Presedintele uneia dintre cele mai mari banci comerciale din Romania a afirmat recent ca orice guvern al Romaniei ar trebui sa tinteasca o crestere economica reala de cel putin 5% anual. Un editorial in ZF reia teza si propune ca in Constitutie sa fie prevazuta o obligatie in acest sens. Asemenea ganduri exprima preocuparea devenita obsesiva, la noi si in restul Europei, privind iesirea dintr-o criza ce nu se mai termina. BERD este pesimista in legatura cu sansele reducerii decalajelor economice in anii ce vin invcand reforme intarziate in tari din Europa centrala si de Rasarit, desi contextul general pare sa fie subestimat in aceasta apreciere si tot BERD sublinia nevoia de a miza mai mult pe economisire interna intr-un alt raport. In contrast, exista voci increzatoare in rate de crestere tot mai mari in perioada ce vine.

Daniel DaianuFoto: Hotnews

Anul acesta vom termina probabil cu o cifra de crestere reala a PIB-ului in jur de 2,5%, care se datoreaza, in larga masura, recoltei agricole. Sunt cateva observatii de facut referitor la aceasta cifra:

-cresterea probabila din 2013 este in perimetrul cresterii potentiale de acum a economiei autohtone;

-estimari indica ca potentialul de crestere in Romania a fost injumatatit de criza financiara si economica –a fost tras de la 5-5,5% la 2-2,5% anual;

-in UE cresterea potentiala a fost serios erodata de criza –media a fost trasa de la 2-2,5% la 1-1,5% anual;

-exista deosebiri semnificative intre tari in ce priveste situatia economica, ceea ce se reflecta in dinamici economice diferite (tarile din nordul zonei euro vs. cele din Sud)

-chiar si economiile cu o situatie mai buna sunt influentate de starea de ansamblu a zonei euro; explicatii tin de comertul intra-comunitarprecumpanitor si legaturi financiare stranse;

-economiile mai mici intra mai puternic sub incidenta fortei gravitationale a evolutiilor din Uniune;

-desi mare parte din Uniune nu mai este in recesiune premizele pentru o reluare semnificativa a cresterii economice nu exista inca;

-sunt semne ce contureaza perspectiva unei cvasi stagnari economice de durata: ar lucra aici, intre altele, “efectul bilantier” (balance-sheet effect) al supra-indatorarii firmelor si gospodariilor, care diminueaza inclinatia spre investitii si consum; la care se adauga ineficacitatea instrumentelor conventionale de politici de stimulare (dobanzi de referinta la minim istoric si datorii publice ce cresc rapid, impreuna cu pericolul unei debt deflation/marirea poverii datoriei prin scaderea preturilor)

Sa revenim la economia noastra. Daca se accepta contextul european schitat mai sus, avem de lamurit cat de posibila este o rata de crestere economica reala de 5% anual. Ar fi vorba deci de mai mult decat o dublare a ratei medii din ultimii ani, daca o “normalizam” facand abstractie de contributia (plus, sau minus) a agriculturii. Din punct de vedere macro Romania arata:

- deficit bugetar structural ajuns la sub 2% din PIB (o considerabila corectie fiscala);

- o reducere foarte mare a deficitelor externe: cel de cont curent ce se va situa la cca 1,5% din PIB in 2013, fata de 13% in 2007 si 4% in 2012;

- inflatia la finele anului va fi probabil de cca 2%. Scaderea puternica a inflatiei are doua efecte contradictorii asupra cererii agregate: pe de o parte influenteaza pozitiv protejarea puterii de cumparare a populatiei pe de alta parte mareste rata reala a dobanzii la care se pot finanta firme si gospodarii, ceea ce loveste in cererea agregata.

- o datorie publica care, desi s-a mai mult decat dublat in anii de criza, pare sa se stabilizeze la 38% din PIB; scaderea serviciului datoriei publice si a perceptiei de risc a Romaniei (vezi costul asigurarii/CDS-urile);

- rata de absorbtie a fondurilor europene a crescut in 2013, dar ramane inca mult sub cerinte;

- deficitul bugetar va fi in 2013 aproape dublul celui de cont curent. Aceasta situatie isi are cauza de baza in restrictii de finantare (costul inalt explicit si implicit) cu care se confrunta sectorul privat si mai putin in efectul de inlaturare (crowding out) exercitat de bugetul public;

Exista alte aspecte care pun pe ganduri: multe intreprinderi abia pot supravietui; capitalizarea a numeroase companii este deficitara (aici gasim o explicatie pentru revenirea in forta a arieratelor intre intreprinderi, care sunt accentate si de dezintermedierea bancara); investitiile au scazut mult in economie, ca sunt din economisire interna, sau din strainatate.

Ce ar putea face ca economia sa tureze mai iute, astfel incat sa dubleze rata de crestere economica. Trebuie observat ca o dublare a ratei de crestere reale efective, sau potentiale, de la 2-2,5 la 5% din PIB, ar implica o expansiune viguroasa a cererii agregate, care ar trebui sa se vada in productie interna de “tradables”( bunuri exportabile si ce pot inlocui importuri) daca dorim sa protejam echilibrele economiei. Avem resurse pentru asa ceva? Adica, avem resurse pentru a stimula cererea si oferta interne fara impovarare prin indatorare? Se poate imagina un impact asupra cererii si productiei prin impuls fiscal, dar care ar cere marirea serioasa a deficitului bugetar. Este practic imposibil de construit o politica bugetara care sa se bizuie pe deficite ce ar depasi 3% din PIB in mod constant. Asa ceva nu este rational in conditiile date. Se poate prezuma o reactie nervoasa imediata a pietelor financiare la politici ce ar mari deficitul bugetar sensibil peste 3%. Reactia ar fi ilustrata de suirea brusca a marjelor la imprumuturi de finantate/refinantare a datoriei publice. Despre ce consolidare fiscala s-ar mai putea vorbi? Este de gandit ca un astfel de demers ar muri in fasa. Ar fi de amintit si reactia Comisie Europene. Drept este ca exista “clauza de investitii” (tolerarea unei cresteri a deficitului cu necesarul de co-finantare a investitiilor din fonduri europene) care poate ajuta investitiile publice, insa este insuficient. Sectorul privat are resurse limitate, secatuite de criza actuala. Exista unele proiecte de investitii majore (ale unor companii straine mai ales), dar sunt cazuri izolate. Realitatea este a unei economii in care finantarea bancara nu merge. Si fara bani care sa circule (preferinta pentru lichiditate mult crescuta, arieratele in proliferare) motoarele economiei nu au cum sa nu fie gripate. Multiplicatorii cheltuielior functioneaza slab in criza, atat in sectorul public cat si cel privat. Cresterea salariului minim poate ajuta intr-o masura foarte limitata cererea interna, mai ales ca avem de-a face mai degraba cu prezervarea puterii de cumparare.

Ce vreau sa spun, in esenta, este ca activitatea economica, in conditiile de acum, nu poate ajunge, la peste 4% din PIB; nu exista capacitate efectiva pentru asa ceva prin aceasta intelegand si masuri de politica publica. Poate cea mai mare contradictie launtrica in algoritmul cresterii economice este golul de finantare. Iar pietele de capital nu pot suplini micsorarea creditarii bancare, in timp ce “bonanze” financiare ies din calcul.

Sa tintesti o crestere economica mai inalta este rational daca exista resorturi (drivere) interne care sa o sustina. Altminteri, visam cai verzi pe pereti! Si sa pui in Constituie prevederea ca orice guvern sa aiba o asemenea obligatie este un nonsens. Ce te faci, de exemplu, daca dupa o perioada de crestere a economiei peste potential (intrucat se poate intampla asa ceva) sunt necesare ajustari care induc incetinirea dinamicii economice sub, sa zicem, 3% din PIB? Ar fi obligat un guvern sa ignore cerinte ale unei gestionari de bun simt a economiei in virtutea unei prevederi constitutionale neinspirate?

Pentru 2013 are sens sa fie urmarita o rata de crestere economica nu mai mica decat in 2012. Daca incasarile fiscale vor merge mai bine merita sa fie diminuate contributiile sociale (CAS). Politica monetara nu poate face mare lucru (din cauza mecanismului de transmisie si gradului de euroizare ridicat) in timp ce, cum s-a mentionat deja, scaderea inflatiei are efecte contradictorii asupra cererii agregate. Politica bugetara trebuie sa sprijine cererea agretata prin mentinerea nivelului cheltuieilor publice unde un rol cheie il are absorbtia de fonduri europene. Totodata, o mai buna cheltuire a banului public trebuie sa fie prioritara.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro