De când fostul șef al SIE, Claudiu Săftoiu, s-a înscăunat staroste peste SRTV, asistăm la difuzarea înprime time a două seriale documentare care abordează tema serviciilor secrete de dinainte de 1989 (“Moștenirea clandestină” și “Războiul umbrelor”). Aceste emisiuni tratează problematica în manieră unilaterală, în vreme ce invitații sunt îndeobște istorici sau politologi de casă, apropiați actualelor structuri informative ale statului: Cristian Troncotă, Mireille Rădoi (ofițer superior SRI în rezervă și studentul preferat al lui Troncotă în vremea în care acesta era lector la Academia Națională de Informații), Larry Watts, Ioan Scurtu, Dan Dungaciu, Mihai Retegan, Dinu C. Giurescu; dar și foști ofițeri de securitate…

Marius StanFoto: Arhiva personala

Jargonul arhicunoscut al serviciilor este la el acasă (“insecuritate asimetrică”, “strategii protecționiste”, “contracarare specifică” și câte altele) iar scenariile par primite în plic direct din laboratoarele serviciilor de informații (până și cei doi ”voice-overs”, Monica Ghiurco și Bogdan Șerban Iancu, și-au însușit perfect zgura fonică, părând totodată a fi renunțat la deontologia jurnalistică și a fi preluat cu succes din trăsăturile și forma mentală a invitaților). Nimeni nu pare a deranja cu întrebări incomode sau zgomot de fond, nici măcar musca unității. Printre tezele principale ale acestor “producții de laborator” regăsim “mitul cetății asediate” (România ar fi fost victima unei politici concertate a Moscovei și Budapestei), “profesionalismul serviciilor secrete românești” (în fapt, Securitatea ceaușistă), dar și tema necesarei continuități a serviciilor pre- și post-1989.

Nu frapează doar faptul că unul din cele două documentare menționate (“Războiul umbrelor”) nu aduce nimic nou în istoriografia subiectului, având mai degrabă o abordare de tip Wikipedia (vezi subiecte precum “Operațiunea Autonomus”, “Rolul nefast al consilierilor sovietici în epoca dejistă”, “eterna paralelă Pacepa-Kuklinski”), ci și opțiunea realizatorilor de a nu invita pe nimeni din zona civilă a societății (universități, centre de cercetare, institute, ONG-uri). În schimb, personajele principale ale mizanscenei teveristice provin toate din pălăria școlii istorice național-comuniste ”Ilie Ceaușescu-Ioan Talpeș”. Problema nu e că băieții aceștia (cu epoleți la vedere, sau nu) au dreptul la o opinie, ci că la televiziunea publică este încurajată și promovată o astfel de manipulare istoriografică repugnantă, în absența totală a unui minim spirit critic sau a unei minime și necesare dialectici (sens larg).

Și mai “prețios” este faptul că la 23 de ani de la prăbușirea regimului comunist, istoria recentă a frontului secret este scrisă și mediatizată nu de istorici independenți, validați epistemic în “mediul academic civil”, ci tot de către reprezentanții și interfețele serviciilor de informații românești. Și chiar și așa, dacă respectiva comedie cu iz istoriografic ar rula pe un post privat, telespectatorii tot ar mai avea opțiunea telecomenzii. În schimb, românii plătesc bani buni TVR-ului pentru a le fi vârâtă pe gât, la ore de maximă audiență, o poveste edulcorată cu băieții deștepți din Securitate/SRI în rolurile principale.

Bineînțeles, această serie de emisiuni documentare are o mare trecere în zona naționalistă (uneori chiar în cea cripto-legionară: “blogu’ lu’ Roncea”) și a nostalgicilor vechiului regim. Să încercăm să traducem un pic în limbajul lor: Această ofensivă mediatică a oamenilor de casă ai structurilor din domeniul ordinii și siguranței publice își găsește debușeul în mentalul fragil al românilor prin intermediul unui fost director SIE. Ne putem consola masochist doar cu faptul că istoricul George Maior (alt șef, dar al SRI; și nașul lui Victor Ponta) și-a atins în sfârșit punctul culminant al exicitației informativ-operative (sic). Nu ne-am fi așteptat ca domnul Claudiu Săftoiu, acest ”Andrei Marga” al serviciilor (vezi itinerarul funcțiilor sale), să inițieze o dezbatere publică pe tema reformării TVR-ului și a scoaterii acestei instituții de sub controlul politicului. Dar să oferi platformă publică și portavoce colegilor de Centrală e cam mult.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro