Cazul TVA-ului la imobiliare solicitat cu titlu retroactiv persoanelor fizice a devenit o lupta a principiilor, mai presus de miza financiara. Ca si platitor constiincios de taxe si impozite, sunt de parere ca fiecare afacere trebuie sa contribuie proportional la bugetul de stat. Numai ca taxele si impozitele se stabilesc prin lege, iar cand aceasta nu exista (din omisiune voita sau nu), afacerea respectiva nu trebuie condamnata la plata retroactiva de impozite, si mai ales, la plata penalitatilor de intarziere.

av. Luisiana DobrinescuFoto: Hotnews

Daca la inceputul armaghedonului fiscal, ANAF s-ar fi inspirat din practica unor state precum Marea Britanie, s-ar fi limitat la solicitarea TVA-ul aferent tranzactiilor imobiliare (sau chiar al unui procent mai mic din acesta), fara plata de dobanzi si penalitati de intarziere.

In fond, penalitatea de intarziere se datoreaza pentru neindeplinirea culpabila, la termen, a unor obligatii (de plata). Ori in aceasta speta, culpa revenea legiuitorului si administratiei fiscale, nicidecum contribuabililor, prin lipsa reglementarii exprese.

Neavand o astfel de abordare prudenta, ANAF a solicitat persoanelor fizice accesorii duble fata de TVA-ul imputat, motiv pentru care nu a colectat mai nimic si a generat un asalt asupra instantelor de judecata cu mii de dosare.

Pe data de 7 noiembrie 2013, Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in cauzele conexate C¬249/12 si C¬250/12 Corina Tulica Hrisi si Calin Ion Plavosin, cauze referitoare la modalitatea de calcul a TVA la tranzactiile imobiliare efectuate de persoanele fizice care ulterior au fost calificate ca persoane impozabile obligate la plata TVA, de catre autoritatile fiscale.

Intrebarea adresata Curtii de Justitie de Inalta Curte de Casatie si Justitie din Romania a fost formulata astfel:

"In cazul reconsiderarii statutului vanzatorului de persoana impozabila in scopuri de TVA, contrapartida (pretul) livrarii bunului imobil fiind stabilita de parti fara nicio mentiune cu privire la TVA, articolele 73 si 78 din Directiva TVA trebuie interpretate in sensul ca baza de impozitare o reprezinta:

a) contrapartida (pretul) livrarii bunului stabilita de parti si diminuata cu cota de TVA sau

b) contrapartida (pretul) livrarii bunului convenita de parti?"

Conform recentei hotarari a Curtii de Justitie, atunci cand pretul unui bun a fost stabilit de parti fara nicio mentiune cu privire la taxa pe valoarea adaugata, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligata la plata taxei pe valoarea adaugata datorate pentru operatiunea supusa taxei, pretul convenit trebuie considerat, in cazul in care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobanditor taxa pe valoarea adaugata solicitata de administratia fiscala, ca incluzand deja taxa pe valoarea adaugata.

Practic, Curtea de Justitie a decis ca TVA-ul se va considera inclus in pret, in contractele in care partile nu au agreat clauze exprese privind TVA si in consecinta, pentru care vanzatorii nu au nici un temei contractual sau extracontractual de a solicita o suplimentare de pret egala cu TVA-ul.

Este o victorie profesionala importanta, desi nu rezolva in tot speta TVA-ului la imobiliare.

Este importanta pentru ca ne mai recapatam demnitatea si increderea intr-o judecata inteleapta, dupa o lupta de rezistenta de ani de zile in fata unor instante nationale, carora legislatia fiscala le-a aparut brusc ca fiind foarte clara.

Si mai ales este importanta pentru ca dovedeste ca disperarea nu iti ofera niciodata solutia cea buna - a se vedea in acest caz celebra Decizie 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale prin care Ministerul Finantelor a incercat sa impuna exact contrariul: "[...] pentru livrarile taxabile de constructii si de terenuri, taxa pe valoarea adaugata colectata aferenta se determina in functie de vointa partilor [...], dupa cum urmeaza: a) prin aplicarea cotei de TVA la contravaloarea livrarii [...], in cazul in care [...] partile nu au convenit nimic cu privire la TVA.

Hotararea pronuntata de Curtea de Justitie in cauza Tulica va influenta miile de dosare aflate pe rolul instantelor de judecata, in prezent suspendate.

Desi nu ofera solutia pe fond pentru aceste dosare, decizia Tulica zdruncina conceptia inoculata prin sutele de litigii pierdute pana acum, precum ca legea fiscala a fost clara in perioada 2005-2009, cu toate ca nimeni (nici macar fiscul) nu avea cunostinta de ea..

Un astfel de act poate sa redea curajul instantelor nationale de a se adresa Curtii de Justitie si cu celelalte intrebari preliminare necesare dezlegarii in tot a acestei cauze. Si nu numai.

Din motive care ne scapa sau pe care preferam sa nu le amintim deocamdata, instantele romanesti evita adresarea de intrebari preliminare Curtii de Justitie, cu toate ca, in cele cateva cauze judecate pana acum, castigul a revenit in proportie de 100%, contribuabililor.

Sau chiar aceasta sa fie teama?

In consecinta, in toate dosarele care se vor dezmorti acum, dupa solutionarea in cauza Tulica, adresati-va instantelor de judecata cu noi intrebari preliminare necesare dezlegarii in tot a problemei TVA-ului la imobiliare:

Este compatibila cu principiul securitatii juridice o practica administrativa a organelor fiscale care aplica unor activitati economice desfasurate in perioada 2005-2009 dispozitii ale legislatiei nationale de TVA intrate in vigoare de la data de 1 ianuarie 2010

In cazul operatiunilor de achizitie efectuate anterior de o persoana considerata de inspectia fiscala ca fiind persoana impozabila, articolul 167 din Directiva trebuie interpretat in sensul acordarii dreptului de deducere a TVA la momentul exigibilitatii taxei (spre exemplu la momentul la care respectivei persoane i-a fost emisa factura fiscala de achizitie prin care furnizorul sau a colectat TVA) sau doar ulterior, la momentul inregistrarii sale in scopuri de TVA?

Cine stie, poate ca daca legea s-a dovedit a fi neclara cu privire la modalitatea de calcul a TVA, nu va fi gasita clara nici cu privire la statutul de persoana impozabila dobandit retroactiv sau cu privire la exercitarea dreptului de deducere...