Liderul unui mic partid suna seful unui partid si mai mic ca sa grabeasca fuziunea atomilor in perspectiva unei viitoare contopiri cu un alt partid, pe atunci neinfiintat. Scena, delicioasa si cat se poate de reala, se intampla pe la sfarsitul anului trecut. Stai sa-l sun si pe x si te sun inapoi, zice liliputanul numarul doi. Il suna si incepe: ma suna papagalul asta sa-mi zica de fuziune, bla, bla, bla. Vorbeste ingrozitor despre viitorul candidat la presedintie. Dupa cum il descrie rezulta ca-l dispretuieste profund. Mai latra cateva minute cand, surpriza. Vocea de care abia se despartise pune capat sirului de insulte: vezi ca m-ai sunat inapoi. Fuziunea atomilor nu mai are loc, intre cei doi mici politicieni cu vise mari se ridica cortina de fier si incepe razboiul rece.
Partidul neinfiintat se naste cu chiu cu vai. Un grup de intelectuali finuti dau din coate sa prinda un loc cat mai in fata pe viitoarea lista de candidati la europarlamentare. Se sapa reciproc cu un zel demn de o cauza mai buna. Tara mica, mese putine. Partid mic, locuri si mai putine. Intelectualii cu obraz subtire se trezesc ca in numele lor vorbeste, de dimineata pana seara, cineva cu pile la seful statului, o dama ambitioasa. Partidul lor era de fapt pentru ea. Toti stiu asta, dar nimeni nu recunoaste.
Situatia e cu atat mai ridicola cu cat baietii mai stiu ca dama, ambitioasa cum e, tinteste sus de tot, la presedintie. Vor trebui sa-i faca campanie. Nu le crapa inca obrazul, dimpotriva, par suspect de fericit in preajma ei. Singura cale onorabila de a scapa cumva de rusine si de ambitioasa dama ar fi sa accepte unul mai de soi sa candideze la presedintie. Pana acum n-au gasit client.
Ar mai fi apoi o problema. Intelectualii nu prea stiu cum sa-i dea de cap. Fiica presedintelui vrea inapoi in Parlamentul European. Si ea revendica un loc sigur pe lista atat de scurta ravnita de grupul de intelectuali. Cum partidul e cam mic, locul doi este foarte nesigur. Totul se complica.
Singurul partid de opozitie mai maricel are dezavantajul de a avea un presedinte mititel. E atat de mic incat abia se vede in peisajul tot mai trist al politicii romanesti. Rareori cand scoate capul are prostul obicei de a se se certa cu dama ambitioasa de mai sus. Probabil din cauza asta guvernul il tot da exemplu de partid de opozitie. Asa da opozitie, zice puterea, care isi ascunde cu greu satisfactia de a avea niste tantalai pe post de adversari. Si adauga in bascalie: Abia acum incep sa ne puna cu adevarat probleme. Marele partid din opozitie, chiar daca are un presedinte taciturn, dispune de un prim-vicepresedinte vorbaret, care si-a manifestat dorinta de a candida la presedintie.
Prim-vicepresedintele apare ceva mai des in public. Face, cum ar veni, opozitie agresiva, dar nu-i iese nici lui chiar tot timpul. Cand au intrat in vigoare noile Coduri Penal si de Procedura Penala, macelarite prin Parlament pe ici pe colo prin punctele esentiale, fostul ministru de justitie a avut proasta inspiratie sa strige ca-s foarte bune ca sa-si apere munca. Abia dupa ce seful statului l-a acuzat ca a negociat noile coduri cu actuala putere pe cand aceasta se afla in opozitie, viitorul candidat la presedintie isi revine putin si zice ca-s proaste, ca stati asa, puterea le-a facut praf in Parlament anul trecut, nu eu. S-a trezit cam tarziu. Premierul l-a laudat deja, facand risipa de superlative, pentru codurile bune facute. Publicul a intrat in ceata total, nu mai intelege nimic.
In opozitie, toata lumea se cearta cu toata lumea. Partidele se ataca intre ele, fosti si actuali colegi de partid se faulteaza cat pot intre ei, viitorii aliati se despart inainte sa bata palma si toate acestea pentru ca vin cu totii din acelasi mare partid al Nisecuvenistilor (Noua Ni se Cuvine). Parca sunt cam prea multi presedinti, lideri si viitori sefi de stat risipiti in niste partide atat de mici. Cam prea multi nechemati candidati la presedintie, la Parlamentul European, la orice functie cat de mica, pe scurt prea multi musterii la cateva scaune. Tara mica, mese putine, opozitie salba, ciolan tot mai mic.
N-are rost sa facem prea multa filozofie. Din prea mult egoism si lipsa de perspectiva, partidele din opozitie se canibalizeaza, rupand fiecare din farfuria celuilalt halci de electorat sau ciosvarte de parlamentari, dupa caz. In foamea asta dupa un vot in plus, isi infig furculita in ochi si nu mai vad cum Puterea acapareaza rapid toata puterea. Alternativa la Ponta sau Antonescu arata in acest moment cam asa: niste fosti colegi de partid infipti cu dintii unul in carotida celuilat, cu scopul de a se goli reciproc de ultima picatura de sange.
Vorba unui candidat al opozitiei la europarlamentare: Ne aflăm în plin cutremur cosmogonic dat de mitul arhaic și de mitul civilizator.
Bine sintetizat. Este, daca vreti, imaginea dezastrului final. Nimic de adaugat, s-a spus tot ce trebuia spus.
Nu e nimic mai dezolant in fata unei puteri abuzive decat lipsa de alternativa, sentimentul tampit ca nu se mai poate face mare lucru. De apreciat totusi ca opozitia depune in aceste momente eforturi uriase sa ne inveseleasca putin cu mici scene de violenta domestica in timp ce totul se prabuseste in jur.
4
58
