Discutia care urmeaza are loc intre doi membri ai aceleiasi comisii de bacalaureat: unul tânar, la primul sau bacalaureat ca examinator, iar celalalt carunt, intelept si aproape de pensie.
“Ce-ai innebunit ? Nu stii ca asa merg treburile la noi. Baga-ti mintile in cap si nu-i intreba daca au citit cartea? Ce faci daca-ti raspund ca n-au citit-o ? Cum mai poti sa-i treci ? Lasa-i sa spuna ce-or spune si da-le un sase acolo, ca nu te doare mana ! Vezi doar ce frumos s-au pregatit aici … Prajiturile sunt delicioase !!! Ca sa nu mai vorbim de sarmale … Ei, hai sa vad dac-ai inteles, eu tac, intreaba-l tu pe urmatorul …”
Iata-l pe urmatorul, inalt, slabut, cu o camasa alba, prea mare parca pentru el. Zambeste tâmp. Tanarul ucenic in ale examinarii isi ia inima in dinti. E vorba despre “Nunta Zamfirei ” de George Cosbuc.
Dialogul se incheaga cu greutate. Intr-un târziu, urmatorul si ucenicul sunt de acord ca in “Nunta Zamfirei” e vorba despre o nunta si ca pe mireasa o cheama Zamfira. De emotie insa, urmatorul nu mai stie numele mirelui. Ca sa-i dea putina incredere, ucenicul ii spune cu ingaduinta: “Ei, hai, doar stii ca-l cheama Viorel !!!”. Urmatorul tresare si repeta fericit: “Viorel, da, da, Viorel …. stiti, imi statea pe limba …”
Ucenicul nu-l mai aude insa. Cauta o alta intrebare ca sa incheie examinarea orala. Pana la urma, crede ca are o solutie: ” Despre ce moment important din viata omului este vorba in “Nunta Zamfirei”?” Urmatorul a devenit livid. Se uita cu spaima catre membrul experimentat al comisiei care tace, dar arunca priviri acuzatoare catre ucenic: “Ce l-o fi apucat sa puna asemenea intrebari incuietoare? ”
Ucenicul cauta o iesire din situatie: “Cu siguranta stii, doar tu ai spus ca-i vorba despre o nunta !” Iluminat de precizarile suplimentare, urmatorul raspunde hotarât, simplu si clar: “Momentul fundamental din viata omului este momentul împerecherii.”
Timpul alocat examinarii candidatului s-a epuizat. A trecut examenul oral. Urmeaza scrisul.
La sfarsitul zilei, ucenicul pleaca pe jos spre casa. Pe drum, ii trec prin minte tot felul de amintiri. Doar la acelasi liceu a dat si el bac-ul. Parca a fost ieri.
Ajunge acasa, dar nici nu apuca bine sa se descalte ca suna telefonul. De la capatul celalalt al firului se aude vocea profesorului preferat din liceu. Cat ucenicul a fost la facultate, si-au mai trimis urari pe la sarbatori. “Vezi, nu mi-a uitat numarul “, isi spune ucenicul. Si continua apoi tot in sinea lui: “Cred ca vrea sa ma felicite c-am ajuns in comisia de bacalaureat !!!”
Se schimba cateva amabilitati, dupa care profesorul preferat ii spune ucenicului: “Stii, am si eu un nepot de var, taica-sau e sofer de tir, umbla toata Europa … A picat la tine in comisie. L-ai ascultat astazi. I-ai pus intrebari cam grele. Zice ca a avut un subiect despre “Nunta Zamfirei”, da’ stii si tu cum sunt baietii la varsta asta, nu le place poezia … asta e. Uite ce e, taica-sau are ceva important sa-ti spuna si vrea sa treaca pe la tine in seara asta”. “Spuneti-i ca nu-i nicio problema, stiu despre cine e vorba. Nu-i nevoie sa vina. E doar nepotul dvs…. Si apoi, azi a fost o zi plina, vreau sa fac un dus si sa ma culc, maine o iau de la capat”, ingaima ucenicul. Profesorul preferat râde cu pofta: “Ei, asta-i, ca nu sta toata noaptea. Vrea si omul sa se linisteasca. Fa asta pentru mine, chiar nu vrei ?!” “Mda…”, raspunde ucenicul cu jumatate de gura.
Numai ce lasa telefonul din mana ca suna cineva la usa. Nimeni altul decat nepotul de var al profesorului preferat si tatal urmatorului cu imperecherea de dimineata. Un barbat inalt, corpolent, cu chelie si incaruntit pe la tâmple, dar cu o camasa alba, ca si fiul. In cateva minute, ucenicul afla cate probleme a avut urmatorul la nastere, cum l-au scos medicii cu forcepsul si cum nu i-au dat prea multe zile de trait. I se povesteste si despre devotamentul fara margini al mamei urmatorului care s-a luptat ca o leoaica si, iata, unicul fiu a ajuns sa dea bacalaureatul. Spunand acestea, nepotul de var al profesorului preferat isi sterge cu mana lacrima din coltul ochiului. E singurul copil, nu e baiat rau, dar nu poate mai mult, ca asa a vrut Dumnezeu …
Ucenicul ii da asigurari ca totul va fi bine. Atunci, tatal urmatorului trece la aspecte practice: “Sa stiti ca la scris, teza lui e aceea unde presedintele comisiei intai a facut un cerculet si dupa aceea a semnat in partea dreapta a etichetei. Randul al treilea al tezei va fi taiat cu o linie si rescris apoi dedesubt. Si va mai dau eu telefon sa va spun cate pagini a scris, ca de la dvs. ma duc la cine supravegheaza , sa-i spun sa nu-i ia caietul de conspecte de la meditatii … Ca are acolo tot ce-i trebuie indiferent ce subiect ii da.”
Ucenicul isi simte gatul uscat. “Bine, bine”, raspunde cu jumatate de gura. Tatal urmatorului duce mana la buzunarul din stanga al pantalonului, scoate un plic alb si-l pune pe masa spunand: “Aveti aici cateva pliculete de ness, sa va faceti o cafea, ca e oboseala multa si la dvs. cu examenele astea ….”
Ucenicul nu riposteaza. Bani … nu, nu ar fi luat, ce naiba, e varul profesorului preferat … Dar niste pliculete de ness ii prind bine mai ales acum ca i s-a terminat cafeaua din casa, iar peste o jumatate de ora vine prietenul in vizita. “Multumesc, nu trebuia …” Tatal urmatorului spune mai in gluma, mai in serios ca atata poate face si el ca parinte, pentru ca profesorii sa fie odihniti si sa dea note mari la bac.
Dusul e o binecuvantare. Timpul trece insa repede si prietenul suna la usa. “Ei, cum a fost astazi ?” , intreaba razand. Stiu ceva loazele ? Sper ca nu esti muma padurii ? Doamne ce timpuri, parca mai ieri am dat si noi bacul …”
Ucenicul intrerupe amintirile nostalgice zicând : “Da, da’ la mine nu-mi amintesc ca mama sa se fi dus sa se milogeasca pe la profesori sa ma treaca …..” “Pai nu, raspunde razand prietenul, ca nu la toti le-a dat Dumnezeu cap ca al tau, nu-s toti ca tine. Uite ca la mine s-a dus, chiar la bacalaureat.” Si urmeaza o confesiune pe care ucenicul o aude pentru prima data. Mama prietenului ii “rezolvase” bacul acestuia, vorbind cu dirigintele clasei. Asa se facea pe vremea comunistilor, nu erau atatea complicatii ca acum.
Prietenul continua degajat: “Vorbeai cu dirigintele sau cu directorul, ii dadeai ce si cat trebuie si gata, aveai nota pe care o doreai … Numai ca bacul nu insemna mare lucru, toti aveau bacul, iar la facultate erau examene de admitere, doar stii !! ”
“Da, da …, mai bine atunci, mormaie ucenicul.” “Pe naiba, mai bine, arunca scrasnind prietenul. Ce, nu stii ca daca semnai cu Secu intrai fara probleme la ce facultate iti dorea sufletelul ? Iar daca-ti faceai treaba, aveai si repartitie buna la sfarsit”. “Ai dreptate, spune ucenicul parca trezit din somn. ” Prietenul pare insa ca nu-l aude: ” Am avut si eu vreo cinci colegi care au aparut in grupa din anul doi. In primul an fusesera cica la seral. Una, mai toanta, ne-a spus odata ca a lucrat secretara la Secu … ”
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
