Acum 60 de ani era judecat la Moscova ca spion si dusman al poporului fostul lider al comunistilor din Georgia, urmasul lui Nikolai Ejov in fruntea NKVD, temutul comisar al poporului pentru afacerile interne, seful progamului nuclear al URSS, über-tortionarul si primul reformator de dupa moartea lui Stalin, Lavrenti Pavlovici Beria (1899-1953). A fost condamnat la moarte si impuscat in decembrie acelasi an. A fost prototipul personajului principal din capodopera lui Tenghiz Abuladze, “Cainta”, filmul care a marcat unul din momentele culminante ale destalinizarii gorbacioviste.
A intrat in partidul bolsevic dupa revolutia din octombrie, a facut cariera, sub patronajul unui Nestor Lakoba si al lui Besso Lominadeze (ambii lichidati ulterior). S-a facut util lui Stalin, organiza vizitele acestuia pe meleagurile natale. Il informa despre conversatiile adeseori ironice, deci seditioase din perspectiva lui Koba, ale vechilor bolsevici. Se inchipuia discipolul fidel al lui Djugasvili si chiar era.
Ca si Genrikh Iagoda, seful NKVD inaintea lui Ejov, executat in urma procesului Buharin din martie 1938, studiase cu atentie biografia lui Joseph Fouché (1759-1820), scrisa de Stefan Zweig. Visul sau era sa combine in actiunile sale credinta fanatica a lui Felix Dzerjinski cu viclenia proverbiala a lui Fouche.
A fost direct implicat in executiile de dupa 1939, deci in cazuri celebre precum Vsevolod Meyerhold, Isak Babel, Mihail Koltsov, dar si in masacrul de la Katyn (initiat de fapt de el). La fel, a fost responsabil pentru crimele in masa din tarile baltice, din Basarabia si Bucovina de Nord, din Ucraina si Belorusia de Vest. A indeplinit cu entuziasm programul numit de istoricul Jan T. Gross “revolutia din exterior”. S-a scaldat in sange, a fost un campion absolut al sociocidului. In planul vietii personale, era cunoscut pentru abuzuri abjecte si promiscuitate. Era ceea ce cheama un violator serial, un serial rapist. Stalin era, fireste , la curent cu aceste lucruri, dar le pastra confidential, in scopuri de santaj. In memoriile ei, fiica lui Stalin, Svetlana, l-a descris drept geniul rau al tatalui ei. Fiul lui Beria, Sergo, a publicat o carte de memorii in care incearca (in zadar, ma grabesc sa adaug) sa ofere imaginea unui personaj rational si onest.
Beria era un monstru amoral si un lacheu cinic, il servea pe Stalin cu un zel maniacal. Era constient de paranoia autorcratului, o si incuraja (ca, de pilda, in cazurile de dupa razboi, intre care afacerea Leningrad si campaniile anti-”cosmopolite”). Reprezenta gradul maxim de depravare al mafiei staliniste. A fost relativ marginalizat in ultimii ani de viata ai lui Stalin. Se strangeau probe contra lui. Noii tortionari, parventii ajunsi la varg gratie capriciilor senile ale lui Stalin, il urau de moarte , ca si pe omul sau, Viktor Abakumov. Acesta avea sa fie executat ulterior, asemeni unor Dekanozov, Merkulov etc Oamenii lui Hrusciov, Ignatiev si Serov, au intreprins acea epurare a echipei lui Beria blamata pentru toate crimele epocii antoerioare. Piereau in epurare si inamici ai lui Beria, intre care monstrul Riumin.
A incercat, imediat dupa decesul dictatorului socoipat, primul dezghet. Numit in martie 1953 minstru de interne, a decis deschiderea portilor lagarelor din Gulag, ereliberarea a sute de miii de detinuti. Tot Beria a oprit ancheta dementa impotriva medicilor de la Kremlin, asa-numitul proces al halatelor albe. A organizat o deschidere pe tema Germaniei (in consens cu Gheorghi Malenkov,are avea sa se abjure apoi cu lasitate). Supremul tortionar se transfigurase in primul reformator post-stalinist. Paradox, ironie a istorie, aberatie psihologica, ii putem spune, oricum, faptul ramane.
A fost extrem de dur cu Matyas Rakosi in timpul vizitei acestuia la Kremlin in mai 1953. Beria l-a sustinut pe Imre Nagy sa devina premier in Ungaria si a incurajat “Noul Curs”. L-a admonestat sever pe Walter Ulbricht pentru rigidate sectara. Stia situatia exploziva din “democratiile populare” si tocmai de aceea incerca sa-i convinga pe micii Stalini locali sa renunte la gigantomanie si teroare universalizata. Evident, nu voia sa renunte la imperiul extern, dar intelesese ca vechile metode de exploatare a satelitilor nu puteau fi mentinute fara a genera revolte sociale.
La plenara CC al PMR din noiembrie-decembrie 1961, Gheorghiu-Dej se facea ecoul rechizitoriului lui Nikita Hrusciov la adresa lui Beria ca principal instrument al lui Stalin. Satrapul ideologic Iosif Chisinevschi era stigmatizat ca omul lui Beria din conducerea PMR. La fel, Ana Pauker era denuntata drept “omul lui Molotov” (ceea ce, probabil, fusese). Doar el, Dej, nu fusese omul nimanui, exponentul fara prihana al directiei patriotice din acea formatiune stalinista. Mai tarziu, Nicolae Ceausescu va perpetua legenda comunismului antisovietic (nu insa si anti-stalinist) in favoarea sa.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
