Asistam la o noua tentativa de anihilare a presedintelui Traian Basescu, in paralel cu manifestarea unor intentii explicite din partea USL de a prelua controlul asupra unor institutii cheie din stat, intr-un context intern si extern partial favorabil unor actiuni in forta. S-a redeschis, asadar, razboiul pentru "eliberarea justitiei de basism". Se anunta o noua inclestare, poate cea mai dura, intre Traian Basescu si marii sai adversari. Singura veste buna ar fi ca Romania va beneficia de o atentie sporita din exterior, chiar daca UE va intra in febra alegerilor europene. O noua misiune de evaluare din cadrul MCV va sosi in Romania, potrivit unor surse HotNews.ro, pe data de 25 noiembrie.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Atacul senatorului liberal Sorin Rosca Stanescu la presedintele Traian Basescu, acuzat ca ar fi beneficiat ilegal de 7 milioane de dolari in campania din 2008, pare sa fi fost ceva mai mult decat simpla tentativa a unui politician de se apara, SRS fiind la randul sau sub diferite anchete.

Seful statului a vorbit, vineri seara, despre un plan. L-a inclus in el si pe Sorin Ovidiu Vantu, eliberat in vara din inchisoare, dar a sugerat ca nici liberalii n-ar fi straini de conspiratie. Ar mai fi fost in tema ministrul de interne Radu Stroe si presedintele PNL, Crin Antonescu. Planul includea, potrivit presedintelui, o comisie parlamentara de ancheta. Despre necesitatea ei a vorbit in prima faza Crin Antonescu, dar pare sa fi renuntat la idee dupa ce documentele prezentate de SRS s-au dovedit a fi falsuri.

Unii editorialisti, ca Dan Andronic, sustin ca acuzatiile prefigurau chiar mai mult decat o simpla ancheta parlamentara. In realitate, sustine Andronic intr-un editorial publicat duminica, se pregatea terenul unei noi actiuni de suspendare.

Greu de spus daca scopul era suspendarea, fiind vorba totusi de documente falsificate grosolan si de acuzatii aduse pentru fapte inchipuite comise in afara mandatului, dar in mod clar Traian Basescu a devenit din nou tinta. Si nu doar el. Au intrat iarasi in colimator institutii cheie din sistemul de control.

La Consiliul National al PSD de sambata si duminica seara intr-un interviu la Antena 3, Victor Ponta a reluat obsesia USL: justitia. A acuzat iarasi DNA ca "fluiera intr-o singura directie", le-a promis alesilor locali ca va modifica legea ANI astfel incat agentia sa nu-i mai sanctioneze in caz de conflict de interese sau incompatibilitate, ci sa-i avertizeze. Anterior, liderul PNL, Crin Antonescu, s-a plans in toate iesirile publice ca, la capitolul justitie, USL practic nu functioneaza. Ce tradeaza aceste mesaje in cascada?

Ponta si Antonescu vorbesc in numele unor politicieni si oameni de afaceri care nu doresc sa-si riste libertatea. Situatia lor este disperata. Politicieni influenti si oameni de afaceri puternici sunt deja trimisi deja in judecata: Dragnea, Voiculescu, Niculae. Altii, ca Nastase si Vantu, au trecut deja prin inchisoare si risca sa se intoarca daca procesele lor se vor finaliza cu noi condamnari.

Vor astepta cuminti toti acesti politicieni si oameni de afaceri sa afle deznodamantul? Se vor resemna la gandul ca pana in decembrie 2014, cand expira mandatul presedintelui, nu pot face nimic? Cel mai probabil vor actiona sub presiunea timpului. Termenele curg, fiecare zi pierduta ii apropie de o posibila condamnare.

Disperati nu sunt doar cei de mai sus. Pe lista celor interesati ca Traian Basescu si alte cateva institutii-cheie sa fie redusi la tacere gasim baroni locali loviti in plin. Acesti baroni atotputernici tocmai constata ca nici macar mari familii, precum Cosma de la Prahova, nu sunt scutite de neplaceri. Asta inseamna ca oricine poate urma la rand.

Mai avem apoi aproximativ doua sute de primari, presedinti de consilii judetene si consilieri in atentia Agentiei Nationale de Integritate. Si ei sunt exasperati ca cineva inca isi tot baga nasul in afacerile lor, desi USL detine, teoretic, toata puterea.

Revedeti lista celor interesati sa se faca odata liniste si veti intelege mai bine de ce s-a reaprins razboiul cu Traian Basescu si cu o serie de institutii, in special cu justitia. Victor Ponta stie ca baronii si armata de alesi locali se vor mobiliza in campania de anul viitor numai daca guvernul ii va apara de ANI si de procurori. Pentru asta, guvernul trebuie sa preia controlul asupra unor institutii.

Victor Ponta nici macar nu se mai fereste sa o spuna public: "(...) sunt absolut convins ca atunci cand vom veni sa ne ajutati sa castigam in alegerile parlamentare nu ne veti spune <>"

Asadar, atacul la institutii se va intensifica, urgenta fiind castrarea legii ANI, slabirea capacitatii DNA si anihilarea presedintelui Basescu. Asta cu atat mai mult cu cat, la ultima iesire, si-a luat din nou angajamentul ca va apara independenta justitiei. Seful statului a dovedit vineri seara ca ramane un adversar periculos, capabil inca de lovituri cu mare potential de distrugere, cum ar fi declasificarea arhivei Dunarea.

Tot in lupta pentru preluarea controlului asupra unor institutii trebuie inclusa si incercarea infiintarii unui DNA-paralel, prin celebra ordonanta care oferea atributii sporite Directiei Generale Anticoruptie din cadrul Ministerului de Interne, tentativa oprita saptamana trecuta in Senat, dupa ce ordonanta trecuse de Camera Deputatilor.

Criticile premierului Victor Ponta la adresa Curtii Constitutionale fac parte si ele din peisajul "luptei cu basistii". A trecut putin timp de cand premierul Ponta s-a angajat la Washington sa respecte institutiile statului de drept, dar Guvernul USL arata ca nu concepe institutii in afara controlului politic.

Marele ghimpe infipt in coasta guvernarii USL raman serviciile secrete, in special Serviciul Roman de Informatii. Pentru a prelua controlul integral asupra sistemului de putere, sub pretextul "curatarii de basism", guvernul ar mai trebui sa schimbe conducerea SRI, DNA, CSM si al Inaltei Curti.

Or, cu SRI lucurile sunt foarte complicate, cata vreme Romania se afla in interiorul unor parteneriate strategie cu Statele Unite, in NATO si UE. Celelalte institutii, DNA, CSM si Inalta Curte se afla sub monitorizarea stricta a Bruxelles-ului.

La Inalta Curte, CSM tocmai l-a votat vicepresedinte pe Ionut Matei, care alaturi de presedintele Livia Stanciu nu prea lasa loc de multa speranta pe urmatorii trei ani celor care sperau la o imblanzire a judecatorilor supremi.

Oricat s-ar amagi liderii USL ca apropierea alegerilor europarlamentare va slabi vigilenta Comisiei Europene, realitatea pare sa fie, cel putin deocamdata, cu totul alta. Potrivit unor informatii obtinute de HotNews.ro, pe data de 25 noiembrie este programata o noua vizita a oficialilor europeni in cadrul MCV, misiunea fiind condusa de Michel Servoz, secretar general adjunct in cadrul Comisiei Europene. Nu va fi, probabil, o discutie tehnica pe tema angajamentelor din MCV, ci mai degraba o evaluare politica a Romaniei.

Pe de alta parte, este de asteptat ca Rusia sa-si intensifice activitatea impotriva acelor guverne care promoveaza exploatarea gazelor de sist. Alte motive de nemultumire la Moscova sunt scutul american anti-racheta de la Deveselu si sprijinul Romaniei pentru ca Republica Moldova sa capete mai multa independenta energetica in perspectiva apropierii de UE.

In acest context, n-ar fi exclus ca Moscova sa investeasca mai mult in acei lideri din USL apropiati de agenda ei. Romania avanseaza incet si sigur in fiecare din proiectele de mai sus, spre exasperarea Rusiei. Greu de crezut ca liderii de la Moscova vor privi cu mainile in san evolutiile de la Bucuresti, cum nici Dragnea, Nicolae, Voiculescu si ceilalti nu vor sta pe loc.

Mizele au crescut enorm chiar si fata de 2012, cateva teme au intrat in faza critica, astfel ca este foarte posibil ca Bruxelles-ul sa fie nevoit sa recurga la "optiunea nucleara", evocata recent de comisarul pe justitiei, Viviane Reding, daca Romania se va incapatana sa incalce regulile statului de drept.

In tot cazul, liderii PSD si PNL par decisi sa recurga la "arme interzise", sa treaca de liniile rosii, pentru a satisface interesele armatelor de cercetati penal care au contat pe USL pentru a prospera in liniste. Un nou blitzkrieg pare oricand posibil, mai ales ca institutiile dovedesc o neasteptata rezistenta la agresiuni poltice.

Unii vor spune ca Victor Ponta a mai tipat si in trecut, pentru a-i linisti pe marii penali si pe baroni dar ca n-a trecut niciodata serios la fapte. Nu-i chiar asa. Cu schimbarea brutala a procurorilor Papici si Alexandru premierul Ponta s-a dovedit imprevizibil si capabil de compromisuri majore pentru a se mentine cu orice pret la putere.

Dar este foarte posibil ca, actionand asa, adica mai urat decat tot ce am vazut pana acum, sa nu ajunga usor presedintele Romaniei.