Prietenul meu Cristi Pantazi scrie un text provocator în care deplânge absența lui Traian Băsescu de la Bruxelles când Barroso a anunțat propunerea Comisiei de ridicare a vizelor pentru cetățenii din R. Moldova.
În primul rând e un mare succes pentru Moldova. Liberalizarea vizelor pentru Parteneriatul Estic (PaE) este un proces mult mai greu decât cel pentru Balcanii de Vest (făcut intenționat așa, după ce europenii s-au fript cu albanezii și bosniacii). Spre deosebire de Balcani, UE a împărțit Planul de liberalizare în două etape: Faza I = adoptarea legislației și Faza II = implementarea. Moldova a adoptat prima legislația necesară încă de anul trecut (am monitorizat acest proces și am publicat rezultatele în raportul ”Nota 8,6 din 10 pentru acțiunile din faza I – de ce ar trebui Comisia Europeana sa recomande trecerea in faza a doua a Planului de Acțiuni pentru liberalizarea vizelor” unde recomandam Comisiei să propună trecerea la Faza II. (LINK)
Pentru țările din Balcani s-au ridicat vizele automat când s-a adoptat legislația. Evident legile nu s-au prea aplicat. Deci, pentru PaE s-a inventat o nouă fază: implementarea. Moldova a trecut prima în această Fază II, și singura care a reușit până acum. A apărut dilema: câtă vreme monitorizează Comisia Europeană implementarea unor legi înainte să fie satisfăcută? Am făcut această discuție în raportul: ”2013 – Anul cheie pentru integrarea Republicii Moldova / Rusia strânge șurubul, UE trebuie să fie alături de Chișinău” (LINK).
Spuneam acolo că nu există precedent pentru această situație și dat fiind că Moldova era în frunte, Comisia va inova și va crea precedente, care se vor aplica apoi țărilor din PaE. Între timp, a mai apărut ceva semnificativ: UE a votat un mecanism prin care vizele pot fi reintroduse. În cazuri excepționale și cu aprobarea Comisiei, dar pot fi reintroduse. Deci decizia nu mai e ireversibilă. Ceea ce a relaxat decizia de ridicare a vizelor.
Astăzi avem deci răspunsul la dilemă: Comisia a monitorizat aproape un an implementarea și propune ridicarea vizelor. Cred că aici a jucat un rol și ce se întâmplă la Kiev. Comisia vrea să arate Ucrainei ce pierde. Dacă moldovenii vor circula liber în UE și ucrainienii nu, președintele Ianucovici va simți asta electoral.
Tot răul spre bine pentru Moldova. Acum mai e nevoie ca statele membre să aprobe propunerea în Consiliu. Să sperăm că se va întâmpla asta înainte de alegerile din Moldova. România trebuie să pună în toate Consiliile JAI (interne) și Afaceri Generale problema deciziei finale. Dacă e nevoie, Traian Băsescu trebuie să o ridice până la nivel de Consiliu European.
Acum, despre Băsescu. A fost o vreme în care Președintele a fost un campion al Moldovei în UE. E drept, nu singur. Toți miniștrii noștri de Externe au avut ca temă să pună Moldova în concluziile Consiliilor pe Afaceri Generale. Indiferent că erau pedeliști, liberali, pesediști. Din fericire, avem consens pe direcție, iar politicienii își dau la gioale pe ritm. Competiția dintre Băsescu și Ponta pe gazoduct arată asta: se ceartă pe tema care face mai repede gazoductul. Cum spuneam într-un text recent din Dilema veche, acordul de la Snagov este încă în vigoare pentru Moldova. La Snagov s-a semnat în 1995 acordul prin care toate partidele românești parlamentare au decis orientarea României spre UE. Asta s-a întâmplat. Însă o parte a națiunii române e în afara UE. Pentru acea parte, Snagovul este în picioare. Faulturile între politicieni pe tema Moldova sunt pe ritm și pe acțiuni, nu pe direcție.
Iar direcția este: Moldova în UE. Traian Băsescu a fost foarte bun cât a ținut acest obiectiv. La un moment dat a început să adauge și alte teme, personale, politice, emotive, plus jocuri de culise și intrigărie. A început să arate mușchii acolo unde se construiește încet și cu răbdare diplomatică. A făcut promisiuni și nu le-a urmărit aplicarea. Apoi a făcut noi promisiuni ca să uităm de aplicarea primelor.
Victor Ponta beneficiază de asta: că Băsescu pierde teren pe tema Moldova la Bruxelles. Mulți au crezut că dacă UE a apărat anul trecut statul de drept, acum îl va apăra pe Băsescu pe orice temă. Fals. La Bruxelles, se lucrează pe dosar. Trebuie să ai credibilitate pe dosarul aflat pe masă.
Traian Băsescu are un mare merit pentru că a împins tema Moldova pe agendă. Atât în România cât și la Bruxelles. Primii săi ani au însemnat o ofensivă în Est, practic după mulți ani de ignorare a temei. Asta a fost bine. Și cred că rămâne moștenirea sa diplomatică: guvernele și președinții viitori vor lua ca atare orientarea României spre Moldova și Moldova ca temă predilectă pe care România o pune pe agenda de politică Externă a UE. Astea fiind spuse, să vorbim despre ultima perioadă. Pentru că scârțâie. Mai ales în ultimii 2 – 3 ani.
Întrebarea este: după ce a reușit să pună Moldova pe agenda, e capabil să aibă leadership european pe subiect? Din păcate, aici își arată limitele. A fi leader european pe un subiect trebuie să joci în echipe, să îți maschezi interesul tău, să conduci from behind, cum ar zice americanii. Băsescu nu a fost niciodată un jucător de echipă, nu a intrat în tandemul de forță Polonia – Suedia. Nu a reușit să transfere Moldova în pachetul Balcanic (din păcate). Copilul său de suflet – Sinergia Mării Negre – nu a decolat. Ar fi trebuit să admită limitele și să recunoască că există un cadrul decis al relației UE – Moldova: Parteneriatul Estic. Să decidă că dacă acela e cadrul ar trebui să jucăm în el și să devenim lideri acolo. Alături de polonezi și de suedezi. În schimb, a jucat ciudos, supărat că de ce nu s-au adoptat jucăriile sale. A imprimat și diplomației românești această logică ciudoasă.
Dar măcar am jucat mai mulți ani, sub Băsescu, rol pozitiv. Am împins la căruță, mai pe cont propriu, mai nărăvaș, dar trăgeam. De la un moment dat încolo, Băsescu a început să derapeze. Nu a mai fost clar cât urmărește agenda europeană și cât pe cea personală și politică. De la un punct încolo, europenii au fost reticenți să-l urmeze pe Băsescu pentru că devenise oscilant între agende.
Deci, dragă Cristi, nu-l plânge pe Băsescu, și-a făcut-o cu mâna lui. Barroso lucrează cu oameni diferiți pe dosare diferite. Ieșirea de azi în format Barroso – Leancă – Ponta, când UE anunță un lucru foarte important pentru moldoveni, este rezultat al unei degradări treptate a personajului Băsescu pe tema Moldova. Asta nu înseamnă musai că Ponta performează deja, ci că se încearcă un restart cu România pe această temă.
Și din păcate pentru noi toți, ca țară, și chiar pentru Moldova ca țară, Băsescu și-o merită. Câteva exemple.
- Băsescu și-a luat consilier (Chifu) un tip care imediat după ce a fost pus în funcție a scris un editorial programatic (LINK) în care zicea că România ar trebui să securitizeze chestiunea transnistreană ca răspuns la numirea de către Rusia a lui Rogozin. Că, cică, gata cu soluția germană, e momentul băieților cu mușchi. Imediat am fost întrebat de la ambasade ce vrea să zică și ce vrea România cu chestia asta. Serios, omul se credea încă analist de securitate sau invers la SNSPA. Trebuia băgat cu capul sub duș rece sau dat afară. În schimb, e liber să exprime poziții în numele Președintelui României la diverse conferințe și întâlniri. Și face asta de trei ani. Îl vezi pe Chifu în stare să inspire încredere pentru ideea de leadership românesc în UE pe tema Moldova? Pare din partea noastră o schemă la mișto: dacă rușii pun un papagal războinic să gestioneze subiectul Moldova, punem și noi unul la fel, să se muște între ei. De altfel, Băsescu a început la Cotroceni cu Andrei Pleșu pe Externe și termină cu Iulian Chifu – asta așa, ca să măsurăm cu ochiul liber degradarea mediului.
