În anumite scenarii, agricultura și energia ar fi domeniile strategice care ar putea să aducă intensificarea creșterii economice în România. Dintotdeauna și îndeobște, însă, strategia constantă a progresului economic ar trebui să fie profitul, obținerea acestuia. Căci dincolo de calcule (strategice) conjuncturale, profitul – ca principiu economic și stare de fapt – este motorul care alimentează mersul creșterii economice.
Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, așa cum a fost asumată pentru mijlocul lui 2014, va atenua decalajul de competitivitate de pe urma impozitării muncii, prin apropierea României, în această privință, de cotele medii din UE. În același timp, neimpozitarea profitului investit în capital tehnologic ar fi o măsură de relaxare fiscală care ar potența și mai mult capitalizarea mediului de afaceri.
Clasa antreprenorială trebuie să (re)descopere cu adevărat gustul profitului, nu doar ca motivație și sursă de câștig pe termen scurt, ci și ca mijloc indispensabil pentru capitalizarea în timp a afacerilor.
De exemplu, dintr-un total de 644.325 firme, potrivit rezultatelor financiare aferente lui 2012, 363.363 au obținut profituri iar 280.962 firme au declarat pierderi. Total profiturilor este de 53,58 miliarde lei iar pierderile se cifrează la 48,47 miliarde lei, ceea ce este semnul unei economii profund fragilizate, nu doar pe fondul crizei economice, cât și în privința acumulărilor necesare dezvoltării. Iar distribuția rezultatelor financiare între companiile mari și întreprinderile mici și mijlocii arată că acestea din urmă dau grosul pierderilor, de 34,96 miliarde lei, adică peste 70% din totalul pierderilor.
În condițiile în care accesul la finanțare pentru investiții rămâne relativ restrictiv, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, măsura de neimpozitare a profitului reinvestit ar avea certe avantaje economice, prin creșterea înzestrării cu capital dar și a gradului de industrializare, criterii la care România este mult restantă în comparație cu alte economii europene. Totodată, o asemenea facilitate fiscală va aduce și un plus de disciplină financiară voluntară, prin eforturi sporite pentru creșterea profitabilității și eligibilității în plan fiscal.
Numeroase țări fac apel, în prezent, la diverse facilități fiscale în privința impozitării profitului: Spania, Olanda, SUA, Italia, Finlanda, Letonia, Estonia, Slovenia, Croația. De exemplu, în cazul Spaniei, reducerea cu 10 puncte procentuale a cotei de impozitare pentru profitul reinvestit este însoțită și de condiții favorabile de eligibilitate în situația vânzării activelor înainte de termenul legal. În Olanda, de exemplu, cheltuielile de capital și investițiile în cercetare-dezvoltare se deduc din impozitul pe profit în proporție de 54%; în Finlanda, pachetul de stimulente fiscale vizează scutirea de impozitare a investițiilor în cercetare-dezvoltare, stimulente prntru întreprinderile mici, precum și un regim de amortizare accelerată pentru investițiile de capital și clădiri.
În România, neimpozitarea profitului reinvestit nu este o abordare fiscală care să se afle în primă audiție pe masa deciziilor economice. De exemplu, într-o anumită versiune, măsura a fost adoptată în 2009, însă doar până la sfârșitul lui 2010 și mai degrabă în litera decât în spiritul ei, ceea ce a atenuat considerabil stimulentele și eforturile investiționale anticipate.
Pe de o parte, în conformitate cu “litera” unei asemenea facilități fiscale, a avut loc scutirea de impozit a profitului investit în producția și/sau achiziția de echipamente tehnologice (vezi art. 192 din Codul Fiscal). Pe de altă parte, “spiritul” stimulentelor investiționale a fost amputat prin anumite prevederi complementare, și anume determinarea valorii contabile a activelor prin “scăderea din valoarea de producţie şi/sau de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea” (alin. 12). Practic, activele care faceau obiectul investiției erau lipsite de avantajul suplimentar de a fi supuse amortizării pe măsura exploatării lor. Astfel, avantajele facilității fiscale erau contrabalansate de imposibilitatea recuperării, prin amortizare, a valorii investiției. În atare condiții, măsura nici nu avea cum, de facto, să-și afirme potențialul investițional.
De aceea, pentru ca facilitatea fiscală să-și arate roadele, trebuie să se asigure menținerea valorii fiscale a activelor în vederea amortizării, astfel încât stimulentele investiționale să fie intacte. Este importantă, totodată, și menținerea stimulentelor fiscale pentru o perioadă (cât) mai lungă de timp, astfel încât calculele antreprenoriale să nu fie viciate în termenii “acum ori niciodată”, mai ales că o asemenea facilitate fiscală își va arăta roadele în timp, pe măsură ce întreprinzătorii vor realiza șansa de a-și capitaliza afacerile și “prin ei înșiși”, prin dezvăluirea profiturilor, nu doar “din afară”, în funcție de criteriile de bonitate bancară.
În plus, în condițiile actuale de profitabilitate a mediului de afaceri, neimpozitarea profitului reinvestit nu fi va o măsură împovărătoare pentru buget, potrivit unor calcule preliminare. Chiar pe termen relativ scurt, impactul bugetar ar neimpozitării profitului reinvestit ar putea fi unul pozitiv.
Bineînțeles, cifrele și calculele de impact bugetar sunt repere importante. Însă dincolo de acestea, în prim planul dezbaterii trebuie să rămână obiectivul esențial, și anume stimularea decisivă a mediului de afaceri, a potențialului său investițional. Iar impactul va fi și mai intens dacă facilitatea fiscală va fi extinsă și pentru investițiile în clădiri, spații de producție etc.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
