Cu puțină vreme în urmă, dădeam ca exemplu de transparență și, în ultimă instanță, de pragmatism, un anunț al Fiscului belgian – ”aveți grijă, riscați să fiți controlați dacă” … puteți revedea aici lista. Rețineam atunci reacția unui cititor care spunea, îmi permit să-l citez, Cam agresiv tonul scrisorii fiscului belgian … riscați, folosit repetat pentru situații care pot fi obiective, e cam mult.

Adrian LucaFoto: Arhiva personala

În aceeași temă, dar cu implicații mult mai mari (a se citi ”globale”) aș vrea să aduc astăzi o altă știre din afară. Ce spuneți de un anunț de tipul, ”vi se va suspenda permisul de conducere dacă în 60 de zile nu plătiți datoria pe care o aveți la stat. Veți avea doar dreptul să conduceți strict de acasă la job”. Deci, nici măcar nu există ”riscați”!

Ce spuneți, vi se pare ”cam mult”? Unde credeți că se poate lua o astfel de măsură ”excesivă”?

Nu am să prelungesc suspansul și am să vă spun că știrea vine din Albany. Este un orășel care se întâmplă să fie capitala unuia din cele mai bogate/influente state din SUA și, luat individual, din lume – New York. Ei bine, aici, the Honorable Andrew Cuomo, guvernatorul, tocmai a anunțat primele rezultate încurajatoare ale măsurii adoptate acum o jumătate de an – au fost notificați 17.700 de new-yorkezi cu datorii de peste 10.000 de dolari, 6.500 au plătit sau se conformează, la 2.300 nu se va aplica măsura, dar la 8.900 chiar s-a suspendat permisul de conducere. Măsura va continua să se aplice în cazul celor care privesc cu dispreț legea pentru că ”permisul este un privilegiu și nu un drept”.

Putem comenta mult și filozofic pe marginea acestei știri și chiar mi-ar plăcea să aflu opiniile dumneavoastră pe acestă temă. Deocamdată, aș vrea doar să vă spun cum am citit eu știrea și de ce o văd ca pe o piesă-cheie într-un puzzle care ne dă noul ghid al finanțelor mondiale. Pentru început, să mai pun pe masă câteva piese recente din acest puzzle.

1)              Cele mai mari 307 corporații americane și-au crescut profiturile ținute în afara SUA cu peste 200 de miliarde de dolari, anul trecut (Bloomberg, martie 2014). Cifrele sunt uluitoare. Se estimează că, folosind diverse portițe din legislația fiscală, corporațiile au acumulat până acum în conturi off-shore 1,95 mii de miliarde de dolari, cu 11% mai mult decât anul precedent. Campioane sunt Microsoft, Apple și IBM, corporațiile din tehnologie fiind, în general, cele cele care țin cei mai mulți bani off-shore.

2)              Companiile înregistrate în SUA sunt datoare Fiscului federal cu o cotă de 35% din profiturile obținute oriunde în lume, cu câteva amendamente: vor primi credit fiscal pentru ceea ce plătesc în jurisdicțiile străine și nu e nevoie să plătească restul până la 35% atâta timp cât nu repatriază profitul obținut în străinătate (repatriere, spre exemplu, pentru a distribui dividende). Scump, zic  companiile care apelează la diferite structuri financiare, pe care legea nu le interzice, prin care își înregistrează profiturile în jurisdicții unde au parte de impozite mult mai mici sau chiar reușesc să evite plata oricărui impozit pe profit (în original, ”tax avoidance”). Deh, dacă dincolo era mai ieftin…

3)              Clasa politică americană este încă divizată (unii ar spune paralizată) între a fi mai flexibilă pentru a le permite companiilor o repatriere ”ieftină” a banilor sau a strânge șurubul pentru a închide portițele prin care companiile pot obține ”erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor” (base erosion and profit shifting, deja celebrul BEPS).

4)              Lucrurile par să scape de sub control când profiturile se mută până și cu excavatoru’. Pe 1 aprilie, Subcomitetul permament pentru investigații al Senatului SUA a pus pe masă un raport despre un caz-șoc – ”strategia fiscală off-shore a Caterpillar”. Celebrul producător de utilaje de construcții și motoare sofisticate, Caterpillar, ”an iconic corporationcum spun americanii, este foarte respectat pentru locurile de muncă pe care le asigură acasă (52.000), dar în ultimii 10 ani, printr-o schemă elvețiană a evitat să plătească taxe americane de 2,4 miliarde de dolari. ”În timp ce 70% din producția de piese este în SUA, doar 15% din profituri sunt raportate în țară, restul fiind în Elveția, unde corporația are o unitate de revânzare cu … 65 de angajați”, arată raportul oficial. Prea vorbim de un elefant roz în contabilitate, cum spuneau chiar angajații corporației în schimburi de mail-uri interne.

5)              Perspectiva unei flexibilizări consistente a sistemului de taxare din SUA este, totuși, puțin probabilă. Pe de-o parte nu prea au spațiu fiscal, ca să preluăm amabila expresie a guvernului nostru (vezi promisiunile din martie). De cealaltă parte – pur și simplu nu mai este apetitul politic să mai faci cadouri corporațiilor, ca să preluăm interesanta declarație a unui universitar american citat de Bloomberg (în original, “It’s just not very politically appealing to give corporations more.”).

Și aici vine ”la fix” piesa new-yorkeză. Guvernatorul Cuomo a ajuns până la a lua carnetul de pe stradă pentru că… poate (a se citi ”are suport politic”). Altfel spus, opinia publică din statul care dă ”America Americii” (New York City) este pregătită acum să accepte o astfel de măsură extremă care să-i tragă pe dreapta pe cei care ocolesc/fentează/depășesc legea. După trei ani în care a suportat costurile eliminării deficitului de 10 miliarde de dolari (și acum au ajuns la un excedent de două miliarde!, cum anunța triumfător guvernatorul) new-yorkezii – și cu iei toți americanii – sunt pregătiți să mai suporte încă un cost, acela de a nu mai face cadouri (de notat că măsura cu ridicarea carnetelor se mai aplică și în alte state americane; în California s-a mers și pe suspendarea licențelor profesionale din cauza datoriilor la buget, după publicarea listei infamiei, cu numele datornicilor – Hall of Shame).

Când nici statistica nu mai ajută!

Da, statistic vorbind, s-ar putea arăta că suntem în fața unei ”iluzii fiscale”, și că este un mit această erodare a bazei de impozitare, economiile câștigând mai mult când corporațiile folosesc schemele legale de optimizare fiscală – cum arată un raport întocmit de un profesor australian și publicat săptămâna trecută de ACCA, asociația intenațională a contabililor certificați.

Doar că acum nu mai vorbește statistica, ci politica! Ce era permis/ nu era oprit până acum, astăzi nu mai este politic acceptat/apetisant. Lumea se schimbă! Autoritățile americane sunt practic forțate de opinia publică de acasă să redeseneze cadrul comerțului mondial. Și pot (au forța) să facă acest lucru: mai bine de jumătate din tranzacțiile globale sunt cele derulate în interiorul corporațiilor, din care cele mai mari sunt ale Unchiului Sam, desigur. Unde mai pui că nici nu sunt singuri în acestă întreprindere. Marea Britanie, spre exemplu, se alătură bucuroasă, pentru că, nici aici, ”companiile nu plătesc impozite cât ar trebui”, cum se aude pe culoarele Camerei Comunelor (la britanici, Google este corporația-eroină a rapoartelor parlamentare privind tax avoidance) sau chiar în stradă (anul trecut, cafenelele Starbucks de-abia au scăpat de un adevărat boicot din partea consumatorilor).

Așa au ajuns cei mari să spună clar – ”profiturile trebuie taxate acolo unde se desfășoară activitățile economice care le generează și unde este creată valoarea” (declarația din 2013 a G20, grupul celor mai puternice economii). Un fel de interdicție ”nu conduci tu profitul pe unde vrei, dacă nu plătești!” Toate organizațiile și organismele s-au pus la treabă – OECD a venit cu un plan de acțiune împotriva, ați ghicit, erodării bazei de impozitare și mutării profiturilor. Comisia Europeană pregătește directive care să oblige corporațiile să-și raporteze taxele din fiecare țară sau să dea liste cu acționarii finali. Prin schimburile globale de informații, Fiscul național va avea practic posibilitatea să știe tot ce se întâmplă cu banii contribuabililor lui, oriunde s-ar afla în lumea asta – vezi acordul FACTA cerut de americani.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro