Doar o zi a durat blatul intermediat de UE, care îl lăsa pe Ianukovici la butoane şi prevedea alegeri “cel mai târziu în decembrie”. L-am tot lăudat zilele trecute pe ministrul polonez de externe Sikorsky, pe bună dreptate, dar cum s-a putut gândi că Ianukovici mai poate sta preşedinte dupa ce a tras în oameni şi a omorât câtea zeci, în mijlocul capitalei? Adevarat, blatul a fost agreat şi de o parte din opoziţie (Klitschko), dar asta arată tocmai că piaţa auto-organizată e mai puternică decât partidele şi va proiecta ţara spre viitor mai repede decât îndrăznesc politicienii – inclusiv cei occidentali. Cu talentul ei emoţional-populist, de Evita Peron II, Iulia Timosenko a simţit de unde bate vântul şi le-a spus oamenilor să rămână in piaţă.

Sorin IonitaFoto: Arhiva personala

Alegerile au fost stabilite pe 25 mai, ultra-simbolic, simultan cu Euro-parlamentarele în cele 28 state membre: când vom vota noi pentru Daciana sau EBA, ucrainienii îşi vor alege noul preşedinte. Aşa stând lucrurile, sincer, o să mă intereseze mai mult alegerile lor decât ale noastre.

De cealalta parte, sunt înduioşătoare încercările frenetice de a vopsi Maidanul drept adunatură de “nazişti si pogromişti”, ventilate de Moscova în faţa presei internaţionale, cu ajutorul anti-occidentalilor voluntari de peste tot. A, şi al lui Ion Iliescu, desigur, care iată, încă are (aici) coşmaruri că “anarhia” din Piaţa Universităţii ne putea duce în Europa prea repede pentru gustul său, scurtând tranziţia cu zece ani. In Maidan e o adunatură pestriţă cu de toate, ca la orice mişcare mare şi spontană (ex Uniţisalvăm), mai ales la o revoluţie ce schimbă o ţară. Dar nimic din acţiunile de până acum ale demonstranţilor nu justifică acuzele. Dimpotrivă, nivelul de disciplină, civism şi urbanitate a Maidanului a surprins şi a cam ruşinat calomniatorii. Când Maidanul va face legi anti-presa, anti-ONG, anti-internet şi anti-minorităţi, mai discutăm; până atunci, fasciştii pe fapte, nu pe vorbe sunt Putin si Ianukovici. Da, Ucraina are şi tradiţii negre pare care ar face bine să nu le reînvie. Insă miliţii căzăceşti care să facă ce ştiu ele mai bine, adică să bată cu nagaica femei (în lipsă de evrei, probabil) n-am văzut la Kiev, ci la Olimpiada lui Putin de la Soci: aici.

Desigur, situaţia la Kiev rămâne complicată, nu va fi simplu de intrat în UE iar multe speranţe sincere vor fi fatalmente înşelate în perioada următoare. Din ce am văzut ieri, adică un congres-fulger la Harkov al regiunilor separatiste proruse, cu mineri aduşi cu autobuzele şi tot ce trebuie, ca “să combată fascismul”, e clar că Moscova le pregătise de mult ucrainienilor o Transnistrie, just in case. Chiar şi aşa, şocul pentru Putin este major iar cele 50 miliarde dolari investiţi în PR-ul “noii Rusii moderne” s-au dus pe apa sâmbetei.