In iulie anul acesta s-au implinit 100 de ani de la nasterea lui Lucien Goldmann ((20 iulie1913 – 8 octombrie 1970), unul dintre cei mai inteligenti si originali exponenti ai marxismului occidental. Originar din Botosani, Lucien, caruia prietenii ii spuneau Gica, a fost un spirit mereu nelinistit. S-a apropiat in adolescenta de comunisti, dar nu a devenit niciodata membru activ al PCdR. Mama mea, Hermina, si sora ei, Cristina Luca (nascuta Bianca Marcusohn), au fost bune prietene cu el. Cu Cristina s-a vazut de cateva ori, dupa 1968, in timpul vizitelor acesteia in Franta. Au stat indelung de vorba. I-a daruit, cu dedicatie, “La sociologie du roman”. Una din cartile sale favorite era ”Les Conquérants” de André Malraux, a scris remarcabil despre ea.
Cel mai apropiat amic al sau era Eugen Bendel (devenit dupa 1945 Mircea Balanescu), ambasador al RPR la Paris in anii 50. Imediat dupa razboi, Balanescu a fost adjunctul lui Miron Constatinescu la “Scanteia”. Fratele sau, Lulu, a murit in timpul deportarii in Transnistria. Ma indoiesc ca Gica si Eugen s-au revazut la Paris in anii 50, dar cine stie? Goldmann avea structura si vocatie de eretic. In Franta nu s-a asociat cu variile grupuscule marxiste. Pentru doctrinarii comunisti era un renegat. Nu suporta inregimentarea. In 1946, in timpul Conferintei de Pace de la Paris, s-a intalnit, ori a schimbat mesaje, cu Lucretiu Patrascanu cu care se cunostea din tinerete. Acesta l-a invitat sa revina in tara, Goldmann a refuzat. Ulterior le spunea prietenilor, aflam din biografia scrisa de Mitchell Cohen, ca, daca ar fi revenit in Romania, ar fi fost si el executat…
Marxismul occidental (Georg Lukacs, Karl Korsch, Walter Benjamin, Ernst Bloch, Theodor W. Adorno, Karl Wittfogel, Max Horkheimer, Herbert Marcuse, Erich Fromm, Henri Lefebvre, dar si Gramsci) s-a definit ca o alternativa la doctrina fosilizata a marxismului sovietic. Dincolo de iluziile sale, a simbolizat o sfidare a dogmatismului comunist si o recuperare a tanarului Marx, uitat si abandonat in formulele pietrificate ale materialismului dialectic (Diamat). Temele centrale erau alienarea, libertatea, autonomia spiritului. In Europa de Est, exponentii acestei directii au fost Leszek Kolakowski, Karel Kosik, Agnes Heller, Mihaly Vajda, Ferenc Feher, grupul “Praxis” din Iugoslavia. In Romania, scrierile marxismului occidental au marcat abordarile unor N. Tertulian, Gyorgy Bretter, Tudor Bugnariu, Ion Aluas, Alexandru Ivasiuc, Henri Wald, Paul Cornea, partial Radu Florian (pe linia Gramsci) si, cu maxima prudenta, Ion Ianosi.
http://press.princeton.edu/titles/5472.html
Lucien s-a opus proceselor de la Moscova, a rupt cu multi prieteni din acest motiv. Intre acestia, Valter Roman si Leonte Rautu (cu acesta impartise camera, la un moment dart, la Caminul “Schuller”). A fost stigmatizat ca trotkist. In cercul sectar al stangii radicale din Romania, devenise un pestiferat. Urma sa plece din tara impreuna cu Bianca, erau nedespartiti. El voia Elvetia, ea visa Parisul. A ajuns acolo, a devenit in anii razboiului o eroina a Rezistentei. Despre destinul ei, cu alt prilej.
In Elvetia, Goldmann a lucrat cu Jean Piaget, a scris, sub indrumarea acestuia, un doctorat despre Kant. A ajuns apoi la Paris, dupa razboi. Relatiile cu Cioran au fost teribile, nu-i putea ierta acestuia trecutul fascizant. Cioran il socotea nemesis-ul sau. Ulterior, s-au intalnit si s-au apropiat. A scris carti esentiale despre Pascal, Racine, structuralism. A fost unul dintre fondatorii sociologiei literaturii. Cum spuneam, profesorul Mitchell Cohen, multi ani co-editor, impreuna cu Michael Walzer, al revistei “Dissent”, a scris o biografie a sa aparuta la Princeton University Press, a facut interviuri, intre alte persoane, cu mama mea si cu Cristina. Eram la Philadelphia, am tradus discutia cu mama mea.
Nimeni nu a facut mai mult decat Goldmann pentru relansarea, in Vest, a marxismului tanarului Lukacs. In egala masura, scrierile sale despre tanarul Marx raman printre cele mai patrunzatoare pe acest subiect, indeosebi interpretarea “Tezelor despre Feuerbach”. Ca marxolog, l-as compara cu Shlomo Avineri, Kostas Papaioanou si Robert C. Tucker. Cartea sa “Marxisme et sciences humaines” ramane printre cele mai profunde pe linia interpretativa pe care Goldmann a numit-o a structuralismului genetic. Discipolul sau, Michael Lowy, a dezvoltat aceste idei, inclusiv in scrierile despre intelectualii revolutionari occidentali si pasiunea dialectica.
A surprins afinitatile dintre conceptul reificarii la Lukacs, indeosebi in volumul din 1923, “Istorie si constiinta de clasa”, si tematica heideggeriana a agoniei subiectivitatii.,a fiintei umane azvarlita in lume. A lasat in urma o opera incitanta, complexa, nefinisata. A fost un anti-stalinist convins si consecvent. Editia scrierilor sale de sociologia literaturii a aparut la Editura Politica, in colectia “Idei Contemporane”, cu prefata lui Miron Constantinescu. Era, cred, in 1973. Miron a venit intr-o seara la Cristina (Bianca), au stat indelung de vorba despre tineretea lor, despre Gica, despre Sahia, despre Patrascanu, despre miturile marxiste. A fost una din putinele ocazii cand Miron si-a deschis sufletul. Daca Lucien ar fi trait cand am ajuns acolo, in 1981, probabil ca as fi lucrat cu el la Paris. Ori macar am fi apucat sa ne vedem. N-a fost sa fie.
