O lupta pe cinste. Periplul politic al lui David Horowitz

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Miercuri, 29 ianuarie 2014, 0:48 Actualitate | Opinii

Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

David Horowitz este un gânditor politic și critic cultural cu o pasiune neostenită pen­tru contestarea principiilor stângiste. Con­tribuția esențială la discursul politic con­temporan constă în de­vo­tamentul său pătimaș față de o versiune explicită, or­golioasă, demitizantă a con­servatorismului. Dacă ideo­logia comunistă a re­pre­zen­tat triumful minciunii, ar­gumentează el în această co­lecție pătrunzătoare de tex­te, conservatorismul nu poa­te accepta proliferarea mi­tu­rilor egocentrice și ade­vă­rurilor rostite pe jumătate. Acest lucru fa­ce ca intervențiile sale publice să fie im­pre­vizibile, iconoclastice și antrenante în­tr-un mod cât se poate de înviorător. El es­te un fost om din interior, iar opiniile sa­le se bucură de veridicitatea sursei di­recte. Cunoaște mai bine ca oricine alt­ci­neva ipocriziile stângii, scheletele ne­re­cu­noscute din dulap și teama acesteia de a cădea la bruion cu propriile-i ignominii. Este un apostat care nu vede niciun rost în a-și fărâmița cuvintele doar pentru a satisface religia corectitudinii politice și is­torice. Etaloanele sale sunt alți critici ai ilu­ziilor totalitare, de la George Orwell la Leszek Kołakowski. De fapt, deșteptarea lui Horowitz din reveriile sale stângiste a fost în mod decisiv accelerată de efectul edificator al criticii devastatoare a fi­lo­so­fu­lui polonez la adresa ideilor socialiste. Spre deosebire de foștii săi tovarăși de idei, Horowitz crede în valoarea curativă a re­examinărilor.

Defăimat de adversarii săi drept un combatant de dreapta, Ho­rowitz este de fapt un gânditor lucid pentru care ideile con­tează, iar cuvintele au con­se­cințe. Divorțul său de stânga la sfârșitul anilor 1970 a reprezentat un răspuns la ce­ea ce a perceput a fi o dispoziție excesivă pentru autojustificări, combinată cu dis­ponibilitatea de a susține idealuri utopice perimate și dăunătoare. Născut într-o fa­milie comunistă din Queens, Horowitz a co­chetat în adolescență cu crezul leninist. A aflat destul de devreme că secta co­mu­nistă era insuportabil de obtuză și ire­me­diabil sclerozată. A urmat facultatea la Co­lumbia, acolo unde a descoperit mar­xis­mul occidental și alte doctrine re­vo­lu­țio­nare nonbolșevice. Încă de la bun început, a avut o înclinație către erezie.

S-a alăturat „Noii Stângi“, apoi a plecat în Anglia, unde a devenit discipolul și co­la­boratorul apropiat al istoricului socialist Isaac Deutscher, autorul cândva re­nu­mi­telor biografii ale lui Stalin și Troțki, un adept neclintit, reprezentativ al mar­xis­mu­lui. Mulțumită lui Deutscher, cel pe care l-a admirat atât de mult, Horowitz a cu­noscut alți stângiști britanici, incluzându-l aici și pe sociologul Ralph Miliband (tatăl actualului lider al Partidului Laburist). Mis­tuit de patosul revoluționar, Horowitz a scris cărți, pamflete, manifeste. A denunțat im­perialismul occidental și a condamnat răz­boiul din Vietnam. La întoarcerea în Sta­tele Unite, a devenit, alături de Peter Col­lier, editor al celei mai influente publicații a Noii Stângi, Ramparts. În lucrări ul­te­ri­oare, a analizat introspectiv atracția sa fa­tală pentru radicalismul excesiv al Pan­te­relor Negre (minus cultul violenței aces­tora, pe care l-a detestat mereu) și alte grupuri de extremă stângă. Apoi, în circumstanțe tra­gice (o prietenă i-a fost asa­sinată de către Pantere), a descoperit că atât de acla­mații luptători antisistem erau în mod fundamental o falangă de sociopați fa­na­tici. Ceea ce a urmat a fost un copleșitor itinerar mar­cat de autoevaluare, au­to­înțelegere și revelație mo­rală. S-a reinventat pe sine ca gânditor an­timarxist, antitotalitar, antiutopist. Car­tea Neagră documentează această fe­no­me­nologie a dezvrăjirii și explică de ce și cum anume a fost posibilă angajarea în acest efort psihic chinuitor.

În mod evident, Horowitz nu este primul care să fi deplâns efectele hipnotice ale ceea ce marele sociolog francez Raymond Aron a numit „opiul intelectualilor“. Îna­intea sa, importanți critici sociali și cul­turali newyorkezi au urmat aceeași cale (Ir­ving Kristol, Norman Podhoretz, Na­than Glazer, spre a-i numi doar pe cei mai cu­noscuți). Karl Korsch, mentorul mar­xist al lui Bertolt Brecht, a rupt-o cu trecutul său revoluționar în anii 1950. Chiar și Max Horkheimer, una dintre figurile proe­mi­nen­te ale Școlii de la Frankfurt, a sfârșit prin a fi un gânditor conservator. Lista ce­lor care au cunoscut sindromul „zeului ca­re a dat greș“ este practic nesfârșită. Așa cum a spus-o romancierul italian Ignazio Si­lone, el însuși un fost leninist, lupta fi­nală se va da între comuniști și ex-co­mu­niști. În cazul lui Horowitz, este lupta pur­tată de un fost ideolog stângist împotriva mitologiilor politice (explicit stângiste sau vag igienizate drept aspirații progresiste) ca­re au făcut o întreagă generație să-și piar­dă busola. Asemenea lui Václav Havel sau Kołakowski, Horowitz identifică or­bi­rea ideologică drept sursă a fanatismului radical. El știe că ideologiile sunt structuri coercitive cu efecte de înrobire colosale. Acestea sunt într-adevăr ceea ce Kenneth Minogue a numit „puteri care îns­trăi­nea­ză“ (alien powers).

A pune laolaltă în aceste două volume (al­tele vor urma) scrierile sale fervente este pen­tru Horowitz o datorie de conștiință. El nu pretinde a fi nepărtinitor și recu­noaș­te cu mândrie atașamentul său față de o viziune conservatoare a politicii. Dar el este un pluralist, refuză ideea reve­la­ții­lor ideologice infailibile, admite că ființele umane pot comite erori și își invită ci­ti­torii să-și exercite facultățile critice. El nu este dogmatic și respinge explicațiile mo­niste oferite evenimentelor istorice com­ple­xe.

Regretata gânditoare politică Ju­dith Shklar scria cândva despre un liberalism al anxietății (fri­cii), o filosofie originată în con­știința faptului că asaltul asupra valorilor liberale în experimentele to­ta­li­tare duce în mod ineluctabil la catastrofe abisale. În același spirit, conservatorismul lui Horowitz este inspirat de convingerea (bazată pe incontestabilul probatoriu is­to­ric) că hybrisul utopic determină în­tot­dea­una dezastre morale, sociale și politice. Nu este un conservatorism optimist, ci mai degrabă unul tragic. Horowitz măr­tu­ri­sește că este un agnostic, totuși realizează faptul că libertatea ca valoare umană non­negociabilă găsește o legitimare esențială în religie. În absența unui asemenea con­si­derent etic, indivizii se găsesc suspendați dea­supra unui no man’s land moral. Re­belii devin revoluționari și fac uz de abe­ra­țiile logice pentru a elimina orice miroase a deviere de la ideologia sacralizată. Aceas­ta este, până la urmă, principala lecție a Demonilor lui Dostoievski (marele său ro­man politic).

Pentru Horowitz, principala bătălie a zi­le­lor noastre este legată de hegemonia cul­turală. El înțelege faptul că rivalitățile po­litice sunt direct legate de ciocnirea va­lo­rilor. Refuzând să se cantoneze într-o for­mulă procustiană, combină teme apar­ți­nând liberalismului clasic, con­ser­va­to­ris­mului burkean și neoconservatorismului. Critica sa socială este un răspuns la ceea ce percepe a fi prăbușirea centrului în po­litica americană și preluarea curentului prin­cipal liberal de către susținători ai so­fismelor stângiste, mai mult sau mai puțin recondiționate. El se opune anti­ca­pi­ta­lis­mului, antiamericanismului și anti­sio­nis­mului în calitatea acestora de mantre me­nite să ascundă un dispreț profund pentru drepturile omului. În acest sens, Horowitz împărtășește tulburătoarele sale îndoieli cu filosofii francezi André Glucksmann și Bernard-Henri Lévy, ambii foști stângiști care au renunțat, de asemenea, la de tim­puriile lor fantasme revoluționare. Având experiența multor ani de studiere a aven­turilor stângii europene, socotesc cartea lui Horowitz drept o contribuție cu ade­vărat edificatoare privind înțelegerea noas­tră a ceea ce Hannah Arendt numea când­va „furtunile ideologice“ ale secolului XX. Investighează tezele excepționaliste și ara­tă cum radicalii americani au luat parte, aidoma omologilor europeni (sau, la fel de bine, celor latino-americani), la aceeași lu­me a pasiunilor romantice și fantasmelor re­demptive.

Limbajele filosofice au fost, desigur, di­fe­rite, cu europenii înclinați să cultive mai mult maximele absconse hegeliene, dar do­rința electrizantă de a nega ordinea exis­tentă, indiferent de costurile umane, a fost aceeași.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
























Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

405 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă