Atunci cand reprezentantii unor grupuri de interese in Parlament redacteaza o Constitutie, falimentul politic, economic si social al respectivei tari este inevitabil. Nu vorbim de un faliment ipotetic, ci de un faliment implacabil, care se va manifesta prin abolirea statului de drept si a domniei legii (rule of law). Adoptarea unei Constitutii croite pe masura unui grup de borfasi, care au iesit prin poarta temnitei si au intrat in Parlamentul Romaniei, va insemna sfarsitul destinului european al Romaniei, intrucat anumite prevederi ale Constitutiei Infractorilor ne duc inapoi in timp, direct in epoca Marii Adunari Nationale.
Inca din 19 februarie 2013 (data primului episod din acest serial) am atras atentia asupra sensului profund al acestei revizuiri a Constitutiei initiata de Infractorii din USL:
- abolirea principiului echilibrului puterilor in stat
- instaurarea Parlamentului ca „suprem organ” (expresie derivand direct din Constitutia comunista din 1965) in fata caruia nu se poate ridica nici o alta putere in stat, nici macar detinatorul suveranitatii (poporul), prin referendum.
Pericolul unei Constitutii ale intereselor nefaste consta, la cel mai profund nivel, in dezechilibrarea raportului intre cele trei puteri si abolirea principiului care intemeiaza orice stat de drept, anumeprincipiul „limitarilor si echilibrelor” (checks and balances) intre puterile statului.
Cand una dintre cele trei puteri in stat acumuleaza un maximum de prerogative, separatia devine inutila, iar echilibrul este in mod iremediabil compromis, intrucat celelalte doua puteri vor sfarsi prin a deveni (conform principiului competentei auto-acordate) o anexa a acelui pol care detine puterea suprema. Drumul spre dictatura este astfel larg deschis.
Constitutia revizuita de “Comisia Antonescu” nu reprezinta o „clarificare” a Constitutiei din 2003, dupa cum declara ieri Crin Somnorila Antonescu: „În privinţa atribuţiilor preşedintelui şi interpretarea acestora s-a simţit nevoia unor clarificări pentru a evita crize. Experienţa ultimilor mulţi ani arată că au existat crize care poate s-au manifestat mai puţin, dar au existat crize la vedere, situaţii inacceptabile într-o democraţie”. Amputarea prerogativelor Presedintelui nu este o „clarificare”, ci semnul cel mai vizibil al drumului spre dictatura.
I. Sa fim atenti la urmatorul aspect decisiv : in actuala Constitutie, Parlamentul este declarat «organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării » (art. 61).
In varianta Constitutiei Infractorilor, Parlamentul este definit ca «organul reprezentativ al poporului român, forul suprem de dezbatere și de decizie al națiunii și unica autoritate legiuitoare a țării ». Introducerea sintagmei antonescian-chiuariene de « for suprem de decizie a natiunii » inseamna doua lucruri sub aspectul arhitectonicii constitutionale :
- Parlamentul si-a rezervat dreptul de a lua mereu decizia finala in orice problema care priveste natiunea. Repet : decizia finala in orice problema. Inclusiv in ceea ce priveste Justitia si Constitutia (punctele II, III, IV si V de mai jos detaliaza acest aspect).
- dispare notiunea de conflict juridic de natura constitutionala, din moment ce un conflict juridic provocat de Parlament (prin depasirea competentelor acordate de Constitutie) va fi automat solutionat tot de Parlament, prin invocarea faptului ca Parlamentul este « forum suprem de decizie al natiunii ». Lupul paznic la oi, care isi acorda dreptul de a se auto-servi cu orice fel de oaie sau decizie.
II. Perversitatea cea mai mare a Constitutii “revizuite” consta in aceea ca Parlamentul, care se pretinde organul « reprezentativ » al poporului, doreste nici mai mult nici mai putin decatsa sa confiste referendumul, « instrumentul direct al suveranitatii »(asa cum il defineste CCR in Decizia 736/2012).
Articolul 90 din actuala Constitutie este reformulat de infractori astfel : «Art.90.- (1)Preşedintele României sau cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot poate cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei. Iniţierea referendumului se aprobă de Parlament, prin hotărâre, cu votul majorităţii membrilor săi ».
Pentru cititorul USL-ist care ar fi tentat sa se indigneze pudic si sa tranteasca un comentariu de genul « nu este posibila o dictatura parlamentara, intrucat dictaturile sunt prin esenta lor regimuri politice in care puterea este concentrata in mana unui singur om », acest articol din Constitutia Infractorilor reprezinta un pumn in gura. Ce mai inseamna suveranitatea poporului daca aceasta depinde de votul Parlamentului ? Cine este, de fapt, detinatorul suveranitatii cata vreme referendumul atarna de bunavointa si votul Parlamentului ? Cine pe cine legitimeaza si controleaza ?
i) La Antena 3, Victor Ponta declara ca in Germania nu se organizeaza niciodata un referendum deoarece «nazismul s-a instaurat printr-un referendum ».Acest fals argument este folosit mereu de toti urmasii bolsevicilor care vor sa isi rescrie istoria si sa isi camufleze inspiratia lor national-socialista (nazista).
In definitiv, diferenta intre republica prezidentiala, semi-prezidentiala sau parlamentara este irelevanta cat timp se respecta sacrosantul principiu de checks and balances. Putem trai liberi in orice tip de republica, cata vreme legea fundamentala garanteaza realitatea si eficienta acestui principiu. Insa anihilarea prerogativelor Presedintelui si hipertrofierea prerogativelor Parlamentului nu reprezeinta decat partea vizibila a efortului Parlamentului Romaniei de a readuce la viata stafia hidoasa a Marii Adunari Nationale din Constitutia Republicii Socialiste Romania (1965).
Pentru restabilirea adevarului, iata cum s-a instituit nazismul pe cale parlamentara. Cele scrise mai jos se intemeieaza nu pe minciuni, ci pe relatarea oficiala a Bundestagului (Parlamentului) German din 2006. Are cuvantul nuVictor Ponta, ciIstoria reala si Parlamentul Germaniei moderne
Regimul nazist a inceput cu celebraLege de imputernicire (Ermächtigungsgesetz) din 24 martie 1933,care conferea Guvernului dreptul a emite ordonante care produceau imediat efecte fara a mai fi nevoie de aprobarea Legislativului (suna cunoscut?).
Alegerile legislative din 5 martie 1933 din Germania nu permisesera constituirea unei majoritati suficiente de 2/3 pentru modificarea Constitutiei, intrucat Partidul National-Socialist (nazist) si aliatul sau (Partidul National al Poporului German) obtinusera doar 51,9% (340 de deputati din 647). Insa cele 2/3 necesare modificarii Constitutiei au fost obtinute printr-un concurs de factori care astazi par de domeniul halucinatiei:
- 81 de deputati au fost scosi fara temei legal din calculul cvorumului de 2/3 (suna cunoscut ?) prin blocarea accesului lor in sala de vot de catre trupele naziste care inconjurasera cladirea.
- partidul centrist a cedat in urma unor vagi garantii, care nu au fost niciodata oficializate printr-un act juridic. Seful partidului centrist (Ludwig Kaas), un fel de Vasile Blaga, s-a multumit cu niste « garantii » verbale acordate de Hitler sub cuvant de onoare in urma unor « negocieri ». Kaas pur si simplu a fost incapabil sa inteleaga consecintele eventimentelor politice ce se petreceau sub ochii sai.
Legea de imputernicire (Ermächtigungsgesetz) care modifica radical Constitutia de la Weimar abolind garantiile constitutionale a fost aprobata nu prin referendum, ci de catre 444 deputati (un numar mai mult decat suficient). Adolf Hitler a primit dreptul de a guvernare prin decrete care nu mai trebuiau aprobate de Paralament.
