Eu chiar am crezut ca scuturatura inceputa in 2008 ii va aduce pe multi angajati cu picioarele pe pamant pe parcursul anului 2009, iar in 2010 abia daca vor mai fi cativa care sa nu fi inteles inca ce i-a ajuns din urma. Si cu studentii credeam se va intampla la fel. Si uite ca am suntem deja in 2013, privesc cu stupoare si ma intreb cu ingrijorare daca sunt eu prost sau mai pot exista si alte explicatii, scrie George Butunoiu pe blogul lui.
Iata cum stau lucrurile: IT-istul cu care am lucrat ani de zile a intrat in politica si nu mai are timp sa se ocupe de noi. Eu l-am incurajat foarte tare sa faca asta, chiar daca stiam ca o sa pierd un om bun in firma. Am pus si eu niste anunturi pe Internet, ca tot angajatorul, ca sa gasesc un IT-ist nou. Am pus si cateva cerinte acolo, adica ce astept sa stie omu. In cateva minute au inceput sa curga comentariile, cu injuraturile, mustrarile, ironiile si tafnelile aferente. Unul dintre ele, la intamplare:
Prietene ce ceri tu aici este munca a 3 dep (unde lucrez eu acum sunt 3 dep care se ocupa de tot ce zici tu aici)…si plus de asta nu conteaza nivelul pe care tu il ceri de la angajat …numai ideea ca ceri toate astea doar de la 1 om …mi se pare foarte exagerat …nu stiu daca si pt 1500+ euro se merita sa te bagi in asa ceva(repet …oricare ar fi nivelul de cunostiinte cerut de tine) (sic !)
Un lucru sa fie clar: eu stiu bine ce e acela IT. Eu insumi am invatat limbaje de programare, am proiectat si dezvoltat singur aplicatii software, am avut si am in continuare niste firme de IT, imi administrez singur, cand e nevoie, serverele de date, de Exchange, Active Directory si multe altele. Ce am scris eu in anunt ca astept de la viitorul IT-ist, un student fasnet si neputuros invata intr-un an de zile, fara probleme. Sau in doi, daca nu e el printre cei mai destepti din clasa. Si cand termina scoala se poate angaja cu o leafa mai mare decat a parintilor lui la un loc.
Si ce vad? Nici picior de student sau de tanar absolvent printre aplicanti! In schimb, oameni cu 10, 20 de ani de « experienta », care imi insira cu mandrie lista lor de « cunostiinte », lista in care regasesc, de obicei, cam jumatate din ce pusesem eu in anunt. Ca sa nu mai spun si ca multi dintre ei tocmai au aflat ca se li duce de rapa firma care i-a angajat sau ca li se desfiinteaza postul si sunt uluiti, trasniti, stupefiati, bulversati, nauciti, buimaciti de o asemenea stire.
- Si cum, nu te-ai gandit ca firma ar putea sa aiba probleme, sa nu mai mearga afacerea ?
- Nuuuu…
- Dar nu te-ai uitat pe geam, nu ai vazut ce e afara, pe piata ?
- Ba da, dar…
- Si nu te-ai gandit ca ai putea fi obligat sa-ti cauti un nou job, intr-o zi ?
- Nu…
- Si ca vei fi obligat sa concurezi pe acelasi post si cu oameni cu 20 de ani mai tineri ca tine, care stiu sa faca aceleasi lucruri la fel de bine ? Si care ar putea cere – si obtine – acelasi salariu ca si tine ?
- ?!?
- Si de ce nu ai invatat mai multe in toti anii acestia, ca sa nu ajungi intr-o astfel de postura ?
- Pai nu mi-a cerut nimenea… Nici nu m-a trimis la cursuri. Si, oricum, la salaru asta mi-am facut treaba foarte bine.
- ?!?
Ca sa sintetizez, lupta de clasa continua pe toate fronturile in Romania, si timpul, crizele si alte intamplari mai schimba cate putin raporturile de forte si formele de manifestare, insa nu si esenta ei. Angajatorul zice: « Ei, sa imi arate omu ce stie, mai intai, si ca chiar vrea sa puna osu la treaba, si sa vezi cum ii dublez eu salaru in sase luni si il trimit la embea si peste tot… ». Angajatul zice : « Ei, sa-mi deie el mai intai 2,000 de parai pe luna si un Passat, si sa vezi dupa aia ce sunt eu in stare sa fac, cum o sa invat engleza in doua luni, sa fac grafice in Excel si cum o sa ma imbrac curat si ingrijit in fiecare zi cand vin la birou… ».
Marea intrebare e cine cedeaza primul. Cand merg afacerile din plin, in perioade de crestere economica, cedeaza angajatorul. In criza, cand merg toate prost, nu cedeaza niciunul…
Comenteaza pe blogul lui George Butunoiu
11
31
