Proiectul Educatiei romanesti arata precum o calatorie facuta de un bus vechi, care transporta un grup de 50 de copii geniali (adica obisnuiti), pe ploaie, noaptea, cu farurile stinse, fara foaie de parcurs ori destinatie, pe un drum cu gropi si serpentine, condus de un sofer obosit, care sta la volan de 24 de ore, fara pauza, fara sa fie dublat sau inlocuit. Sa decodificam, pe bucatele:
Autobuzul vechieste insusi sistemul de invatamant din Romania. Sunt studii suficiente efectuate in afara Romaniei care confirma ca impactul educatiei non-formale asupra societatii a devenit in ultimii ani incomparabil mai mare in raport cu cel al educatiei formale. Romania este parte a societatii globale si se regaseste in acest curent, tradus astfel: Internetul, televiziunea, comunicatiile mobile, toate tehnologiile de informare in masa au actualmente o influenta mult mai mare in actiunile, comportamentul, gandirea si emotiile oamenilor, mai mare decat scoala.Knowledge societyface acest dar neasteptat scolii, astfel incat azi, mai mult ca oricand, in istoria ultimilor 200 de ani de Scoala asa cum o stim, influenta ei nu a fost niciodata atat de mica in comparatie cu toate celelalte forme de educatie la un loc. Sa adaugam la acestea si forta familiei si a grupurilor de egali si vom avea intelegerea completa a fenomenului. Supravietuirea acestui sistem de educatie falimentar reclama interventii inovative si politici alternative: adoptarea in masa a metodelor Montessori, pedagogia Waldorf, legalizarea homeschooling-ului, utilizarea social media in educatie, U-Learning (educatie oricand, oricum, oriunde).
Cei 50 de copii (geniali, cu totii, fara indoiala, cel putin la urcarea in autobuz) nu sunt amutiti dehaosul calatoriei. Ei continua sa dialogheze, sa rada, sa se amuze la curbe: modelul decomunicare retelara, facilitata prin Internet (conceptul pe care s-a construit succesul fulminant al Facebook, Whatsapp, Google+, Twitter, etc.) amplifica forta ideilor nascute intre egali – copii, adolescenti, pe principiile proximitatii, comunitatilor de interese si al vitezei de propagare a informatiei. Traim si asistam cu totii la o intrare triumfalista a societatii globale in era Education “out of school” pe care scoala nu este capabila sa o proceseze. Sau nu vrea. Nu mai numaram (nu exista cercetari nationale in acest domeniu) cati copii supra-dotati au intrat in uniformitate si s-au ratat din cauza unui sistem scolar care nu le-a valorizat datul remarcabil cu care au venit in lume si prin care societatea ar fi putut beneficia mult mai mult decat punandu-i “ordonat”, in rand cu ceilalti. “Fiecare soldat poarta in ranita proprie bastonul de Maresal”.Rousseaune reaminteste mai actual ca niciodata ca educatia negativa (a ne-actiunii paguboase) trebuie sa fie prima conditie de existenta a educatiei.
Drumul cu gropi, cu serpentine, este eco-sistemul in care functioneaza educatia. Nimic nu este ca ieri, totul este in schimbare. In asemenea conditii, nu ai nevoie de un mamut institutional ci de unitati educationale inteligente, flexibile, potrivite oamenilor, cu oameni asemenea. Anacronismul constructiei scolii – din Romania cel putin – face posibil apelul recurent la instrumente de autoritate precum evaluarea sau promovarea unei culturi organizationale care impinge valori atrofiate, arhaice: obedienta, invatarea de dragul evaluarii, incremenirea creativitatii individuale, marca de grup, etichetarea prin evaluare scolara. Sunt singurele metode pe care actualul sistem de educatie intelege sa le activeze, in conditiile in care exista foarte multe sugestii practice, parteneri cu experienta, cazuri de buna practica internationala ce pot inspira o conduita manageriala si politici educationale pragmatice, dirijate constient de decidenti in societatea globala inter-conectata.
A circulape timp de noapte, fara faruri aprinseinseamna sa nu mai fii capabil sa vezi pe ce drum esti, ca sub-sistem: in viata reala, reusita sociala si financiara nu mai sunt de mult asociate capacitatii de a finaliza studiile. De aici rezulta complianta din ce in ce mai mica a tinerei generatii la diferite norme asociate acestei institutii invechite, arhaice, demodate, uzate. Scoala ne-a invatat ca invatarea este liniara, cu doua capete. Noile teorii cognitiviste demonstreaza cu prisosinta caracterul spiralat al invatarii: invatam cand putem, cand vrem, ce ne place, cum ne place, intr-un mod sinuos, asimetric, relativ imprevizibil. Invatam sa invatam, nu stim deja asta, chiar daca in scoala ni se comunica opusul. Problema este ca adaptarea curriculum-ului, evaluarii si instruirii la aceste circumstante moderne nu poate fi facuta decatout of the box. Sunt foarte multe organizatii neguvernamentale cu expertiza si conexiuni internationale care pot asista Ministerul Educatiei in aceasta directie. Domnilor ministri, lasati ideile sa vina la dumneavoastra!
Soferul este aproape adormit, a obosit de atata drum si nu isi doreste decat sa ajunga la capat. Este imposibil, pentru ca el nu cunoaste destinatia: este foarte probabil ca nu managerii educatiei romanesti (adica oamenii insisi) sa ne fi condus la situatia actuala penibila a invatamantului romanesc, care repudiaza prin bacalaureat o jumatate sau mai mult din absolventii ciclului secundar, catalogandu-i la gramada ca: incompetenti, prosti, ratati, fraudatori, etc. Este foarte probabil ca aceasta situatie de fapt sa rezulte din utilizarea deficitara a functiei evaluarii si din neintelegerea proiectului social real al scolii sau din inexistenta acestuia. Decidentii s-au schimbat, iar cei care au terminat liceul fara sa ia bac-ul probabil ca inca isi cauta un drum in aceasta societate.Daca functia scolii nu este sa pregateasca tineri pentru societate, ci sa le puna o stampila conform-neconform la final, atunci poate aceasta scoala, care functioneaza in virtutea unei atare paradigme, trebuie sa fie inchisa. Straduintele de a gasi solutii in sistem au esuat, pentru ca fiecare ministru nou reinventeaza naiv invatamantul. Soferul are nevoie de un asistent care il poate sfatui sau corecta cu succes. Societatea civila poate oferi o functie de back-up si consultare permanenta, daca decidentii accepta ca pot beneficia de acest ajutor. Adesea un astfel de ajutor din afara – un sofer de rezerva – este perceput ca o amenintare pentru institutiile guvernamentale iar societatea civila se poate replia pe pozitii antagonice, critice, constante. Este insa o masura necesara, daca directia in care merge educatia este atat de paguboasa ca astazi.
