Au trecut cinci ani ani de la incetarea din viata a marelui romancier, disident si ganditor rus Aleksandr Soljeniţîn. Au trecut 45 de ani de la demonstratia din 25 august 1968 din Piata Rosie, acel moment eroic in care sapte oameni au avut curajul sa sfideze ordinea totalitara si sa condamne, in numele adevarului si onoarei, invazia Cehoslovaciei. Au trecut peste doua decenii de la naruirea imperiului ideocratic ca s-a numit URSS. Cum scria Boris Souvarine, cele patru litere din numele oficial statului intemeiat de Lenin in 1917 indicau patru minciuni: nu era nici uniune, republicile nu erau republici, ele nu erau sovietice (in sensul consiliilor, deci al democratiei directe) si nici socialiste (in sensul promovarii nedemagogice a unei egalitati sociale veritabile). Ceea ce s-a numit efectul Soljeniţîn a schimbat radical perceptia comunismului in Occident si a contribuit la delegitimarea ireversibila a totalitarismului. Mitul sovietic a primit o lovitura mortala. “Umanismul” comunist s-a dovedit similar celui nazist. “Constiinta” bolsevica nu era esential diferita de aceea fascista.
Nimeni nu a deconspirat mai convingator decat Soljenitin natura fundamental duplicitara, falsitatea absoluta a sistemului bolsevic. Indemnul lui Soljenitin de a trai in adevar, reluat de Jan Patocka si Vaclav Havel, a fost acompaniat de straduinta sa de a lumina resorturile teroriste ale comunismului, substanta sa iremediabil si ireductibil barbara. Era, cum a scris candva Bernard-Henri Levy, o “barbarie cu chip uman”, deci una care se pretindea umanista. Ceea ce, departe de a fi fost o circumstanta atenuanta, era de fapt una agravanta.
Aleksandr Soljeniţîn
Foto: guardian.co.uk
Gratie lui Aleksandr Isaieivici Soljeniţîn cuvintul Gulag a intrat in vocabularul curent ca sinonim cu universul concentrationar comunist. Monica Lovinescu scria odata ca daca ar veni un nou potop si ar trebui alese trei carti care sa exprime catastrofa totalitara, acestea ar fi “Arhipelagul Gulag” de Soljeniţîn, “1984” de Orwell si “Zero si infinitul” de Koestler. Intr-adevar, Soljeniţîn a fost martorul suprem dintr-un veac al sirmei ghimpate, al terorii genocidare, al infamiei si cruzimii duse la paroxism. In consens cu Vasili Grossman, a fost cel care a explicat ca totalitarismul (comunist si nazist) ar fi fost imposibil fara monstruosul ingredient ideologic: “Thanks to ideology, the twentieth century was fated to experience evildoing on a scale calculated in the millions. This cannot be denied or passed over or suppressed. How, then, do we dare insist that evildoers do not exist? And who was it that destroyed these millions? Without evildoers there would have been no Archipelago.”
Datorita lui Soljeniţîn, omenirea a aflat ce a insemnat supravietuirea in lagarele staliniste. Cu un curaj extraordinar, el a tinut piept imensului aparat politenesc al statului totalitar comunist. Cind nu au mai stiut cum sa-l amuteasca, cind campaniile defaimatoare nu mai serveau la nimic, Brejnev, Suslov si Andropov l-au expulzat. Din exil, Soljenitin a continuat sa lupte impotriva minciunii, scriind cu o mistuitoare pasiune si adaugind mii si mii de pagini epopeii istorice a unei Rusii martirizate. A fost una din marile constiinte ale veacului douazeci.
A fost in egala masura un titan al literaturii ruse si mondiale. Recomand aici textele despre Soljeniţîn datorate unor Monica Lovinescu, Max Hayward, Alain Besancon, Claude Lefort, Andre Glucksmann, Robert Conquest, Pierre Daix, Leo Labedz, Richard Pipes, Norman Podhoretz, Leonard Shapiro, Efim Etkind, Michael Scammell (biograful sau si al lui lui Arthur Koestler), Daniel Mahoney. Premiul Nobel, dezonorat prin decernarea sa unui Mihail Solohov, apologet al stalinismului, a fost reabilitat in momentul cind i s-a acordat lui Soljenitin. Mai tirziu, intr-o discutie cu Susan Sontag, Iosif Brodsky, el insusi laureat al premiului, insista ca tot ce scrisese Soljeniţîn despre crimele comuniste era adevarat. Cartile sale, intre care “Primul cerc”, “Pavilionul cancerosilor”, “Roata rosie” (romanul monumental despre razboi si revolutie), “Vitelul si stejarul”, “Arhipelagul Gulag” fac parte dintr-un tezaur nemuritor al adevarului si demnitatii. Soljeniţîn insa nu a fost doar creatorul unui complex univers estetic, asemeni, sa spunem lui Boris Pasternak, ci si cel care, impreuna cu Varlam Salamov, a adus tema lagarelor in prim-plan, a demonstrat ca utopia bolsevica era inseparabila de distrugerea individului, de malaxarea constiintelor si de distrugerea valorilor umaniste.
