„Sa nu furi!”, tuna porunca Decalogului deasupra unei Romanii peste 90% declarata crestina. Sase orase mari si-au reales anul trecut primarii, desi acestia aveau probleme penale. Flacaii si profesorii care au trisat la cel mai important examen din invatamantul romanesc sunt protejati public chiar de prim-ministrul tarii. Privatizarea evident dubioasa a unei mari companii de stat este prezentata ca un mare succes.
Decalogul spune „Sa nu furi!”, iar mitropolitii le multumesc hotilor.
Traim vremuri de mare subtirime morala, dar spaga, hotia, simonia si ploconul sunt pacatele vechi ale unei tari conduse dintr-o capitala aflata geografic mult mai aproape de Stanbulul peschesului decat de Berlinul regulilor.
Examene falsificate existau in Romania inca din 1899, atunci cand Nicolae Iorga scria despre corpul profesoral din Bucuresti ca „este in mare parte compus datorita unui mecanism foarte simplu si foarte imoral: serveste-ma si am sa te servesc. In majoritatea cazurilor, tezele de licenta sunt un plagiat sau un certificat naiv de imbecilitate.”
Că un dramaturg care a trait acum un secol, I.L. Caragiale, ramane cel mai actual autor roman este dovada cea mai clara a incremenirii moralei noastre in Principatul caftanelor mieroase si pricepute sa unga pe oricine si peste tot.
Si totusi, ceva s-a schimbat in ultimul secol. A aparut un diavol mai nou, mai negru si mai perfid.
Intr-o tara crestina, cum Romania se declara a fi, rostul Bisericii, inaintea celui ritualic, caritabil si de conservare a traditiilor, este sa indice neclintita Nordul moral. Daca in incercarile mari si tragice multi dintre noi se dovedesc a fi verticali, uneori chiar eroici, in interstitiile micului cotidian isi ascunde diavolul toate capcanele. Ispita zilnica a micii spagi, a ploconului mieros e cea care ne macina incet pe dinauntru. Pana ce, pe nesimtite, reperele slabesc, limitele devin difuze si Nordul dispare.
Aceasta e clipa in care hotii cei mari prind curaj si ies la drumul mare. Dar nu pentru a jefui (si-au facut deja plinul), ci pentru a fi cinstiti, admirati, aplaudati. Dorinta hotilor de a se transforma in domni respectabili e veche de cand lumea. Si aceasta este clipa in care avem cea mai mare nevoie de busola Bisericii, acea Biserica construita pe piatra celor zece porunci (“Sa nu furi” este cea de-a 8-a).
Dar inaltii prelati ai timpului nostru aleg sa le multumeasca hotilor, nu sa-i mustre. Patriarhul Daniel i-a multumit in urma cu doua saptamani lui Gigi Becali, prin intermediul decorarii Alexandrei Becali. Gigi Becali a dat 40.000 Euro unei parohii si Patriarhia Romana vede aceasta decoratie ca fiind “un gest de recunostinta firesc al Bisericii pentru ctitorii si binefacatorii ei.” In prezent, Gigi Becali este inchis pentru hotie. Cat de firesc este ca o Patriarhie sa fie recunoscatoare pentru ca a primit bani furati?
Mitropolitul Teofan al Moldovei l-a invrednicit cu o distinctie, saptamana trecuta (scrie presa locala), pe Constantin Contac, fostul sef al Consiliului Judetean din Botosani, care a platit pentru transportul aducerii unor moaste de la Iasi si a finantat cateva biserici din oras. Contac este astazi inchis pentru hotie. Cat de vrednici sunt acei inalti prelati care, din toata multimea credinciosilor, il cinstesc pe hotul care nu si-a recunoscut pacatul?
Acestia nu sunt singurii hoti onorati de patriarhi si mitropoliti, ci doar cei mai recenti. Mircia Gutau de pilda, primarul de Ramnicu Valcea inchis si el pentru coruptie, a fost la randu-i distins acum ceva vreme pentru ca a platit de la bugetul primariei incalzirea tuturor bisericilor din oras.
Lectia predata romanilor de catre inaltii prelati BOR este limpede: oricat de hot ai fi, oricat de mult ai fi furat, daca le cedezi lor o parte din prada esti nu doar acceptat, dar si onorat. In zadar rasuna avertismentul lui Isus, “casa mea se va numi casa de rugaciune, voi insa o faceti pestera de talhari”, caci surde raman urechile inaltilor prelati.
Comunicatul prin care Patriarhia Romana incearca sa raspunda celor care au criticat actul de multumire inchinat unui hot dovedit, prins si inchis, se incheie astfel: “Ne miram ca, la un gest firesc de recunostinta, se raspunde cu razvratire.”
Am obosit sa fiu dezamagit de institutia numita BOR, desi nu obosesc sa ma minunez ca, intr-o turma condusa de lupi, mai exista inca preoti buni si blanzi. Am obosit cu totii sa fim dezamagiti de institutii in care investim incredere si care ne intorc doar vorbe goale.
Pe aceasta oboseala se construieste lipsa noastra de reactie si pe ea se bizuie hotii cei mari atunci cand ies la drumul mare sa ne fure nu doar banii, ci si respectul si reperele. Furtul nu ne mai revolta, nu-l mai luam de gat sa-l trantim la pamant, nu mai gasim rostul de a lupta impotriva lui.
Fie ne adaptam, caci “asta e Romania”, fie plecam spre alte zari, unde hotilor nu li se multumeste si unde rostirea adevarului nu-i semn de razvratire.
84
9
