Decizia CCR de la începutul anului privind neconstituționalitatea legii descentralizării a venit la pachet cu observațiile experților Comisiei Europene privind Acordul de Parteneriat pentru utilizarea fondurilor europene pe viitoarea perioadă financiară 2014 – 2020. Ambele arată slaba capacitate administrativă a aparatului guvernamental, de a elabora documente strategice pentru dezvoltarea României pe termen lung. Dacă legea descentralizării urmărea controlul politic absolut la nivel regional și mai puțin realizarea unei regionalizări eficiente, documentul pe baza căruia se vor da banii europeni în următorii 6 ani a fost catalogat de experții europeni ca fiind “fără viziune” și ”dezamăgitor”.
Anul trecut scriam că una dintre cauzele slabei absorbții pentru perioada care a trecut a fost lipsa unor indicatori reali de dezvoltare și stabilirea unor obiective incoerente în documentele strategice. Problemele se repetă, chiar dacă Bucureștiul a primit semnale nenumărate anul trecut și a existat un dialog informal cu Bruxelles. Comisia Europeană reproșează guvernului că nu există nici o strategie coerentă și obiectivele ar trebui reconsiderate, slaba calitate a documentelor strategice fiind îngrijorătoare pentru viitorul fondurilor europene în România. La nivel guvernamental nu există un plan de dezvoltare coerent, obiective și indicatori clari, nu există strategii SWOT pe diverse domenii de activitate, nu putem racorda nevoile noastre de dezvoltare cu nevoile UE.
Cronologic, negocierile cu Comisia au început undeva în primăvara lui 2013, atunci când experții Comisiei au spus despre draftul documentului ”propunerea făcută de guvernul României nu întrunește încă minimele condiții de calitate și credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare”. În luna iunie Comisia a considerat propunerea română neprofesionistă, susținând că Guvernul României a copiat efectiv documentația europeană: “Copy/paste după CSR-uri, neancorat în analiza tematică. Nicio lecție învățată din implementarea programelor 2007-2013, pentru multe sectoare)”. În luna iulie Teodorovici declara că Acordul de Parteneriat care urmează să fie trimis la Bruxelles în toamna anului 2013 trebuia să fie “un document de bună calitate”. La sfârșitul lunii decembrie, după aproape un an de negocieri și dialog informal cu experții CE, partea română a primit verdictul: “Global, documentul demonstrează insuficientă orientare spre rezultat. Rezultatele propuse sunt descrise într-o manieră prea vagă, nu sunt suficient de concrete şi ar trebui reconsiderate, împreună cu obiectivele propuse. Realizările aşteptate trebuie să fie mai concrete, stabilind legături mai bune între zonele de finanţare identificate şi rezultatele aşteptate“.
Un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene dă asigurări că Acordul de Parteneriat va fi transmis Comisiei Europene până la sfârșitul lunii ianuarie, cu modificările impuse. “…nu există nicio întârziere în procesul de pregătire și transmitere a documentului către CE. Pentru comparație, alte state membre UE nu au trimis până în prezent niciun document de programare serviciilor Comisiei Europene” susține comunicatul.
Unul dintre think tankurile importante din România, lansa un comunicat de presă în care vorbea despre incapacitatea României de a pregăti un Acord de Parteneriat competent și că un asemenea document necesită un nou mod de lucru, atât în interiorul țării, cât și în relația cu CE.
Se pare că nu am învățat nimic din eșecul fondurilor europene din perioada 2007-2013. Asta în timp ce Croației, noua membră a UE, i-a fost aprobat încă din septembrie 2013 planul de investiții alocat fondurilor de coeziune pentru 2014-2016. Autoritățile poloneze au finalizat Acordul de Parteneriat în data de 23 octombrie, în curând având acceptul pentru cele 15 Programe Operaționale regionale si 6 naționale, variantele de proiect fiind deja publicate. Ungaria a publicat versiunea a Acordului de Parteneriat în iulie 2013. Noi suntem în ianuarie 2014 și nu am reușit încă să elaborăm un document, pe baza căruia să fie construite viitoarele Programe Operaționale.
Pe lângă incapacitatea administrativă a Guvernului de a elabora documentele necesare, viitoarea legislație europeană ne va impune strictețe în justiție. O rezoluție propusă de o Comisie a PE, cere aplicarea “imediată” a unui sistem de monitorizare a respectării valorilor fundamentale ale UE, cu amenințarea înghețării fondurilor europene. Această rezoluție vine după ce comisarul pentru Justiție, Viviane Reding, declarase, în noiembrie 2013, că executivul european are nevoie de noi mecanisme de apărare a statului de drept, ca reacție la crizele constituționale din Ungaria și România, sau chestiunea romilor din Franța, în 2010. Deci la următoarele derapaje ale statului de drept, Comisia probabil va avea dreptul să blocheze fondurile. Iar statul de drept în România este foarte sensibil, exemplele cele mai actuale sunt legate de decizia CCR privind neconstituționalitatea legii descentralizării sau modificările Codului Penal cunoscut ca și “Marțea Neagră”.
Am scris în trecut că performanța administrativă și capacitatea instituțională sunt cei mai importanți factori în procesul de absorbție. Politica de coeziune a UE este gestionată şi pusă în aplicare în primul rând de către administrația publică a statelor membre ale UE şi, prin urmare, contextul instituțional şi sistemul de administraţie publică al unei țări sunt principalii parametri pentru o realizare eficientă şi eficace a politicii. Indexul Libertăţii Economice pe 2014 dat publicităţii de Heritage Foundation în parteneriat cu The Wall Street Journal, clasează România pe locul 62 în lume ca și grad de libertate economică: Economia ar merge bine dacă nu ar fi problemele din instituții.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
