S-a stins din viaţă, la o vârstă matusalemica (trecuse de o sută de ani), liderul militar al celor două războaie din Vietnam din a doua jumătate a secolului trecut, un comunist înfocat, generalul Vo Nguyen Giap. Inspirat de scrierile lui Mao şi ataşat indefectibil de fondatorul comunismului vietnamez, Ho Si Min, Giap a simbolizat momentul travestiului naţional al comunismului din Asia, cea ce numesc stalinismul naţional. A clamat vocaţie patriotică fără să-i pese că triumful mişcării din care făcea parte echivala cu instaurarea unui regim despotic-poliţienesc. In numele independentei nationale, a participat la intemeierea unui sistem totalitar. Mai întâi în Vietnamul de Nord, apoi în Vietnamul unificat sub steagul comunist, cel supranumit “Napoleonul Roşu” şi tovarăşii săi au construit un regim calchiat pe cel stalinist: teroare, poliţie secretă, economie de comandă, cenzură, lagăre de concentrare, prigonirea oricărei opoziţii, ateism militant şi intransigent.
De la Mao a preluat convingerea că acţiunile militare împotriva forţelor inamice (străine ori locale, nu conta) au deopotrivă valoare strategică şi propagandistică. Cu cât mai multe victime civile, părea să gândească Giap, cu atât mai rapidă va fi radicalizarea maselor, activizarea lor de partea revoluţiei. Faimoasa ofensivă Tet din 1968 a fost un dezastru militar, dar a servit comuniştilor vietnamezi ca armă de presiune psihologică împotriva Statelor Unite. Lui Giap nu-i păsa de numărul morţilor, pentru americani era o chestiune esenţială. Un general american declara că “orice conducător militar care ar fi suferit astfel de pierderi, nu şi-ar fi menţinut funcţie mai mult de trei săptămâni”. Dar, în regimurile comuniste responsabilitatea este faţă de ideologie, nu faţă de cetăţeni.
A jucat un rol important în constituirea viziunii vietnameze despre focarul revoluţionar leninist şi capacitatea sa de a iradia în urma unor campanii militare spectaculoase. Accentul era pus pe recrutarea unor imense contingente din rândul ţărănimii paupere, considerată o forţă radicală comparabilă cu proletariatul din Occident. Cum spuneam, naţionalismul predicat de Giap era de fapt unul stalinist, asemanator cu acela al unor Ceausescu, Enver si Kim Ir Sen, emanciparea naţională era trambulina pentru instaurarea unei autocraţii întemeiată pe comandamentele utopiei comuniste. Nu-l interesau libertăţile civice, era ostil pluralismului de orice fel.
Mitul generalului Giap a făcut parte din arsenalul propagandistic al Lumii a Treia ca actor revoluţionar incoruptibil, din ideologia numită tiersmondism. Era vorba, cum a demonstrat gânditorul venezuelian Carlos Rangel, de o nouă ipostază a mitului rousseauist al bunului sălbatic, înzestrat cu virtuţi purificatoare şi regeneratoare. Făcea parte din categoria miturilor izbăvitoare. Pentru Giap, ca şi pentru Ernesto Che Guevara, nu conta câte pierderi umane rezultă din acţiunile decise de el şi asociaţii săi. Educat în ştiinţele umane, a predat iniţial la un liceu de elită din Hanoi. A devenit un lider militar real, recunoscut în acest sens de amici şi inamici. În anii 80 a pierdut lupta pentru putere şi a devenit de fapt o simplă prezenţă ceremonială. Puterea o castigasera birocratii din partid in frunte cu Le Duan. În ultima perioadă locuia într-o reşedinţă de lux unde primea vizitatori străini. Între aceştia s-a numărat şi colonelul Hugo Chavez. Ba chiar si inamicul de-odinioara, Robert McNamara. În chip ironic, în aceşti ani crepusculari, Giap a susţinut necesitatea unor reforme structurale, îndeosebi pe plan economic. Renuntase la unele din sacrosantele dogme originare. În plan politic, a rămas până în ultima clipă fidel crezului său totalitar.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
0
1
