Statalitatea Republicii Moldova: cronica unei dezintegrari anuntate

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Duminică, 9 februarie 2014, 14:04 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Referendumul recent din regiunea autonomă Găgăuzia (98% au votat pentru Uniunea Vamală cu Rusia), chiar „nerecunoscut” şi, fireşte, minimalizat de autorităţile şi justiţia statului de peste Prut, coroborat cu secesiunea de facto a Transnistriei, transmit pentru cine are ochi de văzut şi urechi de auzit semnalul ameninţător pentru ceea ce urmează să i se întâmple Republicii Moldova înainte de a apuca să adere efectiv la Uniunea Europeană: să înceteze să mai existe, cel puţin în formatul ei teritorial actual.

Nu spun că lucrul acesta se va întâmpla mâine, peste un an sau peste cinci ani: dar se va întâmpla oricum, înainte ca Bruxellesul să deschidă porţile Chişinăului pentru apartenenţă deplină, în caz că le va deschide vreodată. Personal, sunt sceptic inclusiv faţă de perspectiva politică şi orizontul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (care deocamdată nici nu există, neapărând în niciun document oficial), atâta timp cât Berlinul şi capitalele care contează cu adevărat în procesul decizional au instituit formula meschină: „integrare fără aderare”!

Afirm deci că Republica Moldova nu va putea adera la Uniunea Europeană cu vulnerabilităţile, clivajele ireconciliabile şi problemele de statalitate structurale pe care le are în prezent. Nu ştiu dacă va adera vreodată (poate da, poate nu), dar pot să evaluez că, în această configuraţie teritorială, sigur nu va putea face pasul decisiv spre Occident. Spus direct, Moscova „îşi va lua partea” (în sensul balanţei de putere la periferia clubului occidental), la momentul potrivit, creând nişte sateliţi mai mici la frontierele Uniunii, care vor juca tot timpul „invers” şi vor fi un permanent focar de probleme, de tot felul. Acum, Rusia se mulţumeşte să transmită doar câteva semnale uşoare pentru liderii occidentali să oprească înaintarea şi, dacă acestea nu vor fi receptate corespunzător iar avansul spre Est va continua, va trece negreşit la nivelul următor de semnalizare politico-militară.

Republica Moldova nu e deocamdată o urgenţă pentru Rusia, aşa cum este, de pildă, Ucraina. De Chişinău se vor ocupa mai serios doar peste câţiva ani, şi doar dacă va apărea un calendar concret al aderării la Uniunea Europeană sau vreo discuţie cu NATO, ceea ce nu pare iminent nici pentru strategii cei mai vigilenţi de la Kremlin. Altminteri, în structura teritorială actuală, cu „bombele” implantate abil în fundaţie de creatorii ei de odinioară, Republica Moldova nu reprezintă o miză prea mare şi o treabă grabnică pentru imperiul de la Răsărit. Aşa cum e acum, e tocmai bine pentru ei. Nici nu trebuie să-i hrănească, nici nu i-au pierdut definitiv. Nimeni nu va lua un stat cu asemenea probleme în curtea lui.

Apărute fie ca improvizaţii ori accidente istorice după războaie, impuse fiind de puteri străine împotriva voinţei naţiunilor membre, fie pur şi simplu create artificial dintr-o iluzie politică, astfel de entităţi au avut de la început îngropate adânc şi subtil, în însăşi temelia lor, adevărate „bombe cu ceas”, programate să arunce în aer „şandramaua” atunci când proiectul ideologic iniţial va fi fost pus în pericol de anulare, uneori la generaţii distanţă de momentul „violului” din care acel proiect statal s-a născut. Unele din aceste entităţi statale apărute artificial în secolul XX au dispărut deja, paşnic sau sângeros, iar pentru altele ceasul dezintegrării ticăie.

Republica Moldova face, evident, parte din această categorie nefericită a improvizaţiilor istorice destinate unei implozii inevitabile, mai apropiată sau mai târzie, cauzată de lipsa fundamentelor statale specifice, conform definiţiei clasice. Ar trebui astfel certificate, printre altele: existenţa unei naţiuni, cultură şi istorie proprie, o minimă solidaritate a cetăţenilor în jurul unei identităţi comune, o articulare politică legitimă şi credibilă pe plan internaţional dar în primul rând pe plan intern (organizare necontestată, de exemplu, prin secesiuni regionale sau referendumuri locale cu mesaj separatist), o economie cât de cât autonomă, o securitate garantată (prin forţe militare proprii sau prin alianţe) şi, în fine, o opţiune esenţială unificatoare la nivelul societăţii (de exemplu, Vest sau Est). Este limpede că niciunul din aceste ingrediente definitorii ale unui stat-naţiune nu există peste Prut, şi doar aderarea norocoasă la Uniunea Europeană ar putea salva statalitatea vulnerabilă a Republicii Moldova. Dar mai apucă oare mica republică post-sovietică acel moment, înainte de a se desface în bucăţi, ca o cometă în lungul ei drum prin sistemul solar?

Acum câteva săptămâni, europarlamentarul german Markus Ferber (PPE), întrebat fiind despre momentul aderării Serbiei la Uniunea Europeană, a răspuns categoric: „Serbia? Nici în zece ani!” Pentru cei care nu sunt atenţi la detalii, trebuie amintit că Belgradul are deja statutul de ţară candidată de aproape doi ani, statut pe care Chişinăul l-ar putea obţine cel mai repede peste trei-cinci ani, are un grad de conectare cu Occidentul mult mai ridicat, nu a fost niciodată în componenţa Uniunii Sovietice şi, mai ales, nu are trupe ale Armatei Ruse pe teritoriul său.

Realist vorbind, Republica Moldova nu poate astăzi spera la un calendar (nici măcar teoretic) de aderare mai scurt de 10-12 ani, presupunând că discursul pro-extindere nu se va opri definitiv, din varii motive, şi că autorităţile europene rezultate după alegerile din 2019 (căci numai despre acestea poate fi vorba în cazul Chişinăului) vor dori să mai ia în considerare o eventuală extindere spre Est, cu toate complicaţiile aferente. Ferber nu vorbea doar în atenţia Serbiei, ci bătea şaua pentru a înţelege şi alţii, aflaţi în poziţii infinit mai incomode decât Balcanii de Vest. Este suficient de văzut că Turcia a semnat Acordul de Asociere acum mai bine de 50 de ani, în 1963, este stat membru NATO din 1952 şi, în plus, a început negocierile de integrare în Uniunea Europeană acum aproape nouă ani, fără ca vreun orizont de finalizare cu succes să poată fi deocamdată perceput. Ştiu, se poate contra-argumenta cu mărimea Turciei (aproape 77 de milioane) şi cu aşa-zisa incompatibilitate a Islamului cu Occidentul (personal, consider ambele „contra-argumente” false, uşor de demontat), în raport cu dimensiunile nesemnificative ale Republicii Moldova. Totuşi, acţiunea ostilă (prin intermediari fideli) a unei Rusii care nu este de acord cu apropierea Uniunii Europene de frontierele ei ar putea să reprezinte în viitor un obstacol de netrecut pentru statele din Parteneriatul Estic.

Transnistria şi Găgăuzia se vor „activa” exact atunci când lucrurile vor părea rezolvate pentru Chişinău iar culoarul spre Bruxelles va părea mai favorabil ca oricând. Dincolo de sensibilitatea noastră pentru Basarabia, să ne gândim la olandezi sau danezi: cine ar vrea ca în curtea lui ordonată să se mute un vecin cu asemenea instabilitate în familie şi asemenea „anturaj” dubios? Adevăratul rol al acestor referendumuri (vor mai fi şi altele) nu este neapărat separarea sau alipirea de Rusia (de fapt, Moscova nici n-are nevoie de aceşti rebeli în componenţa sa, fiind o bătaie de cap inutilă şi foarte costisitoare) ci tocmai crearea unui climat de instabilitate care să blocheze planul Occidentului de avans spre Est, în teritorii tulburi, precum şi întreţinerea/manipularea în zonă unor actori anti-occidentali.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

1985 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    trista dar adevarata concluzia articolului (Duminică, 9 februarie 2014, 18:53)

    Montesquieu [utilizator]

    analiza pertinenta, rece, argumentata, concluzie previzibila, asumata si, din pacate, cat se poate de veridica:

    Moldova nu are nicio sansa reala de a intra ca si stat in UE probabil nici in urmatorii 20 de ani
  • +1 (1 vot)    
    cand vom invata sa gandim pe termen lung... (Luni, 10 februarie 2014, 10:01)

    Gheorghescu [utilizator]

    aderarea R. Moldova la UE nici nu trebuie imaginata ca un proces de azi pe maine. E drept ca, asa cum arata dl. Naumescu, din motive diferite, nici nu e posibila.
    Dar stabilirea unui astfel de obiectiv da claritate si consistenta politicilor interne si externe ale unui stat, in speta R. Moldova.
    Pe de alta parte, R. Moldova trebuie sa fie constienta ca (s-o spunem cinstiti si pe fata) trebuie sa renunte la Transnistria, care e o capcana a lui Stalin. In fapt, Transnistria e pierduta deja de mai bine de 20 ani si ne putem intreba daca a fost vreodata parte integranta a R. Moldova sau doar o cazarma pentru trupele rusesti din zona. Renuntarea la Transnistria, indraznesc sa spun si cu schimb de populatie (pentru a recupera romanii care traiesc acolo), ar fi o adevarata mutare de sah care ar lasa mestrul rus fara obiectul santajului. O Transnistrie izolata intre granite bine pazite ale Moldovei (eventual integrata in UE) si Ucrainei ar fi dintr-odata o mare problema pentru Rusia.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri