Poate vi-l imaginați pe Vladimir Putin frecându-și mâinile în timp ce privește fiasco-ul în care s-a transformat summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Dintre cele șase țări curtate de Uniunea Europeană doar două continuă drumul: Republica Moldova și Georgia. Barroso și Van Rompuy care fac declarații dure la adresa Ucrainei par a fi învinși de jocul rusesc. Sunt lucrurile atât de simple pe cât par?
Cine a câștigat cel mai mult la Vilnius? Cel puțin pe termen scurt – Republica Moldova
Putem felicita Republica Moldova. Dacă aveți vreo rezervă gândiți-vă la situația din ultimele luni: embargo pe vin, amenințări cu tăierea gazului rusesc, amenințări în ce privește Transnistria. Mă întreb ce guvernare românească ar fi avut curajul să continue negocierile cu Uniunea Europeană în condiții asemănătoare. După criza politică de la începutul anului trecut parcă întregul guvern a s-a transformat într-o echipă de pentru finalizarea negocierilor pentru Acordul de Asociere cu UE: Ministrul de Externe a devenit Primul Ministru iar Ministra Afacerilor Europene a devenit Ministru de Externe.
Bineînțeles, mai sunt multe de îmbunătățit în Republica Moldova. Așa cum știm chiar din ograda noastră, progresul în negocierile cu Uniunea Europeană nu înseamnă automat reducerea corupției, îmbunătățirea actului administrativ sau reducerea influenței politicienilor asupra economiei și administrației publice. Dar guvernul moldovean a prins ritmul negocierilor cu Uniunea Europeană și îl respectă aproape fără greșeală. Următorii pași după Vilnius sunt complicați: în primul rând moldovenii trebuie să suporte eventualele repercursiuni ale Federației Ruse după gestul de frondă care e parafarea Acordului de Asociere. O să fie frigul mai puternic decât determinarea Republicii Moldova? Sunt oamenii obișnuiți dispuși să suporte greutățile economice, eventual interdicția de a mai lucra în Federația Rusă?
În al doilea rând e vorba de birocrația pe care o presupun Acordul de Asociere, Acordul de Liber Schimb și Acordul pentru Liberalizarea Vizelor. Pentru primele două, după parafare urmează traducerea celor 972 de pagini și verificarea lor. Comisia Europeană susține că semnarea se poate face doar spre sfârșitul anului viitor. Această întârziere ar putea fi greu de suportat de populație, mai ales dacă presiunile rusești se intensifică. Emoții sunt încă și în ce privește liberalizarea vizelor, unde următorul pas e votul din Parlamentul European. Dorința lui David Cameron de a reduce imigrația nu e o veste bună nici pentru Republica Moldova. Valul de scepticism (ca să nu zicem de lașitate) care i-a cuprins pe politicienii europeni în preajma alegerilor din 2014 ar putea să amâne votul din Parlament până după perioada electorală. Din nou, orice amânare poate fi periculoasă pentru Republica Moldova.
Întrebarea pentru politicenii europeni este dacă vor fi destul de curajoși (sau vizionari) încât să ia măsurile necesare pentru a nu amână inutil semnarea Acordului de Asociere și liberalizare vizelor.
Putin egalează
Chiar dacă aparent diplomații Federației Ruse jubilează pentru că au reușit să împiedice un nou avans occidental în spațiul sovietic, cred că Vilnius este mai degrabă un moment de recalibrare pentru toți actorii implicați. Progresul făcut de Uniunea Europeană din 2009 depășea orice așteptări: până acum câteva săptămâni, Ucraina, cu un guvern pro-rus se pregătea să facă un pas care o aducea aproape de statutul de țară candidată UE. Influența Uniunii s-ar fi extins în Caucaz dincolo de Georgia. Era obligația Moscovei să își recâștige aliații. Pentru Armenia negocierile au luat o turnură tragică atunci când Federația Rusă a anunțat că reîncepea exporturile de arme către inamicii azeri. Cu Ucraina, șahul a durat până în ultimul moment, e greu de știut cu ce promisiuni/amenințări l-a convins Putin pe Ianukovici.
Uniunea Europeană – să ne mulțumim cu ce am câștigat
În ciuda scorului de pe tabela de marcaj, Uniunea Europeană și-a consolidat poziția geopolitică. Republica Moldova pare a fi devenit un partener „ireversibil”, e un câștig neașteptat față de situația din 2009. În plus negocierile din ultimele luni cu Ucraina au alimentat așteptările populației și au bătut în cuie integrarea europeană ca temă majoră a politicii ucrainene. Departe de a fi luați prin surprindere de refuzul Ucrainei de a semna Acordul de Asociere cu UE, unii politicieni europeni s-au obișnuit deja cu ideea că Ucraina nu va semna înainte de 2015 și îi văd chiar avantajele. Decât o integrare grăbită a unui partener nepregătit și nu foarte doritor, așa cum ar fi Ucraina lui Ianukovici, UE ar putea prefera să redeschidă discuțiile cu un guvern pro-european. In plus, UE nu premiază guvernarea lui Ianukovici și păstrează în portofoliu toate avantajele Acordului de Asociere.
Dacă UE va progresa în mod consistent cu Republica Moldova în următorii doi ani, Ucraina va fi foarte motivată să voteze un regim pro-european și să continue negocierile în circumstanțe mai bune pentru toată lumea.
Georgia
Parafând Acordul de Asociere Georgia rămâne pe traseul european însă este veriga slabă din cuplul cu Republica Moldova. În Georgia avem situația inversată față de Republica Moldova, cu răsturnarea recentă a guvernării pro-europene care a avansat până la această etapă. Situația georgiană rămâne incertă: pe de-o parte publicul este pro-european și anti-rus. Pe de altă parte guvernarea actuală ar putea prefera să aplice tactica ucraineană și să avanseze în negocierile cu europenii pentru a obține cât mai mult de la Federația Rusă în schimbul refuzului de semna Acordul de Asociere.
Cine pierde?
Chiar dacă pentru Uniunea Europeană și Federația Rusă situația se re-echilibrează, există victime colaterale de pe urma ultimei confruntări.
Ucraina
Se vehiculează intens ipoteza că Ianukovici ar fi renunțat la integrarea europeană pentru a câștiga (chiar fraudulos) alegerile prezidențiale din 2015. Această ipoteză este dezastruoasă pentru Ucraina și e o regresie periculoasă la perioada în care alegerile erau fraudate sub ocrotirea Rusiei. Totuși, dacă interpretăm această ipoteză prin divizia care există între estul și vestul Ucrainei putem ajunge la o versiune mai nuanțată. 17,3% dintre ucrainieni se declară etnici ruși, iar partea estică a Ucrainei este mai influențată de Federația Rusă decât de Uniunea Europeană. Măsuri economice drastice și o campanie media anti-Ianukovici prin canalele rusești care sunt transmise în Ucraina ar fi un scenariu periculos pentru președintele ucrainean. În aceste condiții e greu de crezut că Ianukovici se va răzgândi în privința semnării acordului până în 2015.
Actuala Comisie Europeană
Parteneriatul Estic a fost lansat în 2009 și este proiectul cel mai important pentru Comisarul Stefan Fule, foarte important și pentru Catherine Ashton și Manuel Barroso. Din păcate, cei trei reușesc doar în mică măsură din ceea ce și-au propus atunci când au lansat Parteneriatul. Situația e dificilă pentru Štefan Füle– mandatul sau se rezumă la aderarea Croației, deschiderea negocierilor cu Muntenegru, Serbia și Islanda (negocieri care stagnează) și rezultatele Parteneriatului Estic. Pentru că politica externă europeană este atât de complexă e greu de spus care este vina Comisiei pentru situația actuală. Criticii (de altfel numeroși) lui Füle îi pot reproșa lentoarea birocrației europene pentru pregătirea parafării și semnării Acordului de Asociere.
România
Deși zilele acestea suntem mai degrabă preocupați să evaluăm cine a ajutat mai mult Republica Moldova sau cine ar fi putut să facă mai multe eforturi, totuși uităm că România are și de pierdut de pe urma summitului de la Vilnius. Dacă Ucraina ar fi semnat Acordul de Liber Schimb astăzi automat acest acord ar fi intrat în vigoare în mod provizoriu. Acest lucru ar fi însemnat eliminarea taxelor vamale pentru exporturile românești către Ucraina și o potențială revigorare a comerțului și activităților economice în nordul României. Indiferent de culoarea politică a guvernării din Ucraina avem tot interesul să susținem deschiderea economică a Ucrainei și integrarea sa europeană.
Comenteaza pe Contributors.ro
