Suntem de mult timp pe creasta unui val demografic – el nu devine mai slab cu trecerea timpului ci dimpotrivă. Din 1987 numărul nou-născuţilor din România este în continuă scădere, an după an. În 2012 s-au născut de două ori mai puţini copii decât acum douăzeci şi cinci de ani.
Să plasăm informaţia în context:
În oricare din deceniile şase, şapte, opt sau nouă ale secolului trecut s-au născut între 3,6 şi 4,1 milioane de copii în România.
În anii ’90 numărul nou-născuţilor a scăzut la 2,5 milioane.
Deceniul trecut: 2,2 milioane.
Pe baza datelor disponibile, e greu de crezut că în acest deceniu vor fi mai mulţi de 1,9 milioane.
Probabil că îţi spui: “OK, o fi interesant pentru sociologi, dar pe mine genul ăsta de lucruri nu mă afectează.”
Permite-mi să-ţi sugerez că indiferent în ce domeniu lucrezi, dacă vei fi în România în anii următori vei simţi şi tu coborârea demografică pe tobogan. De fapt, deja o simţi! Câteva exemple:
1. Dacă publicul-ţintă al domeniului în care lucrezi este compus din oamenii cu vârsta între 30 şi 50 de ani, vin ani grei şi foarte grei. Numărul lor se reduce treptat şi sigur – lupta pentru banii consumatorului va fi mai intensă, pentru că cererea este în continuă scădere.
1b. Toate industriile care deservesc copiii şi adolescenţii se restrâng şi se vor restrânge. De exemplu, există acum mai puţini copii români în vârstă de 6 ani decât în orice an de la al doilea război mondial încoace.
2. Părăsirea de către profesori a sistemului de învăţământ nu este şi nu va mai fi percepută drept o criză: se va considera că oricum sunt prea mulţi. Puterea sindicatelor din domeniu şi importanţa temei învăţământului de stat vor suferi o ajustare drastică.
2b. Nu este exclus ca, precum în cazul scandalurilor anuale privind înscrierea la grădiniţe, statul să subestimeze excesiv nevoia pentru servicii de educaţie.
3. Sistemul privat de învăţământ superior a primit un şut puternic în părţile sensibile şi nu-şi poate reveni. Acum câţiva ani se putea încă baza pe tinerii născuţi în ultimii ani ai comunismului – aproape 400 de mii pe an. Prăbuşirea demografică de după revoluţie duce la scăderea dramatică a numărului de potenţiali studenţi. Nu e exclus ca, în curând, să se ia decizia ca bacalaureatul să nu mai fie criteriu pentru intrarea la facultate – din perspectiva universităţilor private, el ar putea fi considerat un obstacol care reduce cererea şi deci dăunează profiturilor.
4. Sistemul de pensii va slăbi din ce în ce mai mult. Raportul dintre contributori şi beneficiari va căpăta o dinamică nefericită, şocul major urmând să intervină după 2030 (pentru o viziune mai optimistă în legătură cu subiectul sistemului de pensii, uită-te aici. Am impresia că puţine din afirmaţiile de acolo vor fi aplicabile în România următorilor 15 ani).
4b. Sistemul de sănătate va deveni din ce în ce mai scump şi mai *necesar*. Decreţeii încep să se apropie de vârsta la care asistenţa medicală devine un subiect important. Imaginea-tip a deceniilor următoare: părinte în vârstă (născut între 1967 şi 1972) tratat de medic azer sau african, în timp ce fiul său în vârstă de 30 şi ceva de ani (născut după 1990) stă în coridor, cu capul între palme, înjurând CASS. “5,5%” va fi o amintire frumoasă, aproape neverosimilă.
5. Scăderea importanţei României ca piaţă de desfacere şi ca factor politic în UE. Nouă ţări din UE au un spor negativ al populaţiei – al nostru e cel mai… rău. Ca element simbolic, numărul europarlamentarilor români va scădea şi mai mult (35 în 2007, 33 în 2009, 32 anul viitor, etc).
6. Având în vedere scăderea accentuată a numărului plătitorilor de taxe, dimensiunile aparatului administrativ naţional şi local:
- se vor diminua semnificativ
- vor rămâne identice dar impozitele vor creşte semnificativ, gonind investitori şi cetăţeni în afara graniţelor (şi deci nerezolvând problema)
- vor rămâne identice dar salariile birocraţilor se vor reduce în termeni reali (inflaţie consistentă).
7. Ponderea şi importanţa pensionarilor va creşte, în special în plan politic. Dacă acum ai impresia că partidele nu sunt interesate de votul tinerilor, mai aşteaptă puţin. Peste 10-15 ani vizitatori obiectivi care vor studia discursurile şi liniile de comunicare politică vor crede că în România dreptul de vot se obţine odată cu talonul de pensie.
