurile sunt simple. Sunt 2 sau 3 milioane de romani plecati sa-si caute un rost in strainatate. Toti se afla in Occidentul decadent si corupt, nu stiu nici unul care sa mearga in minunata ta Rusie. Tot in Occident merg si indienii, marocanii, filipinezii si orice alta natie saraca de pe glob. Chiar toti sunt prosti si numai tu destept?
      Daca iti plac atat de mult rusii, incat sa te bucuri ca vin peste noi, trebuie sa stii ca o sa mai dureze un pic si mai e si incert. De ce nu pleci tu la ei?
      • +3 (5 voturi)    
        Intrebare retorica (Vineri, 18 aprilie 2014, 20:41)

        Mihai [anonim] i-a raspuns lui Rembrandt

        Pentru pur si simplu n-au cum sa plece la rusi. Ei sunt deja acolo ! Si asta sunt platiti sa faca. Banuiesc ca in ruble... cu care in curand or sa se stearga la poponetul lor rosu.... sau in dolari americani ?
    • +10 (12 voturi)    
      baga mare Mazeto (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:12)

      Igor [anonim] i-a raspuns lui Mazeta

      http://youtu.be/b7rzS0ysplQ
      urmareste pina la capat ca e si poza lu'Putinica
    • +10 (14 voturi)    
      ca mamaliga stai tu si postezi (Vineri, 18 aprilie 2014, 17:41)

      baimarean [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Vlad a fost in Ukraina. Habar nu ai cat a facut pentru acea tara. Si pentru Romania...dincolo desigur de articolele jurnalistice...in care UNEORI a mai scapat infime informatii despre actiunile lui
      Numai pentru ca Vlad (sau altcineva) nu foloseste blindate sau uniforma mascate ca viperele de rusi ai tzarului putin nu inseamna ca nu lupta.

      Nu pot nici macar sa-ti urez paste fericit, stiind ca toti comunistii aidoma tie prefera sa aleaga Pastele Cailor. Sictir!

      Raman Mandru de Vlad!
  • +19 (21 voturi)    
    în urmă cu 30 de ani... (Vineri, 18 aprilie 2014, 11:49)

    ampersand [utilizator]

    ...am avut ocazia să urmăresc, la televiziunea iugoslavă, un "sitcom" BBC, "Yes, prime minister!" - urmarea a "Yes, minister!" - difuzat la noi de TVR Cultural prin 2004.

    Continui să fiu frapat de clarviziunea scenariştilor serialului: episodul de mai jos redă întâlnirea dintre proaspătul prim-ministru al Marii Britanii şi consilierul său de securitate naţională, într-o discuţie având ca subiect când - şi dacă - trebuie activată opţiunea nucleară. Judecaţi singuri doza de realism:

    http://www.youtube.com/watch?v=IX_d_vMKswE
    • +8 (10 voturi)    
      Genial (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:21)

      TB [utilizator] i-a raspuns lui ampersand

      Nu stiam serialul, nu cred ca exista ceva mai potrivit pentru situatia actuala :)
      • +6 (8 voturi)    
        subscriu (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:50)

        georgeb [utilizator] i-a raspuns lui TB

        foarte amuzant, daca n-ar fi trist in contextul actual, multumesc pentru link @ampersand
        • +2 (4 voturi)    
          aici e episodul complet (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:18)

          ampersand [utilizator] i-a raspuns lui georgeb

          Merită văzut:
          http://www.youtube.com/watch?v=diuQiXt5qE4
    • +4 (6 voturi)    
      :)))) si :(((( (Vineri, 18 aprilie 2014, 16:38)

      XXIstCentury [utilizator] i-a raspuns lui ampersand

      Fix la tinta. Si trist: politicienii occidentali vad situatia mai prost decat un scenarist (intelligent, ce-i drept), de sitcom-uri. Drept care sper doar ca, printr-un noroc, sa nu ne trezim figuranti intr-un scenariu ... tragic.
  • +10 (14 voturi)    
    Asta ne mai lipsea (Vineri, 18 aprilie 2014, 11:51)

    Matrafirefox [utilizator]

    ca in rest le aveam pe toate - o Rusie neoimperialista.
  • +18 (20 voturi)    
    scenariu (Vineri, 18 aprilie 2014, 12:32)

    Bittick [utilizator]

    Rusia si-a inceput expansiunea prin anexarea Crimeii. Ce urmeaza? Probabil vor "rade" tot ce se afla intre actualele lor granite si granitele NATO. Nu stiu ce o sa faca occidentul in faza asta, ma tem ca nimic eficient. Punctul cu adevarat critic va fi in momentul cand Rusia va fi efectiv la granita NATO; de aici incolo orice pas inainte al rusilor ar trebui sa activeze articolul 5... Suntem pregatiti pentru asta?
    • +9 (11 voturi)    
      granita NATO (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:54)

      georgeb [utilizator] i-a raspuns lui Bittick

      Totusi, Rusia are deja o granita destul de mare cu NATO. Ingrijorator nu este ca exista granita Rusia-NATO, ci comportamentul si declaratiile Rusiei din ultima vreme care provoaca o tensiune fantastica. Pe mine ma mira ca NATO nu e pregatita sa ofere asistenta unui stat care o cere, avand in vedere care este precedentul creat de agresor si ce consecinte pe termen lung exista. Inteleg de ce exista reticienta dar costul inactiunii (militare) de acum poate fi urias.

      Rusia a devenit atat de imprevizibila incat nu mai putem exclude nici un scenariu.
  • +15 (17 voturi)    
    TOȚI SÎNT ULTRA-”CONSECVENȚI” (Vineri, 18 aprilie 2014, 12:42)

    pointless man [utilizator]

    1) - Trăsătura de bază a Rusiei este agresivitatea nerușinată cu mult înainte de 1900.
    2) - Occidentul constată acest lucru la fiecare 20 de ani, rămîne uimit, apoi uită.

    Victor Suvorov „ELIBERATORUL” pag.202
    - Cum vom salva, căpitane, Cehoslovacia frățească ?
    - Ca ÎNTOTDEAUNA cu neobrăzare...
    - Dar dacă se ajunge cu adevărat pînă la război ? Dacă se amestecă americanii ?
    - În privința asta fii liniștit. Nu se va amesteca niciodată nimeni. Rabdă totul. Cu cît obrăznicia noastră este mai mare, cu atît mai mare este răbdarea lor. Firește, vor arunca cu pietre în ambasadele noastre, iar apoi vor repara tot pe banii lor. Vor plăti totul pînă la ultima copeică. Iar după aceea va începe obișnuita destindere a situației internaționale, astfel că peste o săptămînă se va uita totul.

    Jan Palach ? Un idiot !
  • +15 (19 voturi)    
    Naivi sunt europenii (Vineri, 18 aprilie 2014, 12:56)

    t_roxx [utilizator]

    si americanii crezand ca Putin se va opri la Crimeea. Omul e in plina halucinatie megalomanica, e foarte periculos, un dictator care nu trebuie sa dea nimanui explicatii la el acasa (si nici in strainatate dupa cum se vede). In Europa (sau in lumea cu adevarat democratica..) avem cinspe mii de organe si comisii si consilii care isi dau cu parerea si pana se ia o decizie, ne bat tancurile la usa. In acelasi timp, chiar nu pot intelege refuzul europeniilor de a anticipa pe termen lung consecintele actiunilor rusesti, daca ar face-o sunt singura ca interesele economice pe care le au termen scurt nu ar mai conta.
  • +6 (8 voturi)    
    viitor incert (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:07)

    Point [utilizator]

    pentru Ucraina si mai ales Basarabia,cam asta vad.ivan nu prea se lasa asa usor.
    tin sa urez HN si cititorilor,chiar si Mazetei(nu ala cu versuri din Salam) PASTE FERICIT!
    • -13 (15 voturi)    
      iti multumesc (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:43)

      Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui Point

      http://www.trilulilu.ro/colectie/manele-6098/nicolae-guta-iti-multumesc-1
  • +7 (9 voturi)    
    scenariu (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:26)

    mrness [utilizator]

    Daca militantii pro-rusi vor refuza sa se supuna acordului, Rusia va cauta sa-si respecte angajamentele luate si va "elibera" cladirile guvernamentale cu forta.

    Kerry: Pai cum ne-a fost vorba?
    Lavrov: Noi am incercat cu vorba buna, dar n-am reusit. A trebuit sa trimitem armata sa indeplineasca ceea ce ne-am asumat.

    Sper sa le vina liderilor UE mintea romanului cea de pe urma. S-a vazut in anii 30 ce succes poate avea politica concilianta cind ai de a face cu un scelerat.
  • -8 (12 voturi)    
    Titlul articolulului spune totul (Vineri, 18 aprilie 2014, 13:53)

    Petre [anonim]

    EU si NATO sunt o gluma pentru armata Rusa si Putin vrea doar sa se arate bun crestin in perioada de Paste. Dar sa nu uitam ce spunea parintele Justin Parvu inainte sa moara, in iunie 2013: "mai aveti un an de libertate dupa care vine urgia!"
  • +3 (7 voturi)    
    Criza e in curs de rezolvare (Vineri, 18 aprilie 2014, 14:05)

    SKBjull [anonim]

    V-am spus acum cateva luni, la un articol despre EuroMaidan, ca nu multi isi dau seama ca Ucraina se indreapta spre razboi civil.

    Acum va spun ca estul Ucrainei nu va mai cadea atat de usor precum Crimeea. Exista sanse tot mai mari ca Ursul sa o ia peste bot.

    Statul ucrainian s-a stabilizat, exista ajutor financiar si logistic de afara si contraatacul a inceput. Putin a pierdut initiativa, pentru moment.

    Cercetati implicarea oligarhilor si alegerile pe care le-au facut in ultimele zile, fiindca de banii lor depinde cum va arata harta in zona.
  • +3 (7 voturi)    
    Tertium non datur! (Vineri, 18 aprilie 2014, 14:14)

    MichiuStefan [anonim]

    Dupa parerea mea,sunt urgente si necesare urmatoarele actiuni, coute que coute:
    1. Reactie dura a Occidentului fata de Rusia, sub forma unor sanctiuni serioase si a ajutorului militar dat Ukrainei in armament si instructori;
    2. In privinta R. Moldova, declaratie ferma a Romaniei ca la o agresiune armata, R.Moldova va fi sprijinita militar de Patria Mama;
    Dar, pentru realizarea acestora sunt necesare urmatoarele conditii:
    1. Occidentul sa inteleaga ca pacifismul si timiditatea fata de rusi sunt contraproductive;nici in 1939, Occidentul nu era pregatit de razboi si totusi l-a declarat Germaniei.
    2. Armata ucrainiana, Ukraina, sa arate ca sunt decise pentru rezistenta;pana in prezent n-au demonstrat decat incompetenta si timiditate;
    3. R. Moldova sa solicite oficial, ca stat independent,garantii de securitate Romaniei.
    Tertium non datur!
  • +6 (10 voturi)    
    Bine punctat (Vineri, 18 aprilie 2014, 14:39)

    KostasP [utilizator]

    Cel mai important de retinut este legatura dintre a. dughin (consilierul lui putin) si g. vona (lidear-ul part extrema dreapta "jobbik" din ungaria). Aici este pericolul pt romania, in actiuni separatiste in transilvania, unde traiesc approx 30% etnici maghiari. Toata lumea insa se concentreaza pe rep. moldova.
  • +8 (12 voturi)    
    Putin e trecutul reloaded! (Vineri, 18 aprilie 2014, 14:45)

    Hook [anonim]

    Nu ma impresioneaza Putin de niciunfel! Va completa sirul dictatorilor de-a lungul istoriei si atat! Va avea soarta lor mai curand sau mai tarziu! Peste 62 de miloana de victime a lasat in urma al II lea RM! Un ins educat sa ucida prin interpusi la ordin, sa-si tina progeniturile sub identitai false, sa-si paresesca sotia pentru o carne mai frageda langa el! E Macho, e New Kid in Town, dar niciodata ca Petru cel Mare! A fost si nu me e! Vremurile sau schimbat, iar rusii, ma refer la KGB-sti,nu la oamenii lor de cultura, au ramas niste primitivi, au cei derept veste antiglont!
    • -4 (12 voturi)    
      Auzi (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 0:07)

      Patton [utilizator] i-a raspuns lui Hook

      Cati oameni a ucis Putin, si cati a ucis Bush Sr, Clinton sau Bush Jr. ?

      Despre ce vorbim?!
      • 0 (6 voturi)    
        personal? (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 13:49)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Patton

        sau prin interpusi?
        Sa incepem cu Anna Politovskaia? sau cu zeci de mii de ceceni? sau cu excursia rusilor in Georgia acum cativa ani?
        Si de ce il Introduci si pe Bush Sr in statistica? pe vremea ai Putin era doar un ofiter FSB oarecare. Hai sa adaugam la mortii lui Putin si mortii din Moldova din 90-91 cand Bush sr. era la Casa Alba.
  • +1 (5 voturi)    
    Esențial (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:02)

    Omics [utilizator]

    Promisiunea prosperităţii capitaliste şi angajamentul protecţiei în faţa insaţiabilului apetit expansionist al Rusiei sunt ingredientele principale ale suportului popular considerabil de care Occidentul beneficiază în aria noastră geografică. Împlinirea primei promisiuni a fost şi este serios subminată de criza economică a vestului european şi de criza morală (a se citi corupţia) estului european. Iar dacă balticii, polonezii sau românii îşi vor pierde încrederea în angajamentul protector asumat de Occident, atunci pentru Putin se deschid mai multe opţiuni atractive.
  • -10 (18 voturi)    
    Saracii (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:07)

    smen [anonim]

    Americanii si Europenii numai ei au voie sa incalce dreptul international(Iugoslavia,Irak,Afganistan) in schimb rusii sunt niste nemernici singura diferenta intre guvernul marioneta american maidanez de la Kiev este ca a fost sponsorizat de baietii buni adica americanii si sclavii lor din Europa,aia din est sunt rai ca le place Rusia si Putin,terorist,anarhisti,putinisti.Propaganda occidentala incepe sa puta,e atat de penibila incat si cititorilor din occident a inceput sa le fie rusine sa citeasca asa ceva.
    • +6 (10 voturi)    
      vestul nu vorbeste cu o singura voce (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:37)

      georgeb [utilizator] i-a raspuns lui smen

      Pentru a exista propaganda, cel putin una eficienta, este necesar sa ai control asupra tuturor organelor de presa. Ca in Rusia.

      Stiu ca voi credeti ca peste tot e la fel ca la voi in tara (de unde si ineptia lui Putin de ieri ca in vest oamenii vorbesc in soapta acasa sa nu-i asculte americanii). Nu e chiar asa. Ca altfel n-ai fi avut voie tu sa debitezi aberatii pe aici; si de-aia exista atatia agenti rusi infiltrati peste tot in vest. RT.com merge bine-mersi peste tot prin vest.
      • -1 (9 voturi)    
        Vestul vorbeste (Vineri, 18 aprilie 2014, 18:23)

        smen [anonim] i-a raspuns lui georgeb

        Pe o singura voce,toate articolele cu cateva exceptii sunt impotriva Rusiei si beneficiaza de dublul standard cu dreptul international pe care se pare doar americanii si pudelii lor din Europa il pot incalca
  • +1 (7 voturi)    
    Si ce va fi (Vineri, 18 aprilie 2014, 15:21)

    gamoto [utilizator]

    daca UE va ( in atotslabicunea sa, in dorinta sa de a ''mentine'' pacea, avand precendetul ante-UE Daladier si Chamberlain) va accepta anexarea Crimeeii si a altora ce vor urma, precum independenta Kosovo, facand ceea ce Putin a anticipat ca va face UE, atunci putem sa ne luam adio de la Mures-Covasna, caci va fi un referendum in care etnicii maghiari vor vrea alipirea la mama Ungarie, asa cum Crimeea, Transnistria au facut.
    PS. De ce Putin nu e intrebat, oficial, de referendumul din Cecenia sau din Daghestan, cum de popoarele acestor doua republici federative ruse au fost aduse in pozitia de a deveni in afara legii pentru ca au a avut curajul de a intentiona de a se separa de MAMA RUSIE?
    • -1 (9 voturi)    
      vorbitori de rusa (Vineri, 18 aprilie 2014, 18:02)

      baimarean [utilizator] i-a raspuns lui gamoto

      sunt si in Romania.
      Ce te faci daca acestia cer "drepturi" si ajutoare de la scarbavnicii de "putinisti".?
      Daca Putin e intrebat, poate sa raspunda. Sau NU.
  • -7 (9 voturi)    
    Putin (Vineri, 18 aprilie 2014, 16:33)

    chitibusar [anonim]

    Sa clarificam, Partidul de extrema dreapta din Franta e condus de o femeie cum se zice in articol , Marina ? sau de un barbat, Jean marie le Pen ?. In rest lucrurile nu sunt deloc simple. NATO e mai mult o sperietoare acum, nu mai este ce a fost o data datorita conducatorilor actuali.
  • -4 (10 voturi)    
    Ursu' (Vineri, 18 aprilie 2014, 17:48)

    rerenenegate [utilizator]

    Eu as zice ca acum e momentul sa atacam Rusia (prin noi ma refer la NATO, duh! :)) ). Daca asteptam prea mult s-ar putea sa capete o putere prea mare.
  • -1 (9 voturi)    
    mazeta&Co (Vineri, 18 aprilie 2014, 20:58)

    n italy [anonim]

    Are dreptate Mihai si aceasta hoarda de postaci ar trebui interzisa de publicatiile parazitate .Oricum pe cei convinsi de raul rusnacilor nu-i intoarce si sunt 90% iar ceilalti sunt prea prosti.
  • +4 (8 voturi)    
    ... (Vineri, 18 aprilie 2014, 21:49)

    dragos234 [utilizator]

    Codul genetic al rusilor e maret??!! Ia uite unde se ascundea neo-nazistul: la Kremlin.
    • +1 (5 voturi)    
      Bolsevici (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 4:19)

      rerenenegate [utilizator] i-a raspuns lui dragos234

      Codul genetic al rusilor e definit de un singur cuvant: bolshevik (=mic/minuscul).
  • -3 (13 voturi)    
    Mr Mixich (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 0:00)

    Patton [utilizator]

    Mister Mixich, halucinant este cum imparti dumneata lumea intre aia "buni" si aia "rai", dupa bunul plac si propriile interese!

    KGB-ul a fost serviciul secret al URSS, la fel cum CIA a fost si este serviciul secret al SUA. Ambele probabil cam la fel de criminale. Nu e nevoie sa ne explicati de ce considerati doar KGB-ul organizatie criminala, este evident. SUA este in tabara alora "buni", nu poate fi incriminata!

    Paste Fericit!

    Va urez sa va treziti la realitate!
    • +1 (3 voturi)    
      Paste (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 8:39)

      rerenenegate [utilizator] i-a raspuns lui Patton

      Ce mah, aveti si voi Pastele acum? Nu erati dupa stil vechi? Sau asta e numai de Craciun...
    • +2 (6 voturi)    
      adorabil (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 14:04)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Patton

      Asemanarile intre KGB si CIA ar fi ca ambele sunt agentii de informatii. Cam atat.
      Diferentele consta in urmatoarele
      KGB, urmasa a CEKA, NKGB, MKB a avut inca de la infiintare ca sarcina principala securitatea interna si lupta impotriva dizidentei anticomuniste. Asta ii duce in pozitia de campioni absoluti ai crimei(mai ales impotriva propriului popor) cata vreme Gestapo-ul lui Hitler nu a reusit sa omoare decat vreo 6 milioane de oameni in lagarele de concentrare pe cand Stalin cu ajutrul KGB -ului se pare ca a lichidat vreo 30 milioane. De Beria ai auzit? Maaare intelectual!
      Astept sa numeri americanii ucisi de CIA, probabil ca au fost cativa.
      Paste Fericit!
      • +1 (5 voturi)    
        Te astepti (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 16:45)

        Patton [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Zau, te astepti sa-ti fac eu apologia KGB-ului?!

        Chiar ati inebunit cu totii?!
        • -1 (5 voturi)    
          reciteste ce ai scris (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 18:26)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Patton

          "Ambele probabil la fel de criminale"
          • 0 (0 voturi)    
            Solutie pentru tine: (Duminică, 20 aprilie 2014, 4:37)

            Patton [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

            1. Deschide un dictionar

            2. Da un ochi peste niste notiuni de logica
  • +2 (6 voturi)    
    Am imbulinat-o!!! (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 0:15)

    John Romano [anonim]

    Se pare ca Putin e nebun de-a binelea ...
  • 0 (2 voturi)    
    mai oameni buni (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 9:53)

    Erre [utilizator]

    Vad ca toti comenteaza si omit un lucru evident. Pai EU nu actioneaza deoarece Rusia ii aee la mana pe toti cu gazul lor.

    Romania e un caz fericit cu doar 20% import de la ei. Sunt tari cu 60-70% import, gen Germania. Pai daca le-a taiat rusia gazul e foarte nasol ptr ei.

    Daia europa prefera sa o lase asa si sa spere ca se termina cat mai repede si se opresc la ucraina.
    • 0 (0 voturi)    
      EU (Duminică, 20 aprilie 2014, 15:18)

      rerenenegate [utilizator] i-a raspuns lui Erre

      Eu as zice ca rusii sa nu se bazeze pe asta (gaze). Intradevar exista o dependenta de gazele rusesti (faptul ca noi depindem doar 20% sau chiar mai putin nu e un avantaj pentru noi - inseamna doar ca avem o industrie mai mica, lucru oricum cunoscut). Eu cred ca exista si alte surse de energie, si EU (cred ca totusi are ceva in minte) se va orienta catre acelea. Si cand se va intampla pot doar sa va spun un proverb: unde nu-i cap vai de picioare.
  • +2 (4 voturi)    
    Care varianta franceza a lui Russia Today? (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 14:07)

    alex4321 [utilizator]

    Care "varianta franceza" a lui Russia Today?

    De ce dezinformati?

    Russia Today transmite in

    "Arabic, English and Russian"

    asa cum se poate vedea si pe site-ul lor
  • +2 (6 voturi)    
    Interesant: (Sâmbătă, 19 aprilie 2014, 15:36)

    dragos234 [utilizator]

    According to Rabbi Vyshedski, the press secretary of the self-proclaimed republic, Aleksander Kriakov, is “the most famous anti-Semite in the region.” Vyshedski wondered how separatists who are trying to position themselves as “anti-fascist” and claiming it’s Kiev that’s run by neo-Nazis could pick Kriakov as their spokesman.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by