Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Un liberal tragic: John Gray si mitul progresului

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Miercuri, 4 decembrie 2013, 17:17 Actualitate | Opinii

Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

John Gray este un important filosof po­li­tic, admirabil critic cultural și un intelectual pu­blic nonconformist. Este adversarul ori­cărei dogme, un distrugător de mituri în­totdeauna pregătit să sfi­de­ze idolii tribului, indiferent de cât de dezamăgitor ar pu­tea acest lucru să fie pen­tru cei care caută răs­pun­suri imediate la întrebări fun­damentale. Ultima sa carte este simultan edificatoare și binevenită. Ea continuă ata­cul lui Gray împotriva ero­rilor modernității, printre care se află și mitul pro­gre­sului ca dezvoltare lineară de la simplu la complex și, într-un mod moralizator, de la rău la bine. Gray vede progresul drept un anestezic intelectual, echivalentul pro­za­cului, care are rolul de a ne domoli frus­trările, anxietățile și fricile. El identifică această fascinație cu progresul în ma­jo­ri­tatea meta-narațiunilor modernității, de la liberalism la socialismul timpuriu, la marxism, bolșevism și progeniturile lor.

Certitudinea că progresul este ineluctabil, inexorabil și ireversibil ne face orbi la efec­tele secundare mai întunecate ale aven­tu­rii modernității: explozii sălbatice de in­to­leranță, discriminare, persecuții și ge­no­cid, asalturi iraționale asupra naturii. Mi­tul progresului este intim legat de divi­ni­za­rea viitorului și de încercările de a evita orice formă de autoevaluare: „dintre mul­tele beneficii ale credinței în progres, cel mai important ar putea fi acela că pre­vi­ne excesul de autocunoaștere“ (p. 4). Ro­mancierul francez Émile Zola, exemplul pa­­radigmatic al intelectualului angajat, a scris: „Cred că viitorul umanității de­pin­de de pro­gresul rațiunii prin știință“. Scri­i­torul rus Osip Mandelstam a avut o per­cep­ție com­plet diferită asupra istoriei atunci când a mărturisit soției că, la vârsta de cinci ani, atunci când a auzit pentru pri­ma oară cu­vântul progres, a început ime­diat să plân­gă. Progresul este o iluzie con­tagioasă, dar această subjugare este exact ce­ea ce cel care crede în ea refuză să ad­mi­tă: „Pentru cei care trăiesc în mit, acesta pare un fapt aprioric. Progresul uman in­tră într-o asemenea ca­te­gorie de fap­te. Dacă îl ac­cepți ai un rol în marele marș al uma­nității. De­si­gur, uma­ni­ta­tea nu măr­șăluiește ni­ciunde. «Uma­nitatea» es­te o ficțiune for­mată din mi­liarde de in­di­vizi, iar pentru fiecare în parte via­ța are un ca­rac­ter final și singular“ (pp. 6-7).

Credința de neclintit în pro­gres este pro­fund legată de convingerea fer­mă că ști­ința este, într-un fel sau altul, ca­pabilă să îmbunătățească viața umană. În mod evi­dent, există realizări teh­no­lo­gice care nu pot fi negate, dar ne di­mi­nu­ează ele oare an­goasele esențiale? Nu a fost ști­ința im­­plicată în planul abominabil al na­ziș­ti­lor de a impune o comunitate ra­sială pu­ri­fi­cată de pretinși agenți poluanți? Nu a fost „marele experiment“ stalinist în­ră­dă­cinat în exaltarea prometeică a teh­no­logiei?

Din anumite puncte de vedere, mare par­te din critica lui Gray a moștenirii Ilu­mi­nismului, atât de profund inserat în fon­dul mediului nostru spiritual, este si­mi­la­ră cu reacția conservatoare la fantasma dez­voltării continue către o comunitate pa­cificată și armonioasă. Gray nu este nici conservator, nici pesimist, dar este ceva spenglerian în viziunea sa asupra civi­li­za­ției noastre drept lipsită de suflet și de sens, cel puțin pe termen lung. În aceeași direcție, demonstrația sa despre lipsa de sens a oricărei teorii care declară sfârșitul istoriei, indiferent dacă este inspirată de Hegel, Marx, moștenitorul lor ruso-fran­cez Alexandre Kojève sau teoreticianul ame­rican straussian Francis Fukuyama, este relevantă pentru înțelegerea tumul­tu­lui global de după Războiul Rece. De fapt, de­parte de a fi dus la apariția unui echi­li­bru democratic în care valorile liberale pro­voacă un febril entuziasm în toată lu­mea, prăbușirea blocului sovietic a pro­vo­cat noi forme de malaise, perplexitate și de con­fuzie. Aceasta nu înseamnă că neg im­por­tanța istorică a revoluțiilor din 1989-1991, ci doar că accentuez, împreună cu Gray, necesitatea de a evita orice ten­tație teleo­logică. Deconstrucția pro­gre­su­lui drept fantasmă redemptivă, făcută de Gray, nu este o invitație la fatalism, ci un apel la lu­ciditate și la rezistență în raport cu cân­tecele de sirenă ale sistemelor ideo­logice.

În demonstrația sa, Gray apelează mai mult la literatură decât la tratate de fi­lo­sofie politică. Unul dintre autorii săi fa­voriți este Arthur Koestler, romancierul și gânditorul nonconformist central-euro­pean paradigmatic, care deseori și-a ex­pri­mat disprețul pentru orice încercare gran­dioasă de a optimiza condiția umană: „Koest­ler a înțeles un fapt pe care me­lio­riș­tii li­be­rali au refuzat să-l confrunte: pro­gre­sul gradual este imposibil. Când iluzia ameliorării graduale a fost obli­te­rată de realitate, el, împreună cu mulți din ge­nerația sa, a ajuns la concluzia con­form căreia catastrofele sunt parte in­tegrantă a evoluției umane“ (p. 32). Cu alte cu­vin­te, nu există un drum facil, lip­sit de du­re­re, către o lume mai vrednică – dezastrele și cataclismele sunt intrinseci des­tinului nostru. Koestler nu a fost sin­gurul care a avut o astfel de viziune me­lancolică asu­pra istoriei și politicii. Gray analizează in­tuițiile unor autori precum Joseph Co­n­rad, Sigmund Freud, T.E. Hul­me, Joseph Roth, Stefan Zweig, Curzio Ma­la­parte, Geor­ge Or­well, Samuel Beckett, Wallace Stevens și Jorge Luis Borges. Toți au avut în co­mun conștiința dezrădăcinării existențiale, a pribegiei, a angoasei, soli­tu­dinii și stra­nietății. Toți au avut rezerve privind so­li­ditatea construcției de­mo­cra­tice a so­cie­tăților moderne. Toți au fost conștienți de fragilitatea umanismului: „Far­mecul mo­dului de viață liberal cons­tă în faptul că permite majorității oa­menilor să renunțe inconștient la propria libertate. Per­mi­țând majorității uma­ni­tății să își ima­gi­neze că sunt pești zbu­rători, când, de fapt, ei își petrec viețile sub valuri, ci­vi­li­zația liberală se în­te­me­iază pe un vis“ (p. 62).


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
























Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

419 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...


Ultimele articole din Actualitate | Opinii
Luni, 18 decembrie 2017
 
Luni, 18 decembrie 2017
 
Joi, 14 decembrie 2017
 
Joi, 14 decembrie 2017
 

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi