Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Scara umana vulnerabila

de Lorin Niculae     Contributors.ro
Miercuri, 5 februarie 2014, 19:31 Actualitate | Opinii

Lorin Niculaie
Foto: Hotnews

De obicei discutăm despre scara umană fie când observăm clădiri care nu ţin seama de ea, oripilând prin grandoare golită de sens, fie când, prin grija arhitectului, dimensiunea umană a construcţiei se comunică discret privitorului. Contemplăm cu plăcere reflectarea umanităţii în arhitectura rurală tradiţională şi ne înfiorăm la vederea monştrilor polistirenizaţi care zdrobesc gospodăriile, vecinii şi uliţa. Ne place Tempietto şi nu ne place Casa Poporului. Corelăm scara obiectului de arhitectură cu funcţiunea sa, dimensiunile spaţiului cu utilizatorii lui şi obiectele care îl deservesc. Percepem produsul arhitectural prin aplicarea unei grile de evaluare proiectului care l-a generat şi, mai departe, arhitectului creator. Piramidele ne plac, tot astfel precum ne plac şi catedralele gotice, măreţia fiind o caracteristică a transcendentului. Frisonăm la vederea “palatelor” paupere de la ţară, cu grandoarea lor găunoasă rezemată pe baluştri de ipsos. În toate aceste situaţii, scara umană a edificiilor este o consecinţă directă a intenţiei, a nevoii de reprezentare. Putem însă evalua scara umană, atunci când ea izvorăşte nu din intenţie, ci din necesitate, aşa cum se întâmpă în aşezări aflate în sărăcie extremă? Şi dacă da, prin ce lentilă?

La nivelul locuirii, sărăcia extremă generează întinse aşezări cu caracteristici specifice, întâlnite în literatura de specialitate sub diferite forme, în funcţie de ţară: slum în America de Nord, barriadas în Peru, favellas în Brazilia, gecekondu, în Turcia, musseques, bidonvilles, jhungi, kijiji, kartonsko naselje, ranchos, cantegriles, ciudades perdidas, shanty town, villas miseria, mahala, cu pletora ei de semnificaţii, în România ş.a.m.d. Familiile care trăiesc astfel aparţin diverselor grupuri vulnerabile: şomeri pe termen lung, romi, familii monoparentale, persoane cu dizabilităţi. Abandonul şcolar în rândul copiilor este mare, iar tinerii se află în situaţie de risc. Aceste familii îşi construiesc, cu propriile mijloace, locuinţa, iar modul de producţie al acesteia este invers celui comun.

Traseul ce porneşte de la achiziţia terenului şi continuă cu consolidarea bugetului investiţional, comanda, conceptul, proiectul, execuţia, obiectul, mobilarea şi şfârşeşte cu ocuparea este inversat în cazul aşezărilor informale, acolo unde un teren periferic, neimportant, neinteresant este ocupat de o familie care îşi aduce posesiunile pe terenul respectiv, apoi începe să-şi construiască o casă în jurul acestora. Semnificativ este faptul că “proiectul” survine ocupării şi utilizării spaţiului luat în posesie. O cameră rezultă prin protejarea minimală a patului, mesei şi scaunelor de intemperii, întâi cu peretele estic, apoi cu ceilalţi, iar suprafaţa acesteia rezultă din anveloparea minimă a utilizării cotidiene a ustensilelor. Scara obiectului este, evident, una umană, dar micşorată, redusă la un minimum de intemperii – vânt, ploaie şi zăpadă, de lipsa materialelor de construcţie şi a uneltelor necesare.

A trăi în sărăcie extremă înseamnă a trăi de pe o zi pe alta, fără rest. Dacă familia nu produce un venit necesar achiziţiei hranei într-o zi, nu mănâncă în ziua respectivă. Din acest motiv, cel puţin un adult al familiei, de obicei bărbatul, este plecat de-acasă zi de zi pentru a-şi putea întreţine familia care, de cele mai multe ori, numără peste 5 membri. Locuinţa se construieşte “în timpul liber”, prin ajutorul reciproc al vecinilor şi rudelor, folosind materiale recuperate de la groapa de gunoi (uşi, ferestre, grinzi, foi de tablă) sau fabricate în bătătura proprie (chirpici). Un perete ia naştere prin crearea cadrului de stâlpi şi grinzi, apoi este amplasată o uşă recuperată, după care se umple de jur-împrejurul acesteia. Toate elementele construcţiei au însă o calitate esenţială, extrinsecă materialului: pot fi manevrate de o persoană, maxim două şi pot fi montate fără unelte specializate. Analizând elementele constructive, observăm o constantă, anume aceea că orice element finit al casei, structural sau de închidere, are dimensiuni antropometrice şi este suficient de uşor pentru a fi manevrat de un singur om. Într-adevăr, atunci când într-o locuinţă bicelulară locuieşte o familie cu 12 membri, dintre care 8 sunt copii, doi sunt adulţi, iar doi sunt bătrâni, responsabilitatea locuinţei cade pe umerii unuia din adulţi, de obicei apt de muncă sau prezent la momentul de necesitate, indiferent de sex. Realizând doar lucrările sau reparaţiile pe care le poate face de unul singur, fără unelte şi nemecanizat, întreţinătorul/ constructorul îşi croieşte casa după propriile sale puteri. Putem spune că marea majoritate a elementelor de construcţie nu depăşesc 30 de kilograme. Stâlpii sunt din lemn cu secţiunea de maxim 7x7cm sau, rar, 10x10cm, ori chiar crengi mai robuste curăţate de ramuri, grinzile la fel. Articulaţiile, nodurile sunt “moi”, uneori împletiri, alteori şaibe nerigide, realizate cu materiale improvizate. Pereţii sunt din chirpici sau pământ luat chiar din curte (acest lucru generează gropi de jur împrejurul casei). Desigur că rezultatul acestor practici de construire este o locuinţă lipsită de soliditate care necesită, după orice furtună şi în fiecare primăvară reparaţii capitale, însă o caracteristică dimensională rezultă de la sine: absenţa masivităţii, lejeritatea construirii şi, uneori, chiar eleganţa locuinţei ca reflectare a proporţiilor antropomorfe.

Efectul acestui mod de a construi asupra construcţiei este o diminuare a scării umane. Efortul aplecării zilnice pentru a pătrunde sub streaşina casei este mai mic decât efortul găsirii unor stâlpi mai înalţi (adesea imposibil, fiind vorba de material reciclat), ori de acela al montării şarpantei la o înălţime mai mare. Astfel, plafoanele se află adesea la o înălţime liberă de 1,90m sau mai jos, iar suprafaţa unei camere pentru 3-4 persoane nu depăşeşte 9mp.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro




























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ca voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

1211 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică