În ultimii ani, președintele Traian Băsescu a folosit prilejul școlilor de vară destinate românilor din afara granițelor pentru declarații privind Republica Moldova. Anul acesta n-a fost o excepție. Totuși, președintele n-a spus lucruri noi. El a repetat declarații mai vechi, a nuanțat alte afirmații ale domniei sale. Chiar și așa, ultimele declarații ale d-lui Băsescu vin după vizita la Chișinău, după alte interviuri comentate, la rândul lor, în fel și chip.
Avalanșa de declarații i-a făcut pe mulți comentatori de la București și Chișinău să vorbească despre contururile unui mare proiect unionist, al cărui fir roșu ar trece prin viitoarea cetățenie moldovenească a d-lui Băsescu și prin aducerea în fruntea proaspătului partid proprezidențial a unui tânăr politician care s-a născut în Ucraina sovietică, sudul Basarabiei istorice. Până și unii diplomați străini acreditați în cele două capitale au început să se întrebe serios despre existența unui astfel de plan. Interesul acestora ar trebui să pună pe gânduri atât România, cât și Republica Moldova.
Cu o agendă internațională atât de încărcată, plină de evenimente dramatice care se produc în diverse colțuri ale lumii, cu o criză economică prelungită care generează tensiuni sociale, unele cancelarii ar putea să nu mai aibă timp și energie pentru nuanțe, expediate de regulă în subsolul depeșelor diplomatice, și să înțeleagă ad litteram afirmațiile făcute la București sau Chișinău. Un pretext pentru amânarea sine die a semnării documentelor ce vor fi parafate la Vilnius, cu ocazia summit-ului Parteneriatului Estic, va fi oricând îmbrățișat de un guvern european, depășit de problemele pe care i le pune criza. Și astfel de guverne nu sunt puține. Din memoria instituțională a multor cancelarii n-a dispărut cu totul tema „România, stat cripto-anexionist“.
Practic, aici se confruntă două agende. Cea de politică internă românească și cea europeană, a Republicii Moldova. Încă înainte ca Republica Moldova să devină independentă, evoluțiile politice de la Chișinău au fost utilizate electoral în România. Miza a crescut în ultimii ani când, în condițiile scorului strâns de la prezidențiale, orice vot a devenit foarte important. În ciuda tradiționalei prezențe scăzute la vot, raportat la numărul celor care și-au redobândit cetățenia română, în Republica Moldova se strâng câteva mii de voturi. Cele mai multe voturi le adună președintele Băsescu. E rezultatul atenției constante acordate de președinte Republicii Moldova. Următoarele două exerciții electorale, europarlamentare și prezidențiale, vor menține treaz interesul Bucureștiului pentru electoratul din stânga Prutului. Asta înseamnă că riscul unor scurtcircuite diplomatice, în 2013-2014, generate de diverse declarații electorale, va rămâne ridicat. Unii vor spune că merită, că orice vot adus este important. În logică electorală internă, poate că au dreptate.
Însă interesul național ar trebui să dicteze acum o abordare ceva mai rațională. Dar care-i interesul național? Dacă pentru unii interesul național este ca Republica Moldova să fie integrată în spațiul occidental cât mai repede, pentru alții interesul național este ca Republica Moldova să se unească cu România. Însă un context favorabil unirii poate apărea doar în condițiile unei crize majore la Chișinău, care să nu poată fi rezolvată decât prin renunțarea de către elita politică moldovenească la statalitate, cum s-a întâmplat în primăvara 1918. Ceea ce este puțin probabil să se întâmple în viitorul previzibil.
Orice analiză în cheie realistă pleacă de la axioma că interesul național este ca România să aibă un vecin prosper, stabil, predictibil la granița sa estică. Iar acest proiect e pe cale de a se realiza. Este șansa istorică a Chișinăului se a se apropia decisiv de Occident prin parafarea și semnarea cât mai curând a unor acorduri cu UE. Elita politică de la Chișinău, care multă vreme a manevrat între Est și Vest, obținând dividente și dintr-o parte, și din alta, pare decisă să meargă spre Bruxelles. Este o ocazie istorică, pe care, însă, Republica Moldova o poate rata. Contextul este favorabil grație faptului că vecinul estic, Ucraina, se apropie atent, dar ferm, de UE. Bascularea spre Vest a Republicii Moldova, înainte de a fi un act de voință politică la Chișinău, va fi un fapt de geografie politică, cum a fost și la 1918, când independența vremelnică a Ucrainei, combinată cu amenințarea haosului bolșevic, au împins Basarabia spre Occident.
În acest context tensionat, fluturarea proiectului unionist din rațiuni electorale interne pune sub semnul întrebării soliditatea angajamentului României de susținător al apropierii Republicii Moldova de UE. Reprezentanți ai clasei politice de la București trebuie să iasă din ambiguitatea în care se află: pentru uz intern, mesaj unionist, pentru extern, pentru partenerii din UE și NATO – susținerea integrării europene, pentru urechile moldovenilor – mesaj în funcție de interlocutor.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
