Michael A. McFaul, arhitectul „reset”-ului ruso-american, și-a anunțat retragerea din postul de ambasador al Statelor Unite la Moscova, printr-o postare pe blogul persoanal.
Marți, 4 februarie, ambasadorul McFaul și-a anunțat, într-o postare pe livejournal.com plecarea de la Moscova, după Olimpiada de Iarnă de la Soci. De altfel, în ultimele luni au circulat insistent informații privind retragerea, alimentate și de revenirea familiei sale în California, în vara anului trecut.
După 7 luni în care s-a aflat la 9000 km de familie, McFaul a decis să se întoarcă acasă, la Stanford, cu sentimentul datoriei împlinite, după cum notează pe blog. În cei 5 ani de când lucrează în administrația Barack Obama, s-au întâmplat multe lucruri în relațiile americano-ruse. Pe lângă un nou tratat de reducere a armamentului nuclear, aderarea Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului, înființarea Comisiei prezidențiale bilaterală, cu cele 20 de grupuri de lucru, colaborarea pe dosare sensibile precum Afganistan, Iran, Siria, implementarea unui nou regim de vize pe trei ani pentru turiștii și oamenii de afaceri din Rusia care călătoresc în Statele Unite, mandatul de ambasador al lui McFaul, s-a remarcat mai degrabă printr-o serie de crize fără precedent în relațiile dintre Washington și Moscova, cele mai grave de după destrămarea URSS. Din cei doi ani de mandat, istoria diplomației nu va reține creșterea valorii schimburilor comerciale bilaterale de la 25 de miliarde, în 2009, la 40 de miliarde $ SUA, în 2013 și nici sfertul de milion de vize americane acordate cetățenilor ruși în 2013. Manualele de diplomație vor reține, mai degrabă, spectacolul grotest al arestării presupusului rezident CIA, Ryan Christopher Fogle sau afacerea Snowden.
Într-un interviu acordat ziarului Kommersant, publicat la 5 februarie, ambasadorul McFaul trece la capitolul nerealizări în mandatul său, faptul că SUA și Rusia n-au arătat leadership în criza siriană, fiind responsabile pentru situația dramatică la care s-a ajuns, precum și perpetuarea mitologiei privind intenția SUA de a orchestra revoluții portocalii care să destabilizeze Rusia. În același interviu, McFaul se definește pe sine drept un ambasador neobișnuit, care nu acționează tradițional în multe situații. McFault insistă asupra faptului că decizia de a se retrage a fost luată exclusiv din rațiuni care țin de viața de familie iar președintele Obama și șeful Departamentului de Stat, John Kerry, l-au rugată să mai rămână în post. Aprecierea înaltă de care se bucură McFaul la Washington este confirmată de mesajele publice de mulțumire primite, în primele ore după anunțarea intenției de a se retrage, din partea senatorilor și deputaților democrați cât și republicani. De altfel, înainte să fie un colaborator apropiat al candidatului Obama, McFaul a fost consultat ca expert pe problemele Rusiei și de administrația Bush.
Michael McFaul vine din lumea academică, iar pentru un om de știință, 5 ani în administrație sunt prea mult, afirmă el în interviul din Kommersant. De altfel, dintre toți colaboratorii apropiați ai președintelui Obama, McFaul a rămas cel mai mult în structurile guvernamentale. Majoritatea universitarilor se întorc după 2 ani la catedră.
În spatele curtoaziei și respectului față de un mare specialist în probleme rusești și euro-asiatice, e puțin probabil ca McFaul să fi fost iubit la Departamentul de Stat de la Washington sau la Ministerul de Externe de la Moscova. Nici nu putea să fie. În tot ce făcea exprima o cultură alternativă normelor birocratice și „ordinii” diplomatice, era vesel, zâmbitor, disponibil pentru presă, cu prea multe contacte, în medii diverse, de la oameni simpli, la scriitori, politicieni, experți, universitari. Era prea prezent în media rusești, dădea interviuri pentru radio, televiziuni, presa scrisă, direct în limba rusă. Era extrem de activ pe rețelele de socializare, mesajele sale pe twitter, facebook, spărgând blocada informațională a media rusești.
Michael McFaul a fost arhitectul reset-ului din relațiile americano-ruse, aflate într-un blocaj total după războiul ruso-georgian din august 2008. O bună cunoaștere a Rusiei îl recomanda pentru a deschide o filă nouă în relațiile dintre Washington și Moscova. McFaul a absolvit masterul de Studii Sovietice și Est Europene de la Stanford University (1986) și a susținut un doctorat la Oxford în relații internațioanale. Pentru prima dată a mers în URSS în 1983, ca student la cursurile de limba rusă, de la Universitatea din Leningrad, iar în 1985 a învățat un semestru la Universitatea din Moscova. Cunoaște Rusia din experiență directă, nu doar din cărți. A lucrat la Moscova perioade îndelungate, în anii 1990, la centrul Carnegie. Este profesor de științe politice la Stanford, cercetător la Hoover Institution și Freeman Spogli Institute pentru studii internaționale și director al Center for Democracy, Development and Rule of Law. Este autorul unor cărți fundamentale, aflate în bibliografiile obligatorii ale marilor universități: Democracy and Authoritarianism in the PostCommunist World (împreună cu V. Bunce și Stoner-Weiss), Promoting Democracy and Rule of Law, excelenta Revolution in Orange (cu A. Aslund), Between Dictatorship and Democracy: Russian Postcommunist Political Reform (cu Petrov și Ryabov), Russia’s Unfinished Revolution: Political change from Gorbachev to Putin. O carieră academică impresionantă, la care McFaul n-a vrut niciodată să renunțe.
Michael McFaul a fost arhitectul reset-ului, cu care a încercat să schimbe paradigma din relațiile ruso-americane. A lansat reset-ul în calitate de colaborator apropiat al președintelui Obama, consilier special al președintelui și director pentru Rusia și Euro-Asia la influentul Consiliu Național de Securitate. Anunțat încă de la începutul primului mandat al președintelui Obama, reset-ul părea că dă rezultate, atâta vreme cât la Kremlin s-a aflat președintele Dmitri Medvedev. Pe diverse puncte ale agendei bilaterale s-au înregistrat progrese. Succesul vizitei președintelui Obama la Moscova confirma justețea noii abordări de politică externă în relația cu Rusia. Cu aceea ocazie, Obama, în discuții particulare, vorbește despre posibila numire a lui McFaul în fruntea ambasadei de la Moscova. Pentru prima dată după 30 de ani, urma să fie trimisă la Moscova o personalitate din afara Departamentului de Stat. Postul respectiv este unul tehnic, fiind ocupat de diplomați de carieră, care anterior fuseseră ambasadori în Bulgaria (Beyrle), în India (Pickering) sau, în cel mai bun caz, consilieri ai secretarului de stat pentru Orientul Mijlociu (Burns). Ambasadorul McFaul aparține unei alte categorii, el este apropiat al președintelui, are contact direct cu el, nu mediat de Departamentul de Stat. Nu e un diplomat de carieră, specializat în jocuri de culise prin aparatul birocratic, lipsit de carismă, cu o cultură precară. Michael McFaul e un nume de referință în lumea universitară, are o excepțională expertiză în probleme rusești, o cunoaștere detaliată a dosarelor bilaterale și o lungă experiență a contactelor nu doar cu oficialii ruși, ci și cu mediile academice, societatea civilă.
Numirea lui McFaul la Moscova intra în logica resetării relației bilaterale. La 14 septembrie 2011, a fost desemnat oficial pentru postul de ambasador în Rusia. Câteva zile mai târziu, la 24 septembrie, la Congresul Partidului Rusia Unită de la Moscova, premierul Vladimir Putin anunță că va candida pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Tensiunea creștea în Rusia, președintele Medvedev vorbește despre reforme politice, pe care însă nu mai apucă să le promoveze. Alegerile parlamentare din 4 decembrie 2011, au fost urmate de proteste fără precedent în Rusia. Chiar în acele zile, la 17 decembrie, McFaul a fost confirmat de către Senat în postul de ambasador al SUA, iar la 10 ianuarie 2012, depune jurământul. Câteva zile mai târziu, împreună cu familia, urcă în avionul care avea ca destinație capitala Rusiei. Sosește la Moscova într-un moment de maximă tensiune. Și prima acțiune publică, intens mediatizată de televiziunile rusești a fost întâlnirea cu reprezentanții societății civile (Boris Nemțov, Vladimir Rîjkov, Serghei Mitrohin etc) care au fost invitați la reședința ambasadorului american. Împotriva lui McFaul media rusești au început o campanie de linșare publică, de discreditare cum nu existase nici măcar în vremea Războiului Rece. Principala acuzație fluturată de media moscovită era că McFaul fusese trimis să pună în operă o revoluție portocalie în Rusia, fiind specialist în democratizare și tranziție în fostul spațiu sovietic. Tot ce posta pe rețelele de socializare, tot ce spunea, orice gest făcea era suspect pentru presa rusă controlată de putere. Valurile de propagandă anti-americană de pe televiziunile rusești controlate de Kremlin, ce se revărsau la trei ani după lansarea reset-ului l-au șocat pe McFaul. Hărțuirea zilnică de către echipe de jurnaliști care-i blocau drumul demonstra că agenda sa zilnică era cunoscută de către FSB, succesorul KGB-ului. Cu ocazia unui asemenea incident, i-a scăpat printre dinți afirmația „Rusia e o țară sălbatică”, pentru care a trebuit mai apoi să se scuze. După câteva luni de hărțuire continuă, McFaul și-a redus dramatic contactele.
Practic, după revenirea la Kremlin a președintelui Putin, în 2012, s-a ales praful de reset-ul din relația SUA-Rusia. Filialele organizațiilor americane de la Moscova au fost închise, angajații lor, majoritatea ruși, au fost evacuați împreună cu familiile, programele pe care le desfășurau au fost suspendate, iar cei finanțați au fost declarați prin lege „agenți străini”. În ianuarie 2013, SUA s-au retras unilateral din grupul de lucru destinat societății civile al Comisiei prezidențiale, invocând acțiunile guvernului rus împotriva societății civile. Președintele Obama și-a anulat o vizita în Rusia iar acum nu participă la deschiderea Olimpiadei de Iarnă de la Soci.
Astăzi, eșecul resetării este evident. Dar acum 5 ani părea o modalitate ingenioasă de a relansa relațiile dintre SUA și Rusia. Sunt rezultate concrete, nu puține, care au fost obținute în această perioadă, în dosare complicate. A fost resetarea o simplă himeră a unui universitar rătăcit pe culoarele puterii de la Washington? Mecanica administrației americane este prea complicată pentru ca un simplu universitar să o poată scurtcircuita. S-a afirmat că a fost o încercare puțin naivă a unor cercuri democrate, sprijinite de grupuri din Departamentele de Stat, al Apărării, CIA, de a schimba paradigma în relațiile ruso-americane, de a ieși din logica confruntării geopolitice. Prinsă în războiul global împotriva terorismului după 11 septembrie, care a schimbat radical agenda de politică externă a Washingtonului, în condițiile absenței resurselor pentru o politică de hard power în relația cu Rusia, s-a recurs la una de soft power, ceva mai sofisticată, pentru care era nevoie de un universitar din afara sistemului. Poate reset-ul a fost ultima șansă de a construi o relație pozitivă, de colaborare între SUA – Rusia. Washington-ul încă mai sperase că Moscova ar fi putut alege apropierea de Occident, în fața expansiunii economice și demografice a Chinei.
Oare cum va intra acest reset eșuat în manualele de istoria diplomației? Ca un scurt moment de respiro, între două capitole. Ce va urma în relațiile americano-ruse? Cel mai probabil o perioadă în care se va manifesta un interes tot mai scăzut al Washington-ului, care și-a pierdut și ultima speranță că ar putea construi ceva pozitiv împreună cu Moscova. Statele Unite se vor concentra tot mai mult pe regiunea Asia-Pacific și pe relația cu China.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
