Cadou de Craciun pentru un politician corupt

de Vlad Mixich     HotNews.ro
Vineri, 20 decembrie 2013, 0:26 Actualitate | Opinii

Vlad Mixich
Foto: Cristian Stefanescu
Sper ca-mi vei deschide cadoul din curiozitate. E in interiorul acestui articol. Stiu ca tu esti convins ca nu te numeri printre cei corupti. Uneori, de obicei cand ramai singur si ti-e putin frica, admiti ca ai si tu cateva pacate. Dupa cum avem, de altfel, cu totii. In definitiv, care dintre noi nu a pacalit pe cineva sau sterpelit ceva, macar o data?

Doar ca, exista un lucru important la care nu te-ai gandit vreodata: coruptia si pacatul nu sunt sinonime. “Caci pacatul se iarta, dar coruptia nu”.


Aceasta observatie a facut-o un domn mult mai intelept si mai experimentat decat un simplu jurnalist. Vei afla la final cine este el, dar iti spun de pe acum ca a trait ani buni intr-o tara la fel de corupta precum e Romania astazi si a ocupat o functie care i-a permis sa se frece zilnic de politicieni destepti, agili si stilati. Asa ca tine.

“Omul corupt nu-si percepe starea de coruptie”, remarca acest domn. “E ca si cu respiratia urat mirositoare: cand cineva are o respiratie care miroase urat, greu isi da seama de ea”. Tocmai de aceea, din prudenta si grija pentru viitorul tau, te rog sa completezi chestionarul ce urmeaza.

Daca raspunzi cu DA la cinci din urmatoarele intrebari, atunci afla ca sigur mirosi foarte rau.

 
Si cine vrea sa traiasca stiind ca aproape toti ceilalti sunt scarbiti de el? Chiar daca reusesc sa ascunda (uneori cu greu) aceasta scarba.
  • 1. Afisezi cu usurinta o figura de “n-am fost eu ala”?
  • 2. Ai ajuns sa crezi aproape tot ce declari prin interviuri sau de la tribuna Ministerului sau Parlamentului?
  • 3. Atunci cand cineva (oricine) te critica, ca sa te aperi incerci sa-i rastalmacesti argumentele, ii contesti buna credinta si, atunci cand omul devine insistent, incerci sa-l pui la respect insultandu-l intr-un mod aparent politicos?
  • 4. Crezi despre tine ca esti o persoana flexibila, maleabila, care, la o adica, poate sta de vorba cu oricine?
  • 5. De cand ai ajuns pe functie faci tot posibilul sa-ti rafinezi vestimentatia, sa porti ceasuri scumpe si sa cunosti bauturi cat mai fine?
  • 6. Crezi ca esti un politician mai inteligent, cu mai mare potential si mai bun decat majoritatea colegilor tai (indiferent de partidul lor de provenienta)?  
  • 7. Crezi ca multi dintre adversarii tai sunt dispusi sa sacrifice la fel de multe lucruri ca si tine pentru bani si putere daca li s-ar da ocazia s-o faca?  
  • 8. Decat prieteni, preferi sa ai mai degraba colaboratori fideli?
  • 9. In viata aparentele conteaza mai mult decat faptele?
  • 10. Dimineata cand te urci in masina te simti puternic, triumfator ca un om care a invins viata si nu ai indoieli in privinta a ceea ce faci?
“Coruptia, mai mult decat iertata, trebuie vindecata”, scrie domnul despre care ti-am povestit mai devreme intr-o carticica care a fost oferita gratuit tuturor parlamentarilor italieni. “E ca una dintre acele boli rusinoase pe care omul cauta sa o tina secreta si se ascunde pana cand nu-i mai poate tainui simptomele”.

Daca ai raspuns DA la mai mult de sase dintre intrebarile de mai sus, atunci afla ca simptomele tale sunt deja vizibile cu ochiul liber.

Le vedem cu totii si, chiar daca unii dintre noi te saluta respectuos din frica pentru puterea ta trecatoare sau te voteaza din obisnuinta, sa stii ca tuturor ne e scarba de tine.

Tuturor: reporterilor care te asteapta cu microfoanele la scara, soferului care iti deschide usa, colegilor de clasa ai copilului tau, medicilor care te consulta. Stiu asta chiar de la ei, mi-au spus-o de fiecare data cand nu erai in preajma.

Si, cu toate astea, ne-am bucura mult sa te vindeci de boala ta. Dar mai intai trebuie sa-ti dai tu insuti seama cat de bolnav esti. Pentru asta poti folosi cu incredere chestionarul de mai sus. L-am alcatuit pe baza cartii domnului despre care ti-am tot spus.

Il cheama Jorge Bergoglio si, pentru mai bine de un deceniu, a detinut in Argentina o functie de o importanta nationala uriasa: era arhiepiscopul unei tari la acea vreme aproape la fel de corupta cum este Romania. Asadar acest domn, care intamplator conduce astazi Vaticanul, stie despre ce vorbeste: a cunoscut multi bolnavi ca tine.

In noaptea de Craciun, ti-as lasa cartea lui sub brad. Ii spune “Coruptie si pacat” si cele doua cuvinte nu sunt sinonime. Din ea vei afla ca pacatele ti le-am putea ierta. Dar nu si coruptia. Asta nici macar Mos Craciun nu ti-o poate ierta.

Caci pentru a fi iertat, mai intai si mai intai trebuie sa-ti para rau. Abia atunci va incepe sa nu ne mai fie scarba de tine.


Citeste mai multe despre   






















21565 vizualizari

  • +58 (60 voturi)    
    Ei da ... (Joi, 19 decembrie 2013, 22:32)

    TheTrinitY [utilizator]

    EXCELENT ! Parerea mea, Excelent Scris !!!
    • +27 (27 voturi)    
      asa este (Vineri, 20 decembrie 2013, 9:14)

      gear six [utilizator] i-a raspuns lui TheTrinitY

      Insa cel mai frumos cadou posibil pentru un politician corupt ramine tot o pereche de catuse si confiscarea extinsa a averii pina la rudele de grad 3.
      • +13 (13 voturi)    
        puscarie (Vineri, 20 decembrie 2013, 11:43)

        ticolico [utilizator] i-a raspuns lui gear six

        si ptr rudele care au acceptat cardasia.
        • +12 (12 voturi)    
          nu, trebuie ceva mai rafinat (Vineri, 20 decembrie 2013, 13:47)

          gear six [utilizator] i-a raspuns lui ticolico

          As vrea sa ajung sa ajung sa traiesc momentul in care confiscarea extinsa a averii pina la rude de grad 3 va fi regula la TOTI POLITICIENII si in general la toti functionarii publici.

          La ce bun sa platesti un intreg aparat sa ii urmareasca ?Aparatul poate fi controlat,corupt la randul lui, sau slab.

          Mult mai bine ar fi sa ii urmareasca rudele lor, si sa stie ca daca unul din familia lor fura de la stat, ajung cu totii in strada, fara nimic in buunare iar cel care a furat ajunge la inchisoare.

          Asta e singura metoda valabila impotriva coruptiei. Si probabil cea mai eficienta.

          Cine ar mai sta cu mainile incrucisate cand unul din familiar lor fura de la stat?
      • +10 (10 voturi)    
        Incatusarea politicienilor (Vineri, 20 decembrie 2013, 12:27)

        AlisCuPar [utilizator] i-a raspuns lui gear six

        corupti si confiscarea extinsa a averilor este un cadou pentru oamenii onesti ai acestei tari. Ce cadou frumos de Craciun mi-ar fi facut judecatorii ieri daca l-ar fi condamnat macar 3 ani (chiar si cu suspendare) pe Bombonel !
        • +5 (5 voturi)    
          mda (Vineri, 20 decembrie 2013, 15:21)

          Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui AlisCuPar

          Parerea mea este ca inainte de a se pune problema confiscarii averilor (metoda de altfel aplicata nu foarte demult cat se poate de extins la noi in tara) esential este sa ne educam, caci altfel, printre prosti, onestitatea e greu de atins, bogat sau sarac. Prostii nu au sansa sa fie onesti oricate confiscari si revolutii ar face, ei au doar variantele de a fi saraci sau corupti.
          • +10 (10 voturi)    
            hm (Vineri, 20 decembrie 2013, 16:05)

            gear six [utilizator] i-a raspuns lui Mowgli

            averea dobandita pe cai ilicite trebuie confiscata.

            nu trebuie sa inventam noi metode sa pazim alesii.

            cauta (de exemplu) un singur caz de politician corupt caruia i s-a confiscat averea si s-a recuperat integral prejudiciul prin confiscare extinsa de la rude de grad 3 (frate,sora,mama,tata,unchi matusa,var,fiu,fiica,nepot).

            nu vei gasi in jurisprudenta chestia asta.

            aplica metoda la cel putin cateva cazuri care sa fie bine mediatizate si ai sa vezi cum scade coruptia.

            frica e cel mai bun luptator impotriva politicienilor corupti. frica de adevar.

            "the truth is like a lion.you don't have to defend it.let it loose.it will defend itself."- St.Augustine of Hippo.
          • 0 (0 voturi)    
            Clar educatia... (Sâmbătă, 21 decembrie 2013, 14:33)

            AlisCuPar [utilizator] i-a raspuns lui Mowgli

            un om prost este aproape un om nebun.
        • -5 (7 voturi)    
          perfect de acord !!! (Vineri, 20 decembrie 2013, 17:31)

          Zamolx11 [utilizator] i-a raspuns lui AlisCuPar

          dar, as mai dori si condamnarea pt coruptie a lui Videanu, pe baza inregistrarilor SRI, si a fetei marinarului plus conducerea CEC pt credite acordate preferential (nepotism).

          in plus nici nu trebuie sa-i confisti nimic unui corupt, doar sa-i transformi in zile de puscarie fiecare leu de recuperat, la paritate 1 leu/ziua, sa-i calculezi cate zile mai are de trait pana la aprox. 75 de ani, iar restul sa-l distribui rudelor apropiate !!!
          • +6 (8 voturi)    
            dileme (Vineri, 20 decembrie 2013, 19:51)

            Teri [utilizator] i-a raspuns lui Zamolx11

            astia doi sunt marii corupti ai Romaniei ? De Videanu, ma abtin, nu cred ca-i chiar frate cu Mere Therese. Dar Miss Basescu ce acte de coruptie a executat ? M-ati putea lumina ?
            • -2 (4 voturi)    
              nepotism (Vineri, 20 decembrie 2013, 23:23)

              Zamolx11 [utilizator] i-a raspuns lui Teri

              tu ai cerut vreun credit la o banca?? te freca aia cu lunile si-ti cer toate actele posibile pt 20.000 de euro. si ei i-au dat milioane in 2 zile. mai lasa-ma cu "miss Basescu"...
          • 0 (0 voturi)    
            Daca se dovedeste (Sâmbătă, 21 decembrie 2013, 19:45)

            AlisCuPar [utilizator] i-a raspuns lui Zamolx11

            ca au incalcat legea de ce nu?
  • +39 (41 voturi)    
    verde (Joi, 19 decembrie 2013, 22:35)

    marius [anonim]

    Acum, nu pentru prima data, cer Bisericii Ortodoxe Romane sa nu se mai alinieze in randul coruptiei sau coruptilor!
    Daca il iubibiti pe Dumnezeu, va rog, renuntati la coruptie - hotia e in cele zece porunci!!! Neamurilor, ascultati!
  • +29 (33 voturi)    
    Superb! (Joi, 19 decembrie 2013, 22:48)

    taranistu [utilizator]

    superb!
    • -1 (11 voturi)    
      Corupţia e o formă de organizare socială, (Vineri, 20 decembrie 2013, 10:42)

      Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui taranistu

      nu o boală. Principiul organizarii e simplu, uşor de înţeles şi de aplicat: Cine corupe cel mai mult ajunge în vârf. Ce alte tipuri de organizare socială sunt aşa de simple, de corecte, de transparente?
  • +32 (34 voturi)    
    ... (Joi, 19 decembrie 2013, 22:52)

    ws [utilizator]

    vlad,

    ai scris articolul gandindu-te la ponta? premierul raspunde cu "da" la toate intrebarile puse de tine.

    de la

    1. Afisezi cu usurinta o figura de “n-am fost eu ala”?

    (cand de fapt el si cu antonescu au organizat ultimul puci parlamentar, dar el se da nevinovat)

    trecand prin

    8. Decat prieteni, preferi sa ai mai degraba colaboratori fideli?

    (socol, blanculescu si palada sunt propagandisti de mana a doua, complet dependenti de prim-ministru, nu parteneri)

    si terminand cu

    9. In viata aparentele conteaza mai mult decat faptele?

    (el si-a facut doctoratul pentru ca dadea bine. faptul ca a plagiat nu conteaza pentru el).

    toate punctele pot fi bifate apasat de ponta.

    d-asta fac intrebare: te gandeai la el cand ai scris articolul?

    ws
    • +3 (5 voturi)    
      ”fac intrebare”? (Vineri, 20 decembrie 2013, 14:43)

      taranistu [utilizator] i-a raspuns lui ws

      Altfel, ce mai faci?
      • +2 (2 voturi)    
        eu fac bine (Sâmbătă, 21 decembrie 2013, 1:03)

        ws [utilizator] i-a raspuns lui taranistu

        dar tu? la fel de semidoct?

        ws
  • +33 (35 voturi)    
    frumos scris, (Joi, 19 decembrie 2013, 22:55)

    victor L [utilizator]

    dar dece mi-e mie teama ca se adreseaza in pustiu?
    Intotdeauna cind citesc in presa ca prin SUA cite un penal a pledat vinovat, mi se pare ca sint minciuni; in tara mea nu am auzit un politician sa spuna ca se simte vinovat.
    Toti sint urmariti politic de dictator :P
    • +1 (1 vot)    
      daca (Vineri, 20 decembrie 2013, 22:41)

      Manes [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      unul singur citeste articolul si se va gandi cum e el ...sau minune, va fi strafulgerat de faptul ca poa' sa faca si ceva bun pentru neamul asta........si tot si-a facut treaba (articolul).....mi-e insa teama ca sunt prea prosti si prea adanc in pacat sa mai simta ceva......iar cei despre care vorbim nu sunt crestini orto........
      noi suntem mai blanzi, mai iertatori,........si cel mai grav mai intelegatori...
  • +31 (31 voturi)    
    bravo (Joi, 19 decembrie 2013, 23:20)

    edw [anonim]

    Felicitari pentru un articol foarte bine scris care pune punctul pe i.

    Arareori gasesc un articol care sa exprime atat de bine ce gandesc, ce simt eu si toti cei din cercul meu de prieteni si cunoscuti.

    Felicitari

    ps: pe cand niste articole la fel de documentate ca mai demult despre RMD ?
  • +22 (22 voturi)    
    Aproape oricui (Joi, 19 decembrie 2013, 23:59)

    gussy [utilizator]

    Chestionarul se poate aplica aproape oricui, avem conducătorii pe care ii meritam atâta timp cât ne bucurăm pentru o caldare, sau pentru un post caldut de mic slujbas la stat, sau poate, știu si eu, de un contract cu primăria.Ori o suta in plus la salariu, ca doar zilele astea se implinesc 24 de ani de atunci.Probabil ca sunt cinic, mai vorbim, "peste 20 de ani".
  • +20 (20 voturi)    
    Bravo (Vineri, 20 decembrie 2013, 0:12)

    sorin3 [utilizator]

    Felicitari!
  • +19 (19 voturi)    
    da (Vineri, 20 decembrie 2013, 0:21)

    Snitzel [anonim]

    Sa fim seriosi..pana ce nu se institue pedepse mai mari pt furt incepnd cu aia de sus..se va fura ca'n codru cu acte/
    • +16 (16 voturi)    
      Din pacate.. (Vineri, 20 decembrie 2013, 3:45)

      Alius [anonim] i-a raspuns lui Snitzel

      ..doar cu pedepsele in Codul Penal nu se face mare lucru. Mai trebuie si cineva care sa le aplice. Acolo e buba mare. Dar sunt de acord: trebuie amandoua facute, pedepsele si cei care le aplica.
    • +2 (2 voturi)    
      intrebare (Vineri, 20 decembrie 2013, 19:54)

      Teri [utilizator] i-a raspuns lui Snitzel

      si cine sa dea pedepsele astea ????????????????
  • +23 (25 voturi)    
    Din pacate (Vineri, 20 decembrie 2013, 0:34)

    OmulNou [utilizator]

    ... problema acestui gen de articol e ca nu ajunge niciodata la oamenii vizati. Si chiar daca ar ajunge, probabil nu ar avea efect.
    • +8 (10 voturi)    
      Depinde (Vineri, 20 decembrie 2013, 9:04)

      aer [utilizator] i-a raspuns lui OmulNou

      la cine se refera acest articol.

      E clar ca cei corupti nu il vor citi niciodata, iar daca o vor face ei vor intelege ca trebuie sa faca sa raspunda cu DA la toate acele intrebari .... pentru a-si "respecta" statutul .

      Cred ca articolul este pentru noi ceilalti care vedem coruptia, o simtim, o detestam si incercam sa ne opunem ei . Important este ca noi sa fim constienti de raul ei si sa incercam sa luptam impotriva ei .

      Problema este ca suntem putini iar eu am impresia ca marea masa a romanilor nu inteleg raul coruptiei si nu ii prea deranjeaza.
      Asta vine din educatie si din orizontul intelectual foarte limitat pe care il au.
      • +2 (2 voturi)    
        foarte de acord (Vineri, 20 decembrie 2013, 19:58)

        Teri [utilizator] i-a raspuns lui aer

        doar ca ar fi mare, maaaare nevoie de traducatori, intrucit multi dintre conationali sunt in stratosfera, n-au idee ce ciocolata cu care vin dupa un act (sa ma refer la o banalitate din rutina oricarei institutii) se cheama tot coruptie...
    • +9 (11 voturi)    
      NU ACESTA E SCOPUL ARTICOLULUI (Vineri, 20 decembrie 2013, 9:08)

      pointless man [utilizator] i-a raspuns lui OmulNou

      ci sa limpezeasca gindurile celor care nu dispun de prea mult timp si energie pentru reflectii.

      De remarcat stilul inteligibil si totusi profund in care se exprima Papa - un om frecat zdravan de filosofii foarte sofisticate. Apoi comparati-l cu "filosofii natiei" - veti vedea cit rau ne fac acesti infatuati care vorbesc mult si spun foarte putzin.
  • +23 (25 voturi)    
    Asta-i poezie, taricu' (Vineri, 20 decembrie 2013, 0:56)

    KostasP [utilizator]

    Nu penetreaza prin soriciul gros al clasei politice. Aici ne trebuie o justitie si politie independenta si hotarita sa smulga din radacini coruptia din tara asta. Dar nu avem asa ceva, inca. Ne-am obisnuit prea mult sa fim slugi la stapin.
  • -15 (17 voturi)    
    Mi-am dat seama. (Vineri, 20 decembrie 2013, 4:15)

    tabas [utilizator]

    De basescu e vorba cu siguranta. Plus de inca cateva sute.
  • +16 (16 voturi)    
    sfaturile unui diavol batran catre un diavol tanar (Vineri, 20 decembrie 2013, 6:12)

    victor [anonim]

    CS Lewis are in the screwtape letters tot asa niste sfaturi despre coruptie - cum se poate ispiti un pamantean sa creada ca "doar are dreptul" sa primeasca ceva nevucenit, "merita si el".

    Foarte fain articolul si trimiterea. pope francis's evangelium gladium it's also a joyous read.

    Felicitari pentru articol si implicare. Keep the candle burning!
  • +17 (17 voturi)    
    noi suntem de vina,noi ii suportam ! (Vineri, 20 decembrie 2013, 6:57)

    gica43 [utilizator]

    Va felicit din inima,domnule Mixich ! Dupa "Baroane"-al lui Mircea Cartarescu,articolul Dvs estecel mai bun pe care l-am citit in ultimii 20 de ani.,cu referire la putregaiul din aceasta tara.Din pacate cele scrise mai sus nu se refera numai la cel mai mare (si mai obraznic,si mai mare trisor) hot din ultimii 24 de ani -adrian nastase-ci la MAREA majoritate a politicienilor romani.
  • +12 (12 voturi)    
    Bravo (Vineri, 20 decembrie 2013, 7:36)

    DA [anonim]

    Articol excelent! Bravo!
  • +8 (14 voturi)    
    Iertarea e in noi; pacatosul se poate ierta pe si (Vineri, 20 decembrie 2013, 7:46)

    hotnewsfil [anonim]

    Vlad Mixich : Caci pentru a fi iertat, mai intai si mai intai trebuie sa-ti para rau. Abia atunci va incepe sa nu ne mai fie scarba de tine.
    Exista prostul obicei, al celor superficiali, necivilizati, egoisti, esential - nesociabili, ca atunci cand afecteaza, intr-un fel sau altul, alta persoana, sa isi treaca neobservat gestul, sa nu manifeste nicio parere de rau pentru afectiunea pe care tocmai a provocat-o altuia.
    Unii obisnuesc , pentru a se arata "civilizati", sa arunce, in graba, un "iarta-ma", dupa care sa mearga mai departe, sa considere ca au facut ceea ce este necesar pentru a li se sterge complet fapta, ca cel afectat trebue sa se considerecomplet 'vindecat',ca si cum nimic nu i s-ar fi intamplat.
    O asemenea atitudine o au cei ce te imbrancesc, te lovesc, pe strada. Arunca un 'iarta-ma!' si merg mai departe. Daca victima indrazneste sa le atraga atentia asupra faptei lor, sa exprime un repros civilizat, rau-facatorii se considera profund jigniti si sare cu gura mare : 'ce vrei, domne, te-am omorat, te-am mancat?'
    Nimeni nu ne poate ierta o gresala, de orice fel, prin care l-am afectat pe alt om. Nimeni!
    Doar el, faptuitorul se poate ierta , el, pe el. Iertarea se afla in el! Daca realizeaza gresala facuta, prin care l-a afectat pe altul, infaptuitorul trebue sa simta 'parerea de rau', sa regrete cinstit, profund, in sinea lui, afectiune provocata altuia
    Daca regreta sincer, in sinea lui, 'pacatosul' ajunge in starea de a se putea ierta el, pe el. In acest fel, 'pacatosul' face un pas pe calea indreptarii,a civilizarii sale, nu va mai repeta gestul regretabil, nu va ma imbranci un trecator, nu va mai jigni un conlocutor
    Imediat dupa comiterea afectarii altuia, infaptuitorul trebue sa nu ceara 'iarta-ma!', ci sa spune 'imi pare rau!', ca semn de civilizatie fata de victima, chiar daca, la inceput, este conventional, nu fundamentat pe regretul sincer, din intimitatea sa, ce va urma.
    Daca 'faptuitorul' se iarta in acest fel, Dumnezeu il va autoierta
  • +11 (11 voturi)    
    felicitari ! (Vineri, 20 decembrie 2013, 7:49)

    MihneaR [utilizator]

    frumos
  • +14 (16 voturi)    
    nu cinci si nu sase.... (Vineri, 20 decembrie 2013, 8:04)

    costica [anonim]

    La toate intrebarile alea ai nostri politicieni ar raspunde DA, in toate ii vedem de departe cu ochiul liber !!
    Toti !!
    Li se falfaie de noi toti, li se falfaie de orice ... nu-i atinge nimic deocamdata decat banul si interesul personal...
    Restul e pierdere de vreme, mi-e sila deja, m-am saturat, nu vad nici o sansa sa scapam de analfabetii astia in viitorii 30 de ani..... si se inmultesc al naibii, tot mai mult creste fauna asta din Parlamentul Romaniei si din celelalte institutii ale statului roman..
    Si nu-i deloc o boala rusinoasa pentru ei, vi se pare ca-i este vreunuia rusine ?! Ca se trateaza ?!
    No way !!
    Toata ziua in gura cu grija romanilor, cu dreptatea, cu repararea nedreptatilor facute amaratilor de romani de guvernarile anterioare, toata ziua cu minciunile in gura....
    Nici o sansa sa scapam de sleahta asta politica corupta si hoata aciuata in Romania.
  • +16 (16 voturi)    
    Zodia Cancerului (Vineri, 20 decembrie 2013, 8:31)

    Fisherman [utilizator]

    Coruptia este precum Cancerul: dreneaza fluxul vital al organismului catre un organ strain de organism pana in momentul in care il ucide.
    Faptul ca in Romania exista atat de multi demnitari care trateaza Coruptia ca pe un drept primit impreuna cu mandatul obtinut prin vot are o singura explicatie pertinenta: apartenenta la bazinul politico-ideologic realizat in deceniile dictaturii comuniste care cerea supunere oarba in fata deciziilor cupolei pcr in schimbul unui tratament preferential in sfera avantajelor materiale.
    Acest bazin nu a fost drenat prin Lustratie, nici nu a fost asanat printr-o functionare corecta a Justitiei in perioada de pionierat a capitalismului de cumetrie.
    Perioada de pionierat a fost brutal intrerupta de fenomenul Basescu care a reusit sa repuna in drepturi cateva institutii de baza ale statului de drept.
    Coruptia este astazi o tumoare cu metastaze extinse in toata societatea si ameninta sa intre in faza terminala.
    Extirparea acestei tumori trebuie facuta chirurgical, cu precizie, pentru a nu compromite organele sanatoase si pentru a salva Organismul.
  • +10 (10 voturi)    
    Frumos cadou de Craciun. (Vineri, 20 decembrie 2013, 9:00)

    mircea [anonim]

    Bravo d-le Mixich!Ai scos din cartealui Jorge Bergoglio esentialul,poate vor intelege politicienii nostri ceva.Ai scris putin tocmai ca sa nu se plictiseasca citind,dar textul si cuvintele spun totul,semn ca,cartea monseniorului ti-a patruns in suflet.Chiar daca politicienii nostri nu vor citi cartea,sper sa citeasca acest articol si sa se gandeasca la el.Ii va ajuta foarte mult si ne va ajuta si pe noi.Poate vom ajunge sa fie mai putini cei de care sa ne fie scarba.Acum scarba este generala.Presedintele Camerei Deputatilor declara doct ca nu-i vinovat,cu toate ca nici nu a citit despre ce si cine-i vorba.Caz recent cu un deputat prins in fapt.De ce esti mai sus,trebuie sa puti mai rau!Ce sa mai spuna altii despre noi,cand alesii nostri put de ti se face scarba de ei!
  • +10 (10 voturi)    
    Lectio levis et brevis! (Vineri, 20 decembrie 2013, 9:08)

    atoni [anonim]

    Multumim frumos!
  • +14 (14 voturi)    
    E timpul sa iesim in strada! (Vineri, 20 decembrie 2013, 9:23)

    Calin [anonim]

    Felicitari pntru articol! Sunteti unul dintre putinii jurnalisti pe care ii admir si respect in tara asta.
    Articolul a fost scris in contextul in care coruptia a atins, intre-adevar, cote nemaintalnite si tupeul politicienilor nu mai are limite. Intentia lor de a se pune inafara legii in privinta coruptiei nu ar trebui sa fie ignorata de noi cei multi. Nu este sufcient sa scriem articole frumoase si comentarii pline de patos. Ei nu numai ca nu le citesc, dar nici nu le pasa de asta. E nevoie sa iesim in strada, sa ne afirmam cu putere punctul de vedere si sa nu ne mai lasam calcati in picioare de aceste rebuturi umane. Sa ne aparam viitorul nostru si al copiilor nostri si pentru care s-au sacrificat cei din decembrie 89 pe care acum ii comemoram!
  • +10 (10 voturi)    
    SA NE TRAITI !!! (Vineri, 20 decembrie 2013, 10:38)

    ada [anonim]

    Domnule Mixich ,sa ne traiti ,pentru a scrie si a ne exprima pe multi dintre noi.Va citesc cu mult interes toate articolele .
    La multi ani cu sanatate si tot binele din lume.
  • +2 (6 voturi)    
    Domnule Tapalaga (Vineri, 20 decembrie 2013, 12:08)

    radiola [utilizator]

    Felicitari pentru articol.
    Tara asta ar fi mai curata daca ar citi fiecare politcian aceste randuri si ar intelege ceva din ele.
    Din pacate hotnews nu este prietena politicienilor si nici revista 22,asa ca eu cred ca ramane un articol frumos doar pentru noi cei ce nu suntem atinsi de microbul politicii si nici al coruptiei.

    Sarbatori Fericite!
    • +9 (9 voturi)    
      hahahaha (Vineri, 20 decembrie 2013, 12:18)

      Pink Z [anonim] i-a raspuns lui radiola

      bun comentariu :)))
      • +5 (5 voturi)    
        scuze (Vineri, 20 decembrie 2013, 14:20)

        radiola [utilizator] i-a raspuns lui Pink Z

        Am vrut sa spun Domnule Mixich.
  • +4 (4 voturi)    
    Bravo! (Vineri, 20 decembrie 2013, 12:40)

    Trojan.H [utilizator]

    !
  • +6 (6 voturi)    
    Concurs "Cine stie castiga" (Vineri, 20 decembrie 2013, 13:12)

    Ciobanul Bucur [utilizator]

    Cine spune asa despre Ponta?
    1. Dupa ce a iesit de la Cotroceni cu coda intre picioare: "Aşa se întâmplă când eşti prost - cazul domnului Ponta. Căci, ce este prostia? Între altele, incapacitatea de a calcula consecinţele acţiunilor tale."
    2. "Mitomanul plagiator; un snapan de mahala, smecher, oportunist, badaran si poltron; debil ideologic, versatil moral, de fapt un personaj amoral, el este campionul coruptiei, al invartelilor sordide si al loviturilor sub centura; un neobolsevic; expert in combinatii oculte si in frazeologie de tip ventriloc; lipsit de scrupule; un egolatru arivist si meschin; un demagog iresponsabil si cinic; un cabotin."
  • +5 (5 voturi)    
    va rog o carte pe adresa lui nastase (Vineri, 20 decembrie 2013, 14:37)

    ..13 [utilizator]

    Acum, de Craciun este bina ca familia nastase sa primeasca o carte in dar -nu cred ca este cadou mai nimerit decat aceasta carte.

    A. NAstase a fost din totdeauna un mare iubitor de carte, si chiar cand a fost in cantonament tot cu cartea si-a indulcit vremea...

    Vremea trece,vremea vine!

    Sarbatori Fericite!
  • +1 (1 vot)    
    cheta (Vineri, 20 decembrie 2013, 15:59)

    daniel_wolf [utilizator]

    Ok.... Avem 580 de parlamentari, daca ne trebuie 10 lei pentru a edita o carte atunci am avea nevoie 5800 de lei pentru a edita cate o carte pentru toti parlamentarii, adica daca jumate din cititorii acestui articol ar dona 1 leu atunci am strange bani prntru aceste carti, se baga cineva?
  • +2 (2 voturi)    
    cheta (Vineri, 20 decembrie 2013, 15:59)

    daniel_wolf [utilizator]

    Ok.... Avem 580 de parlamentari, daca ne trebuie 10 lei pentru a edita o carte atunci am avea nevoie 5800 de lei pentru a edita cate o carte pentru toti parlamentarii, adica daca jumate din cititorii acestui articol ar dona 1 leu atunci am strange bani prntru aceste carti, se baga cineva?
  • +3 (3 voturi)    
    Cadou de Craciun... (Vineri, 20 decembrie 2013, 18:02)

    madame [utilizator]

    Este un articol frumos. Insa,nu stiu cum ar sensibiliza sufletele celor care este adresat continutul. Nici Papa Francisco daca le-ar vorbi personal nu s-ar face auzit. Personal nu ma mai consider de mult ortodoxa, iar de convertit intr-o alta religie nu vad scopul, insa il respect si chiar il iubesc pe acest mare preot catolic. Mai mult de atat ar fi bine sa stiti ca Biserica Catolica chiar este activa in ajutorarea celor care au nevoie si solicita ajutor
  • +3 (3 voturi)    
    Cadau de Craiun pentru toti. (Vineri, 20 decembrie 2013, 19:27)

    Sati [utilizator]

    Cel mai bun articol anticoruptie citit de mine cu niste comantarii la unison .Recomand tuturor articolul si comentariile.Va multumesc.
  • +2 (2 voturi)    
    'Imi pare rau', nu 'iarta-ma' (Vineri, 20 decembrie 2013, 21:53)

    hotnewsfil [utilizator]

    Vlad Mixich : Caci pentru a fi iertat, mai intai si mai intai trebuie sa-ti para rau. Abia atunci va incepe sa nu ne mai fie scarba de tine./
    Exista prostul obicei, al celor superficiali, necivilizati, egoisti, esential - nesociabili, ca atunci cand afecteaza, intr-un fel sau altul, alta persoana, sa isi treaca neobservat gestul, sa nu manifeste nicio parere de rau pentru afectiunea pe care tocmai a provocat-o altuia. Unii obisnuesc , pentru a se arata "civilizati", sa arunce, in graba, un "iarta-ma", dupa care sa mearga mai departe, sa considere ca au facut ceea ce este necesar pentru a li se sterge complet fapta, ca cel afectat trebue sa se considerecomplet 'vindecat',ca si cum nimic nu i s-ar fi intamplat. O asemenea atitudine o au cei ce te imbrancesc, te lovesc, pe strada. Arunca un 'iarta-ma!' si merg mai departe. Daca victima indrazneste sa le atraga atentia asupra faptei lor, sa exprime un repros civilizat, rau-facatorii se considera profund jigniti si sare cu gura mare : 'ce vrei, domne, te-am omorat, te-am mancat?' Nimeni nu ne poate ierta o gresala, de orice fel, prin care l-am afectat pe alt om. Nimeni! Doar el, faptuitorul se poate ierta , el, pe el. Iertarea se afla in el! Daca realizeaza gresala facuta, prin care l-a afectat pe altul, infaptuitorul trebue sa simta 'parerea de rau', sa regrete cinstit, profund, in sinea lui, afectiune provocata altuia Daca regreta sincer, in sinea lui, 'pacatosul' ajunge in starea de a se putea ierta el, pe el. In acest fel, 'pacatosul' face un pas pe calea indreptarii,a civilizarii sale, nu va mai repeta gestul regretabil, nu va ma imbranci un trecator, nu va mai jigni un conlocutor Imediat dupa comiterea afectarii altuia, infaptuitorul trebue sa nu ceara 'iarta-ma!', ci sa spune 'imi pare rau!', ca semn de civilizatie fata de victima, chiar daca, la inceput, este conventional, nu fundamentat pe regretul sincer, din intimitatea sa, ce va urma. Daca 'faptuitorul' se iarta in acest fel, Dumnezeu il va autoierta
  • +1 (1 vot)    
    felicitari (Vineri, 20 decembrie 2013, 23:08)

    lenca [anonim]

    Excelentttttttttttttttttttttttttttt!
  • 0 (0 voturi)    
    Are perfecta dreptate (Sâmbătă, 21 decembrie 2013, 10:55)

    Alistar44 [anonim]

    Oare o fi ajuns papă în mod cinstit ??? În ziua de azi mă mir foarte tare !!! Posturile de acest gen sunt de regulă obţinute cu totul altfel. Papa Borgia - cel mai depravat papă - se scrie că a ucis prin otrăvire cca 200 cardinali şi alţi oponenţi care nu s-au lăsat convinşi cu banii oferiţi, mai putini probabil decât cei oferiţi de alţii.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică