Virgil Nemoianu, profesor la Catholic University of America din Washington, DC, este un clasic in disciplina pe care o numim istoria ideilor. Este, in egala masura, un filosof al culturii si religiei, un spirit enciclopedic, un umanist aflat mereu intr-o stare de veghe, un aparator al Ratiunii impotriva variilor atavisme si colectivisme. Adaug ca este un erudit cum foarte putini mi-a fost dat sa intalnesc in viata si un spirit comprehensiv in ce priveste filosofia politica. De-a lungul ultimelor trei decenii, am avut sansa sa discut cu profesorul Nemoianu nu doar marile directii din gandirea conservatoare, dar si contributiile unor ganditori precum Leszek Kolakowski si Irving Howe. La admirabila initiativa a criticului clujean Luigi Bambulea, de care ma leaga amintirea minunatei reviste “Verso”, editura Spandugino din Bucuresti a publicat primul volum din seria de autor Virgil Nemoianu.
http://www.edituraspandugino.ro/?pag=autor&autor=virgil-nemoianu&limba=ro
Luigi Bambulea este coordonatorul acestui proiect exemplar deopotriva ca substanta si ca infatisare, un demers care va ramane, nu ma indoiesc, in istoria faptelor intelectuale exceptionale ale acestor vremuri. O cultura care se respecta are nevoie de asemenea constructii temeinice. Ceea ce da operei lui Virgil Nemoianu durabilitate este tocmai consecventa principiilor analitice combinata cu un suflu al modernitatii asumate. Altfel spus, o antipatie pentru mode si o mare deschidere spre modernitate. Scrierile sale sunt inradacinate in labirintice lecturi pe care numai un spirit indragosit de geometria ideilor le poate organiza cu atata eleganta.
Sunt incluse aici cartile pe care generatia mea si nu numai ea le-a citit cu imens nesat si indubitabil folos–”Structuralismul” si “Calmul valorilor”. Prima reprezinta o dovada ca a existat in Romania o perioada de relativa liberalizare, macar in plan cultural, cand barosul dogmatismului de tip jdanovist a fost inlocuit cu ceea ce-am putea numi catusele de catifea (o adaptare a sintagmei lui Miklos Haraszti despre “inchisoarea de catifea”). Intelectuali precum Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel, Mihai Zamfir, Mircea Martin, Gelu Ionescu, N. Manolescu, Eugen Simion au fost cei care au testat in chip temerar toleranta si intoleranta sistemului in acea epoca. Stim ce s-a petrecut dupa 1971 si care au fost consecintele noului inghet pentru cultura romaneasca. A existat, cum mi-a spus-o profesorul Nemoianu, o perioada Maurer in dinamica sistemului comunist, iar acesti tineri au facut tot ce puteau pentru a largi orizontul de inteligenta culturala si morala din Romania.
Tanarul intelectual umanist de structura simultan central-europeana si anglo-saxona, care era Virgil Nemoianu, iubitor de Thomas Mann, Chesterton si T. S. Eliot, a prezentat largi fragmente din ceea ce avea sa devina “Structuralismul” in cadrul unui cerc de stilistica lansat de profesorii Mihai Pop, Al. Rosetti si Tudor Vianu si din care faceau parte, intre altii, Toma Pavel, Sanda Golopentia, Mihai Zamfir si Sorin Alexandrescu. Eseul este si azi extrem de incitant, si-a mentinut nealterata prospetimea conceptuala. Cititorii de azi trebuie sa stie ca pe atunci cartile despre curentele de gandire occidentale erau apanajul filosofilor oficiali, care se straduiau, in genere, sa demonstreze “superioritatea conceptiei marxiste”. Volumul lui Virgil Nemoianu era o exceptie si asa a fost receptat. La fel, scris cu inteleapta empatie, ”Calmul valorilor” depune marturie pentru un gust estetic de tip lovinescian, pentru angajamentul deschis in favoarea autonomiei spiritului.
