Cine s-a asteptat ca Victor Ponta sa explice logic de ce nu s-a intalnit cu emisara Departamentului de Stat, deci a guvernului Statelor Unite, tara cu care Romania are un vital parteneriat strategic (politic si militar), a fost crunt dezamagit de penibila sa performanta televizata. Nu s-a scuzat, ci a plusat. S-a facut de fapt ecoul liniei “Antenelor” voiculesciene. Intre premierul plagiator si trustul de presa al (ex)securistului de serviciu exista o inebranlabila unitate de gandire si (ne)simtire. Intram, explicit, nonsalant si fara urma de jena, in zodia despartirii de Occident.
Ni se spune, de catre purtatorul de cuvant al PSD, ca doamna Victoria Nuland a venit la Bucuresti sa felicite Romania la zece ani de la intrarea in NATO. Chiar si unii oameni in genere informati repeta mecanic aceasta mantra propagandistica. In fapt, o stim cu totii, vizita a fost legata de ceea ce s-a petrecut in decembrie 2013. Felicitarile sunt minunate, pot fi transmise elegant si fastuos in martie, eventual prin intermediul ambasadei SUA la Bucuresti, deci in clipa aniversarii. Vizita doamnei Nuland era legata de ingrijorari, nu de felicitari.
Obsesia Traian Basescu a devenit, in cazul conducerii USL, una maladiva. Observ ca aceasta peocupare excesiva cu un om, dincolo de analiza structurilor institutionale, a retelelor de influenta si autoritate, a problematicii increderii sociale, este contagioasa. Am citit cu intensa curiozitate articolul domnului Alaxandru Cabuz aparut aici, pe “Contributors”. Marturisesc ca nu stiu despre ce “ideologie” comunista” si alte mituri gen “lupta de clasa”( Raymond Aron dixit) scrie domnia sa. Nu prea inteleg de ce este vorba de esecul unui om, fie el si presedintele Traian Basescu, atata vreme cat lupta nu s-a incheiat. Trebuie sa admit ca devind consternat cand citesc o fraza concluziva in care se spune expressis verbis ca traim acum esecul “întregului sistem de valori toxic al cărui ultim exponent de marcă” este Traian Basescu. Deci nu Ion Iliescu, nu Adrian Nastase, nu Emil Constantinescu (cel “infrant de sistem”), nu Victor Ponta, nu Dan Voiculescu, nu Crin Antonescu, nu Relu Fenechiu, nu sleahta de mafioti care au organizat lovitura de stat avortata din iulie 2012, ci Traian Basescu! Daca asa stau lucrurile, inseamna ca volumul de peste 700 de pagini scris impreuna cu Mircea Mihaies, “O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu”, aparut in 2011 la editura Curtea Veche, nu face nici cat o ceapa degerata…
http://www.curteaveche.ro/o-tranzitie-mai-lunga-decat-veacul-romania-dupa-ceausescu.html
Se poate sa fie de vina lipsa mea de patrundere analitica a textului despre care vorbesc. Se poate sa-mi scapat ceva din logica acestui articol. Se poate insa sa fie si o ignorare, din partea autorului, a marii polarizari din Romania ultimului deceniu. Un deceniu in care, in fine, s-au departajat taberele: cei care sustin, sperand impotriva sperantei, statul de drept, pe de o parte, si cei care il neaga, il torpileaza, il detesta si il contesta. Nu e vorba aici de maniheism politic, ci de obligatia de a lua masura tendintelor si tensiunilor din cultura politica a unei Romanii care, inca, nu a ajuns sa-si confrunte integral trecutul totalitar. O Romanie aflata, din nou, la rascruce si pe care guvernarea uselista, guvernarea “baietilor destepti ajunsi la butoane”, fuduli, impertinenti, incompetenti si iresponsabili, a adus-o pe marginea prapastiei.
Despre cazul acestui premier pe care l-am numit un aventurier piroman, scrie cu legitima tristete, dar si cu justificat umor, Andrei Plesu. Este un text care aseaza lucrurile, limpede si calm, in adevatata lor perspeccitva. Va spune oare cineva despre domnul Plesu ca participa si el la “isterizarea discursului public”? Iata mai jos un fragment dintr-un articol pe care il recomand calduros:
“Nimic din alcătuirea sa nu l-ar fi calificat, într-o ţară normală, pentru funcţia de prim-ministru. Necopt („cîrlan” după vorba lui Ion Iliescu), fără nicio performanţă profesională anterioară, obrăznicuţ fără strălucire, necinstit în evoluţia sa academică, lipsit de competenţă şi viziune financiar-economică, educat frugal şi adesea prost-crescut, pe scurt un carierist oarecare care a ajuns, brusc, în copac… Fericit să apară la televizor şi să se tragă în poză cu „înalţi reprezentanţi” ai forurilor planetare care, formal, sunt obligaţi să-l ia în serios, Victor Ponta a pierdut, în mod vădit, simţul orientării, iar despre răspundere personală şi instituţională, despre priorităţile ţării (distincte, totuşi, de imaturul lui joc de glezne) nu pare să aibă nici cea mai mică idee. (…) Te uiţi, auzi, şi nu-ţi vine să crezi! Cine sunt băieţii ăştia? De unde au apărut? Ce vor de la noi? Ce-au de gînd? Măcar să se înţeleagă între ei, să fie la o vorbă, să cadă puţin pe gînduri înainte de a deschide gura! Să facă un minim efort să pară inteligenţi şi responsabili! Nu-i nimic. Victor Ponta o să apară din nou. O să facă două-trei glumiţe „maliţioase” cu gazetarii şi o să ne anunţe, profetic, că Traian Băsescu nu mai are decît trei sute şi ceva de zile pînă pleacă de la Cotroceni. Adică timpul va rezolva de la sine ceea ce el, Ponta, nu poate rezolva. Iar în 2015 vom intra în paradis! Cu Ponta, Dragnea, Palada, Frunda şi toată liota de băieţi veseli într-o ţară din ce în ce mai tristă…”
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
